Luni, 12 Octombrie 2026

22 articole

Italia riscă să rămână pe lista țărilor cu deficit excesiv. Avertismentul Băncii Centrale

Italia intenționează să reducă deficitul bugetar în 2026, dar să îl majoreze din nou în următorii doi ani, folosind derogările acordate de Uniunea Europeană pentru anumite cheltuieli. Banca Italiei avertizează însă că această strategie ar putea întârzia închiderea procedurii de deficit excesiv, prin care Bruxelles-ul monitorizează țările care depășesc limitele bugetare europene.

Trump vine cu o nouă justificare pentru achiziția de motorină din Rusia

Președintele american Donald Trump a venit luni cu o nouă justificare directă în fața criticilor aduse noului său acord comercial pentru motorină încheiat cu Rusia. Șeful statului american a precizat, în cadrul unei postări pe pagina de socializare Truth Social, că Uniunea Europeană a făcut în trecut afaceri similare cu Rusia în domeniul energetic pentru a-și apăra interesele.

UE lansează o nouă misiune civilă și militară în Liban, după retragerea forțelor ONU. Ce presupune operațiunea

Uniunea Europeană a aprobat luni înființarea unei noi misiuni civile și militare în Liban, în contextul retragerii planificate a forțelor ONU de menținere a păcii. Operațiunea, care ar putea începe în următoarele luni, va avea ca obiectiv consolidarea securității țării, prin instruirea forțelor libaneze, protejarea frontierelor și combaterea dronelor, scrie Euronews .

Ursula von der Leyen, în centrul unui nou scandal. Rusia acuză Bruxelles-ul de jocuri de culise într-o afacere de miliarde

În centrul disputei se află extinderea centralei nucleare Paks din Ungaria, prin construirea a două reactoare de către Rosatom, corporația nucleară de stat a Rusiei. Investiția, estimată la 12,5 miliarde de euro, este unul dintre cele mai importante proiecte energetice ale țării.

UE avertizează platformele digitale privind transmiterea live a execuției lui Nidal Hasan

Uniunea Europeană a avertizat luni platformele digitale că trebuie să își respecte regulile privind conținutul violent, în contextul anunțului referitor la transmiterea în direct a execuției lui Nidal Hasan în Statele Unite. Condamnat pentru atacul din 2009 de la baza militară Fort Hood, soldat cu 13 morți, Hasan ar urma să fie executat pe 3 decembrie 2026.

Parlamentul de la Kiev a adoptat legea care permite minorităților din Ucraina să folosească limba maternă în școli

Parlamentul Ucrainei a adoptat luni o lege care extinde drepturile lingvistice ale minorităților naționale ale căror limbi sunt oficiale în Uniunea Europeană. Această modificare legislativă vine în urma unui acord bilateral negociat între Kiev și Budapesta. După votul din Rada Supremă, legea așteaptă acum să fie promulgată de către Volodimir Zelenski.

Acordul Trump-Putin pentru motorina, fără efect asupra prețurilor globale. Explicațiile unui expert în energie. UE a reacționat la decizia SUA impunând noi sancțiuni Rusiei | AUDIO

Uniunea Europeană adoptă noi sancțiuni împotriva Rusiei, care vizează aproape 1.600 de persoane și entități. Este cea mai mare extindere a listei de sancțiuni de la începutul războiului declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Măsurile vin în contextul în care președintele american a anunțat relaxarea unor sancțiuni, prin așa-numitul acord privind motorina.

Uniunea Europeană va sancţiona platformele online care difuzează execuţia în direct a unui american

Uniunea Europeană a avertizat luni platformele online să nu transmită în direct execuţia unui fost militar american, programată în 3 decembrie; un purtător de cuvânt al Uniunii a arătat că aceasta dispune de bazele legale pentru a aplica sancţiuni în caz de nerespectare a interdicţiei, transmite AFP.

Uniunea Europeană înfiinșează o misiune de sprijin pentru forţele de securitate şi apărare din Liban

Miniştrii de externe din statele membre ale Uniunii Europene au aprobat luni înfiinţarea unei misiuni care să consolideze instituţiile de apărare şi securitate din Liban, relatează agenția de știri EFE.

România, printre țările cu cea mai mare creștere a numărului de imigranți ucraineni

România se numără printre statele din Uniunea Europeană cu cele mai mari creșteri ale numărului de refugiați din Ucraina, potrivit datelor Eurostat publicate luni, 12 octombrie. Ucrainenii care fug de război beneficiază de protecție temporară în statele membre. Germania și Cehia se numără printre principalele țări de refugiu.

Premierul armean Nikol Pashinian la RFI: Vrem să aliniem Armenia la normele Uniunii Europene (interviu)

Premierul armean Nikol Pashinian a acordat un interviu în exclusivitate redacției RFI în limba armeană, la Erevan. În cadrul discuției, Pashinian a vorbit despre apropierea de Uniunea Europeană, pacea cu Azerbaidjanul și relațiile cu Rusia.

Dezinformarea: Dacă până acum priveam spre Est, în prezent riscul vine și din zona MAGA (expert)

Premierul britanic, Andy Burnham, susţine că autorităţile i-au confirmat existenţa unei ingerinţe ruseşti în referendumul din 2016 privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană. Pe de altă parte, Donald Trump spune ca e timpul ca ucrainenii să-și aleagă un nou lider.Aceste două declaratii readuc în discutie faptul ca alegerile din Europa sunt sub amenințarea imixtiunilor străine.

UE extinde sancțiunile împotriva Rusiei și adaugă aproape 1.600 de persoane și entități pe listă

Uniunea Europeană își extinde sancțiunile împotriva rețelei care susține industria militară rusă. Noul pachet, aprobat luni de miniștrii de Externe, include aproape 1.600 de persoane și entități, dintre care mai mult de jumătate au legături cu fabricarea rachetelor balistice.

Uniunea Europeană va accepta doar țări care îi pot consolida securitatea. Comisar pentru extindere: „Trebuie să fim atenți”

Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a declarat luni că Uniunea Europeană va căuta să integreze doar noi state membre care îi consolidează securitatea, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Terminalul DP World din Constanţa va fi electrificat în urma unei investiţii de 53,8 milioane de euro, cofinanţată de Uniunea Europeană

Constanţa South Container Terminal SRL (DP World Constanţa) a lansat proiectul „Electrificarea Terminalului DP World - Constanţa, România”, o investiţie strategică menită să accelereze tranziţia către operaţiuni portuare cu emisii reduse şi să sprijine decarbonizarea transportului maritim în Portul Constanţa, cel mai mare port de la Marea Neagră şi un nod important al Reţelei Transeuropene de Transport (TEN-T), potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Vor adera la UE numai ţările care îi vor putea consolida securitatea, afirmă comisarul european pentru extindere

Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a declarat luni că Uniunea Europeană va căuta să integreze doar noi state membre care îi consolidează securitatea, relatează agenţia de știri EFE, citată de Agerpres.

Ursula von der Leyen vrea ca Serbia și Muntenegru să adere mai repede la UE. Planul ambițios de la Bruxelles

Uniunea Europeană pregătește o schimbare majoră în procesul de extindere, vizând integrarea unor noi membri, inclusiv Serbia și Muntenegru. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus un plan ambițios care ar putea duce UE la un total de 30 de state membre, conform publicației Blic , parte a grupului Ringier.

Uniunea Europeană condamnă acordul „îngrijorător” dintre Trump și Putin privind motorina

Miniștri de Externe europeni au condamnat acordul dintre Trump și Putin privind motorina și au subliniat că sancțiunile împotriva Rusiei vor continua indiferent de situație, transmite MEDIAFAX .

UE ar urma să înregistreze cea mai mică producție de zahăr din ultimii nouă ani | AUDIO

Uniunea Europeană ar urma să înregistreze cea mai mică producție de zahăr din ultimii nouă ani. Sunt estimările Departamentului pentru Agricultură al Statelor Unite, care menționează că reducerea ofertei ar putea pune presiune pe prețuri.

Studiu Deloitte: România rămâne printre ţările europene cu cele mai accesibile locuinţe

România se menţine pe locul al patrulea în topul ţărilor europene cu cele mai ieftine locuinţe, după Turcia, Serbia şi Albania, cu un preţ mediu de 1.917 euro/mp în 2025, în creştere cu 14,4% faţă de anul anterior, conform studiului Deloitte Property Index 2026 realizat pe baza datelor din principalele oraşe din 25 de ţări (din care 20 din Uniunea Europeană), remis redacţiei. Ţara cu cele mai scumpe locuinţe este Luxemburg, cu o medie de 9.160 de euro/mp în 2025, în creştere cu 4,6% faţă de anul anterior, se precizează în comunicatul de presă remis redacţiei de către Deloitte.

INTERVIU VIDEO Generalul român care a fost reprezentant al Comandamentului NATO vorbește deschis despre un „scenariu al unui atac al Rusiei asupra Europei”: „Da, sunt două axe, iar una trece prin România” - HotNews.ro

Generalul-maior Adrian Ciolponea a fost reprezentant al Comandamentului Aliat pentru Transformare (ACT) al NATO în Europa, la Bruxelles. Într-un interviu pentru publicul HotNews, militarul explică de unde are Alianța informații atât de detaliate despre Rusia: „Din spațiu se monitorizează fiecare mișcare”

Premierul britanic Andy Burnham recunoaște implicarea Rusiei în campania pentru Brexit: „Răspunsul a fost clar: da, a existat” - Financial Intelligence

Premierul britanic Andy Burnham a declarat că a primit confirmarea implicării Kremlinului în campania din jurul referendumului pentru Brexit din 2016, potrivit publicației britanice The Observer, citată de The Kyiv Independent. Declarația ar reprezenta prima recunoaștere publică explicită, din partea unui prim-ministru al Regatului Unit, a implicării Rusiei în procesul politic care a precedat ieșirea țării din Uniunea Europeană.

Duminică, 11 Octombrie 2026

2 articole

Rareș Bogdan, pregătit să renunțe la Bruxelles pentru a face parte din Cabinetul lui Luca Niculescu

Rareș Bogdan a declarat duminică, 11 octombrie, la Antena 3 CNN , că, este pregătit să renunțe la mandatul de europarlamentar, dacă Guvernul Luca Niculescu este învestit și i se va propune să facă parte din noul Cabinet. Potrivit lui Rareș Bogdan, există 25 de parlamentari liberali, care îl susțin pe Luca Niculescu.

Rareș Bogdan, gata să lase Bruxelles-ul pentru un post în Guvernul Luca Niculescu. „Nu m-aș gândi niciodată la confortul personal”

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan afirmă că ar fi dispus să renunțe la mandatul din Parlamentul European pentru a face parte dintr-un Guvern condus de Luca Niculescu. Liberalul susține că România are nevoie de o guvernare de dreapta autentică, bazată pe valori conservatoare, care să sprijine mediul de afaceri, creșterea economică și reducerea deficitului bugetar.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont