Sâmbătă, 29 August 2026

24 articole

Explozie urmată de incendiu într-un bloc de locuințe din Galați: trei persoane au fost rănite. Una dintre victime a fost găsită inconștientă

O explozie urmată de un incendiu s-a produs sâmbătă seară într-un bloc din municipiul Galați. Trei persoane au fost rănite, una dintre ele fiind găsită inconștientă și transportată de urgență la spital după ce a fost intubată de echipajul SMURD.

Cseke Attila anunță inaugurarea Institutului Inimii din Târgu Mureș: „Investițiile continuă”

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, a declarat sâmbătă, la Cluj-Napoca, că proiectele din sistemul sanitar finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vor fi continuate prin Programul Operațional Sănătate. Oficialul a anunțat totodată că noua clădire a Institutului Inimii din Târgu Mureș va fi inaugurată luni.

Modul în care le scrii medicilor poate schimba cât de repede primești un răspuns. Ce arată un studiu

Un studiu recent, publicat în revista JAMA Network Open a Asociației Medicale Americane, scoate la iveală că modul în care un pacient redactează un mesaj online influențează probabil probabilitatea ca medicul să răspundă și cât de repede o va face.

Atac aerian asupra unui spital din Fâșia Gaza. Operațiunea a vizat un comandant Hamas care pregătea atacuri teroriste, susține IDF

Armata israeliană a anunțat sâmbătă că a efectuat o lovitură asupra unui comandant al Hamas aflat în incinta spitalului „Martirii Al-Aqsa” din orașul Deir al-Balah, în centrul enclavei palestiniene, notează AFP .

„Medicamentul” care alină bolnavilor dorul de casă

Un spital din Portugalia le oferă pacienților internați pe termen lung un tratament special, menit să le aline dorul de casă. Le permite să primească vizite lungi de la familie și de la animalele de companie.

Alertă în Olanda din cauza unor pastile de ecstasy cu imaginea lui Donald Trump

Un institut olandez specializat în dependență și sănătate mintală i-a avertizat vineri pe consumatori în privința unor pastile de ecstasy potențial letale, realizate sub forma capului președintelui american Donald Trump.

Accident mortal în Argeș. Un bărbat de 58 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul într-un pârâu

Un bărbat de 58 de ani, din București, a murit, sâmbătă, după ce ATV-ul pe care îl conducea s-a răsturnat într-un pârâu din comuna argeșeană Vlădești. Un pasager în vârstă de 24 de ani a fost rănit și transportat la spital.

Sistem schimbat de programare la medic, din septembrie. Furnizorii sunt atenționați să-și actualizeze aplicațiile pentru portalul E-Sănătatea Mea

”Începând cu data de 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale. Pentru ca formularele medicale să fie vizibile în portalul eSănătateaMea este necesar ca aplicațiile terțe utilizate de furnizori să fie adaptate corespunzător”, arată CNAS într-un comunicat oficial.

Trimiteri și rețete direct pe telefon. Cum folosești e-Sănătatea Mea, de la 1 septembrie

De la 1 septembrie 2026, pacienții ar trebui să poată găsi într-un singur portal biletele de trimitere, rețetele, scrisorile medicale și istoricul serviciilor decontate de Casa de Asigurări de Sănătate. Pentru acces, CNAS recomandă crearea unei identități digitale prin aplicația ROeID. Documentele vor apărea însă numai dacă medicii, spitalele și clinicile folosesc programe compatibile cu noul sistem.

Cum funcționează una dintre „cele mai eficiente tehnici” de gestionare a stresului. Metoda folosită de militari și sportivi

Stresul și anxietatea ne pot afecta somnul, concentrarea și chiar reacțiile fizice ale organismului. O tehnică simplă de respirație , cunoscută drept „respirația în cutie” (n.r. „box breathing”) , este folosită pentru a ajuta corpul să gestioneze mai bine astfel de momente. Metoda presupune patru etape egale - inspirație, menținerea respirației, expirație și o nouă pauză - și poate fi practicată în doar câteva minute, potrivit BBC .

Alertă roşie privind pastile de ecstasy în forma chipului lui Trump. Experți în sănătate: „Nu le consumaţi sub nicio formă!”

Un institut olandez specializat în dependenţa de droguri şi sănătate mintală a emis o „alertă roşie” către consumatori cu privire la pastile de ecstasy potenţial letale care au forma chipului preşedintelui SUA, Donald Trump, relatează BBC, potrivit News.ro.

Simptom al cancerului pe care să nu îl ignori niciodată. Avertismentul unui medic

Dacă te trezești transpirat în timpul nopții, acesta poate părea un efect secundar inevitabil al verii.

Rogobete, atac la Bolojan după inaugurarea unui spital: „Le-aţi explicat medicilor cum trebuie să lucreze cu mai puţini bani?”

Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătăţii din partea PSD în cabinetul condus de Ilie Bolojan, îl ironizează pe premierul interimar, după ce acesta a participat, sâmbătă dimineaţă, la inaugurarea unui nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj.

Alexandru Rogobete îl ironizează pe Ilie Bolojan

Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătăţii din partea PSD în cabinetul condus de Ilie Bolojan, îl ironizează pe premierul demis, după ce acesta a participat, sâmbătă dimineaţă, la inaugurarea noului Centru Regional de Patologie Vasculo-Cerebrală și Neurochirurgie din Cluj . „A mai făcut ceva ce-i place foarte mult: a tăiat. De data aceasta, din fericire, a tăiat doar panglica la inaugurarea unui spital nou”, spune Rogobete despre Bolojan, căruia îi adresează câteva întrebări retorice.

Rogobete îl ironizează pe Bolojan după inaugurarea Centrului de Neurochirurgie din Cluj: „Dacă-i de tăiat, e şi Ilie Bolojan acolo [...] România are nevoie de reforme care construiesc, nu de reforme care taie” - Financial Intelligence

Alexandru Rogobete l-a criticat pe premierul demis Ilie Bolojan după participarea acestuia la inaugurarea Centrului de Neurochirurgie şi Patologie Neurovasculară din Cluj, construit cu fonduri din PNRR. „Un spital nou nu funcţionează doar cu pereţi, aparatură şi panglici tăiate la inaugurare. Are nevoie de medici, asistente, medicamente, materiale sanitare şi finanţare predictibilă”, a transmis Rogobete.

Rogobete îl ironizează pe Bolojan după inaugurarea centrului de Neurochirurgie din Cluj: „Dacă-i de tăiat, e și Ilie Bolojan acolo”

„Astăzi, premierul demis Ilie Bolojan a mai făcut ceva ce-i place foarte mult: a tăiat. De data aceasta, din fericire, a tăiat doar panglica la inaugurarea unui spital nou, construit de alții cu bani din PNRR. Dacă-i de tăiat, e și Ilie Bolojan acolo”, a scris Alexandru Rogobete pe Facebook.

„Dacă-i de tăiat, e și Ilie Bolojan acolo”. Reproșurile aduse premierului de fostul ministru al Sănătății - HotNews.ro

Alexandru Rogobete (PSD), fost ministru al Sănătății, l-a acuzat pe premierul Ilie Bolojan că ignoră deficitul de personal al sistemului de sănătate, precum și nevoile acestui personal. Acuzațiile au fost făcute după ce Bolojan a participat la inaugurarea Centrului de Neurochirurgie și Patologie Neurovasculară din Cluj, construit prin PNRR.

Este apa de gură dăunătoare pentru sănătatea orală?

Există pe internet postări destul de alarmante care susțin că apa de gură poate afecta microbiomul oral și poate duce la probleme serioase de sănătate. Este adevărat?

Cseke Attila: ”PNRR va continua cu Programul Operaţional Sănătate”

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătăţii, a declarat sâmbătă, la Cluj-Napoca, că investiţiile în domeniul sănătăţii finanţate din fondurile pentru redresare vor continua prin Programul Operaţional Sănătate, informează Agerpres.

Cseke Attila: PNRR va continua cu Programul Operaţional Sănătate. Luni va fi inaugurat Institutul Inimii la Târgu Mureş

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, sâmbătă, la Cluj, că investiţiile din sănătate finanţate prin PNRR vor continua prin Programul Operaţional Sănătate, iar în context a anunţat că luni va avea loc inaugurarea noii clădiri a Institutului Inimii din Târgu Mureş.

O americancă s-a trezit în propria casă cu un liliac care încerca să îi intre în gură: „Am crezut că visez”

Krista Edelman, medic gastroenterolog, a povestit incidentul provocat de un liliac. Ea spune că dormea acasă, când a simțit ceva în apropierea feței, scrie UPI .

Gustarea de seară despre care știința spune că te poate ajuta să dormi mai bine

Este interesant cum unele obiceiuri ajung să facă parte din viața noastră înainte să ne dăm seama că ar putea fi chiar benefice pentru sănătate. Pentru mine, unul dintre ele a fost să mănânc terci de ovăz înainte de culcare. Nu trebuia să fie vreun experiment sofisticat sau un nou truc de wellness; pur și simplu am început să îl mănânc seara pentru că îmi era foame și mi se părea o gustare potrivită. Cu timpul însă, am observat ceva interesant: dormeam mai profund, mă trezeam mai rar în timpul nopții și mă simțeam mai odihnită dimineața, scrie Vogue .

Urmărire în Lugoj: Accident provocat de un șofer beat

Un șofer de 27 de ani din Lugoj, care nu a oprit la semnalele polițiștilor , a provocat un accident grav, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Urmărit de poliție, el a lovit o mașină care circula regulamentar, pe care a proiectat-o pe terasa unui restaurant. În urma accidentului, patru persoane au ajuns la spital.

Vica Blochina către medic: «Urgentează operația!» Nu mă interesau consecințele, voiam doar să slăbesc.”

Vedetă TV și fostă balerină, Vica Blochina a trăit pe propria piele frustrarea luptei cu kilogramele în plus și efectul de „rollercoaster” al soluțiilor drastice. După ce a încercat diverse diete, cura ketogenică și detox-uri, Vica a apelat în cele din urmă la o intervenție chirurgicală: plicatura gastrică. În era în care vrem rezultate spectaculoase peste noapte, capcana soluțiilor rapide de slăbit poate costa scump. Vica Blochina își spune deschis povestea despre lupta cu greutatea în cadrul campaniei „Generația Fast-Forward: Povestiri despre ace, pastile și bisturie”, iar dr. Ștefan Tucă, chirurgul bariatric, și dr. Elena Nicolau, medic cu dublă specializare, diabetolog și endocrinolog, explică riscurile din spatele deciziilor pe repede-înainte.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont