Marți, 27 Octombrie 2026

24 articole

Vitali Klitschko, anunț dramatic în toiul nopții! A dezvăluit ce s-a întâmplat în Kiev

Primarul Kievului, Vitali Klitschko (55 de ani), a făcut un anunț dramatic după atacul în care rachetele balistice rusești au lovit un complex universitar din capitala Ucrainei.

Doi lideri europeni au discutat direct cu Putin despre pacea în Ucraina. Ce a cerut Kremlinul și de ce s-a supărat Danemarca

Președintele Finlandei, Alexander Stubb, și premierul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, au avut marți o convorbire telefonică cu Vladimir Putin, într-o încercare de a relansa negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina. Discuția, una dintre rarele contacte directe dintre liderii europeni și președintele rus de la începutul invaziei, a provocat însă reacții critice în Europa.

Discuția dintre Putin și liderii UE generează deja discuții. Prim-ministrului danez Mette Frederiksen acuză că inițiativa nu fusese coordonată cu alte țări europene. „Sunt foarte sceptică“

Președintele finlandez Alexander Stubb și prim-ministrul norvegian Jonas Gahr Støre au purtat, marți, o discuție telefonică cu președintele rus Vladimir Putin cu privire la încetarea războiului din Ucraina , fapt care a stârnit critici din partea prim-ministrului danez Mette Frederiksen. Aceasta a afirmat că inițiativa nu fusese coordonată cu alte țări europene.

Negocieri Rusia Ucraina: Liderii nordici l-au sunat pe Putin

Într-o mișcare diplomatică neașteptată și puternic monitorizată la nivel internațional, președintele finlandez Alexander Stubb și premierul norvegian Jonas Gahr Stoere au purtat marți, 27 octombrie 2026, o convorbire telefonică catalogată drept „sinceră și substanțială” cu președintele rus Vladimir Putin. Discuția, centrată pe identificarea unei căi de încheiere a războiului din Ucraina, marchează o abatere flagrantă de la linia asumată anterior de statele occidentale, care au evitat în general contactele directe cu liderul de la Kremlin după februarie 2022.

AFP: Putin acuză UE şi NATO că prelungesc războiul din Ucraina, în urma unei convorbiri cu liderii nordici

S.C. Internaţional / 27 octombrie, 14:00

Discuții telefonice cu miză diplomatică. Liderii Finlandei și Norvegiei au vorbit cu Putin, apoi cu Zelenski

Președintele Finlandei, Alexander Stubb, și premierul Norvegiei, Jonas Gahr Store, au purtat marți discuții telefonice cu președintele rus Vladimir Putin, iar apoi au vorbit cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, scrie Reuters .

Preşedintele Finlandei şi premierul Norvegiei au discutat telefonic cu Vladimir Putin despre războiul din Ucraina

S.C. Internaţional / 27 octombrie, 13:10

Ce spune Zelenski despre discuția pe care președintele Finlandei și prim-ministrul Norvegiei au avut-o cu Vladimir Putin

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a transmis, marți, că a discutat cu președintele Finlandei, Alexander Stubb, și cu prim-ministrul Norvegiei, Jonas Gahr Støre, după convorbirea lor de astăzi cu liderul rus, Vladimir Putin.

Ucraina a doborât doar două din cele 16 rachete lansate de Rusia noaptea trecută. Zelenski cere mai multe interceptoare

Antiaeriana ucraineană a doborât noaptea trecută numai două din cele 16 rachete balistice cu care Rusia a atacat ţinte la Kiev şi în alte zone ale Ucrainei, provocând noi pagube infrastructurii energetice şi logistice, precum şi podului principal de peste Nipru care împarte în două capitala ucraineană, au semnalat marţi Forţele Aeriene ucrainene şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care le-a cerut din nou susţinătorilor Ucrainei noi rachete interceptoare, în principal rachete Patriot.

Ucraina a doborât numai două din cele 16 rachete balistice lansate de Rusia în atacul de noaptea trecută

Antiaeriana ucraineană a doborât noaptea trecută numai două din cele 16 rachete balistice cu care Rusia a atacat ţinte la Kiev şi în alte zone ale Ucrainei, provocând noi pagube infrastructurii energetice şi logistice, precum şi podului principal de peste Nipru care împarte în două capitala ucraineană, au semnalat marţi Forţele Aeriene ucrainene şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care le-a cerut din nou susţinătorilor Ucrainei noi rachete interceptoare, în principal rachete Patriot, relatează agenţia de știri EFE, citată de Agerpres.

Noua rachetă rusească „Filin”. Ce caracteristici are și de ce reprezintă o amenințare pentru Ucraina

Rusia folosește, de la sfârșitul verii anului 2026, noua rachetă de croazieră „Filin” în atacurile asupra Ucrainei. Este o armă de dimensiuni relativ mici, care ar putea avea costuri reduse de producție, dar ale cărei caracteristici sunt impresionante, potrivit BBC .

În timp ce Republica Moldova avansează pe calea integrării în UE, manualele școlare din Transnistria prezintă invazia Rusiei în Ucraina drept „reunificare” - HotNews.ro

Elevii care studiază în limba ucraineană în regiunea transnistreană vor învăța istoria din manuale care prezintă războiul din Ucraina drept o „operațiune militară specială” și justifică ocuparea teritoriilor ucrainene de către Rusia. Aceste manuale vor intra în programul educațional începând cu 2027, potrivit Asociației Promo-LEX, care se ocupă cu protecția drepturilor omului.

LUPTA PENTRU DEFINIREA AMENINȚĂRII ȘI LEGITIMAREA RĂZBOIULUI/De la fosta Iugoslavie la Ucraina și Orientul Mijlociu (opinie Col.(rz.)dr. Cătălin BALOG) - Financial Intelligence

Rezumat. Cine poate defini amenințarea, autoriza intervenția și hotărî continuarea războiului? Conflictele dintre Rusia și Ucraina, dintre Israel și grupările palestiniene, cu efectele asupra populației din Gaza, și dintre Israel, Statele Unite ale Americii (SUA) și Iran sunt examinate în raport cu precedentele fostei Iugoslavii. Kosovo pune la încercare justificarea intervenției prin protejarea populației; Srebrenica, credibilitatea protecției internaționale și răspunderea pentru inacțiune. Aceleași întrebări sunt aplicate agresorilor, celor atacați și susținătorilor lor, păstrând diferențele dintre fapte și responsabilități. Declarațiile oficiale sunt confruntate cu documente, investigații și critici din societățile implicate. Irakul, Golanul, Venezuela, Groenlanda și Marea Chinei de Sud extind examinarea securității invocate pentru limitarea libertății altuia. Analiza distinge dublul standard al aplicării selective de inegalitatea instituită prin privilegii explicite. Miza este răspunderea celor care cer sacrificiul sau promit protecția, judecată inclusiv prin alternativele disponibile.

SURSE Cei trei sabotori plătiți de Rusia, prinși în Germania și Polonia. Ei sunt acuzați că au vrut să incendieze o fabrică de armament din România

Cei trei cetățeni străini, doi din Belarus și unul din Ucraina, cercetați de DIICOT pentru tentativă la acte de diversiune, au fost reținuți în Germania și Polonia, au declarat pentru G4Media surse judiciare. Procurorii îi suspectează că fac parte dintr-o rețea de sabotaj coordonată din Federația Rusă. Ancheta vizează incendiul izbucnit pe 14 septembrie 2026 pe platforma industrială Carfil din Brașov, în apropierea societății CARFIL SA, filială a CN ROMARM.

Răzvan Dumitrescu critică entuziasmul de după alegerile din Serbia

Jurnalistul Răzvan Dumitrescu a reacționat, într-o postare pe Facebook , la entuziasmul manifestat de unii români după rezultatul alegerilor din Serbia. Acesta susține că schimbarea politică de la Belgrad nu înseamnă neapărat o modificare a pozițiilor țării în dosarele importante de politică externă, precum relația cu Rusia, războiul din Ucraina sau aderarea la Uniunea Europeană.

Doi lideri europeni și Vladimir Putin tocmai au vorbit la telefon, o discuție rară, pe fondul reluării negocierilor privind Ucraina - HotNews.ro

Aliații europeni ai Ucrainei doresc să participe la discuțiile privind securitatea europeană, iar convorbirea telefonică de marți este un pas în această direcție.

Noua rachetă rusă „Filin”: Ce pericole reprezintă pentru Ucraina?

De la sfârșitul verii anului 2026, Rusia folosește racheta de croazieră „Filin” pentru a ataca Ucraina. Aceasta este relativ mică și, probabil, ieftină, dar prezintă caracteristici – declarate – impresionante, transmite BBC .

„Din cei 566 de recruți, am rămas doar trei”. Cum au ajuns bărbați din Burundi și Zimbabwe să lupte pentru Putin în Ucraina

Rusia ar fi recrutat mercenari din 29 de țări pentru a lupta în Ucraina, în special din state africane sărace, iar unii dintre aceștia ar fi fost atrași prin înșelăciune sau constrânși să se alăture armatei ruse. Potrivit datelor serviciilor de informații ucrainene, citate de Bloomberg și RBC, în rândul recruților se numără sute de bărbați din Burundi și Zimbabwe.

Ucraina cere cinci aliați europeni să îi ofere 10% din stocurile de rachete interceptoare pentru sistemele Patriot

Ucraina a solicitat celor cinci parteneri europeni să îi pună la dispoziție 10% din stocurile de rachete interceptoare pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot și IRIS-T, pentru a proteja țara de atacurile rusești, a declarat ministrul ucrainean al Apărării, Yevhen Khmara.

Acord între Ucraina, SUA și Rusia pentru salvarea civililor din orașul ucrainean Oleșki, ocupat de ruși

Situația civililor blocați în orașul temporar ocupat Oleșki, în regiunea Herson, Ucraina, a ajuns la nivelul negocierilor internaționale. Ucraina, SUA și Rusia au convenit un plan pentru o operațiune umanitară în orașul temporar ocupat, care prevede încetarea focului, deminarea rutelor, livrarea de ajutoare și crearea condițiilor pentru plecarea populației civile, transmite RFI Ucraina.

„Ialta 2.0” la Shenzhen? Miza unei întâlniri istorice între Trump, Putin și Xi

Vladimir Putin ar fi propus organizarea unui summit trilateral – alături de Donald Trump și Xi Jinping – pentru a discuta variante care ar duce la încheierea războiului din Ucraina. Întâlnirea ar putea avea loc în marja reuniunii APEC de la Shenzhen. Ar fi programată pentru 18 și 19 noiembrie, iar analiștii discută deja despre „o nouă conferință de la Ialta”.

Rachetele balistice rusești au lovit o universitate din Kiev, centre medicale și un pod important: o persoană a murit, iar alte 15 au fost rănite

O universitate, unități medicale, un pod important și mai multe clădiri au fost avariate în urma atacurilor rusești asupra capitalei Ucrainei, în noaptea de luni spre marți.

EFE: Rusia anunţă atacuri asupra unor obiective militare şi logistice din Ucraina

T.B. Internaţional / 27 octombrie, 09:35

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont