Miruţă îi răspunde ministrului Transporturilor: Să persiști în ridicol ori minciună e îngrijorător pentru un minister atât de important
Fostul ministru al Transporturilor Radu Miruţă (USR) îi răspunde actualului ministru Ştefan Ovidiu Popa (PSD), care l-a acuzat luni că tunelul Momaia de pe Autostrada Sibiu-Piteşti (A1) nu va putea fi operaţionalizat în următoarea perioadă, deoarece el ar fi blocat angajarea personalului care trebuie să se ocupe de monitorizarea şi intervenţia de urgenţă în tunel. „Verificaţi înainte să declaraţi o asemenea minciună, fiindcă sunt mulţi în acel minister care vor să râdă de dumneavoastră, chiar din echipa PSD”, a transmis fostul ministru.
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și părintelui” | VIDEO
Prevenirea bullyingului în școli nu se poate face doar prin intervenții asupra copiilor, ci presupune implicarea profesorilor și a părinților, atrage atenția Mihaela Nabăr, director executiv al Asociației World Vision România. Invitată de Marcel Bartic la emisiunea „Academia Europa FM”, aceasta a vorbit despre ghidul practic „ Școala în care ne simțim bine ”, un manual pentru crearea unui climat sigur în școli, realizat pe parcursul a trei ani, pe baza unor programe și activități desfășurate alături de elevi, părinți și cadre didactice.
Rusia a exploatat protestele din Franța pentru a răspândi dezinformări. De aceeași parte a baricadei s-au aflat și conturi asociate mișcării MAGA și ale unor influenceri israelieni
O rețea rusă de influență ar fi distribuit materiale false care atribuiau violențele migrației necontrolate și prezentau guvernul francez drept incapabil să gestioneze situația. Potrivit unor evaluări interne ale Uniunii Europene și Franței, narațiuni similare au fost promovate și de conturi asociate mișcării MAGA din SUA și unor oficiali sau influenceri israelieni.
Mustrare voalată a Papei Leon la adresa lui Javier Milei, în urma măsurilor de austeritate: Economia trebuie să fie în slujba oamenilor
Papa Leon al XIV-lea i-a transmis un mesaj critic președintelui Argentinei, Javier Milei, în legătură cu măsurile drastice de austeritate adoptate de guvernul acestuia. Ajuns la Buenos Aires în cadrul unui turneu de 12 zile în America Latină, Suveranul Pontif a cerut ca economia să fie pusă în slujba oamenilor și a pledat pentru protejarea celor săraci, a persoanelor cu dizabilități și a celor vulnerabili. Declarațiile sale reprezintă o critică voalată la adresa reducerilor cheltuielilor publice promovate de liderul argentinian, remarcă BBC .
AUR amenință Guvernul cu o moțiune de cenzură dacă își asumă răspunderea pentru reforma administrativă
AUR va încerca să depună o moțiune de cenzură dacă Guvernul își va angaja răspunderea în Parlament pe reforma administrativ-teritorială, a anunțat luni liderul senatorilor formațiunii, Petrișor Peiu. Acesta susține că o reorganizare de o asemenea amploare trebuie dezbătută în Parlament și negociată cu toate partidele, nu adoptată printr-o procedură care limitează discuțiile.
„O poziție importantă”. Bolojan anunță ce rol va avea un fost premier în PNL după fuziunea decisă - HotNews.ro
Liderul liberalilor, Ilie Bolojan, a spus luni că Ludovic Orban va avea o poziție importantă de reprezentare în cadrul partidului, după fuziunea PNL cu Forța Dreptei, datorită experienței politice și profilului pe care și l-a construit în ultimii ani.
Autoritățile ungare îl cercetează pe fratele fostului premier Viktor Orban
Fratele mai mic al fostul premier Viktor Orban este vizat într-o investigație a autorităților ungare. Autoritățile nu au confirmat arestarea, însă Viktor Orban a declarat deja că adevărata țintă este el, fratele său doar un pretext. Presa ungară a relatat deja anul trecut despre implicarea lui Aron Orban în trafic de vize ungare pentru cetățeni din afara Uniunii Europene.
George Simion susține că Ilie Bolojan nu este în opoziție și îl acuză că i-a amenințat pe parlamentarii liberali să voteze Guvernul Niculescu
Președintele AUR, George Simion, a declarat luni seară, la emisiunea „Marius Tucă Show” , că președintele PNL, Ilie Bolojan, nu poate fi considerat parte a opoziției, în condițiile în care a susținut învestirea Guvernului Luca Niculescu și le-ar fi cerut parlamentarilor PNL să voteze Executivul.
Peiu: „AUR va încerca să depună moțiune de cenzură dacă Guvernul își angajează răspunderea pe reforma administrativ-teritorială”
AUR va încerca să depună o moțiune de cenzură dacă Guvernul își va angaja răspunderea pe reforma administrativ-teritorială, a anunțat luni liderul senatorilor formațiunii, Petrișor Peiu. Acesta susține că proiectul trebuie dezbătut în Parlament și negociat cu toate partidele, iar reorganizarea trebuie aplicată la nivel național, inclusiv în București.
Ilie Bolojan iese la atac: Sunt filiale PNL cu datorii din 2020. Le vom face publice. Mesaj către constestatarii din PNL: Să retragă sau nu vor mai fi în grupul Parlamentar - Economica.net
Amintim că, în contextul conflictului legat de susținerea unui guvern condus de Adrian Veștea, membru PNL, conducerea partidului a retras funcțiile mai multor șefi din teritoriu și nu numai. Aceștia au contestat în instanță și au câștigat, motriv pentru care au rămas pe poziție. Acum Bolojan spune că cei care mai contestă și sunt parlamenatri în grupurile PNL vor pierde această calitate. Tribunalul Bucureşti a dispus, în iulie, suspendarea provizorie a tuturor hotărârilor adoptate de Partidul Naţional Liberal la Congresul Extraordinar din 21 iunie, inclusiv a noii conduceri şi a modificărilor statutare.
Prima reacție a lui Viktor Orban după ce fratele său mai mic a fost reținut într-un dosar de „trafic de persoane”
Fostul premier maghiar a acuzat guvernul că încearcă să distragă atenția de la publicarea controversată de săptămâna trecută a dosarelor poliției secrete din perioada comunistă, după ce, în urma unei anchete, fratele său a fost reținut.
"Subfinanțare cronică în Educație". ANOSR cere 15% din bugetul general consolidat (interviu)
Studenții iau în calcul să iasă în stradă dacă Guvernul nu le ascultă revendicările, anunță președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România. Mesajul vine după ce Educația a pierdut peste 121 de milioane de lei la rectificarea bugetară. Studenții cer respectarea legii privind alocarea a 15% din bugetul general consolidat pentru educație. "Un student are nevoie de minimum 2.000 de lei pe lună pentru cheltuielile de bază, în timp ce bursa socială este acum de doar 925 de lei", spune la RFI, Albert Conachi, președintele ANOSR.
Lucian Bode se apără și spune că nu a semnat niciun contract care să îndatoreze PNL: ”L-am întrebat direct pe Ilie Bolojan”
Lucian Bode, fostul Secretar General al PNL în perioada în care Nicolae Ciucă era președintele partidului, a reacționat după ce liberalii au decis în ședința de duminică seară, organizată la Vila Lac, să inițieze acțiuni în instanță atât împotriva sa, a fostului lider al partidului Nicolae Ciucă, dar și a altor membri ai vechii conduceri. Bode spune că l-a întrebat direct pe Ilie Bolojan dacă decizia se referă la contractele semnate de el în perioada în care era Secretar General al PNL, iar fostul premier al României ar fi negat acest lucru.
Cum au ajuns sute de cetățeni peruani să lupte pentru Rusia în Ucraina. Guvernul de la Lima cere explicații
Carlos Espa, ministrul de externe al statului Peru, și-a exprimat luni, la Moscova, îngrijorarea față de situația cetățenilor peruani care au fost înrolați în armata rusă și trimiși să lupte în războiul din Ucraina.
Spania vrea să blocheze aplicația TikTok în urma unei anchete privind conținutul cu abuz infantil | Libertatea
Guvernul Spaniei a declanșat o ofensivă instituțională fără precedent împotriva gigantului tehnologic TikTok, acuzând rețeaua de socializare că a permis proliferarea masivă a materialelor cu abuzuri sexuale asupra copiilor și a facilitat contactul între pedofili fără o supraveghere reală, reltează El Pais .
Majorarea pensiilor din 2027, pusă sub semnul întrebării. „Vor fi mai mulți lei, dar mai puțin valoroși”
Pensiile ar urma să crească în 2027, însă Guvernul nu a stabilit încă procentul, iar banii în plus nu garantează și o îmbunătățire a nivelului de trai. Profesorul de economie Radu Nechita, de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, avertizează că inflația ar putea anula beneficiile acestei majorări și critică dur modul în care este finanțat sistemul public de pensii. Deocamdată, autoritățile analizează mai multe variante de indexare, fără să fi anunțat o decizie finală.
Fratele fostului premier ungar Viktor Orbán, reținut într-un dosar de trafic de migranți | AUDIO
Fratele lui Viktor Orbán, Áron Orbán, a fost reținut într-un dosar de trafic de migranți. Este anunțul făcut de actualul șef al Guvernului de la Budapesta, Péter Magyar. Mai multe percheziții și rețineri au fost operate azi la Budapesta de investigatorii anticorupție, iar fratele lui Viktor Orbán se numără printre cei vizați de aceste descinderi.
Zece zile fără prefect la Iași: PSD ar putea pierde postul în favoarea PNL
Județul Iași trece printr-o situație fără precedent la nivelul conducerii Prefecturii: prefectul și subprefectul au fost demiși, dar guvernul nu a numit încă înlocuitori. De zece zile, instituția este condusă de un secretar general interimar cu atribuții limitate.
Ministrul Muncii cere ca măsurile asumate de Guvern să aibă bugetul alocat. Florin Manole: „Cifrele arată că nu e în regulă” | AUDIO
Sursa foto: Inquam Photos / Gyozo Baghiu
Când revine George Pușcaș la Dinamo! Anunțul lui Andrei Nicolescu
Andrei Nicolescu (50 de ani), președintele executiv al lui Dinamo, a oferit la FANATIK SUPERLIGA ultimele detalii despre situația lui George Pușcaș (30 de ani), care ar putea reveni pe gazon după pauza internațională. Oficialul „câinilor” a comentat și situația lui Dean Zandbergen, care este luat în calcul de o echipă națională.
Cine este Alice Huang, femeia din China suspectată că l-a spionat pe șeful companiei Nvidia, în timpul unei relații amoroase - HotNews.ro
Directorul executiv al companiei Nvidia a admis duminică că a avut o relație intimă cu o femeie de afaceri despre care autoritățile americane au stabilit că lucra pentru serviciile secrete chineze.
Câte posturi de primari și consilieri ar dispărea la reorganizarea administrativă. Calculele făcute de PSD - HotNews.ro
Alegerile din 2028 ar putea veni cu un număr mai mic de aleși locali. Aproape jumătate din posturile de primari și consilieri ar urma să fie desființate, potrivit calculelor făcute de liderii PSD care lucrează la o variantă de reorganizare administrativă pe care guvernul să și-o asume.
Euronews: Fratele lui Viktor Orban ar fi fost reţinut într-o anchetă care vizează traficul de persoane
Áron Orban, fratele fostului premier ungar Viktor Orban, ar fi fost reţinut sub suspiciunea de contrabandă de persoane, a anunţat luni premierul Peter Magyar, potrivit acestuia, ancheta autorităţilor este în desfăşurare, relatează Euronews.
Plata facturilor la curent. Guvernul vrea să extindă lista beneficiarilor tichetului de energie | AUDIO
Mai mulți români ar putea primi ajutor pentru plata facturilor la curent. Guvernul Niculescu lucrează acum la mai multe scenarii pentru consumatorii vulnerabili. Este vorba despre cei care primesc în prezent tichetul de energie în valoare de 50 de lei. Ar urma să fie modificate atât condițiile de acordare a acestui tichet, cât și valoarea lui.
Traian Băsescu, avertisment șoc: România riscă să nu mai poată plăti pensiile și salariile
Avertisment dur din partea fostului președinte, Traian Băsescu pentru guvern Niculșescu. Acesta recomandă Executivului să renunțe, cel puțin temporar, la promisiunea majorărilor de pensii și salarii și să evite noi angajamente bugetare până când situația financiară a țării va fi mai clară.
Norvegia limitează expansiunea centrelor de date pe fondul îngrijorărilor cu privire la impactul asupra reţelei energetice
Guvernul norvegian a anunţat luni că va limita expansiunea rapidă a centrelor de date, mari consumatoare de energie, Norvegia devenind astfel cea mai recentă ţară care impune restricţii în calea unei industrii stimulate de inteligenţa artificială, transmite agenția de știri Reuters, citată de Agerpres.
TASS: Deputat rus din Crimeea - Există „premise obiective” pentru pace în Ucraina, dar Europa va încerca să prelungească conflictul
Preşedintele Consiliului de Stat al Crimeei, Vladimir Konstantinov, a declarat pentru TASS că există „premise obiective” pentru pace în Ucraina, având în vedere starea deplorabilă a economiei ucrainene, criza din guvern şi armată şi oboseala populaţiei de război. El a subliniat însă că liderii europeni vor căuta să prelungească conflictul, cerând Statelor Unite să continue furnizarea de arme pentru Ucraina, inclusiv sisteme Patriot, potrivit TASS.
Facturile la gaze naturale. Ce variante sunt luate în calcul după 31 martie, când va expira actualul mecanism de plafonare. Consumatorii vulnerabili ar putea fi în continuare ajutați | AUDIO
Românii nu vor plăti mai mult pentru gazele naturale până la finalul lunii martie 2027, când expiră actualul mecanism de plafonare care a păstrat prețul pentru populație la aproximativ 31 de bani pe kWh. Pentru perioada următoare, Guvernul analizează mai multe variante, printre care acordarea unui sprijin financiar doar consumatorilor vulnerabili.
Fratele lui Viktor Orban a fost reținut, anunță premierul Ungariei, Peter Magyar
Fratele fostului premier maghiar Viktor Orban, Aron Orban, a fost reținut sub suspiciunea de trafic de persoane, a anunțat luni prim-ministrul în funcție, Peter Magyar, pe pagina sa de Facebook, citând informații apărute în presă. Viktor Orban a respins acuzaţiile, susţinând că întreaga situaţie reprezintă o tentativă de discreditare politică, ținta fiind el.
Fratele lui Viktor Orban a fost arestat. Eu sunt ținta, a spus fostul premier ungar
Magyar a afirmat că Oficiul Național pentru Recuperarea și Protejarea Activelor (NVVH) și Biroul Național de Investigații (NNI) își continuă anchetele.
PSD vrea comasarea comunelor sub 3.000 de locuitori
Dragoș Benea , vicepreședinte PSD și responsabil pentru reforma teritorială, a anunțat luni, după ședința partidului, că social-democrații lucrează la mai multe scenarii privind comasarea localităților mici. Unul dintre ele prevede comasarea tuturor comunelor cu mai puțin de 3.000 de locuitori. Benea a spus și că PSD nu se oprește la ideea comasării voluntare și că Guvernul Luca Niculescu ar trebui să își asume răspunderea în Parlament pe proiectul propus de partid.
Peter Magyar anunță că fratele lui Viktor Orban a fost reținut. Fostul premier: Ce semeni, aia culegi
Omul de afaceri Aron Orban, fratele fostului premier ungar Viktor Orban, ar fi fost reținut sub suspiciunea de trafic de migranți, potrivit unor informații din presă preluate de actualul prim-ministru, Peter Magyar.
Comisia de constituţionalitate a Senatului a adoptat rapoartele finale în cazul întâlnirii Bolojan-Simona Tănăsescu şi al zborului la Mykonos
Comisia de constituţionalitate a Senatului a adoptat luni rapoartele finale în cazul anchetelor privind întâlnirea dintre fostul premier Ilie Bolojan şi preşedinta Curţii Constituţionale, Simona Tănăsescu, care a avut loc pe 14 august la Palatul Parlamentului, şi împrejurările în care judecătorul CCR Cristian Deliorga a călătorit în data de 8 iulie spre Mykonos, cu un zbor privat, împreună cu mai mulţi politicieni, potrivit Agerpres.
Studenții le cer guvernanților să aloce mai mulți bani Educației în 2027. Cel puțin 2.000 de lei îi trebuie unui student lunar pentru lucrurile minime, spune ANOSR | AUDIO
Apel din partea studenților. Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere guvernului minoritar PSD să aloce mai mulți bani pentru educație în bugetul pentru 2027. Cel puțin 2.000 de lei, atât consideră Alianța că are nevoie un student pentru cheltuielile lunare, deși bursa minimă socială este de 925 de lei pe lună. Și mai grav, spun studenții, guvernul a tăiat peste 120 de milioane de lei din banii de la educație în ultima rectificare bugetară.
Fratele lui Viktor Orbán a fost reținut, anunță premierul Péter Magyar. Fostul prim-ministru acuză că el este „ținta” - HotNews.ro
Ancheta care îl vizează pe Áront Orbán, fratele mai mic al fostului premier maghiar, ține de un caz legat de traficul de persoane , în care acesta este suspectat că facilita obținerea de vize pentru cetățeni străini, potrivit presei maghiare.
Scandal în Ungaria: Fratele fostului prim-ministru, Viktor Orbán, ar fi fost reținut pentru trafic de persoane. Anunțul a fost făcut de actualul premier, Péter Magyar. Reacția lui Viktor Orban
Premierul maghiar, Péter Magyar, a relatat, luni dimineață, că, potrivit unor informații apărute în presă, Áron Orbán, fratele mai mic al fostului premier Viktor Orbán , a fost reținut sub suspiciunea de trafic de persoane.
Fratele lui Viktor Orbán, reținut într-un dosar de trafic de migranți: ce legătură are ancheta cu vizele Schengen
Áron Orbán, fratele mai mic al fostului premier ungar Viktor Orbán, a fost reținut luni, 9 noiembrie, într-un dosar de trafic de persoane. Anunțul a fost făcut de premierul Péter Magyar, care a precizat că autoritățile continuă investigațiile.
Jude (Romgaz): Centrala de la Iernut ar putea intra în operare comercială la jumătatea anului 2027 - Financial Intelligence
“Am depăşit toate impedimentele care au ţinut de relaţia contractuală pe care am avut-o cu fostul antreprenor, cu suişuri şi coborâşuri. Romgaz acţionează ca antreprenor general. Avem un număr identificat de contracte necesare şi utile pentru realizarea activităţilor punerii în producţie a acestei centrale. Majoritatea contractelor sunt încheiate şi în derulare. Am beneficiat şi de acel Memorandum aprobat în Guvernul României în mai anul acesta, care a facilitat încheierea acestor contracte prin procedura de negociere fără publicare prealabilă. Este un proces greoi şi Romgaz a reuşit acest lucru, să încheie majoritatea contractelor necesare şi utile punerii în producţie a centralei Iernut, în condiţiile în care aplicarea legii 99/2016 într-un astfel de context este una foarte greoaie. (…) Există premise solide, pe baza derulării activităţilor prealabile realizării testelor, ca în trimestrul I 2027 centrala să fie sincronizată cu Sistemul Energetic Naţional şi intrarea în operare comercială să fie realizată în jumătatea anului 2027”, a explicat Jude, la conferinţa organizată de Focus Energetic, potrivit Agerpres.
Centrala Iernut. Când ar putea să pornească - Anunţ oficial de la Romgaz despre sincronizarea la Sistemul Energetic Naţional - Economica.net
Centrala Iernut – „Am depăşit toate impedimentele care au ţinut de relaţia contractuală pe care am avut-o cu fostul antreprenor, cu suişuri şi coborâşuri. Romgaz acţionează ca antreprenor general. Avem un număr identificat de contracte necesare şi utile pentru realizarea activităţilor punerii în producţie a acestei centrale. Majoritatea contractelor sunt încheiate şi în derulare. Am beneficiat şi de acel Memorandum aprobat în Guvernul României în mai anul acesta, care a facilitat încheierea acestor contracte prin procedura de negociere fără publicare prealabilă. Este un proces greoi şi Romgaz a reuşit acest lucru, să încheie majoritatea contractelor necesare şi utile punerii în producţie a centralei Iernut, în condiţiile în care aplicarea legii 99/2016 într-un astfel de context este una foarte greoaie. (…) Există premise solide, pe baza derulării activităţilor prealabile realizării testelor, ca în trimestrul I 2027 centrala să fie sincronizată cu Sistemul Energetic Naţional şi intrarea în operare comercială să fie realizată în jumătatea anului 2027″, a explicat Jude, la conferinţa organizată de Focus Energetic.
Claudiu Manda le cere miniștrilor PSD să respecte deciziile partidului: „Unii s-ar putea să nu mai prindă Crăciunul în funcție”
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a transmis luni un mesaj tranşant către miniştrii PSD care nu au prezentat partidului obiectivele fixate, el arătând că se aşteaptă ca miniştrii să trateze cu seriozitate deciziile partidului şi să nu îşi facă fiecare propria politică în minister, potrivit unor surse din PSD.
Grindeanu, atacuri la adresa lui Toma și Orban, în ședința PSD. Claudiu Manda avertizează miniștrii social democrați
Sorin Grindeanu și Claudiu Manda au lansat mesaje critice în ședința conducerii PSD, unde au abordat atât activitatea unor aleși locali, cât și situația miniștrilor social-democrați din Guvern. Grindeanu a felicitat-o pe primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, pentru proiectul de peste 500 de milioane de euro inaugurat în oraș, dar l-a criticat pe primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, pe care l-a acuzat că a pierdut 80 de milioane de euro din PNRR.
Guvernul României va aloca 200 de milioane de euro pentru Spitalul Monobloc de Copii de la Cluj
Guvernul va finanța construirea celui mai mare spital pentru copii din Transilvania cu suma de aproximativ 200 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, care a vizitat șantierul acestui spital din Cluj-Napoca. El estimează că actele necesare vor fi semnate în luna ianuarie.
AFP: Conferinţă internaţională la Paris pentru strângerea fondurilor necesare reparării structurii de protecţie de la Cernobîl
Guvernul francez găzduieşte luni, la Paris, o conferinţă a donatorilor pentru strângerea fondurilor necesare reparării structurii de protecţie a centralei nucleare dezafectate de la Cernobîl, avariată în urma unui atac cu dronă rusesc în februarie 2025, relatează AFP, citat de Agerpres.
Eisenkot negociază cu aliații lui Netanyahu în încercarea de a forma un guvernEisenkot negociază cu aliații lui Netanyahu în încercarea de a forma un guvernEisenkot negociază cu aliații lui Netanyahu în încercarea de a forma un guvernEisenkot negociază cu aliații lui Netanyahu în încercarea de a forma un guver
Gadi Eisenkot, fostul șef al Statului Major al armatei israeliene, a început duminică negocierile pentru formarea unui nou guvern, încercând să atragă de partea sa inclusiv partidele care îl susțin pe Benjamin Netanyahu, relatează The Guardian .
TVP World: Datele personale ale ministrului italian Antonio Tajani au fost publicate pe dark web de hackeri pro-ruşi
Ministrul italian de Externe, Antonio Tajani, a anunţat că datele sale personale au fost publicate pe dark web de persoane pe care le-a identificat drept hackeri pro-ruşi, oficialul consideră că atacul are legătură cu sprijinul acordat Ucrainei de către guvernul de la Roma, relatează TVP World.
Alexandru Muraru vrea o alianță PNL-USR pentru 2028: Două candidaturi separate ar fi un cadou pentru PSD și extremiști
Într-o postare publicată pe Facebook, Alexandru Muraru afirmă că moțiunea de cenzură prin care a fost demis Guvernul Bolojan a clarificat scena politică și susține că PSD și AUR au demonstrat că pot colabora deși „se declarau adversari”.
Gadi Eisenkot, rivalul lui Netanyahu, desemnat să formeze noul guvern al Israelului: „Suntem într-o perioadă critică”. Blocul fostului premier ar putea ajunge în opoziție
Președintele Israelului, Isaac Herzog, i-a încredințat lui Gadi Eisenkot mandatul de a forma viitorul guvern, după alegerile în care blocul condus de Benjamin Netanyahu a pierdut majoritatea parlamentară. Situația politică după alegerile parlamentare din Israel pare că urmează să intre într-un blocaj după ce niciuna dintre tabere nu deține suficiente mandate pentru a guverna singură.
Moment tensionat la interviu! Carrick, întrebat direct dacă pleacă de la Manchester United
Manchester United a reușit să evite înfrângerea în etapa a zecea din Premier League, dar stă în continuare pe un butoi cu pulbere. Michael Carrick (45 de ani) a fost protagonistul unui moment tensionat la interviu, când s-a pus problema plecării sale.
Italia pregătește șapte închisori speciale pentru peste 700 de deținuți periculoși. Planul secret al guvernului provoacă îngrijorare
Potrivit publicației Il Post , operațiunea, desfășurată în baza unui plan ale cărui detalii sunt ținute secrete, provoacă nemulțumiri în comunitățile locale și afectează programele de reintegrare a altor deținuți. Planul, denumit „Kairos”, este coordonat de Departamentul Administrației Penitenciare din cadrul Ministerului italian al Justiției. Autoritățile au început deja transferurile și au mutat peste 200 de persoane în trei penitenciare. Guvernul urmărește reducerea numărului închisorilor care găzduiesc deținuți în regim 41-bis, de la 12 la șapte.
Noul guvern ungar anunță că nu va mai finanța proiectele culturale din Transilvania pe baze politice. ”Guvernul Orban a comis crime culturale"
Adevărul performanței trebuie să pătrundă în cultură, dar, în același timp, acest domeniu trebuie să fie caracterizat și de diversitate. De aceea, intenția este de a elimina politicul și de a pune accentul pe expertiză în luarea deciziilor în loc de apartenența politică, a declarat secretarul ungar de stat responsabil cu cultura, Ervin Nagy, în cadrul unei dezbateri care a avut loc sâmbătă seara, la Cluj-Napoca, potrivit MTI citată de Rador.
Scenariu bombă la Manchester United: David Beckham, așteptat să-i înlocuiască pe Glazeri și INEOS
Manchester United traversează o perioadă extrem de dificilă în ultimii ani, iar presiunea îndreptată către actualii acționari este din ce în ce mai mare cu fiecare sezon în care echipa nu performează. Legendarul David Beckham, actual patron la Inter Miami, a fost propus să preia și formația din Premier League pentru care a jucat.
„Israelul are nevoie de o nouă conducere, ca de aer”. Eisenkot impune patru condiții partidelor care vor să intre în noul guvern
Liderul partidului de opoziție Yashar, Gadi Eisenkot , desemnat de președintele Isaac Herzog să formeze noul guvern al Israelului, propune o coaliție națională de urgență, deschisă partidelor care acceptă patru principii. El i-a invitat inclusiv pe parlamentarii partidului Likud, condus de Benjamin Netanyahu, să i se alăture.