Război în Ucraina, ziua 1.709. Kremlinul îl avertizează pe Zelenski să nu atace de Ziua Națională a Rusiei
Războiul din Ucraina a intrat vineri, 30 octombrie 2026, în a 1709-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.
Războiul din Ucraina a intrat vineri, 30 octombrie 2026, în a 1709-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.
Activitatea diplomatică se intensifică din nou în încercarea de a ajunge la un armistițiu și, în cele din urmă, la un acord de pace între Rusia și Ucraina, în contextul în care cele două țări se pregătesc pentru o nouă iarnă de lupte. Sub presiunea președintelui american Donald Trump, Kievul și Moscova pregătesc trimiterea unor echipe de negociatori la Abu Dhabi, unde ar urma să participe la o întâlnire în trei cu oficiali americani. Discuțiile, programate provizoriu pentru 10 noiembrie, ar urma să exploreze posibilitatea unui acord, relatează Politico .
Rusia continuă să utilizeze microcipuri americane în producția de rachete balistice și de croazieră, deoarece nu a reușit încă să le înlocuiască cu componente rusești, a declarat Vladislav Vlasyuk, reprezentantul președintelui Ucrainei pentru politica sancțiunilor, potrivit agenției Interfax-Ucraina.
Generalul cu trei stele a fost înlăturat de secretarul Apărării, Pete Hegseth, din funcția de director pentru strategie, planuri și politici în cadrul Statului Major Întrunit, relatează Associated Press . Postul ocupat de Sylvia este unul dintre cele mai importante pentru elaborarea și coordonarea planurilor militare destinate conducerii armatei americane și președintelui Statelor Unite.
Atacurile aeriene lansate de Rusia în noaptea de 29 spre 30 octombrie au dus la moartea unei persoane în Kiev și au lăsat fără electricitate aproximativ 350.000 de locuitori din zona orașului Dnipro, relatează The Kyiv Independent . Seria de lovituri face parte dintr-o intensificare a operațiunilor militare rusești împotriva infrastructurii energetice și a zonelor rezidențiale din Ucraina.
Loviturile au vizat clădiri și infrastructura energetică, iar echipele de intervenție încearcă să restabilească alimentarea cu electricitate.
Coreea de Nord ar folosi o rețea de intermediari pentru a trimite muncitori în Rusia, unde aceștia ar fi supuși muncii forțate, iar o mare parte din veniturile obținute ar ajunge la regimul de la Phenian. Banii ar contribui la finanțarea programului nord-coreean de rachete balistice, în timp ce Moscova ar beneficia de forță de muncă pentru a compensa deficitul de personal provocat, în parte, de războiul din Ucraina. Acestea sunt concluziile unei investigații realizate de organizația Global Rights Compliance (GRC).
Moscova și Kievul au anunțat joi că operațiunile de deminare din jurul orașului Oleșki, aflat sub controlul forțelor ruse și afectat de conflict, din sudul Ucrainei, au fost finalizate și că o operațiune menită să aducă ajutoare în oraș și să le permită locuitorilor să plece este gata să înceapă.
Ministrul de Externe, Dan Neculăescu, se așteaptă la intensificarea atacurilor Rusiei asupra Ucrainei în timpul iernii și se declară îngrijorat de pierderile de vieți omenești din țara vecină. Oficialul român consideră, totodată, că pacea din Ucraina trebuie să fie „justă și durabilă” și susține că Europa ar trebui să aibă un rol la masa negocierilor.
Actorul danez Nikolaj Coster-Waldau, care l-a interpretat pe Jaime Lannister în serialul „Game of Thrones”, a mers la Kiev. În seara zilei de 28 octombrie, acesta a fost văzut într-una dintre stațiile de metrou ale capitalei ucrainene, unde actorul s-a adăpostit de amenințarea unui atac rusesc cu rachete și drone.
În ziua 1709 de război Ucraina a lansat un atac aerian de proporții asupra Rusiei. Potrivit autorităților de la Moscova, peste 1.200 de drone au fost distruse în 17 regiuni și două republici.
Președintele Volodimir Zelenski a declarat joi că Ucraina dispune de informații conform cărora Rusia plănuiește noi atacuri cu rachete balistice și că are nevoie de mijloacele necesare pentru a le putea contracara, relatează Reuters .
Rusia ar fi importat proteze pentru membre în valoare de aproximativ 158,6 milioane de dolari în prima jumătate a anului 2026, inclusiv din Germania, Țările de Jos și Belgia, toate membre NATO. Creșterea importurilor evidențiază costurile umane ale războiului din Ucraina și ridică întrebări cu privire la dependența Moscovei de produse occidentale, în pofida confruntării sale cu statele membre ale Alianței.
Ghenadi Ziuganov, liderul Partidului Comunist din Rusia, a criticat dur politica economică a Kremlinului și cheltuielile militare, avertizând că populația riscă să suporte costurile războiului prin taxe mai mari și reduceri ale finanțării pentru infrastructură. Declarațiile vin în contextul dezbaterilor privind bugetul federal pentru 2027, relatează publicația Dialog
Pe măsură ce Ucraina se pregătește pentru o nouă iarnă marcată de lupte și atacuri asupra infrastructurii energetice, eforturile diplomatice se intensifică în încercarea de a obține un armistițiu și, în cele din urmă, un acord de pace.
Un îngrozitor accident pe calea ferată în Spania a omorât aproape 70 de oameni și peste 100 sunt răniți. Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit după o problemă a sistemului informatic de semnalizare și, aparent, o greșeală umană. O nouă ediție 5 știri Global vă prezintă cele mai importante subiecte de pe glob din ultima săptămână, examinate într-o coproducție Libertatea și Euronews.
Parlamentul Ucrainei a adoptat joi, 29 octombrie 2026, o lege care le permite elevilor din clasele a X-a și a XI-a să finalizeze studiile în instituțiile de învățământ în care au fost înscriși, chiar dacă acestea sunt reorganizate sau transformate în gimnazii, relatează bucpress.eu. Decizia este importantă și pentru comunitatea românească din Ucraina, în contextul reformei educaționale care prevede reorganizarea rețelei liceelor.
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a condamnat atacul rusesc asupra unei gări din orașul ucrainean Dnipro, în urma căruia cel puțin 14 persoane au murit. Aceasta a cerut tragerea la răspundere a Rusiei și consolidarea sprijinului internațional pentru Ucraina.
Mikie Sherrill a declarat pentru Financial Times că acordul lui Donald Trump cu Vladimir Putin ar umple buzunarele președintelui rus „în detrimentul consumatorilor americani și al aliatului nostru democratic, Ucraina”.
Rusia, cel mai mare exportator de grâu din lume, a apelat pentru prima dată la o rută maritimă arctică din timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a-şi exporta cereale, pe fondul blocării comerţului din Marea Neagră din cauza conflictului din Ucraina şi al avertismentelor oficialilor cu privire la riscurile din Marea Baltică, controlată de NATO, relatează Reuters.
Patru din cinci ucraineni consideră că Ucraina ar trebui să continue atacurile asupra rafinăriilor de petrol rusești, chiar dacă Statele Unite ar reduce sau ar limita asistența acordată, potrivit unui sondaj publicat miercuri, 28 octombrie, relatează Kyiv Post .
Dronele au lovit un peron pe care oamenii așteptau mai multe trenuri.
Rusia a avertizat joi Ucraina că, dacă va lansa un atac masiv împotriva sa pe 4 noiembrie, când Federaţia Rusă celebrează sărbătoarea sa naţională „Ziua unităţii naţionale”, va pune în pericol reluarea negocierilor de pace.
Cupa României: Gloria Bistrița - FCSB , joi, 21:30, DGS 1