Luni, 28 Septembrie 2026

24 articole

Cu cine este cel mai greu să negociezi: Siegfried Mureșan, George Simion sau Ilie Bolojan? Răspunsul lui Alexandru Rogobete

Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, a vorbit luni, 28 septembrie, la „Interviurile Adevărul ”, despre negocierile politice cu liderii partidelor, șansele Guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan de a trece de votul Parlamentului, dar și despre problemele din sistemul de sănătate.

Comisia Europeană propune țărilor membre controale medicale regulate începând de la vârsta de 35 de ani pentru a reduce numărul deceselor asociate crizelor cardiace şi altor boli cardiovasculare

Pentru a reduce numărul deceselor asociate crizelor cardiace şi altor boli cardiovasculare, Uniunea Europeană doreşte să pună accentul pe prevenţie, propunând efectuarea unui prim bilanţ de sănătate înainte de vârsta de 35 de ani, urmat de controale medicale periodice între vârstele de 35 şi 64 de ani, informează luni agenția de știri AFP, citată de Agerpres.

15% dintre angajații cu joasă și medie instruire de la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri sunt membri ai aceleiași familii

Peste 15% dintre angajații cu joasă și medie instruire de la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Pădureni-Grajduri sunt membri ai aceleiași familii. Clanul Ababei, familia care a confiscat un spital, numără 23 de persoane, potrivit publicației reporteris.ro .

Plecarea de pe loc a dus la un accident cu patru mașini în Ploiești. O femeie a ajuns la spital

Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați cu privire la producerea accidentului.

Controalele medicale pe care UE vrea să le facă mai accesibile. Recomandările Comisiei pentru statele membre

Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în Uniunea Europeană, provocând aproximativ 1,7 milioane de decese anual. Acestea au, de asemenea, un impact major asupra sistemelor de sănătate și generează costuri de peste 282 de miliarde de euro pe an pentru economia UE.

Iași: Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat și a luat imediat foc. Pilotul, transportat la spital cu răni | AUDIO

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat pe aerodromul din Iași și a luat foc imediat după ce a atins pista. Din informațiile de până acum, pilotul, în vârstă de 41 de ani a fost nevoit să aterizeze de urgență după ce aeronava a avut probleme tehnice. Turnul de control a anunțat că a pierdut contactul radar cu aeronava.

De ce apar ticurile la copii. „Dacă devin supărătoare, există intervenții comportamentale specializate și se poate discuta și tratamentul medicamentos” - HotNews.ro

Clipește des, își mișcă nasul, ridică din umeri, face o grimasă sau își drege vocea aparent fără motiv. Pentru un părinte, o astfel de manifestare poate fi greu de ignorat și, uneori, greu de înțeles: este doar un obicei, este un tic sau ascunde o altă problemă? Am discutat despre ticurile motorii și vocale la copii cu dr. Gabriel Zanfir, psihoterapeut și medic rezident psihiatru.

Un avion de mici dimensiuni a luat foc după o aterizarea de urgență la Iași. Pilotul este rănit: „A fost o minune”

Un avion de mici dimensiuni a luat foc luni, 28 septembrie, în zona Aerodromului Iași, după ce ar fi suferit o defecțiune la motor în timpul zborului și a aterizat forțat. Pilotul, un bărbat de 41 de ani, a fost transportat la spital.

Misiune umanitară a Forțelor Aeriene Române. Un pacient cu arsuri, transferat la Bruxelles

O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat luni, în jurul orei 11.00, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, pentru a executa o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni – Bruxelles – Otopeni, a transmis MApN .

Pacient cu arsuri, transportat în Belgia cu o aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române

O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat luni, în jurul orei 11.00, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, pentru a executa o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni – Bruxelles – Otopeni, în vederea transferului unui pacient cu arsuri la Spitalul Militar „Regina Astrid” din Bruxelles.

Un avion ușor a luat foc după ce pilotul a aterizat pe Aerodromul Iași în urma unei defecțiuni tehnice

Pompierii militari din Iași au fost solicitați luni la intervenție, după ce turnul de control a semnalat pierderea contactului radar cu un avion de mici dimensiuni. La Aerodromul Iași au fost trimise două autospeciale de stingere, un echipaj de terapie intensivă mobilă și un echipaj medical cu medic.

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe aerodromul din Iași. Pilotul a fost rănit și a ajuns la spital

Pompierii militari au fost solicitaţi luni să intervină la Aerodromul Iaşi, după ce turnul de control a semnalat pierderea contactului radar cu o aeronavă ultrauşoară care a întâmpinat defecţiuni tehnice în zbor, iar apoi a aterizat forţat. Pilotul a fost rănit uşor, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.

Intervenție cardiacă rară la MedLife Polisano Sibiu: procedură TAVI realizată cu succes la un pacient cu inima în partea dreaptă

• Pacientul, în vârstă de 68 de ani, suferea de stenoză aortică severă și avea o funcție cardiacă redusă la aproximativ 25%. • Particularitatea excepțională a cazului a fost dată de prezența unei anomalii congenitale rare, în care inima și celelalte organe sunt poziționate în oglindă față de anatomia obișnuită. • Echipa multidisciplinară din cadrul spitalului din Sibiu este specializată în tratarea cazurilor cardiovasculare complexe, inclusiv prin proceduri minim invazive avansate.

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Iași / Un bărbat a fost transportat la spital / Accident petrecut la un an și o zi după ce un alt avion s-a prăbușit, tot în Iași

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit astăzi în zona județului Iași. Potrivit primelor informații, un bărbat a fost transportat la spital, relatează Ziarul de Iași.

Intervenție cardiacă rară la Spitalul MedLife Polisano Sibiu: procedură TAVI realizată cu succes la un pacient cu inima poziționată în partea dreaptă - HotNews.ro

Echipa Heart Team din cadrul Spitalului MedLife Polisano Sibiu a realizat cu succes o intervenție TAVI într-un caz medical deosebit de complex: un pacient de 68 de ani, diagnosticat cu stenoză aortică severă și dextrocardie în cadrul unui situs inversus totalis – o anomalie congenitală rară, în care organele interne sunt dispuse în oglindă față de poziția lor obișnuită.

Un preot și soția lui le promit bolnavilor de cancer vindecarea prin diete, suplimente și credință, arată o investigație Snoop | AUDIO

Fără să aibă pregătire medicală, un preot și soția le promit bolnavilor de cancer vindecarea prin diete, suplimente și credință. Este vorba despre Marius Văduva și soția sa, Annemarie, scriu jurnaliștii de la Snoop.ro. Cei doi soți au înființat și o clinică în acest sens și iau bani de la bolnavi sub formă de donații. Clinica a funcționat timp de opt ani fără autorizație de la Direcția de Sănătate Publică.

Problemele de sănătate o țin în loc pe Sorana Cîrstea: a renunțat și la Beijing. Când ar putea reveni pe teren

Sorana Cîrstea nu va lua startul la turneul de la Beijing , una dintre cele mai importante competiții WTA 1000 ale sezonului, care începe în această săptămână.

Doar un sfert din consumatorii români zic că au o situație financiară confortabilă (studiu) - StartupCafe

Doar 26% dintre consumatorii români spun că au o situație financiară confortabilă, adică își pot plăti toate facturile lunare și le rămân bani pentru economii, vacanțe, activități recreative și cheltuieli pentru sănătate și wellness, comparativ cu o treime dintre consumatorii din Europa Centrală și de Est și aproape jumătate (48%) dintre consumatorii globali, potrivit unui studiu transmis, luni, StartupCafe.ro.

Studiu PwC: Doar un sfert dintre consumatorii români au confort financiar

Doar 26% dintre consumatorii români spun că au o situaţie financiară confortabilă, adică îşi pot plăti toate facturile lunare şi le rămân bani pentru economii, vacanţe, activităţi recreative şi cheltuieli pentru sănătate şi wellness, potrivit studiului global PwC Voice of the Consumer 2026, remis redacţiei. Comparativ, o treime dintre consumatorii din Europa Centrală şi de Est şi aproape jumătate (48%) dintre consumatorii globali se bucură de confort financiar, se arată în comunicatul de presă remis redacţiei de către PwC.

Un avion care zbura spre SUA a aterizat de urgenţă în Portugalia, după ce în cabină a fost detectat fum. 4 pasageri au ajuns la spital

Un avion aparţinând companiei americane Delta Air Lines a efectuat o aterizare de urgenţă pe aeroportul din Porto, în nordul Portugaliei, după ce a fost detectat fum în cabină. 14 pasageri au primit îngrijiri medicale, a anunţat Protecţia Civilă portugheză.

Tratament minim invaziv pentru anevrismul cerebral

O zonă slăbită a peretelui unei artere din creier se poate dilata și, în anumite situații, poate prezenta risc de ruptură și hemoragie cerebrală. Decizia de tratament depinde de dimensiune, formă, localizare și riscul individual al pacientului. Aflați mai mult despre embolizarea anevrismului cerebral de la Dr. Cristian Mihalea , medic primar radiologie-imagistică medicală cu supraspecializare în neuroradiologie intervențională.

Cum este evaluată compoziția corpului

Greutatea corporală nu arată cât din organism este țesut adipos, masă musculară sau os. Două persoane cu aceeași greutate pot avea o compoziție corporală foarte diferită, cu implicații diferite pentru sănătate.

Pacient de 69 de ani, mort la Spitalul de Pneumoftiziologie din Cluj-Napoca. Ancheta internă după incident

Un pacient în vârstă de 69 de ani, dependent de oxigen, a murit sâmbătă după ce a căzut în baia secției de Pneumologie de la spitalul din Cluj, unde era internat.

UPDATE Accident grav pe DN 1A, în Prahova. O femeie a murit, alte patru persoane au ajuns la spital

IPJ Prahova a transmis că în accident au fost implicate două mașini conduse de un tânăr de 28 de ani și de un bărbat de 63 de ani.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont