Duminică, 16 August 2026

24 articole

Bulgaria urcă pe primul loc în lume la stocarea energiei în baterii. Cum a reușit să-și crească rapid capacitatea

Bulgaria devine lider mondial în domeniul stocării energiei în baterii, după ce capacitatea adăugată în 2025 ar putea permite transferarea a 77% din noua producție zilnică către intervalele fără soare. Potrivit celui mai nou raport realizat de Ember, un think-tank specializat în domeniul energiei, Bulgaria devansează astfel Chile (76%) și Australia (60%), relatează Agerpres.

Salvare cu elicopterul în Bucegi. Patru turiști epuizați au fost scoși din zona Crestei Morarului

Patru persoane care s-au rătăcit în zona Crestei Morarului, din Bușteni, au fost evacuate duminică din munți cu ajutorul unui elicopter SMURD. Acestea erau conștiente, dar epuizate și au avut nevoie de sprijin pentru a coborî în siguranță.

Kim Jong Un reafirmă apropierea de Rusia într-un mesaj pentru Putin. „Cooperarea va continua în toate sectoarele”

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a reafirmat relațiile tot mai strânse dintre Phenian și Moscova, într-un mesaj transmis președintelui rus Vladimir Putin cu ocazia aniversării eliberării Coreei de Nord de sub dominația colonială japoneză. Informația a fost publicată duminică de agenția de stat KCNA și este citată de Reuters .

Purtătorul de cuvânt al NATO, despre drona doborâtă în județul Galați: „Pare să fie rusească”

Purtătorul de cuvânt al Cartierului General al Comandamentului Aliat pentru Operații (SHAPE) al NATO, colonelul american Martin O'Donnell, a declarat că drona doborâtă în noaptea de sâmbătă spre duminică în spațiul aerian al României pare să fie de origine rusească.

Alertă pe litoral: două obiecte suspecte, văzute în apa mării într-o singură zi. Autoritățile intervin

Două incidente cu obiecte suspecte în zona litoralului românesc au fost semnalate duminică de turiști. Unul a fost observat în apropierea Portului Tomis din Constanța, iar Garda de Coastă verifică zona, în timp ce la Eforie Nord, autoritățile au stabilit că obiectul sesizat de turiști nu conținea explozibil și nu era nici dronă, nici mină marină.

Turist mort în Munții Făgăraș, după ce a căzut 200 de metri într-o râpă. Victima, recuperată cu elicopterul SMURD

Un bărbat și-a pierdut viața în Munții Făgăraș, după ce a căzut circa 200 de metri într-o râpă, anunță Serviciul Județean Salvamont Argeș, care a intervenit azi-noapte, ajutată de un elicopter SMURD, pentru recuperarea victimei. Salvamontiștii au avut și alte apeluri pentru căutarea unor persoane dispărute, care, din fericire, s-au dovedit false.

Nicușor Dan, invitat la dialog de 20 de organizații din mediul de afaceri, patronate și sindicate: „România are nevoie de stabilitate”

Cele 20 de organizații care au semnat Declarația de la Neptun îi cer președintelui Nicușor Dan un dialog direct despre situația politică și economică a României. Reprezentanții mediului de afaceri, patronatelor, sindicatelor, mediului academic și societății civile îl invită la o întâlnire între 1 și 4 septembrie, pentru discuții despre formarea Guvernului, stabilitate economică și fiscală și protejarea nivelului de trai.

Patru minori, arestați după ce ar fi pilotat bărci cu zeci de migranți din Africa spre Creta. Cel mai mic are 14 ani

Patru minori, cu vârste între 14 și 17 ani, au fost arestați pe insula Creta, fiind acuzați că au pilotat ambarcațiuni supraaglomerate cu zeci de migranți din nordul Africii până în Grecia. Adolescenții ar fi acționat în numele unor rețele libiene de trafic de migranți, traversând Marea Mediterană, potrivit News.ro, care citează ekathimerini.com.

Focuri de avertisment la granița dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud. Mai mulți soldați nord-coreeni au trecut linia de demarcație

Armata sud-coreeană a tras, săptămâna trecută, focuri de avertisment după ce mai mulți soldați nord-coreeni au trecut linia de demarcație militară, determinându-i să se retragă, potrivit Agerpres, care citează agenția de știri Yonhap. Este prima încălcare a liniei de demarcație militară de către armata nord-coreeană în acest an.

Două fete de 10 și 11 ani, rănite în Dolj după ce au intrat cu trotineta electrică într-o mașină

Două fete de 10 și 11 ani au fost rănite, sâmbătă seară, după ce au intrat cu o trotinetă electrică într-un autoturism, într-o comună din județul Dolj. Minorele nu au acordat prioritate mașinii și au fost proiectate pe carosabil. Ambele au fost transportate la spital.

Dunărea, la valori alarmant de mici. Debitul la intrarea în ţară va scădea până la 1.300 mc/s

Debitul Dunării la intrarea în țară, în secțiunea Baziaș, va continua să scadă până la sfârșitul săptămânii viitoare, urmând să ajungă la 1.300 mc/s, față de 1.400 mc/s în prezent. Valoarea este de trei ori mai mică decât media multianuală pentru luna august, potrivit prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 15-22 august 2026.

Ce a făcut preşedintele Nicuşor Dan după ce a participat la slujba de Sfânta Maria. Șeful statului, surprins în momente de relaxare

Preşedintele Nicuşor Dan şi-a vizitat rudele la Făgăraș, după ce a participat la slujba de Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Dejani, informează Monitorul de Făgăraş , care prezintă şi imagini cu şeful statului în tricou și pantaloni scurți, însoţit de familie.

Uraganul Lala lovește Hawaii. Zeci de mii de oameni au rămas fără curent, iar aeroporturi și porturi au fost închise

Uraganul Lala a ajuns în apropierea insulelor Hawaii, unde a provocat întreruperi de curent pentru peste 40.000 de clienți și a adus ploi torențiale și vânturi puternice. Centrul Național pentru Uragane a emis avertizări privind condiții „periculoase pentru viață”, informează Reuters .

HARTA Cod galben de caniculă în vestul și centrul țării. Meteorologii anunță furtuni, vijelii și răcire accentuată de luni seară

Meteorologii au emis un cod galben de caniculă pentru mai multe regiuni ale țării, valabil luni, când temperaturile vor ajunge până la 37 de grade. În același timp, este în vigoare o informare meteorologică pentru intensificări ale vântului, averse torențiale, vijelii și o răcire accentuată, valabilă de luni seara până marți seara.

Metodă inedită de camuflaj: Un hoț din Kiev s-a uns cu smoală pentru a deveni „invizibil”. Polițiștii l-au curățat în 5 ore

Un tânăr ucrainean a fost prins de polițiști după ce a încercat să jefuiască un magazin folosid o metodă neobisnuită de camuflaj. Acesta s-a uns cu smoală pentru a deveni „invizibil” în intuneric, însă planul său a eșuat. Bărbatul a fost reținut, curățat și pus sub acuzare, potrivit News.ro, care citează Ukrainskaia Pravda.

Accident grav în județul Constanța. Cinci persoane, transportate la spital. A fost chemat şi elicopterul SMURD

Două autoturisme în care se aflau şapte persoane au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs în judeţul Constanţa. La locul accidentului au intervenit cinci ambulanţe şi elicopterul SMURD.

Incendiu pe DN5, în Giurgiu. Un autotren încărcat cu bomboane a ars aproape în întregime

Un autotren care transporta bomboane a luat foc în noaptea de duminică spre luni, pe DN5, în zona localităţii Daia, judeţul Giurgiu. Incendiul a afectat aproximativ 80% din încărcătură, iar în urma incidentului nu au fost înregistrate victime.

Accident pe DN1F, între Cluj-Napoca și Zalău. Un stâlp de electricitate a căzut pe șosea, traficul este blocat

O persoană a fost rănită, iar traficul rutier este blocat pe DN1F, între Cluj-Napoca și Zalău, după ce un autoturism a lovit o mașină parcată și un stâlp de electricitate, care a căzut pe șosea, în zona localității Sânmihaiu Almașului, județul Sălaj.

12 morţi şi cel puţin 20 răniţi într-un accident în Ungaria. Un autocar polonez a intrat într-un șanț

12 oameni şi-au pierdut viaţa şi cel puţin 20 au fost răniţi după ce un autocar polonez a fost implicat într-un accident în Ungaria, a anunţat duminică premierul ungar, Peter Magyar, într-o postare pe Facebook.

Dronă doborâtă în județul Galați. Mărturiile localnicilor: „Mi-a fost frică să ies”. Ce au văzut ciobanii

„Mi-a fost frică să ies”, a spus un localnic din Cudalbi, județul Galați, pentru Digi24, după ce oamenii din zonă au primit, în timpul nopții, mesaj RO-Alert privind prezența unei drone în spațiul aerian al României. Ciobanii aflați la stâne spun că au văzut două avioane survolând zona Măcișeni și, ulterior, o flacără coborând spre pământ.

Rezultate LOTO - Duminică, 16 august 2026. Numerele extrase și premiile puse în joc de Loteria Română

Duminică, 16 august, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 13 august, Loteria Română a acordat peste 22.000 de câștiguri, în valoare totală de peste 55,14 milioane de lei. În urma câștigării premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 din data de 13.08.2026, Loteria Română a anunțat că suplimentează fondul de câștiguri al categoriei I cu 500.000 de lei pentru tragerea din data de 16.08.2026.

Cu cât s-a ieftinit motorina duminică, după reducerea accizei cu 20%. Unde se găsește combustibil sub pragul de 10 lei/l

Preţul motorinei a coborât sub pragul de 10 lei/l în staţiile Petrom, în urma reducerii preţurilor în toate benzinăriile cu 68 bani/l la prima oră a zilei de duminică, efect al diminuării accizei cu 20%. Parlamentul a aprobat recent un act legislativ prin care se reinstituie starea de criză pe piaţa ţiţeiului şi a produselor petroliere.

Ucraina a lovit un depozit Wildberries chiar lângă Moscova, într-un atac de amploare

Forţele ucrainene au lovit un depozit de lângă Moscova aparţinând marelui retailer online rus Wildberries, precum şi localităţi din regiunea capitalei Rusiei, într-un atac de amploare desfăşurat în noaptea de sâmbătă spre duminică, relatează Kyiv Independent, potrivit News.ro.

Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”

Rusia nu va putea câştiga competiţia din cadrul „războiului de epuizare” economic, în condiţiile în care Ucraina este susţinută de lumea occidentală, a declarat Andrei Klepaci, economistul-şef al Vneşeconombank - o importantă bancă de stat rusă, care finanţează proiectele naţionale ale Kremlinului şi are statutul de „corporaţie de stat pentru dezvoltare”.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont