Gândul
•
31 Octombrie 2026
•
20:22
Banca unui magnat apropiat de Aleksandar Vucic, băgată în faliment imediat după alegeri. Acuzații de transferuri suspecte
La doar câteva zile după alegerile care au provocat o schimbare majoră pe scena politică de la Belgrad, Banca Națională a Serbiei a luat o decizie fără precedent, retrăgând licența de funcționare a Alta Banka, conform inPolitics . Instituția financiară preferată de numeroși străini stabiliți în țară, inclusiv cetățeni ruși și companii cu capital rusesc, îi aparține omului de afaceri Davor Macura, un personaj vizat de presă pentru legăturile sale constante cu apropiații lui Aleksandar Vučić.
Când nu e soare, vântul ajută sistemul energetic. Eolienele au fost prima sursă de energie a țării jumătate din timp în ultimele două săptămâni - Economica.net
În perioada 15-29 octombrie, deci timp de două săptămâni, eolianul a fost prima sursă de generare de energie electrică din România în jumătate din timp, potrivit datelor compilate de noi de la Transelectrica.
Vrea să studieze în SUA și să găsească soluții pentru poluare. Teodor Moscalu a primit Bursa Gheorghe Lazăr la GALA MEDIAFAX 35
Pe 28 octombrie, Gala Mediafax 35 a reunit reprezentanți ai presei, ai corpului diplomatic, ai instituțiilor publice, ai mediului de afaceri, academic și cultural, precum și ai antreprenoriatului, pentru a marca împreună 35 de ani de la înființarea Mediafax.
Fanatik
•
31 Octombrie 2026
•
18:48
Fabrica din România, închisă din cauza războiului din Ucraina! Miliardarul Rinat Ahmetov a lăsat aproape 200 de oameni fără loc de muncă
Magnatul ucrainean Rinat Ahmetov (60 de ani), patronul celor de la Șahtior Donețk și omul cu o avere estimată la 8 miliarde de euro, a luat o decizie drastică pe piața din România. Omul de afaceri a hotărât închiderea definitivă a fabricii Metinvest Tubular din Iași, considerată până recent cel mai mare producător de țevi sudate din oțel de pe piața locală, notificând deja autoritățile județene în privința concedierilor colective.
VIDEO Drumul Expres Brăila - Galați: A început montarea cablurilor la hobanele podului peste Siret - Economica.net
Drum Expres Brăila – Galați, Pod peste râul Siret: s-a început montarea cablurilor de la hobane”, scrie Răducu Popa în postarea de sâmbătă cu șantierul UMB.
Cel mai bogat ucrainean, concedieri în masă la fabrica din România! I-a dat afară fără remuşcări
Omul de afaceri ucrainean a păstrat un singur angajat din cei 195 pe care îi are la fabrica din România, ceilalți urmând a fi concediați până la finalul anului.
E oficial: Miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov închide fabrica de țevi din Iași pe care tocmai o cumpărase - Economica.net
„Modelul de afaceri al societății s-a bazat pe accesul la rulouri de oțel laminat la cald primite de la un combinat din Ucraina. Atacurile armate ale Rusiei din august 2026 au determinat suspendarea operațiunilor și au afectat activitatea companiei de la Iași”, se precizează în notificarea transmisă vineri, 30 octombrie, către AJOFM și ITM și citată de Ziarul de Iași.
Fanatik
•
31 Octombrie 2026
•
16:54
Scene incredibile la Ploiești! Apa de pe gazon, îndepărtată cu bureții de angajați
Imagini greu de imaginat pentru un stadion din SuperLiga României! Cu puțin peste o oră înaintea meciului dintre Petrolul Ploiești și CFR Cluj, angajații arenei „Ilie Oană” încercau să îndepărteze apa acumulată pe suprafața de joc cu ajutorul unor bureți.
Afacerile din umbră ale dosarului Coldea. Firma fostului partener al ”generalului negru” și-a dublat profiturile
În ciuda anchetei procurorilor DNA care vizează rețeaua generalilor SRI, firma fostului partener de afaceri al lui Florian Coldea, generalul Dumitru Cocoru, aproape că și-a dublat profitul. După ancheta de proporții a DNA, Dumitru Cocoru a părăsit firmele în care era asociat cu Coldea. În urmatoarea săptămână, urmează un termen crucial la Înalta Curte în dosarul lui Florian Coldea.
HotNews
•
31 Octombrie 2026
•
15:32
90% dintre activele furate în cel mai mare jaf de crypto din istorie au fost reconstituite, anunță Binance. Problema restului de 10% - HotNews.ro
Circa 90% dintre activele în criptomonede furate în urma unui atac informatic asupra Binance au fost reconstituite, conform anunțului făcut sâmbătă de companie.
G4Media
•
31 Octombrie 2026
•
13:44
Miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov închide fabrica Metinvest Tubular din Iași din cauza atacurilor Rusiei în Ucraina
Fabrica Metinvest Tubular din Iași, deținută de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov și una dintre cele mai vechi unități industriale din județ, va fi închisă, iar 194 de angajați vor fi concediați, scrie Medifax .
Brânza din România care i-a dat pe spate și pe francezi. O face un mic fermier din Tulcea - Economica.net
Fabrica de lapte TU!, business al fraților Nicolae și Ion Herțea, a obținut medalia de aur la prestigiosul Concours International de Lyon pentru brânza Traian , maturată timp de 24 de luni. Brânza maturată lent, timp de doi ani, este obținută din lapte de vacă procesat integral în fabrica TU!, o unitate de producție operată în satul Traian, comuna Cerna din județul Tulcea , de frații Nicolae și Ion Herțea care dețin și o fermă de aproximativ 1.000 de bovine, potrivit Economierurala.ro .
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Săptămâna viitoare se deschide circulația pe secțiunea Glina - Afumați UPDATE - Economica.net
CNAIR anunță sâmbătă că pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucureștiului Nord continuă lucrările pentru finalizarea acestui sector. În mai multe zone ale șantierului se montează parapetele de protecție, unul dintre elementele esențiale pentru siguranța participanților la trafic.
HotNews
•
31 Octombrie 2026
•
11:26
Cea mai mare companie auto chineză promite investiții de „ordinul sutelor de milioane de dolari” în România. Anunțul făcut la București de vicepreședinta companiei BYD - HotNews.ro
În acest weekend se află la București Stella Li, una din cele mai marcante figuri din industria auto chineză, inclusă, în acest an, de revista TIME în lista celor mai influente 100 de persoane din lume în domeniul AI. Este vicepreședinta BYD, cel mai mare producător auto chinez, și a venit să facă un anunț important. Însă, dincolo de ceea ce va face compania în România, e important și ceea ce nu va face.
Centrala electrică de la Iernut. Termenul nou avansat pentru intrarea în operare comercială: până la finalul lui iunie 2027. Ministrul Chisăliță a fost pe șantier - Economica.net
Vizita a reprezentat un prilej pentru evaluarea progreselor înregistrate, prezentarea activităților aflate în desfășurare și identificarea măsurilor necesare pentru continuarea lucrărilor în condiții de eficiență, siguranță și responsabilitate, arată comunictul.
Ministerul Energiei: Centrala de la Iernut ar urma să intre în operare comercială până la sfârșitul primului semestru din 2027; sincronizarea cu SEN, estimată cel târziu în trimestrul I - Financial Intelligence
Noua centrală termoelectrică de la Iernut, investiție a Romgaz cu o capacitate instalată de 430 MW, ar urma să fie sincronizată cu Sistemul Energetic Național (SEN) cel târziu în primul trimestru din 2027 și să intre în operare comercială până la sfârșitul lunii iunie, potrivit Ministerului Energiei. Estimările au fost prezentate în urma vizitei efectuate sâmbătă, 31 octombrie, de ministrul Energiei Dumitru Chisăliță la Iernut, unde au fost analizate stadiul lucrărilor, activitățile desfășurate de Romgaz în calitate de antreprenor general și progresele realizate de General Electric pe șantier.
La 15 ani, și-a construit propria companie. Luca Tacea a primit Bursa Virgil Madgearu la GALA MEDIAFAX 35
Pe 28 octombrie, Gala Mediafax 35 a reunit reprezentanți ai presei, ai corpului diplomatic, ai instituțiilor publice, ai mediului de afaceri, academic și cultural, precum și ai antreprenoriatului, pentru a marca împreună 35 de ani de la înființarea Mediafax.
Lanțul de magazine Action, cu produse sub 5 lei, deschide în trei oraşe din România. Salariul net pentru job part time începe de la 1.500 lei - Economica.net
Cine e Action şi de ce contează expansiunea sa la nivel naţional
Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la Gala MEDIAFAX:"România are nevoie de presă liberă"
Gala Mediafax 35 a reunit reprezentanți ai presei, ai corpului diplomatic, ai instituțiilor publice, ai mediului de afaceri, academic și cultural, precum și ai antreprenoriatului, pentru a marca împreună 35 de ani de la înființarea Mediafax.
Peste 24 de milioane de lei pentru o sală de sport din România! Finanțare europeană, aprobată pentru modernizarea completă
Sala de sport din Complexul „Badea Cârțan”, din Constanța, va fi reabilitată și modernizată printr-o investiție de peste 24 de milioane de lei. Cea mai mare parte a banilor provine din fonduri europene, iar autoritățile locale speră ca lucrările să fie finalizate în 2028.
Apple depășește Nvidia și redevine cea mai valoroasă companie din lume - Financial Intelligence
Apple Inc. a redevenit vineri cea mai valoroasă companie din lume, detronând Nvidia Corp., în condițiile în care investitorii caută siguranța percepută a producătorului iPhone, pe fondul îngrijorărilor legate de cheltuielile pentru inteligența artificială, scrie Bloomberg, citat de Yahoo Finance.
Autostrada Moldovei: Umbrărescu își retrage "trupele" din Ardeal și vrea să termine în 2026 lucrările la A7 Bacău - Mircești - Economica.net
„UMB vea să ducă anul acesta până la Mircești. Lotul 3 rămâne pe anul viitor”, a spus pentru ECONOMICA.NET Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR.