Vineri, 11 Septembrie 2026

24 articole

Explozie de insolvențe în pofida semnelor de redresare. Cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani în Germania

Potrivit datelor publicate de Oficiul Federal de Statistică din Germania, instanțele locale au primit 12.812 cereri de insolvență de la companii în perioada ianuarie-iunie, o creștere de 6,7% față de anul precedent, sectoarele transporturilor și depozitării fiind cele mai afectate.

Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul s-a apropiat de 155 de milioane de lei - Economica.net

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a depreciat cu 0,61%, până la 33.016,75 de puncte.

Sute de milioane de euro nerambursabili de la UE. Proiecte de producție și stocare de energie ale instituțiilor publice

Primul apel constă în sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice.

Diana Buzoianu anunță că a semnat ordinul cu ghidul transmis de AFM pentru instalarea de baterii de stocare. 400 de milioane de lei sunt alocate - Economica.net

„De final de săptămână: Am semnat ordinul cu ghidul venit de la AFM pentru programul de baterii! 400 de milioane de lei pentru stocare! Nu va mai fi primul venit, primul servit, ci se vor evalua dosarele în funcţie de două criterii: contribuţia proprie a prosumatorului şi capacitatea care va fi instalată”, a scris Buzoianu, vineri, pe pagina sa de Facebook .

GRAFIC Bursa încheie săptămâna în nota de depreciere a întregului interval

Cotația internațională a țițeiului de tip Brent s-a retras în zona de 102 dolari/baril, context care a permis și un ricoșeu a piețelor bursiere. Indicele DAX40 din Germania a înregistrat o revenire de mai mult de 200 de puncte față de minimul local, în timp ce la jumătatea orarului de tranzacționare de la New York Stock Exchange indicele Dow Jones Industrial Average câștiga recupera aproximativ un procent.

Despărțire cu miză uriașă: un milionar i-a cerut fostei iubite 369.000 de dolari, banii cheltuiți în timpul relației. Cum s-a încheiat procesul

Un om de afaceri din Singapore a pierdut procesul prin care încerca să recupereze aproape 370.000 de dolari cheltuiți pentru fosta sa iubită în timpul relației. Instanța a decis că sumele respective au fost oferite de bunăvoie, sub formă de cadouri, și nu reprezintă împrumuturi care ar trebui returnate.

Buget de 500 de milioane de euro pentru noi capacități de producere a energiei electrice din energie solară / Ministerul Energiei a lansat apelul

Șeful ANRE: Înainte să discutăm despre cum transportăm şi distribuim energia, poate ar trebui să ne întrebăm dacă avem suficientă

George Niculescu, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei, spune că România avea, în iulie, aproximativ 1,24 kW capacitate instalată pe cap de locuitor, după investiţiile din ultimii ani şi creşterea accelerată a prosumatorilor, faţă de o medie de 2,6 kW/locuitor în UE. Deşi s-au făcut progrese în ultima vreme, suntem încă departe de vecinii bulgari, de exemplu, care au o capacitate instalată pe cap de locuitor de 2,51 kW/locuitor în Bulgaria. George Niculescu atrage atenţia că înainte de a discuta despre modul cum distribuim energia, ar trebui să şi avem suficientă energie de transportat.

România trece la taxa pe kilometru pentru transportul greu. CONAF: „Infrastructura trebuie să țină pasul”

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) atrage atenția asupra unui decalaj critic în calendarul de operaționalizare a sistemului TollRo, în condițiile în care aplicarea efectivă a tarifului rutier calculat în funcție de distanța parcursă începe la 1 octombrie 2026.

Record realizat de Ministerul Energiei în săptămâna 7 - 11 septembrie pentru sumele din PNRR plătite și autorizate la plată - Economica.net

Ministerul Energiei arată că săptămâna care se încheie a adus un record la nivelul instituţiei din perspectiva sumelor plătite/autorizate.

Ministerul Energiei: Plăţi de 34 de milioane de euro către beneficiarii PNRR, în perioada 7-11 septembrie

Ministerul Energiei anunţă că, în săptămâna 7-11 septembrie, au fost făcute plăţi de 34 de milioane de euro către beneficiarii proiectelor finanţate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ceea ce constituie cea mai mare valoare săptămânală achitată până acum, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Ilie Bolojan, vizită „de evaluare” la Insula Lacul Morii. Proiectul din Sectorul 6 va fi inaugurat săptămâna viitoare

Ilie Bolojan, prim-ministrul interimar al României, a mers vineri, 11 septembrie, în vizită la Insula Lacul Morii. Proiectul încă nu a fost inaugurat, însă, la invitația lui Paul Moldovan, primarul interimar al Sectorului 6, premierul a fost chemat „să evalueze” lucrarea, care a costat aproximativ 58,9 milioane de lei, bani din fonduri europene.

FOTO Primele trenuri electrice cu baterii din Marea Britanie vor fi furnizate de Alstom și vor putea circula cu 180 km/oră - Economica.net

Trenurile, proiectate și construite în Marea Britanie, vor transforma transportul feroviar în nordul Angliei și vor sprijini realizarea programului de modernizare a rutei Transpennine (TRU), potrivit Alstom.

AGEA Nuclearelectrica a decis, la presiunea lui Bolojan, să publice Raportul Corpului de Control al Premierului, foarte critic cu investiția în reactoare mici de la Doicești - Economica.net

Compania anunță cu acest prilej că, potrivit Hotărârii adoptată de AGEA, respectiv, la punctul 3 al ordinii de zi, a fost aprobată publicarea Raportului emis de catre Corpul de Control al Prim Ministrului, ca urmare a acțiunii de control efectuate la Nuclearelectrica în perioada 15.10.2025-20.03.2026.

CMS alături de Agricover Payments în obţinerea autorizării BNR ca instituţie de plată

CMS a asistat Agricover Payments, în legătură cu structurarea şi obţinerea autorizării de către Banca Naţională a României (BNR) ca instituţie de plată, conform unui comunicat de presă remis redacţiei. Agricover Payments devine astfel prima instituţie de plată Agri-FinTech autorizată din România, dedicată fermierilor, informează sursa citată.

Pieţele de acţiuni europene şi americane, în creştere; petrolul, în scădere

A.I. Piaţa de Capital / 11 septembrie, 18:52

Casa Verde Baterii se lansează în octombrie. Schimbare importantă la înscriere

Programul Casa Verde Baterii urmează să fie lansat în luna octombrie, iar pentru finanțarea sistemelor de stocare a energiei este prevăzut un buget de 400 de milioane de lei. Programul vine cu o schimbare importantă față de edițiile anterioare ale programului Casa Verde: finanțarea nu va mai fi acordată pe principiul „primul venit, primul servit”, ci în funcție de criterii de evaluare și punctaj.

Corpul de Control al premierului, despre proiectul SMR Doicești: Cost estimat la 6,5 miliarde de dolari, întârziere de 20 de luni și riscuri repartizate „disproporționat” în defavoarea Nuclearelectrica - Financial Intelligence

Proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești avea, în decembrie 2025, un cost estimat de 6,5 miliarde de dolari, cu aproximativ 3,8 miliarde de dolari peste estimarea inițială, iar etapa FEED 2 a fost finalizată cu o întârziere de 20 de luni, potrivit raportului Corpului de Control al Prim-Ministrului privind Nuclearelectrica, publicat vineri la Bursa de Valori București. Raportul formulează concluzii critice și asupra asocierii dintre Nuclearelectrica și Nova Power & Gas, susținând că riscurile au fost repartizate „disproporționat în defavoarea SNN” și recomandând inclusiv analiza răspunderii persoanelor implicate și a oportunității revocării cu justă cauză a directorului general și a membrilor structurilor de guvernanță.

Prime de până la 68 de salarii pentru angajați doar să nu intre în grevă. Ofertă sub presiune la o companie americană din Taiwan

Micron a declarat că aceste plăți acordate angajaților sunt cele mai mari din istoria companiei și că peste 60.000 de angajați la nivel global vor primi recompense aferente anului fiscal 2026, „în urma unui an extraordinar pentru companie”.

Nicușor Dan: România susține un buget european ambițios. Ce a discutat șeful statului cu șeful Eurogrupului

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a avut o discuție cu președintele Eurogrupului - reuniunea miniștrilor de finanțe din Zona Euro - Kyriakos Pierrakakis, despre viitorul buget al Uniunii Europene. Șeful statului a afirmat că România susține un buget european ambițios, care să răspundă priorităților comune și nevoilor de investiții ale Europei. Discuțiile au vizat și digitalizarea administrației fiscale și măsurile pentru creșterea eficienței colectării și reducerea evaziunii.

Acționarii Nuclearelectrica au aprobat publicarea raportului Corpului de Control al premierului privind compania - Financial Intelligence

Acționarii Nuclearelectrica (SNN) au aprobat, vineri, 11 septembrie 2026, publicarea raportului emis de Corpul de Control al Prim-Ministrului în urma verificărilor efectuate la companie în perioada 15 octombrie 2025 – 20 martie 2026. Hotărârea a fost adoptată în unanimitate de acționarii prezenți sau reprezentați la Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA), potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.

De ce s-au scos din circulație 7 trenuri de metrou de pe magistrala M2 exact când a început școala și bucureștenii merg înghesuiți ca sardelele - Economica.net

Din cele 24 de trenuri de metrou CAF cumpărate de Metrorex, unul – înfipt în tavan la depoul Berceni – nu mai poatea funcționa. Din cele 23 rămase, 19 sunt prevăzute să intre la revizie prin rotație, explică Artimon pentru ECONOMICA.NET.

Începe selecția pentru un nou Consiliu de Supraveghere la Hidroelectrica - Economica.net

Iată anunțul făcut de Hidroelectrica la Bursa de Valori București:

Gigi Becali la FCSB: Karlo Muhar e „mai tare ca Mirel Rădoi” la mijlocul terenului

Gigi Becali e de părere că a dat o adevărată lovitură cu transferul lui Karlo Muhar la FCSB. Omul de afaceri l-a comparat pe mijlocașul croat cu Mirel Rădoi și a precizat că este încântat de felul în care închizătorul înțelege jocul la mijlocul terenului.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont