Vineri, 30 Octombrie 2026

24 articole

„O problemă de securitate sanitară națională”: Avertismentul unui medic român după participarea la un summit la Harvard

Accesul la tratamente oncologice personalizate, testări genetice avansate și tehnologii bazate pe inteligență artificială ar putea face diferența în diagnosticarea și tratarea unor boli grave. În România, însă, aceste progrese nu sunt accesibile tuturor pacienților, iar decalajul față de standardele medicale occidentale riscă să se adâncească, avertizează un medic român, participant la summitul internațional HealthLINK de la Harvard Medical School.

Tragedie în spital! Un bebeluș de numai patru luni a murit după ce o asistentă i-ar fi administrat laptele direct în venă

Caz cutremurător într-un spital din nord-estul Braziliei, unde un bebeluș în vârstă de doar patru luni și-a pierdut viața în urma unei presupuse erori medicale. Copilul ar fi primit laptele direct în sistemul intravenos, în loc să îi fie administrat prin tubul special destinat alimentației. Poliția a deschis o anchetă pentru omor, iar reprezentanții unității medicale au declanșat o investigație internă.

Horoscop 31 octombrie 2026: Zodiile, „bântuite” de fantome ale trecutului. Celelalte ies în oraș sau petrec o zi specială alături de familie

S-ar putea să-ți fie greu să te concentrezi asupra muncii astăzi, pentru că starea ta de sănătate nu este tocmai bună. În ceea ce privește bugetul, este o zi bună pentru căutarea oportunităților de investit.

Christa Pike, femeia condamnată la moarte care a supraviețuit unei execuții cu injecție letală, a rupt tăcerea. „Mă doare corpul”

Christa Pike, o deținută din Statele Unite condamnată la pedeapsa capitală, a vorbit pentru prima dată despre starea sa de sănătate după ce a supraviețuit unei tentative de execuție cu injecție letală. Femeia, în vârstă de 50 de ani, a fost externată din spital la aproximativ o lună de la incident și spune că încă se confruntă cu dureri puternice, dar și cu o suferință psihică profundă.

Platformă care arată unde poți beneficia de servicii medicale prin programele naționale de sănătate, disponibilă începând din 30 octombrie

Pacienții care vor să afle unde pot beneficia de servicii medicale prin programele naționale de sănătate au la dispoziție, începând de vineri, 30 octombrie, un nou instrument digital lansat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate ( CNAS). Platforma oferă informații despre unitățile medicale implicate în programele curative, dar și date statistice privind numărul de beneficiari și cheltuielile alocate.

Realitatea Plus, alături de oamenii care protestează la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu. Ninel Peia face apel de unitate între suveraniști

Echipa REALITATEA PLUS a fost alături de oamenii care protestează la Arestul Central, acolo unde Călin Georgescu este închis. Acolo au fost și senatorul Ninel Peia, fostul deputat Antonio Andrusceac, europarlamentarul Luis Lazarus și deputatul Daniel Ghiță. În timp ce Ninel Peia a lansat un apel de unitate pentru suveraniști, Andrușceac și Luis Lazarus le cer parlamentarilor să îl viziteze în fiecare zi pe fostul candidat la prezidențiale, pentru a se asigura care este starea lui de sănătate în spatele gratiilor.

CNAS a lansat o secțiune online cu informații despre spitalele care oferă servicii în programe naționale de sănătate curative | AUDIO

Acces mai ușor la informațiile legate de spitalele românești care oferă servicii în programe naționale de sănătate curative. Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a lansat un nouă secțiune pe propriul website unde se pot afla informații despre spitale inclusiv în funcție de zona georgrafică. Programele naționale de sănătate curative se adresează pacienților oncologici, celor care suferă de boli cardiovasculare, boli rare sau care necesită transplant de organe.

Rectificare bugetară de urgență: miliarde în plus pentru pensii, sănătate și plata datoriilor către firme. PSD anunță deblocarea fondurilor

Guvernul a aprobat prima rectificare bugetară din acest an, direcționând sume importante către plata pensiilor, finanțarea sistemului de sănătate și achitarea facturilor restante ale autorităților locale, potrivit unui comunicat postat pe pagina de facebook a PSD. Măsura vine pe fondul presiunilor tot mai mari asupra bugetului și al nevoii de a asigura continuitatea unor servicii esențiale până la finalul anului.

Alexandru Rogobete, atac la Ilie Bolojan pe tema finanțării sistemului de sănătate: „Ați creat o criză financiară în serviciile de urgență”

„Domnule Bolojan, cifrele nu mint, spre deosebire de dumneavoastră! Nu aveți nicio limită în a manipula oamenii? Astăzi, minciuna și manipularea au fost demontate cu cifre”, a scris ministrul Sănătății într-o postare pe Facebook.

Statul pierde 750 de milioane de lei din taxele pe jocurile de noroc, iar Parlamentul pregătește noi „restricții pe genunchi”. Cine plătește blocajul din industrie

Guvernul Luca Niculescu a aprobat vineri mult-așteptatul proiect de rectificare bugetară, prin care Executivul a reușit să aloce mai multe miliarde de lei către sectoarele din administrație care riscau să rămână fără bani. Este vorba în principal de Sănătate, unde Guvernul a alocat peste 3,2 miliarde de lei în plus la bugetul Casei de Asigurări, acolo unde se înregistra cel mai mare deficit. Chiar și în aceste condiții, Guvernul și-a păstrat ținta de deficit pentru finalul acestui an ca procent din PIB (6,2%), însă termeni nominalii deficitul este așteptat să crească cu 3,5 miliarde lei. Această situație a fost determinată de scăderea încasărilor în unele domenii, în special accize la carburanți, însă o sumă uriașă a fost pierdută și de pe urma modificărilor legislative din domeniul jocurilor de noroc.

Rogobete: Domnule Bolojan, cifrele nu mint, spre deosebire de dumneavoastră

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, i-a răspuns fostului premier Ilie Bolojan la remarca acestuia că cea mai mare parte a sumelor rectificate la sănătate reprezintă consecinţa eşecului său de a aloca banii din buget „în funcţie de priorităţi, nu de preferinţe sau interese” şi de a accesa fondurile europene, în valoare de 700 de milioane de lei”, potrivit unei postări de pe pagina sa de Facebook.

Cristi Chivu, declarație-șoc înainte de Milan - Inter: „E greu să rezist, sper să nu ajung la spital”

Cristi Chivu (46 de ani) a susținut conferința de presă premergătoare „Derby della Madonnina” dintre Milan și Inter, programat sâmbătă seară pe „San Siro” în cadrul etapei cu numărul 10 din Serie A. Printre altele, antrenorul român a fost întrebat la un moment dat și cum ar putea să fie pentru el să se afle pe banca Interului și când noul stadion din Milano va fi construit.

Vești bune pentru medicii rezidenți. Câți bani ar putea primi pentru gărzile efectuate. Anunțul ministrului Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat vineri, 30 octombrie, că prioritatea sa va fi includerea rezidenţilor la plata gărzilor şi apoi actualizarea tarifului de gardă la valoarea din 2026.

Un medic apropiat de PNL și decorat de Iohannis, propunerea PSD pentru funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății

PSD Iași a decis vineri, 30 octombrie, să o propună pe Sidonia Susanu, medic chirurg ieșean, pentru funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății. Nu este clar dacă aceasta va semna o adeziune la partid sau dacă va fi susținută în calitate de tehnocrat.

Rogobete, după prima rectificare bugetară: „Mai avem de acoperit 4,7 miliarde de lei pentru concediile medicale, sumă pe care am convenit să o asigurăm la a doua rectificare”

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a reacționat după ce Guvernul a aprobat prima rectificare bugetară din 2026 . Guvernul a aprobat prima rectificare bugetară din acest an, cu alocări suplimentare pentru sănătate, pensii, administrația locală și proiectele PNRR. Alexandru Nazare a precizat că ținta de deficit rămâne la 6,2% din PIB, în timp ce statul trebuie să finanțeze cheltuieli de 70 de miliarde de lei în următoarele 8 săptămâni.

Rectificarea bugetară aduce 8,3 miliarde de lei în sănătate: ce spun Alexandru Rogobete și Larisa Mezinu-Bălan despre împărțirea banilor între CNAS și Minister

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a reușit să asigure fondurile necesare pentru acoperirea serviciilor medicale aferente lunii noiembrie, în urma deblocării a 10% din creditele de angajament și creditelor bugetare din bugetul alocat la recenta rectificare bugetară, a anunțat președintele instituției, Larisa Mezinu-Bălan. Oficialul a subliniat că, pentru a face plățile la timp, angajații din sistem lucrează inclusiv în weekend pentru a încheia acte adiționale cu zecile de mii de furnizori, avertizând totodată că sistemul sanitar rămâne vulnerabil fără o corelare strictă între scutirile de taxe și compensarea lor de la bugetul de stat. Rectificarea bugetară a adus 8,3 miliarde de lei pentru sectorul sanitar din care 7,1 miliarde de lei pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate și 1,2 miliarde de lei pentru Ministerul Sănătății.

Accident grav în Craiova: Trei pietoni au fost loviți de o mașină pe trotuar și au ajuns la spital

Un accident grav s-a produs vineri în Craiova, unde o șoferiță a pierdut controlul mașinii și a intrat într-o florărie. În urma incidentului, trei oameni au ajuns la spital, aceștia aflându-se pe trotuar.

Ministrul Sănătății promite plata gărzilor pentru medicii rezidenți și actualizarea tarifului de gardă. Alexandru Rogobete: Medicul rezident nu este apendicul medicului primar și nici anexa profesorului

„Acesta este motivul pentru care prima mea prioritate va fi includerea rezidenților la plata gărzilor și apoi actualizarea tarifului de gardă la valoare anului 2026, pentru că cea mai mare inechitate în sistemul de sănătate astăzi este că plătim gărzile la un tarif calculat la valoarea salariilor din 2018”, a precizat ministrul Sănătății, după ședința de guvern.

VIDEO | Trei oameni au ajuns la spital după ce au fost loviți în plin de o mașină, pe un trotuar din Craiova / Autovehiculul era condus de o femeie care a pierdut controlul volanului

Trei oameni au ajuns la spital la Craiova după ce o mașină i-a lovit în plin chiar pe trotuar. Autovehiculul era condus de o femeie care a pierdut controlul volanului.

Rogobete, despre rectificarea bugetară: Bugetul sănătății suplimentat cu 8,3 miliarde de lei. Cum vor fi împărțiți banii?

„1,2 miliarde de lei pentru Ministerul Sănătății și 7,1 miliarde de lei pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate. La Ministerul Sănătății suma este compusă din deblocarea de 10% în valoare de 500 de milioane de lei, o optimizare și o redistribuire în valoare de 700 de milioane de lei, respectiv o suplimentare de 72 de milioane de lei pentru zona de urgență și de programe” , anunță, vineri, Alexandru Rogobete.

Guvernul a aprobat prima rectificare bugetară din 2026. Ministrul Finanțelor: „Mai avem 70 de miliarde de lei de finanțat”

Guvernul a aprobat vineri prima rectificare bugetară din acest an , care prevede fonduri suplimentare pentru sănătate, pensii, drepturile copiilor și ale persoanelor cu dizabilități, administrațiile locale și proiectele PNRR. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a spus, după ședință, că ținta de deficit rămâne la 6,2% din PIB și că România mai are de finanțat 70 de miliarde de lei în următoarele opt săptămâni, iar la începutul anului 2027 sunt programate trei evaluări ale agențiilor de rating.

Măsuri pentru problemele urgente de finanţare din Sănătate, adoptate vineri de Guvernul Luca Niculescu - Economica.net

„Avem spre discuţie şi aprobare un pachet considerabil de măsuri care să răspundă preocupărilor şi cerinţelor românilor. Nu putem face totul deodată, cum am mai spus, dar deciziile de azi sunt un pas important. Sunt câteva teme mari pe care le avem în vedere: rectificarea bugetară, accelerarea finalizării PNRR şi pregătirea pentru iarnă. Vom rezolva în şedinţa de guvern de azi problemele urgente de finanţare din Sănătate. Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor primi azi, prin această primă rectificare bugetară realizată, sume prin care asigurăm medicamente, materiale sanitare, servicii medicale pacienţilor, inclusiv celor înscrişi în programe naţionale de sănătate. Şi, prin reaşezarea pe care o vom decide azi în buget, asigurăm resursele pentru plata tuturor pensiilor până la sfârşitul anului, a drepturilor copiilor şi persoanelor cu dizabilităţi”, a spus premierul la începutul şedinţei de guvern.

11 ani de la Colectiv: Niciun spital de mari arși funcțional după incendiul care a ucis 64 de persoane într-un club din București

Vineri s-au împlinit 11 ani de la tragedia din Colectiv, clubul din București cuprins de incendiu în 30 octombrie 2015, în urma căruia au murit 64 de persoane care participau la concertul ”Goodby to Gravity”. A 65-a victimă a murit doi ani mai târziu. La 11 ani de la tragedie, România nu are încă un spital de marși arși funcțional, iar pentru București nu există nici măcar un proiect pentru o astfel de unitate.

Lilly și REGINA MARIA facilitează accesul la îngrijirea obezității

Între preconcepția care o atribuie lipsei de voință și realitatea medicală care o definește ca boală cronică, obezitatea rămâne o afecțiune insuficient înțeleasă, ce pune presiune atât pe sănătatea pacienților, cât și pe bugetele de sănătate.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont