Vineri, 11 Septembrie 2026

24 articole

Salariații de la combinatul Liberty Galați muncesc fără salarii. Sindicatele cer intervenția Guvernului

Salariații combinatului siderurgic Liberty Galați continuă să vină la muncă și să asigure paza, întreținerea și securitatea activelor companiei, deși nu și-au mai primit salariile integral de mai multe luni, susțin sindicaliștii cerând Guvernului să intervină de urgență pentru plata drepturilor salariale restante și pentru găsirea unei soluții privind viitorul combinatului.

One United Properties vrea să ridice un cartier cu locuințe accesibile și să creeze o companie care să distribuie dividende din chirii. Planul pe cinci al principalului dezvoltator imobiliar din România

One United Properties, principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte din România, are aproape 3.600 de unităţi rezidenţiale şi comerciale vândute, pre-vândute sau rezervate la cinci ani de la listare și aproape 4.000 de unităţi rezidenţiale şi 45.500 metri pătrați de spaţii de birouri şi comerciale în costrucția la finalul primului semestru din 2026.

Banca austriacă Kommunalkredit refinanțează cu 50,6 milioane de euro funcționarea parcului eolian de la Ruginoasa, din județul Iași, aparținând celui mai bogat om din Ucraina - Economica.net

Potrivit Dentons, refinanțarea va sprijini tranziția proiectului de la etapa de construcție la cea operațională printr-o nouă facilitate de finanțare, acordată în condiții economice îmbunătățite, care reflectă profilul de risc favorabil al activului aflat în exploatare și care generează energie electrică din decembrie 2023.

Romgaz va cumpăra combinatul de îngrășăminte Azomureș. Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția | AUDIO

Consiliul Concurenței a aprobat tranzacția de preluare a combinatului de îngrășăminte Azomureș, care va fi cumpărat de ROMGAZ. Suma totală de achiziție poate ajunge la 69 de milioane de euro. Combinatul este deocamdată închis. Producția de îngrășăminte ar urma să înceapă în primăvara anului viitor, eveniment mult așteptat de fermieri.

„Am dat ordin!” Gigi Becali îl trimite pe Tavi Popescu în Grecia: „Scapă de anturajul din București”

Gigi Becali a oferit noi detalii despre plecarea lui Tavi Popescu de la FCSB. Atacantul merge împrumut un an în Grecia, la Levadiakos , echipă antrenată de Elias Charalambous și Mihai Pintilii, mutare dezvăluită în exclusivitate de FANATIK . Omul de afaceri a explicat că l-a lăsat pe Tavi Popescu să plece în Grecia pentru a scăpa de anturajul de la București.

Wolf Theiss sprijină extinderea continuă a Symfonia în România prin achiziţia Setrio Soft

Wolf Theiss a asistat Symfonia sp. z o.o., companie din portofoliul MidEuropa şi Accel-KKR, în cea mai recentă tranzacţie strategică realizată în România, respectiv achiziţia Setrio Soft S.R.L., o companie românească ce oferă soluţii software pentru profesioniştii din domeniile sănătăţii şi logisticii. Tranzacţia a fost finalizată la data de 31 august 2026, potrivit unui comunicat de presă emis de Wolf Theiss.

PPC organizează o licitație de peste 65 de milioane de lei pentru modernizarea unei stații de transformare din județul Constanța - Economica.net

Stația de transformare este poziționată în extravilanul orașului Murfatlar și are un rol important în realizarea conexiunii dintre diferite stații, fiind un nod semnificativ în rețeaua de distribuție din zona Dobrogea. Aceasta este cea mai mare stație electrică de transformare din regiune, la interfața cu Sistemul Energetic Național.

Olandezii de la Sioux preiau integral o firmă IT din Cluj construită împreună cu fondatorii Qubiz. Vor să extindă echipa din România - StartupCafe

Grupul olandez Sioux Technologies preia integral compania Sioux Technologies din Cluj-Napoca, dezvoltată în ultimii ani împreună cu antreprenorii români din jurul Qubiz. Firma locală a avut în 2025 afaceri de peste 19 milioane de lei, în creștere cu peste 40% față de anul anterior, iar olandezii spun că vor să mărească semnificativ echipa din România.

Cartel ALFA cere intervenția lui Nicușor Dan în conflictul de la Oil Terminal: O grevă de cinci zile ar produce pierderi de peste 6,5 milioane de lei - Financial Intelligence

Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA a solicitat Administrației Prezidențiale medierea conflictului colectiv de muncă de la Oil Terminal S.A., avertizând că o eventuală blocare a activității companiei ar putea afecta lanțul de aprovizionare cu produse petroliere, funcționarea rafinăriilor și securitatea energetică a României. Potrivit sindicatului, costul aplicării memorandumului salarial este estimat la aproximativ 4 milioane de lei până la sfârșitul anului, în timp ce o grevă de cinci zile ar genera pierderi directe de peste 6,5 milioane de lei.

Guvern: România urmează să operaţionalizeze până în 2050 un depozit geologic de adâncime pentru deşeurile radioactive - Financial Intelligence

Guvernul a aprobat, vineri, un memorandum prin care îşi asumă un calendar de măsuri pentru alinierea proiectelor nucleare strategice ale ţării la cerinţele europene de sustenabilitate.

Dacia își pune sistem fotovoltaic de 8,5 MW, care acoperă 8% din consumul uzinei de la Mioveni. Finanțare din bani europeni nerambursabili - Economica.net

Centrala fotovoltaică va avea o putere instalată de 8,5 MW, urmând să producă, în medie, aproximativ 9.094 MWh de energie electrică regenerabilă anual, echivalentul a aproximativ 8% din necesarul uzinei. Pe durata estimată de funcționare de 20 de ani, producția totală ar putea ajunge la peste 181.800 MWh, energie care va fi utilizată pentru consum propriu în cadrul activităților industriale ale uzinei.

Motorina și gazele pun din nou presiune pe Europa: marje record, stocuri la 67% și petrol de peste 100 de dolari; Importuri de motorină inclusiv din Coreea de Sud şi Mexic - Financial Intelligence

Piața europeană a motorinei traversează una dintre cele mai tensionate perioade din ultimii ani. Marja dintre prețul angro al motorinei și cel al țițeiului a depășit 100 de dolari/baril, iar din fluxurile internaționale ar lipsi circa 1,3–1,4 milioane de barili pe zi. Europa a ajuns să importe motorină inclusiv din Coreea de Sud, în timp ce rafinăriile din India funcționează la peste 100% din capacitatea nominală. În paralel, petrolul a revenit peste 100 de dolari/baril, iar depozitele europene de gaze sunt umplute în proporție de aproximativ 67%, amplificând presiunile înaintea sezonului rece.

Aquanexa la ExpoApa 2026

Aquanexa a luat naștere și s-a dezvoltat în Italia, o piață în care utilitățile sunt solicitate de ani de zile să facă față unor rețele complexe, nevoii de modernizare a infrastructurii, reducerii pierderilor, digitalizării și unei atenții tot mai mari acordate rezilienței resursei de apă. În acest context, Grupul a dezvoltat un model capabil să depășească logica unei singure tehnologii sau a unei singure intervenții. Astăzi, Aquanexa reunește 14 companii organizate în 5 unități de business, peste 350 de profesioniști, 400 utility clienți active și o cifră de afaceri de peste 150 de milioane de euro, reunind într-un cadru unitar competențe complementare de-a lungul întregului lanț de valoare al sectorului dedicat apei.

(P) Credit rapid de la un IFN: 7 verificări de făcut înainte să semnezi

Din noiembrie 2024, costul creditelor nebancare este plafonat prin lege. Plafonul nu te scutește însă de cititul contractului. Iată ce contează cu adevărat, în ordinea în care merită verificat.

Ce lucrări noi pregătește Primăria Capitalei în zona Podului Constanța - Economica.net

Reconstrucția Podului Constanța și reconfigurarea a trei artere importante: Șoseaua Chitila, Bucureștii Noi, Calea Griviței!

O altă hartă a economiei. Firme cu datorii la stat și procese pe rol. Expunerea la litigii crește cu mărimea firmei în România - Economica.net

Cu alte cuvinte, o firmă mare activă are de aproximativ șapte ori mai multe șanse să fie dată în judecată decât o microîntreprindere. Explicația ține însă și de expunerea operațională. Astfel, o companie cu mai multe contracte, mai mulți furnizori și clienți, precum și volume mai mari intră în mai multe raporturi din care se pot naște dispute, scrie Termene.ro.

O companie le oferă angajaților din Taiwan o primă cât 68 de salarii pentru a nu intra în grevă - HotNews.ro

Producătorul american de cipuri de memorie Micron Technology a declarat vineri că angajații săi din Taiwan vor primi, pentru anul fiscal 2026, prime echivalente cu între 35 și 68 de salarii lunare, în contextul în care compania e pusă sub presiune de sindicate, relatează Reuters .

Nazare: România şi Grecia pot susţine poziţii comune în Eurogrup şi ECOFIN - Financial Intelligence

“M-am bucurat să mă revăd astăzi, la Bucureşti, cu prietenul şi omologul meu Kyriakos Pierrakakis. Cu Grecia avem o relaţie privilegiată, bazată pe încredere şi pe o cooperare tot mai strânsă în dosarele economice importante pentru regiunea noastră şi pentru Europa. Grecia este şi un exemplu relevant pentru România. După anii foarte dificili ai crizei datoriilor, a reuşit o redresare economică semnificativă, şi-a recâştigat credibilitatea şi a ajuns din nou la excedente bugetare. Experienţa Greciei arată cât de importante sunt consecvenţa reformelor, disciplina fiscală şi refacerea încrederii investitorilor. Kyriakos conduce astăzi şi Eurogrupul, forul care coordonează politicile economice ale statelor din zona euro şi care, în format extins, aduce la aceeaşi masă şi statele din afara zonei euro, inclusiv România. Lucrăm împreună pe teme de interes direct, de la competitivitate şi investiţii până la pieţele de capital, digitalizare şi viitorul politicilor economice europene”, a scris, vineri, Alexandru Nazare, după o întâlnire la Ministerul Finanţelor cu Kyriakos Pierrakakis, ministrul Economiei şi Finanţelor din Grecia şi preşedintele Eurogroup, potrivit Agerpres.

Nazare: Grecia, exemplu relevant pentru România în reforme şi disciplină fiscală

Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut vineri o întâlnire cu guvernatorul Băncii Greciei, Yannis Stournaras, în cadrul căreia a discutat despre importanţa reformelor, disciplinei fiscale şi refacerii încrederii investitorilor, potrivit unei postări pe Facebook.

Prețurile gazelor naturale în Europa ating nivelurile înregistrate în timpul crizei energetice de la sfârșitul anului 2022 — Gazprom - Financial Intelligence

Apropierea sezonului de încălzire reduce rapid timpul disponibil pentru refacerea stocurilor de gaze naturale din depozitele subterane europene, în timp ce prețurile au ajuns la niveluri comparabile cu cele înregistrate în timpul crizei energetice de la sfârșitul anului 2022, a transmis Gazprom într-un comunicat .

Prețurile carburanților în Europa ating niveluri record - Financial Intelligence

Escaladarea situației pe principalele rute maritime din Orientul Mijlociu împinge din nou în sus cotațiile petrolului, care au depășit deja pragul de 100 de dolari. În acest context, prețurile spot ale produselor petroliere ușoare au ajuns la cele mai ridicate niveluri de după prima jumătate a lunii iunie 2022: benzina a urcat la 1.334 dolari/tonă, iar motorina la 1.550 dolari/tonă, potrivit Enkorr.

ULTIMA ORĂ Fidelis. Participare cu o treime mai mică oferta de titluri de stat de populație a lunii septembrie decât în ediția precedentă

În sistemul Bursei de Valori București, la finalul programului de subscriere în oferta de titluri de stat demateralizate pentru populație a lunii septembrie, s-au strâns aproape 11.500 de ordine, care exprimă opțiuni pentru achiziția de instrumente financiare în valoare de 162,04 milioane euro.

Curs valutar BNR, vineri, 11 septembrie 2026. Euro și dolarul cresc. Ce se întâmplă cu aurul

Banca Națională a României a publicat vineri, 11 septembrie 2026, noile cotații pentru principalele valute. Euro și dolarul american s-au apreciat în raport cu leul, în timp ce francul elvețian a scăzut. O depreciere importantă a fost înregistrată de gramul de aur, care a pierdut peste 5 lei într-o singură zi.

Ryanair avertizează: Biletele de avion s-ar putea scumpi semnificativ. În România, tarifele au crescut deja cu 25% în acest an

Prețurile biletelor de avion ar putea crește semnificativ dacă prețul petrolului rămâne ridicat și anul viitor, avertizează Michael O’Leary, directorul general al Ryanair. În România, scumpirea transportului aerian se vede deja în datele oficiale: tarifele au crescut cu 25,4% din decembrie 2025 până în august 2026, potrivit informaţiilor publicate de INS vineri.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont