Axios: Agenți AI neautorizați accesează conturi bancare din SUA și încearcă să facă operațiuni
Marile bănci din SUA detectează agenți AI neautorizați care operează în conturile clienților. Unii dintre acești intruși încearcă să efectueze acțiuni care par a fi independente de instrucțiunile utilizatorilor.
WSJ: Statele Unite vor elimina tarifele de 50% pentru unele produse canadiene, pentru a-i ajuta pe republicani în alegerile de la jumătatea mandatului
Se preconizează că administrația americană ar urma să elimine tarifele de 50% care sunt aplicate anumitor produse agricole și forestiere canadiene, în încercarea de a o ajuta pe senatoarea din Maine, Susan Collins, dar și pe alți republicani din statele din nordul SUA în cadrul viitoarelor alegeri de la jumătatea mandatului, a relatat vineri The Wall Street Journal , citând surse familiarizate cu subiectul.
Gândul
•
23 Octombrie 2026
•
20:11
Dezastru la bursă pentru Volvo după ce a înregistrat pierderi de până la 30%. Se anunță concedieri în masă după ce concurența din China și tarifele din SUA au adus compania pe minus
Acțiunile Volvo Cars au înregistrat o prăbușire istorică la bursa din Stockholm, unde au scăzut cu până la 30% după trecerea pe pierdere a trimestrului al treilea din acest an. Scăderea bruscă a vânzărilor pe piața chineză și costurile ridicate au determinat compania să anunțe eliminarea a 2.500 de locuri de muncă.
Canada depune eforturi imense pentru a încheia un acord cu SUA, se laudă Trump - Economica.net
„Canada depune eforturi intense pentru a încheia un acord şi, îmi pare rău s-o spun, noi deţinem toate cărţile”, le-a declarat Trump reporterilor la Casa Albă.
Digi24
•
23 Octombrie 2026
•
19:52
Foşti oficiali FBI, acuzaţi că au minţit în Congres cu privire la anchetele care îl vizau pe Hunter Biden
Departamentul de Justiţie american a pus sub acuzare doi foşti oficiali de rang înalt din cadrul FBI pentru că au minţit în Congresul SUA cu privire la informaţiile pe care le deţineau despre anchetele care îl vizau pe Hunter Biden , fiul fostului preşedinte Joe Biden, potrivit unor documente judiciare făcute publice vineri, relatează Reuters.
Kaja Kallas, la sediul Curții Penale Internaționale, pentru a-și exprima „sprijinul ferm" după sancțiunile impuse de SUA
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a mers vineri la sediul Curții Penale Internaționale (CPI) din Olanda pentru a-și exprima sprijinul ferm față de instituție, care se confruntă cu sancțiuni impuse de Statele Unite, relatează AFP.
Negocieri directe între Rusia și Ucraina în Abu Dhabi, mediate de SUA, în noiembrie. Anunțul oficial al Kremlinului după întâlnirea dintre Putin și emisarul lui Trump
Rusia, Ucraina și Statele Unite urmează să reia negocierile pentru încetarea conflictului din Ucraina în luna noiembrie, la Abu Dhabi, potrivit unui anunț făcut vineri de Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului și citat de AFP. Reluarea negocierilor vine după o perioadă de blocaj și implică, pentru prima dată în acest an, participarea directă a celor trei părți într-un format trilateral.
Digi24
•
23 Octombrie 2026
•
16:59
Trump spune că poate încheia rapid războiul din Iran, însă are o dilemă: „Asta este întrebarea”
Preşedintele american Donald Trump a declarat, vineri, că Statele Unite ar putea pune capăt rapid războiului cu Iranul, dar că Washingtonul cântăreşte dacă ar trebui să obţină o încetare imediată a conflictului sau să-l lase să se stingă treptat, relatează Reuters.
Bursa
•
23 Octombrie 2026
•
16:52
CNBC: Departamentul de Justiţie al SUA dă în judecată Alaska pentru a bloca certificarea rezultatului alegerilor pentru Senat
S.C. Internaţional / 23 octombrie, 18:52
Gândul
•
23 Octombrie 2026
•
16:50
Ministrul Apărării s-a întâlnit cu Ambasadorul SUA, la câteva ore după ce o dronă a lovit o navă civilă la 24 de km de Constanța. Ce a cerut Radu Oprea
Ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, s-a întâlnit, vineri 23 octombrie, cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Darryl Nirenberg, după ce o dronă a lovit o navă comercială în apele Mării Negre, la 24 de kilometri de portul Constanța.
Misiune diplomatică neașteptată: Melania Trump bifează o încetare a focului între Rusia și Ucraina, în orașul Oleșkî
Melania Trump, Prima Doamnă a SUA, a obținut un acord de încetare a focului între Rusia și Ucraina în orașul Oleșkî, aflat sub control rusesc în regiunea Herson, a anunțat vineri Casa Albă. Armistițiul urmează să intre în vigoare pe 29 octombrie.
HotNews
•
23 Octombrie 2026
•
15:55
Un glob pământesc istoric, care a aparţinut lui Eisenhower, a fost deteriorat în urma unui „accident” în biroul lui Pete Hegseth - HotNews.ro
Pete Hegseth, şeful Pentagonului, a vrut să-şi decoreze biroul cu un glob pământesc masiv care a aparţinut lui Dwight Eisenhower, al 34-lea preşedinte al Statelor Unite, însă echipele sale l-au deteriorat în timpul unei mutări efectuate în grabă, a relatat ziarul american The Washington Post.
Digi24
•
23 Octombrie 2026
•
15:49
Melania Trump a obținut un armistițiu între Rusia și Ucraina într-un oraș devastat de război, anunță Casa Albă
Prima-doamnă a SUA, Melania Trump, a obținut un acord între Rusia și Ucraina pentru încetarea temporară a ostilităților în orașul ucrainean Oleșkî, aflat sub ocupație rusă, a anunțat vineri Casa Albă. Armistițiul, care ar urma să intre în vigoare pe 29 octombrie, are scopul de a permite evacuarea civililor și livrarea ajutoarelor umanitare într-un oraș devastat de război, unde locuitorii se confruntă cu lipsuri grave de alimente, apă și medicamente, relatează Euronews .
G4Media
•
23 Octombrie 2026
•
15:00
Armistițiu temporar între Rusia și Ucraina, ce vizează orașul Oleșki, de pe linia frontului
Rusia și Ucraina au acceptat un armistițiu temporar. Acesta vizează orașul Oleșki, o comunitate de pe linia frontului care se confruntă cu o catastrofă umanitară severă. Înțelegerea a fost negociată de Melania Trump, soția președintelui SUA, Donald Trump, scrie Mediafax .
HotNews
•
23 Octombrie 2026
•
13:29
Primele tone de motorină promise de Putin lui Trump sunt în drum spre SUA - HotNews.ro
Un petrolier care transportă 40.000 de tone metrice de motorină rusească se îndreaptă spre New York, potrivit datelor de monitorizare a traficului maritim publicate vineri, în urma unui acord pe care președintele american Donald Trump l-a dezvăluit luna aceasta, relatează Reuters .
Digi24
•
23 Octombrie 2026
•
13:27
Ingredientul adăugat în cafea care conține mai multe calorii decât zahărul. Ce arată un studiu pe 30.000 de persoane
Cafeaua consumată zilnic conține tot mai multe calorii, deși cantitatea băută a rămas aproape neschimbată. Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Tufts, din Statele Unite, pe baza datelor provenite de la 30.000 de adulți, arată că principalul responsabil pentru această creștere nu este zahărul, ci un alt ingredient tot mai popular: crema pentru cafea fără lactate.
G4Media
•
23 Octombrie 2026
•
13:01
Contre între Leclerc și Hadjar înainte de cursa de F1 din SUA
Charles Leclerc l-a criticat pe rivalul Isack Hadjar de la RedBull. Pilotul francez al echipei de la Milton Keynes a transmis că Max Verstappen ar fi câștigat fără probleme la Singapore dacă ar fi condus un monopost Ferrari.
Digi24
•
23 Octombrie 2026
•
12:56
Scandal în SUA: Un institut de sondaje a recunoscut că și-a fabricat datele ca experiment social. Candidata afectată: „Ne-a ucis”
Un institut de sondaje autoproclamat, ale cărui date au fost utilizate de mai multe echipe de campanie şi instituţii media din Statele Unite, a recunoscut că şi-a manipulat studiile, al doilea scandal de acest gen în perioada premergătoare alegerilor de la mijloc de mandat, relatează AFP.
Gândul
•
23 Octombrie 2026
•
12:30
Kremlinul a anunțat negocieri directe între Rusia și Ucraina, cu medierea SUA, la Abu Dhabi
Negocierile directe dintre Rusia și Ucraina, cu medierea Statelor Unite, sunt programate pentru prima jumătate a lunii noiembrie la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite , a anunțat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Gândul
•
23 Octombrie 2026
•
12:00
The Economist dezvăluie noul plan de pace al SUA pentru Ucraina
O sursă din Kiev a ziarului „The Economist” susține că Statele Unite au prezentat un nou plan de pace pentru Ucraina . Conform articolului, termenii acordului includ renunțarea Kievului la aderarea la NATO, înființarea unei zone demilitarizate în Donbass și repunerea în funcțiune a gazoductului Nord Stream.
Digi24
•
23 Octombrie 2026
•
11:59
Nicușor Dan, mesaj pentru Rusia, după atacul din Marea Neagră: „Este timpul să ia în serios inițiativele de pace ale SUA și Europei”
Președintele Nicușor Dan consideră că atacul asupra navei Khoryv, în urma căruia un marinar a murit și alți trei sunt dispăruți, că este un nou „exemplu al consecințelor tragice ale” războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Șeful statului declară că „este timpul ca Rusia să ia în serios inițiativele de pace ale Statelor Unite și Europei, să accepte propunerile de armistițiu și să pună capăt războiului”.
Primul transport de motorină rusească spre SUA. Un petrolier cu 300.000 de barili a plecat spre New York
Nava care asigură prima livrare este petrolierul „Agioi Fanendes”, sub pavilion maltez, deținut de operatorul grec EASTMED (East Mediterranean Maritime Limited).
Gândul
•
23 Octombrie 2026
•
11:41
Nicușor Dan somează Rusia să ia în serios inițiativele de pace ale SUA și Europa și să accepte armistițiul în Ucraina
Președintele României, Nicușor Dan, a postat vineri, 23 octombrie, pe pagina personală de Facebook , un mesaj dedicat, în special, Kremlinului, căruia îi transmite să „ia în serios inițiativele de pace ale Statelor Unite și Europei și să accepte propunerile de armistițiu”. Reacția președintelui vine la scurt timp după ce o navă aflată la 13 mile marine – adică 24 de kilometri – de Portul Constanța a fost lovită de o dronă , iar o persoană aflată la bord și-a pierdut viața. Nicușor Dan a mai transmis că atacul reprezintă un nou exemplu al agresiunii rusești.
Bursa
•
23 Octombrie 2026
•
11:39
Euronews: Prima livrare de motorină rusească se îndreaptă spre SUA, după acordul dintre Trump şi Putin
S.C. Internaţional / 23 octombrie, 13:39