Vineri, 30 Octombrie 2026

24 articole

Primele imagini de la operațiunea umanitară din Oleşki. Civilii din orașul ocupat de ruși primesc ajutoare și pot fi evacuați

O operațiune umanitară comună a Ucrainei și Rusiei se desfășoară în orașul Oleşki, din regiunea Herson, aflat sub ocupația trupelor ruse. Este prima acțiune de acest fel organizată de cele două părți de la începutul invaziei pe scară largă, în februarie 2022. Localnicii au primit ajutoare umanitare, iar pentru cei care doresc să plece în teritoriile controlate de Kiev a fost pregătit transportul.

Volodimir Zelenski este pregătit să discute cu Vladimir Putin despre teritorii, anunță ministrul ucrainean de Externe

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este pregătit să se întâlnească cu liderul rus Vladimir Putin și să discute despre problemele teritoriale, în cadrul eforturilor de a pune capăt războiului, a declarat ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiha, potrivit Kyiv Post .

Războiul din Iran și conflictul din Ucraina, pe agenda reuniunii G20 din SUA. Serghei Lavrov a ajuns la Atlanta

Miniștrii de Externe ai celor mai mari economii ale lumii se reunesc vineri, 30 octombrie, la Atlanta, în Statele Unite, pentru o întâlnire de două zile dominată de războiul din Iran și de eforturile diplomatice pentru încheierea conflictului din Ucraina. La reuniune participă și ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a cărui prezență provoacă îngrijorări în rândul unor guverne europene.

Patru foști ambasadori SUA în România, printre semnatarii unui apel către Trump: America trebuie să stea alături de Ucraina!

Șase foști ambasadori americani, dintre care patru au reprezentat Statele Unite la București, cer Washingtonului să rămână ferm alături de Ucraina și avertizează că o politică ce pune presiune mai mare asupra Kievului decât asupra Moscovei riscă să recompenseze agresiunea rusă și să compromită o pace durabilă.

Șeful diplomației ucrainene, despre o întâlnire Zelenski - Putin: „Este pregătit să discute cele mai dificile și sensibile probleme”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski este pregătit să se întâlnească cu omologul rus Vladimir Putin și să discute chestiuni teritoriale, în cadrul eforturilor de a pune capăt războiului, a declarat ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Andrii Sîbiha, relatează Kyiv Post .

Un român care a luptat în Ucraina a răspuns curiozităților internauților. „Voluntarii au un moral bun, dar sunt frustrați de anumite decizii venite de sus”

Un român care a luptat 1 an și 8 luni pe frontul din Ucraina a răspuns joi, 29 octombrie, întrebărilor celor curioși despre viața pe câmpul de luptă și a demontat mai multe zvonuri.

Germania și Ucraina au testat un nou vehicul de luptă fără pilot pentru armata Kievului. Cum va fi folosit pe front - HotNews.ro

Compania germană ARX Robotics și producătorul ucrainean ROBONEERS au testat un robot terestru fără pilot, echipat cu un modul de armament și destinat utilizării de către forțele armate ale Ucrainei. Primele sisteme urmează să fie integrate și livrate până la sfârșitul anului 2026, în funcție de necesitățile armatei ucrainene.

Scandal în Danemarca după o donație de armament în Ucraina. Banii au ajuns, prin intermediul unui fond din Estonia, la o companie italiană care nu a produs niciodată arme

Fondurile din cel de-al 25-lea pachet de donații către Ucraina sunt rambursate Danemarcei de către Estonia, după ce 70 milioane de euro au ajuns la un producător fals de arme din Italia. În Estonia, eroarea l-a costat pe Hanno Pevkur funcția de ministru al apărării

Reuters: Slovacia redeschide ancheta care vizează donarea avioanelor MiG-29 către Ucraina

S.C. Internaţional / 30 octombrie, 15:40

Europenii nu vor participa direct la noile discuţii Rusia-Ucraina mediate de SUA în EAU - Kremlin - Economica.net

Europenii vor avea acolo numai contacte separate cu Ucraina şi SUA, a adăugat consilierul prezidenţial rus.

Procurorul general al Slovaciei a decis redeschiderea anchetei privind donaţia de avioane MiG-29 către Ucraina de către precedentul guvern

Procurorul general al Slovaciei, Maros Zilinka, a dispus vineri redeschiderea anchetei privind donarea unor avioane de vânătoare MiG-29 şi sisteme de apărare anitaeriană Ucrainei de către precedentul guvern de la Bratislava, transmite agenția de știri Reuters, citați de Agerpres.

Pentagonul le cere aliaților europeni din NATO să nu mai vorbească atât de dur despre Rusia. Mesajul transmis țărilor baltice

Pentagonul le-a cerut mai multor state europene membre NATO să își tempereze declarațiile publice despre amenințarea reprezentată de Rusia. Mesajul a fost transmis inclusiv Lituaniei, Letoniei și Estoniei și vine pe fondul eforturilor administrației Trump de a relansa negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina.

A început evacuarea civililor din Oleşki. Kievul acuză Rusia că a mutat ucraineni pe teritoriul său

Evacuarea civililor din Oleşki, oraș ucrainean aflat sub ocupație rusă, a început vineri, în cadrul unei operațiuni organizate în comun de Ucraina și Rusia, potrivit The Kyiv Independent . Pentru transportul locuitorilor au fost pregătite autobuze și ambulanțe. Oamenii pot alege să plece spre teritoriile controlate de Ucraina sau spre Rusia.

Focus Moldova - Două acorduri militare într-o săptămână: Chișinăul anunță achiziții comune prin SAFE cu România, după parteneriatul antidrone cu Ucraina

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, vine luni într-o vizită în România pentru a semna un acord de cooperare în domeniul militar. Discuțiile vor viza și posibilitatea achiziționării în comun a unor vehicule militare prin programul european SAFE. Anunțul a fost făcut de Nosatîi în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră”, de la Jurnal TV, scrie Ziarul de Gardă. Un alt obiectiv al autorităților este dezvoltarea capacităților de apărare împotriva dronelor rusești. Pe 26 octombrie, premierul Vasile Tofan a semnat la Kiev un acord de cooperare tehnico-militar cu Ucraina.

Reuters: Divergenţele profunde privind războaiele din Ucraina şi Orientul Mijlociu riscă să blocheze acţiunile comune la reuniunea G20 de la Atlanta

L.B. Internaţional / 30 octombrie, 13:45

Cine are de câștigat de pe urma protestelor violente din Europa?

În această toamnă protestele de stradă au cuprins cel puțin 10 țări europene. În unele dintre ele, în stradă au ieșit mai întâi elevii și studenții, apoi li s-au alăturat profesorii și sindicatele, iar apoi grupurile radicale. Acestea din urmă au transformat protestele pașnice în explozii de violență, cu vitrine de magazine sparte și clădiri guvernamentale incendiate. Astfel de manifestări dau apă la moară atât Kremlinului cât și Casei Albe, se arată într-o analiză publicată de RFI Ucraina:

Ziua 1710 Imaginile Apocalipsei în Rusia: Explozii la o rafinărie după ce Trump a cerut pauză (Video). 7 nave rusești se apropie de SUA

În ziua 1710 de război Ucraina a lovit o rafinărie importantă din regiunea rusă Samara, provocând mai multe incendii. 11 coloane imense de fum s-au ridicat spre cer.

Incendiu uriaș la o rafinărie strategică din Rusia: De ce a reluat Ucraina bombardamentele nocturne cu drone, sfidând cerințele administrației Trump

Un incendiu de proporții a izbucnit în noaptea de 29 spre 30 octombrie la rafinăria de petrol Novokuibîșevsk din regiunea rusă Samara, în urma unui atac aerian coordonat cu drone kamikaze ucrainene, relatează The Kyiv Independent .

WSJ: Ucraina a suspendat atacurile asupra rafinăriilor din Rusia, după presiunile lui Trump. Ce i-ar fi cerut liderul de la Casa Albă lui Zelenski

Ucraina ar fi suspendat temporar atacurile asupra rafinăriilor petroliere din Rusia, în urma presiunilor exercitate de administrația președintelui Donald Trump. Potrivit The Wall Street Journal, pauza ar putea dura până după alegerile americane din 3 noiembrie.

Scutul României începe în fabrică

Războiul din Ucraina obligă România să transforme miliardele pentru înzestrare în capacitatea de a produce drone, de a le combate și de a-și apăra infrastructura cu sisteme care funcționează împreună

Kyiv Post: Zelenski cere SUA extinderea eforturilor de dezescaladare în Ucraina şi aprobarea livrărilor de rachete Patriot finanţate de NATO

S.C. Internaţional / 30 octombrie, 08:21

Ucraina a suspendat atacurile asupra rafinăriilor din Rusia, după presiunile lui Trump. Ce se întâmplă în culisele relației dintre Kiev și Washington

Armata ucraineană a încetat, cel puțin pentru moment, loviturile asupra rafinăriilor din Rusia, potrivit unor surse familiarizate cu operațiunile militare, citate de The Wall Street Journal .

BREAKING Ucraina suspendă atacurile asupra rafinăriilor rusești în urma presiunilor din partea SUA / Trump s-a aliniat cu dictatorul rus Vladimir Putin pentru a relua afacerile în energie - Wall Street Journal

Armata Ucrainei a suspendat atacurile împotriva rafinăriilor de petrol din Rusia, au declarat pentru Wall Street Journal surse care au cunoștință despre aceste operațiuni. Cauza stopării atacurilor sunt presiunile constante din ultimele săptămâni din partea președintelui Donald Trump și stoparea sprijinului SUA pentru Ucraina, potrivit ziarului american de dreapta.

Tensiuni în NATO: SUA le cer europenilor să tempereze discursul împotriva Moscovei, în pline negocieri pentru Ucraina

Oficiali ai Pentagonului au transmis în ultimele săptămâni mesaje către mai multe guverne europene, susținând că unele declarații critice la adresa Rusiei ar putea afecta securitatea continentului, potrivit unei investigații Reuters bazate pe informații furnizate de patru surse familiarizate cu discuțiile.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont