Luni, 02 Noiembrie 2026

9 articole

Sorin Grindeanu, despre majorarea salariului minim: „susținem de principiu această creștere, dar discuția detaliată o vom face la buget” | AUDIO

Deși mediul de afaceri insistă să nu fie majorat salariul minim, pentru a nu crește povara fiscală pentru companii, PSD anunță că susține această creștere. Așa a precizat astăzi, liderul PSD, Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă.

România, în clubul puterilor energetice din Europa - Ţara noastră are şanse să redevină exportator net de electricitate în 2027. Până atunci, trebuie să depășim cel mai dificil sezon rece (analiză Frames) - Economica.net

Până atunci, însă, România traversează cel mai dificil sezon rece pentru sistemul energetic din ultimul deceniu. Cele două reactoare de la Cernavodă, care asigură în mod obişnuit aproximativ o cincime din electricitatea ţării, sunt oprite de aproape trei luni. Seceta a coborât Dunărea sub nivelul la care centrala nucleară îşi poate răci instalaţiile, iar aceeaşi lipsă de apă a redus serios producţia hidrocentralelor. Sistemul energetic naţional se află în stare de alertă încă din 1 august, se arată în alaiza Frames citată de Agerpres .

Belgia permite înhumarea proprietarilor alături de animalele de companie. Ce reguli trebuie respectate | AUDIO

Belgia le permite proprietarilor să fie înmormântați alături de animalele lor de companie. Această posibilitate există din septembrie 2024, dar de ieri, 1 noiembrie, au intrat intră în vigoare noi dispoziții administrative privind funeraliile și cimitirele. Autoritățile din regiunea Valonia, Belgia, au oferit clarificări privind regulile care trebuie respectate.

Victor Ponta își face un nou partid

Fostul premier Victor Ponta anunță lansarea unei noi platforme politice alături de oameni din mediul de afaceri și universitar. Motivația fondării unui nou partid este faptul că, în viziunea sa, partidele tradiționale au eșuat. Politicianul a prezentat și prioritățile pe care noua formațiune politică va încerca să le rezolve pentru a stopa criza politică.

„Călin Georgescu este un ventriloc. O combinație între desene animate și Ion Antonescu”, susține Mihai Demetriade, cercetător CNSAS

Cercetătorul Mihai Demetriade a vorbit într-un podcast despre cum ar trebui văzut discursul lui Călin Georgescu. Istoricul a analizat și modul în care s-a construit „personajul” acuzat acum că ar fi înșelat un om de afaceri cu peste un milion de euro .

Tatăl Carolinei Wozniacki face afaceri în România

Piotr Wozniacki, tatăl și antrenorul fostului lider mondial Caroline Wozniacki, născută în Danemarca în 1990, a venit la București pentru o întâlnire de afaceri, ținta fiind demararea unui proiect imobliar.

Black Friday 2026. Trendyol intră în campanie mâine, 3 noiembrie, cu reduceri de până la 70% - Economica.net

Trendyol organizează Black Friday 2026 între 3 și 15 noiembrie și anunță reduceri de până la 70% la o gamă largă de produse din toate categoriile. Campania principală se va desfășura până pe 15 noiembrie și va fi urmată de o a doua campanie sincronizată cu Black Friday-ul internațional, între 27 noiembrie și 2 decembrie, când Trendyol va reveni cu Black Friday Bestsellers.

Consilierul prezidențial Marius Lazurca, mesaj pentru Administrația Trump: Suntem deschiși pentru afaceri! Este timpul să fim mai ambițioși

Consilierul prezidențial pentru securitate națională Marius-Gabriel Lazurca a declarat, într-un interviu acordat Daily Signal , referindu-se la prezența sa în Statele Unite, că vrea să le spună interlocutorilor americani că relaţia strategică a adus multe beneficii ambelor părţi, „dar a venit momentul să fim mai ambiţioşi”. Lazurca a apreciat că este timpul să fie intensificate angajamentele reciproce în sectoare esenţiale pentru ambele ţări.

INVESTIGAȚIE Unde a ajuns milionul de euro din dosarul lui Călin Georgescu: ruta banilor duce la o bancă letonă, închisă de Banca Centrală Europeană. Șefii ei sunt judecați acum pentru spălare de bani - HotNews.ro

Omul de afaceri buzoian Răzvan Leu a plătit un milion de euro, pentru accesarea unui credit internațional, promis de Călin Georgescu și Ionel Rusen, susține Leu. Banii au intrat în decembrie 2021, într-un cont din Zurich al cărui beneficiar real era bancherul elvețian Thomas Schätti. Din același cont au plecat apoi, afirmă procurorii DIICOT, peste 4 milioane de euro către Baltic International Bank SE, din Riga. HotNews a cercetat cine este această bancă.

Duminică, 01 Noiembrie 2026

15 articole

LaDoiPași Extra, lanțul de magazine operate direct de nemții de la Metro, se îndreaptă spre pragul de 90 de magazine și primește bani de la grup - Economica.net

Metro Convenience România SRL, proprietarul lanțului de magazine de proximitate urbane LaDoiPași Extra, și-a majorat, în septembrie, capitalul social cu aproximativ 22.800 de euro, potrivit informațiilor publice oferite de companie.

CEO Sameday: Livrările de la magazinele românești și din UE au crescut după introducerea ”taxei Temu” - Economica.net

Acesta spune că deși magazinele românești și din UE recuperează din comenzile pierdute de platformele din afara UE, creșterea nu este suficientă pentru a compensa integral scăderea segmentului extracomunitar.

Top constructori autostrăzi: Makyol, Danlin XXL și Pizzarotti - Retter au avut cele mai mari progese în ultimele două luni - Economica.net

Constructorul turc Makyol ocupă primul loc, după ce a raportat în ultimele două luni un avans de 14 puncte procentuale pe lotul 4 din Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș, ajuns la un stadiu fizic de 42,61%, potrivit datelor actualizate pe harta interactivă a CESTRIN .

O companie aeriană din România reclamă blocarea a 900.000 de euro. Ce trebuie să știe pasagerii

Compania aeriană romanească DAN AIR reclamă că procesatorul de plăți NETOPIA îi reține, din 23 octombrie 2026, toate încasările provenite din vânzarea biletelor de avion. Suma blocată se apropie de 900.000 de euro și reprezintă banii achitați de pasageri pentru călătorii. În ciuda situației financiare, compania susține că a operat toate zborurile programate și anunță că a depus o plângere la Banca Națională a României (BNR).

Copiii lui Adrian Mititelu, chemați în judecată pentru un proiect imobiliar: 16 clădiri de milioane de euro

Cei doi copii ai lui Adrian Mititelu (58 de ani) se confruntă cu probleme din cauza unui proiect imobiliar uriaș. Un alt om de afaceri din Craiova i-a acționat în instanță.

Președintele suspendat al Tribunalului Constituțional din Polonia, oprit din nou de poliție la ușa instituției, după ce a primit interdicție. Care sunt condițiile de intrare în clădire pentru actualii angajați, impuse de noua șefă

Bogdan Święczkowski, președintele suspendat al Tribunalului Constituțional din Polonia, a încercat din nou să intre în sediul instituției duminică dimineață, însă poliția i-a refuzat accesul.

Cine e Sorina Docuz, femeia de afaceri cu care s-a afișat public, în premieră, fostul premier Marcel Ciolacu / De la Miss Buzău, la contracte cu statul și penthouse în Herăstrău

De la podiumurile de modă la contracte cu statul, Sorina Docuz (35 de ani) a devenit o figură constantă în anchetele de presă din ultimii ani.

Cântăreaţa Nicole Cherry are afaceri de 2,8 milioane de lei la firma din care deţine jumătate, marjă de profit dublă de 66%, cu 2 salariaţi - Economica.net

Janina Nicoleta Popa deţine împreună cu Florin Popa, în părţi egale, firma Nicole Cherry Music, conform informaţiilor din Registrul Comerţului, consultate de Economica.net în portalul juridic Termene.ro .

HARTĂ, VIDEO Proiectul gigantic de 22 de miliarde de euro în care România este implicată decisiv. Se schimbă harta energetică a întregii Europe - Economica.net

Green Energy Corridor Power Co. (GECO), înregistrată la București, a fost înființată pentru a proiecta, finanța, construi și exploata un sistem de transport al energiei electrice care să conecteze Azerbaidjanul, Georgia, România și Ungaria. Proiectul presupune instalarea a trei cabluri submarine sub Marea Neagră.

A identificat și a raportat vulnerabilități în sistemele NASA și a câștigat aurul la o olimpiadă internațională. Răzvan-Mihai Iacob, premiat la GALA MEDIAFAX 35

Pe 28 octombrie, Gala Mediafax 35 a reunit reprezentanți ai presei, ai corpului diplomatic, ai instituțiilor publice, ai mediului de afaceri, academic și cultural, precum și ai antreprenoriatului, pentru a marca împreună 35 de ani de la înființarea Mediafax.

Ulise, pagubă de aproape 6 milioane de euro! Cât ar costa astăzi flota de 12 corăbii distrusă în „Odiseea” (P)

A plecat de la Troia cu 12 corăbii pline de războinici și s-a întors în Itaca fără niciuna. Ulise, eroul celebrei „Odiseea” a lui Homer, a pierdut întreaga flotă în timpul călătoriei sale de 10 ani, într-o succesiune de dezastre care ar pune în dificultate orice companie de asigurări. Dar cât ar costa astăzi o asemenea pierdere? Am comparat corăbiile antice cu veliere moderne produse de Beneteau și Jeanneau, iar rezultatul este spectaculos: o flotă de 12 ambarcațiuni contemporane ar putea valora aproape 6 milioane de euro!

Meta trece la roboți umanoizi. Primul prototip, construit în doar trei luni alături de o companie chineză

Meta Platforms, compania care deține Facebook, Instagram și WhatsApp, a început să dezvolte roboți umanoizi, ca parte a strategiei de extindere în domeniul roboticii bazate pe inteligență artificială. Primul prototip a fost realizat în doar trei luni, în colaborare cu producătorul chinez Fourier, iar compania americană lucrează deja la o a doua versiune, relatează News.ro, care citează Reuters și publicația The Information.

(P) Ulise, pagubă de aproape 6 milioane de euro! Cât ar costa astăzi flota de 12 corăbii distrusă în „Odiseea”

A plecat de la Troia cu 12 corăbii pline de războinici și s-a întors în Itaca fără niciuna. Ulise, eroul celebrei „Odiseea” a lui Homer, a pierdut întreaga flotă în timpul călătoriei sale de 10 ani, într-o succesiune de dezastre care ar pune în dificultate orice companie de asigurări. Dar cât ar costa astăzi o asemenea pierdere? Am comparat corăbiile antice cu veliere moderne produse de Beneteau și Jeanneau, iar rezultatul este spectaculos: o flotă de 12 ambarcațiuni contemporane ar putea valora aproape 6 milioane de euro!

Meta dezvoltă un robot umanoid împreună cu o companie chineză; primul prototip a fost realizat în trei luni - Economica.net

Proiectul face parte din strategia grupului american de extindere în domeniul roboticii bazate pe inteligenţă artificială. Potrivit The Information, primul prototip, denumit intern Max, a fost realizat în numai trei luni şi cântăreşte aproximativ 48 de kilograme. Robotul are o înălţime de circa 1,5 metri, este echipat cu un procesor Nvidia Jetson Thor şi dispune de mâini cu cinci degete, capabile să manipuleze obiecte mici, precum sticle şi jucării, scrie News.ro .

Merită să cumperi o casă acum? Șerban Trîmbițașu, la emisiunea „Next - Economia Viitorului”, despre prețuri, credite și greșelile care te costă

Într-o piață imobiliară în care prețurile locuințelor continuă să fie un subiect de dezbatere, iar mulți români se întreabă dacă este momentul potrivit să cumpere, Șerban Trîmbițașu vorbește la „Next - Economia Viitorului” despre riscurile creditării, diferența dintre confort și investiție și alternativele pe care le au cei care dispun de economii. Cunoscut pentru prezența sa pe rețelele sociale și activitatea din domeniul imobiliar, acesta spune că nu recomandă tuturor să își blocheze banii într-o proprietate și atrage atenția că rata lunară nu ar trebui să depășească un sfert din venitul familiei.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont