Digi24
•
16 August 2026
•
18:58
Precizările CCR în urma întâlnirii dintre președinta Simina Tănăsescu și premierul Ilie Bolojan
În urma materialelor din presă și unor poziții din partea unor instituții publice precum Consiliului Superior al Magistraturii, al președinților curților de apel și a unei scrisori din partea președinților tribunalelor, CCR a dat publicității în această seară un comunicat. Acesta vine a doua zi după ce și președinta CCR făcuse anumite precizări .
Digi24
•
16 August 2026
•
18:45
Reacția CSM la întâlnirea dintre șefa CCR şi Ilie Bolojan: A generat întrebări legitime. O clarificare e necesară
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) consideră că se impun clarificări publice cu privire la împrejurările în care a avut loc întrevederea dintre preşedintele Curţii Constituţionale a României (CCR), Elena-Simina Tănăsescu, şi premierul demis Ilie Bolojan, preşedintele PNL, în primul rând pentru protejarea CCR şi pentru menţinerea încrederii publice în imparţialitatea şi integritatea deciziilor sale. Un mesaj similar au transmis şi preşedinţii de tribunale şi judecătorii, asemănător, totodată, celui transmis anterior de către preşedinţii curţilor de apel din România.
Digi24
•
16 August 2026
•
18:15
Scandal în Cehia: Premierul Babis a cules flori dintr-un parc național și și-a pus filmul pe Facebook. „Dacă trebuie, plătesc amendă”
Andrej Babiš, prim-ministrul ceh, și-a cerut scuze pentru că a cules flori într-o zonă protejată a unui parc național și a declarat duminică că va plăti o amendă, dacă va fi necesar. Babiš a făcut aceste declarații într-un videoclip pe care l-a distribuit în urma unei drumeții de weekend împreună cu membri ai partidului său politic ANO la Lysá hora, cel mai înalt vârf al lanțului muntos Beskizi Moravico-Silezieni, din estul țării, informează TVP World. Un videoclip al drumeției de sâmbătă îl arată pe Babiš urcând muntele cu un buchet de flori în mână, iar apoi imaginea trece la momentul în care acesta depune buchetul la un monument situat în vârful muntelui. Conform regulamentului parcului, vizitatorilor le este interzis să culeagă flori și să perturbe mediul înconjurător. „Este posibil să fi încălcat vreo lege, fapt pentru care îmi cer scuze, și voi plăti cu siguranță o amendă, dacă va fi necesar, desigur”, a declarat el duminică.
Digi24
•
16 August 2026
•
18:10
Mesajul șefului diplomației estoniene după ce o dronă a fost doborâtă în Galați: „Amenințarea la adresa NATO va persista”
NATO a doborât o dronă deasupra României, reafirmându-și disponibilitatea de a apăra teritoriul aliaților. Cu toate acestea, amenințarea la adresa Alianței va persista atât timp cât Rusia își va continua agresiunea împotriva Ucrainei, a declarat ministrul estonian de Externe, Margus Tsahkna, conform RBC-Ukraine.
Digi24
•
16 August 2026
•
17:35
Cristiano Ronaldo se gândeşte la retragere: „Au trecut 25 de ani cu multe sacrificii…”
La 41 de ani, Cristiano Ronaldo se apropie de sfârşitul carierei de fotbalist profesionist. Cu un an rămas din contractul său cu Al-Nassr, cvintuplul câştigător al Balonului de Aur a declarat pentru Vogue că sezonul 2026-2027 ar putea fi ultimul pentru el.
Digi24
•
16 August 2026
•
16:54
O persoană a murit înecată în mare, la Olimp, iar alta este dată dispărută. Anunțul salvamarilor
O persoană a murit, duminică, înecat în mare, în zona staţiunii Olimp. Vasile Borteș, șeful Salvamarilor din sudul litoralului, a declarat, duminică, la Digi24, că o altă persoană este dispărută.
Digi24
•
16 August 2026
•
16:41
Recolte distruse, biciclist pe albia fluviului și „Stânca Foametei” din Ungaria: cum a devastat seceta Dunărea. „Totul s-a uscat”
Timp de secole, stânca a fost considerată un semn de avertisment. Când a început să iasă la suprafață din Dunăre, sub Dealul Gellert din Budapesta, acest lucru însemna că nivelul apei scăzuse atât de mult încât morile plutitoare nu mai puteau funcționa, recoltele probabil că erau compromise, iar foametea urma să se instaleze aproape cu certitudine. De aceea, în capitala Ungariei, unde, de-a lungul timpului, stânca a devenit aproape doar o legendă, i s-a dat numele de Inseg-szikla – Stânca Foametei, relatează The Guardian.
Digi24
•
16 August 2026
•
16:11
Rusia anchetează un jurnalist german pentru o întrebare pusă preşedintelui ucrainean Zelenski. Amenințările lui Medvedev
Autorităţile ruse i-au deschis un dosar penal unui corespondent al ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) pentru o întrebare pusă preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski în timpul vizitei acestuia la Belgrad, transmite duminică agenţia de presă de stat rusă TASS, preluată de dpa.
Digi24
•
16 August 2026
•
15:25
Țara care și-a dublat în zece ani efectivul forțelor armate și care va avea în curând cea mai mare armată din Europa
La 15 august, data la care România a sărbătorit Ziua Marinei, o țară din Europa a sărbătorit și ea Ziua Forțelor Armate.
Digi24
•
16 August 2026
•
14:57
Una dintre cele mai sângeroase luni: NY Post a dezvăluit pierderile Rusiei din iulie
Luna iulie a devenit una dintre cele mai sângeroase luni pentru Rusia de la începutul războiului împotriva Ucrainei. Trupele ruse au suferit pierderi devastatoare pe câmpul de luptă. Între timp, Forțele Armate ale Ucrainei au înregistrat cele mai mari câștiguri teritoriale din ultimul an. RBC-Ucraina relatează acest lucru, citând The New York Post. În iulie, Rusia a pierdut pe câmpul de luptă 42.860 de persoane, inclusiv morți și răniți. Este cel mai ridicat indicator din ianuarie 2025 și a patra lună cea mai sângeroasă de la începutul războiului, în 2022. Conform estimărilor experților, numărul total al pierderilor ruse se apropie de 1,5 milioane, iar recrutarea de noi soldați devine o problemă din ce în ce mai mare pentru Vladimir Putin. În același timp, în cazul unei penurii de soldați, acesta ar putea fi nevoit să înceapă în curând negocierile de pace. Publicația subliniază că, în ultimele luni, Putin a devenit atât de descurajat încât a fost nevoit să-și atragă compatrioții în război cu promisiuni false de „serviciu liniștit” sau să recruteze africani prin scheme frauduloase similare. Între timp, Forțele Armate ale Ucrainei au eliberat aproximativ 780 km² pe frontul de sud, recucerind 26 de localități de-a lungul liniei frontului și readucându-le sub controlul deplin al Ucrainei. Apărătorii ucraineni au respins trupele ruse cu peste 11 km pe frontul de sud, în apropierea punctului de intersecție dintre regiunile Dnipropetrovsk, Donețk și Zaporijia, iar aceste atacuri de mică amploare subminează treptat controlul rus.
Digi24
•
16 August 2026
•
14:50
Donald Trump vrea mai multă presiune economică asupra Iranului. Care sunt opțiunile la care ar putea recurge administrația SUA
Președintele SUA, Donald Trump, a promis vineri că va lovi Iranul cu toată forța pe plan economic, la o zi după ce secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat că Washingtonul va impune Teheranului măsuri „fără precedent” încă de săptămâna viitoare, relatează Reuters.
Digi24
•
16 August 2026
•
14:17
Aripă provenită de la o dronă, recuperată din Marea Neagră, din apropierea platformei Neptun Alpha
O aripă provenită de la o dronă a fost recuperată, duminică, din Marea Neagră, din apropierea platformei Neptun Alpha, aflată la 83 de mile marine de Constanţa, au anunţat reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.
Digi24
•
16 August 2026
•
14:07
Scandalul întâlnirii dintre Ilie Bolojan și șefa CCR ajunge în Parlament. PACE cere comisie de anchetă
Grupul parlamentar PACE – Întâi România va solicita, luni, înființarea unei comisii de anchetă privind presupusa întâlnire dintre premierul Ilie Bolojan și președinta CCR, Simina Tănăsescu. Inițiatorii susțin că demersul nu reprezintă un atac la adresa unei instituții sau persoane, ci exercitarea unei atribuții constituționale a Senatului. Potrivit informațiilor apărute în presă, Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan s-ar fi întâlnit, vineri, 14 august, în biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean. Discuțiile ar fi avut loc în contextul în care CCR urmează să reia, luni, dezbaterile asupra sesizărilor de neconstituționalitate privind Legea integrității.
Digi24
•
16 August 2026
•
13:47
Înotătorul Avram Iancu a luat startul în tentativa de a traversa Canalul Mânecii în stilul bras
Înotătorul Avram Iancu, din Petroşani, a luat startul, duminică, în tentativa sa de a traversa Canalul Mânecii în stilul bras, el fiind însoţit de o echipă de suport şi de cei doi observatori ai cursei.
Digi24
•
16 August 2026
•
13:43
Patru opere ale unui mare pictor renascentist, furate dintr-un muzeu. Trei făceau parte din Polipticul San Gregorio
Patru opere semnate de pictorul italian Antonello da Messina, unul dintre cei mai importanți artiști ai Renașterii, au fost furate în noaptea de 15 august de la Muzeul Regional din Messina, orașul natal al artistului, potrivit presei italiene, care citează conducerea instituției, notează Reuters .
Digi24
•
16 August 2026
•
13:35
Cel mai mare incendiu din istoria Belgiei se îndreaptă acum spre Germania după ce a devastat 3.000 de hectare
Cel mai mare incendiu de vegetaţie înregistrat vreodată în Belgia a devastat aproximativ 3.000 de hectare până duminică dimineaţă şi înaintează spre graniţa cu Germania, în timp ce pompierii încearcă să ţină flăcările sub control, transmite Reuters.
Digi24
•
16 August 2026
•
13:12
Ucraina susține că a scos din funcțiune 7 dintre cele mai mari 10 centre logistice ale „Amazonului” Rusiei
Ucraina susține că atacurile cu drone asupra gigantului rus de comerț electronic Wildberries, supranumit „Amazonul” Rusiei, au scos din funcțiune șapte dintre cele mai mari zece centre logistice ale companiei.
Digi24
•
16 August 2026
•
13:10
Ucraina a atacat un sistem rusesc „rar și scump” de rachete în Crimeea: „Pierderi semnificative de armament și personal”
Marina ucraineană a anunț at că a atacat sâmbătă seară poziţiile sistemului rusesc de rachete de coastă Bastion în peninsula Crimeea ocupată, bază de la care Rusia lansează rachete supersonice şi hipersonice.
Digi24
•
16 August 2026
•
13:09
Weekendul de Ziua Marinei şi Sfânta Maria, cel mai aglomerat din acest an pe litoral: 100% grad de ocupare
Peste 210.000 de turişti s-au aflat pe litoralul Mării Negre de Ziua Marinei şi Sfânta Maria, acesta atingând, pentru al doilea weekend la rând, 100% grad de ocupare.
Digi24
•
16 August 2026
•
13:05
Reacția ministrului de Externe, după drona doborâtă în Galați. „Am informat toți aliații. Vom continua să acționăm coordonat”
Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a transmis informări către toți aliații României, după ce o dronă venită dinspre Republica Moldova a fost doborâtă în județul Galați. Aceștia au mulțumit țării noastre pentru misiunea reușită, însă și-au exprimat îngrijorarea față de frecvența ridicată a incursiunilor în spațiul aerian românesc.
Digi24
•
16 August 2026
•
12:28
Ministerul Apărării din R. Moldova: Drona doborâtă la Galaţi este de tip Geran 2. De unde venea aparatul fără pilot
Ministerul Apărării din Republica Moldova a tranmsis duminică, referitor la drona doborâtă în judeţul Galaţi, că aparatul este de tip Shahed și a survolat spaţiul aerian al Republicii Moldova. Drona a venit dinspre Ucraina, a zburat timp de 18 minute deasupra Republicii Moldova şi s-a îndreptat spre Galaţi, potrivit sursei citate.
Digi24
•
16 August 2026
•
12:27
Elevii români, performanță istorică la Olimpiada Internațională de Informatică. România s-a clasat pe locul 2 mondial
România ocupă locul 2 în clasamentul mondial istoric pe medalii, după rezultatele obținute de cei patru elevi români la Olimpiada Internațională de Informatică din Uzbekistan. Lotul României a câștigat anul acesta o medalie de aur, una de argint și două de bronz, a anunțat Ministerul Educației.
Digi24
•
16 August 2026
•
12:03
Resturi de dronă, găsite în Marea Neagră, la 1,5 kilometri de plaja Modern din Constanța
Resturile unei drone au fost găsite duminică în Marea Neagră, la aproximativ 1,5 kilometri de plaja Modern din Constanța. O echipă EOD a Forțelor Navale Române a intervenit pentru verificarea obiectului.
Digi24
•
16 August 2026
•
11:54
Primele imagini din timpul misiunii de doborâre a dronei care a violat spațiul aerian al României
Comandamentul Aerian NATO a publicat duminică imagini din timpul misiunii de doborâre a dronei care a intrat neautorizat în spațiul aerian al României. Aparatul de zbor fără pilot a fost distrus de un avion F-18 al aviației militare spaniole, aflat în misiune de poliție aeriană în România.