Joi, 22 Octombrie 2026

24 articole

Palantir afirmă că nu poate opri sistemul de AI al NATO, în contextul în care europenii se tem de dependența de tehnologia americană

Compania americană de software Palantir a încercat să-i liniștească pe europeni, afirmând că sistemul său militar de AI utilizat de NATO nu dispune de un „comutator de oprire” (kill switch), după ce întreruperile serviciilor Starlink din Ucraina au accentuat îngrijorările legate de dependența față de firmele americane de tehnologie, scrie Reuters .

Președintele Cehiei, Petr Pavel: „Putin are o teamă obsesivă de a fi ucis”. Ce spune despre noua strategie a Kremlinului

Președintele Cehiei, Petr Pavel, avertizează asupra încercării Rusiei de a declanșa un nou val de refugiați din Ucraina către țările europene. El l-a acuzat pe Putin de paranoia și dezinformare.

Bulgaria vrea să fie exceptată de UE privind ajutorul acordat Ucrainei, dar nu va bloca deciziile care se vor lua / Cabinetul Radev va ajuta în continuare Kievul financiar, dar nu și privind armele

„Contribuția financiară a Bulgariei în cadrul Mecanismului Europene pentru Pace (EPF) în favoarea Ucrainei va fi utilizată doar pentru măsuri care nu au legătură cu achiziționarea de noi arme letale”, prevede „poziția de abținere constructivă privind măsurile de finanțare a achiziționării de noi arme letale pentru Ucraina”, aprobată de Consiliul de Miniștri de la Sofia, transmite Mediapool .

Reacția Ucrainei după ce Witkoff l-a lăudat pe Putin: „Locuitorii din Kiev au putut auzi cum sună în realitate «umanismul» rusesc”

Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiga, l-a criticat joi pe mediatorul Casei Albe, Steve Witkoff, pentru că acesta, cu o zi în urmă, a lăudat „spiritul umanitar” al preşedintelui rus Vladimir Putin, mulţumindu-i în acelaşi timp pentru eliberarea unui cetăţean american capturat de armata rusă în Ucraina, informează EFE.

Kievul, strâns cu ușa. Putin, pe covorul roșu

Putin câștigă timp, Ucraina plătește. România, în umbra unei păci negociate peste capul ei

Acord de înfrățire între București și Kiev, propus de Ciprian Ciuc. Proiectul intră la vot - HotNews.ro

Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. Proiectul a fost inițiat de primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu.

Rusia este pregătită pentru reluarea negocierilor trilaterale cu Washingtonul și Kievul la jumătatea lunii noiembrie, declară un oficial de la Kremlin

Un oficial de la Kremlin a declarat miercuri că administraţia rusă este pregătită pentru reluarea negocierilor trilaterale cu Washingtonul și Kievul la jumătatea lunii noiembrie, având ca scop încheierea războiului din Ucraina, notează AFP, citată de Rador România.

Protestele din Franța, transformate în arme politice în Europa. Migrația și războiul din Ucraina, în centrul disputelor

Protestele izbucnite în Franța din cauza problemelor din școli au devenit rapid un instrument de luptă politică în Europa. De la Donald Trump la liderii Poloniei și Ungariei, manifestațiile au fost folosite pentru a alimenta dezbaterea despre migrație, în timp ce Rusia încearcă să lege nemulțumirile sociale de sprijinul acordat Ucrainei, arată TVP World într-o analiză.

București și Kiev ar putea deveni orașe înfrățite. Ce prevede acordul care ajunge la vot în CGMB

București și Kiev ar putea deveni orașe înfrățite, în baza unui acord care prevede colaborări în domenii precum infrastructura, educația, cultura și investițiile, dar și sprijin reciproc în situații de criză. Proiectul va fi dezbătut de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) marți, 27 octombrie.

Turcia vrea floarea-soarelui din România în locul celei din Ucraina și Rusia: cât livrează agricultorii români

România se află pe primul loc între statele Uniunii Europene la exporturile de semințe de floarea-soarelui către piețele din afara blocului comunitar, cu 79,2% din cantitatea totală livrată până acum. Evoluția vine în contextul în care Turcia , principalul cumpărător, se reorientează către furnizori din UE, pe fondul dificultăților anticipate în aprovizionarea din Rusia și Ucraina.

Zelenski spune că ar accepta o încheiere a războiului cu înghețarea liniei frontului

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că înghețarea ostilităților de-a lungul liniei frontului reprezintă o cale realistă de încheiere a războiului Rusiei împotriva Ucrainei, transmite RADOR România care citează agenția de presă RBC.

Scandal diplomatic între Polonia și Ucraina: Donald Tusk, revoltat de o decizie a Kievului privind omagierea unor organizații naționaliste acuzate de masacre asupra polonezilor: „Face jocul celor care îi doresc răul”

Premierul Poloniei, Donald Tusk, critică dur decizia autorităților din Liov de a dedica anul 2027 unei organizații naționaliste ucrainene implicate în masacrarea polonezilor în Al Doilea Război Mondial. Hotărârea a provocat reacții negative inclusiv din partea diplomației de la Kiev.

Acord de înfrăţire Bucureşti - Kiev, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General

Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în şedinţa de marţi, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrăţire între Bucureşti şi Kiev.

Americanul care a luptat în Ucraina, eliberat din închisoarea din Rusia, după patru ani de arest

Acordul a fost încheiat în timpul vizitei în Rusia a trimisului special lui Donald Trump, Steve Witkoff, pe fondul unei serii de acțiuni desfășurate de Donald Trump, menite să avantajeze Rusia, potrivit Associated Press.

Drumul către pace, presărat cu minciuni: SUA îl complimentează pe Putin, în timp ce copiii din Ucraina se adăpostesc de atacuri

Se spune că prima victimă a războiului este adevărul. Pentru administrația Trump, drumul spre pace cu Rusia este acum presărat cu niște minciuni extraordinare. Steve Witkoff a rostit una în timpul întâlnirii pe care a avut-o miercuri cu Vladimir Putin la Sankt Petersburg, cu scopul de a finaliza acordul privind anexarea teritoriilor ucrainene de către Rusia, prin strategia Casei Albe de a exercita o presiune maximă asupra Kievului și de a adresa complimente dulci Kremlinului, notează The Guardian .

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Un guvern mai de doamne-ajută

„Rusia s-a purtat destul de bine în Ucraina. Nu prea a făcut mare lucru”. Cine spune asta? Cine altul decât Trumpf, cel mai mare instigator la omor ajuns în fruntea primei democrații a lumii. Craniul vorbitor de la Washington reproșează Rusiei că nu a reușit să înghită Ucraina și să-i extermine pe ucraineni. Că nu a dat în ei cu niște bombe nucleare tactice, mai mititele. Deși, dacă Rusia ar fi făcut-o, Trumpf ar fi zis acum că ce mare lucru să fi aruncat una mare?…

Europa vrea un canal direct cu Kremlinul și caută un negociator-șef pentru Ucraina

Guvernele europene încep să vadă tot mai clar că ar putea fi nevoite, în curând, să desemneze pe cineva care să se întâlnească direct cu liderul rus Vladimir Putin pentru negocieri privind un acord de pace în Ucraina.

Reuters: Ucraina va putea cumpăra provizii militare prin intermediul NATO

Z.B. Internaţional / 22 octombrie, 08:30

Cine va sta la masa negocierilor cu Vladimir Putin. Europa încearcă să-și stabilească reprezentantul pentru pacea din Ucraina

Liderii europeni analizează posibilitatea desemnării unui reprezentant care să discute direct cu Vladimir Putin în eventualele negocieri pentru încheierea războiului din Ucraina . Inițiativa vine pe fondul temerilor că Europa ar putea fi marginalizată în discuțiile purtate de Donald Trump cu liderul rus. Printre numele vehiculate se numără președintele Finlandei, Alexander Stubb, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, anunță Politico .

Investigaţie The Insider: Arhitectura operaţiunii Doppelgänger, fabrica de propagandă prin care Kremlinul blochează sprijinul occidental pentru Ucraina

A.M. Internaţional / 22 octombrie, 08:16

Acordul lui Trump cu Rusia ar fi dat compromis negocierile de pace din Ucraina. Președintele Cehiei: „Acum va fi mult mai dificil”

Președintele Cehiei, Petr Pavel, lansează un avertisment privind consecințele acordului încheiat de Donald Trump cu Rusia pentru furnizarea de motorină către Statele Unite.

Acordul lui Trump privind motorina a compromis progresele către pace în Ucraina, spune președintele Cehiei, Petr Pavel: „Acum va fi mult mai dificil”

Președintele Cehiei, Petr Pavel, a declarat că Rusia și Ucraina au fost „destul de aproape” de un armistițiu, până când președintele Donald Trump a ridicat sancțiunile impuse motorinei rusești, transmite Mediafax.

Politico: UE cere Canadei şi Marii Britanii fonduri pentru Ucraina

A.M. Internaţional / 22 octombrie, 07:51

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont