Duminică, 18 Octombrie 2026

11 articole

Continuă protestele în Italia. Violențe în Milano. Peste 50 de persoane au fost arestate, iar Piazza Duomo a fost devastată

Un protest împotriva scumpirilor s-a transformat într-un episod violent în centrul orașului Milano. Peste 50 de persoane au fost duse la poliție, multe dintre ele minore, iar 25 de oameni au ajuns la spital. Printre răniți se numără și 10 polițiști. Mai multe magazine au fost avariate, vitrinele au fost sparte, iar în zona Piazza Duomo au izbucnit incendii. La început, manifestația nu era considerată una cu risc ridicat, însă situația a scăpat de sub control.

Rogobete anunță prioritățile în sănătate: plata gărzilor, acces la medicamente și investiții în spitale

Alexandru Rogobete prezintă prioritățile pe care și le propune pentru sistemul de sănătate, de la finanțarea predictibilă a spitalelor și plata corectă a gărzilor până la accesul la tratamente inovatoare și continuarea investițiilor în infrastructura medicală. În mesajul său, acesta susține că reforma trebuie construită împreună cu profesioniștii și pacienții, nu prin măsuri adoptate fără evaluarea consecințelor.

Fără blocaje financiare în spitale și întârzieri la tratamente. Obiectivele lui Rogobete pentru Sănătate

Într-un mesaj publicat, duminică, pe Facebook, Alexandru Rogobete a susținut că sistemul sanitar are nevoie de reforme bazate pe investiții și continuitate, nu pe reduceri bugetare care ar putea afecta pacienții și personalul medical.

Scandal sângeros într-o familie din Bistrița-Năsăud. Un tată de 73 de ani și-a înjunghiat fiul în zona inimii

Scene violente într-o familie din județul Bistrița-Năsăud. Un bărbat de 52 de ani a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat în zona pieptului, în apropierea inimii, chiar de propriul tată, în vârstă de 73 de ani.

Rectificare bugetară. Gaura din Sănătate depășește 8 miliarde de lei. Ambulanța riscă să rămână fără bani pentru salarii

Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate solicită suplimentarea bugetului cu peste 8,2 miliarde de lei pentru a acoperi cheltuielile sistemului sanitar până la sfârșitul anului 2026. Fondurile ar urma să fie direcționate către spitale, serviciile de ambulanță, unde situația este alarmantă, Unitățile de Primiri Urgențe, SMURD, programele naționale de sănătate și Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.

Peste 82.000 de infecții respiratorii în România. Primul deces asociat gripei din acest sezon, raportat la Cluj

România a înregistrat peste 82.000 de cazuri de infecții respiratorii în săptămâna 5–11 octombrie, în creștere cu 2,7% față de săptămâna precedentă, potrivit Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). La Cluj a fost raportat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon, în cazul unui bărbat de 65 de ani, nevaccinat antigripal.

Lovitură decisivă pentru FCSB în ce privește revenirea lui Denis Drăguș

Continuă problemele de sănătate pentru atacantul Denis Drăguș, noul decar de la FCSB, cel mai scump transfer făcut în ultimii ani de patronul Gigi Becali.

Bogdan Iancu, antropolog: „Am salvat deficitul, dar ne-am ales cu deficit în societate” - Cum supraviețuim?

România a trecut prin transformări economice și sociale majore, dar dezvoltarea nu a adus automat mai multă siguranță, încredere sau solidaritate. Antropologul Bogdan Iancu vorbește în podcastul SpotMedia „Cum supraviețuim?”, despre efectele dezindustrializării, precaritatea care împinge oamenii să se concentreze pe propria supraviețuire, satele care se depopulează și politicienii care înlocuiesc soluțiile cu sloganuri. În opinia sa, ieșirea din acest cerc vicios presupune mai multă solidaritate și investiții reale în educație și sănătate.

Mai puțin de unul din cinci cabinete stomatologice oferă servicii decontate prin CNAS. De ce nu vor medicii să lucreze cu Casa de Asigurări. Se întâmplă și în alte țări? - HotNews.ro

Din cele 17.450 de cabinete stomatologice care funcționează în țară, doar 3.737 aveau contract cu Casa de Asigurări. Iar acest lucru înseamnă că, pentru mulți pacienți, faptul că plătesc asigurare de sănătate nu le garantează și accesul la un cabinet unde pot beneficia de servicii stomatologice decontate.

Ce va însemna diagnosticul de cancer pulmonar al papei Leon pentru pontificatul său: umil, răbdător și deschis

Atenția intensă acordată diagnosticului de cancer pulmonar al papei Leon al XIV-lea este inevitabilă, având în vedere că pontiful american este monarhul de facto al unui stat, chiar dacă acesta este minuscul, și liderul spiritual a peste 1,4 miliarde de catolici. Tratamentul adenocarcinomului său a decurs fără probleme, dar prelații intriganți ar putea să se năpustească asupra reformelor lui Leon, dacă starea sa de sănătate continuă să se deterioreze, scrie The Times într-o analiză a posibilelor efecte pe care cancerul le poate avea asupra mandatului lui Leon al XIV-lea în fruntea Bisericii Catolice.

Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când răcesc. Medicamentele care nu ajută și pot face mai mult rău

O răceală aparent banală îi determină pe mulți oameni să apeleze la medicamente fără să consulte un medic. O analiză publicată în J AC-Antimicrobial Resistance arată că, în trei dintre studiile incluse, proporția medie a persoanelor care declaraseră că au luat antibiotice pentru răceală sau gripă a fost de 52,56%. O altă cercetare, prezentată pe 15 octombrie 2026 și realizată în șapte țări din Orientul Mijlociu și Africa de Nord, arată că aproape o treime dintre participanții care utilizaseră recent antibiotice le obținuseră fără prescripție medicală, iar mai puțin de jumătate știau că acestea nu sunt eficiente împotriva infecțiilor virale asemănătoare gripei. De ce continuăm să luăm medicamente nepotrivite atunci când răcim, care sunt riscurile automedicației și cum recunoaștem simptomele care necesită un consult medical?

Sâmbătă, 17 Octombrie 2026

13 articole

Ce se poate ascunde în spatele durerilor de cap repetate. Cum se manifestă migrena și în ce mod se stabilește diagnosticul

Migrena este o afecțiune neurologică ale cărei manifestări pot perturba activitățile cotidiene. Durerea pulsatilă, însoțită adesea de greață și sensibilitate la lumină sau zgomote, se poate repeta în episoade care afectează calitatea vieții. Dr. Silviana Berci, medic specialist neurolog, a explicat pentru Digi24.ro cum poate fi recunoscută, ce factori o pot declanșa și care sunt metodele de diagnostic și opțiunile de tratament.

Cum afectează pierderea unei persoane dragi inima. Riscul de infarct crește puternic în primele 24 de ore după deces

Pierderea unei persoane apropiate poate fi asociată cu o creștere bruscă a riscului de infarct miocardic. Efectul este deosebit de pronunțat în prima zi după deces, iar persoanele cu risc cardiovascular ridicat pot fi mai vulnerabile.

Ce să ai în casă înainte de sezonul răcelilor și gripei. Semnele care ar trebui să te trimită la medic

În pragul sezonului rece, o trusă cu medicamente și câteva produse esențiale te poate ajuta să gestionezi mai ușor simptomele răcelii și gripei, fără să fii nevoit să mergi la farmacie când te simți rău. Iată ce recomandă specialiștii să avem la îndemână în această perioadă, precum și care sunt semnele că este cazul să mergem la medic.

Schimbare majoră în Sănătate: Mamele și veteranii de război, scutiți de plata CASS

Demers major în sistemul public de sănătate. Alexandru Rogobete, nominalizat de PSD la Ministerul Sănătății, anunță o schimbare de viziune în privința politicilor sociale. Acesta a plasat în fruntea listei de priorități eliminarea plății CASS pentru mame și veterani, subliniind că sprijinirea familiilor și recunoașterea meritului istoric nu trebuie reduse la simple calcule bugetare.

Cum răspunde Alexandru Rogobete după ce Ilie Bolojan a spus că unele spitale au rămas fără bani din cauza modului în care a fost făcut bugetul - HotNews.ro

Ministrul desemnat pentru Sănătate, Alexandru Rogobete, a declarat că atunci când a fost realizat bugetul pentru 2026 a solicitat pentru zona de urgenţă 650 de milioane de lei, iar alocarea primită a fost de 460 de milioane de lei, potrivit news.ro .

„Trebuie să-i spun eu tot ce are de făcut”. Povara invizibilă care poate distruge liniștea unui cuplu

Cine observă că frigiderul e gol, că trebuie plătite facturile sau că cel mic are nevoie de o programare la medic? În multe cupluri, treburile sunt împărțite, dar grija pentru tot ce trebuie făcut rămâne în seama unui singur partener. În timp, acest dezechilibru poate deveni o sursă de tensiune. Psihologul Olga Ghițac explică pentru „Adevărul” cum ajunge relația dintre doi parteneri să semene cu cea dintre un părinte și un copil, ce se întâmplă atunci cu atracția dintre ei și cum poate fi restabilit echilibrul în cuplu.

Eliminarea contribuției la asigurările sociale de sănătate ar fi prima măsura a lui Rogobete ca ministru al Sănătății, în Guvernul Niculescu. Cum își motivează alegerea

Alexandru Rogobete a precizat, într-o postare pe Facebook, că prima măsură care ar trebui corectată imediat, ca ministru al Sănătății în Guvernul Niculescu, ar fi eliminarea contribuției la asigurările sociale de sănătate.

Rogobete anunță prioritățile: eliminarea CASS pentru mame și veterani de război. „Nu tratăm aceste categorii exclusiv prin prisma unor calcule contabile”

Rogobete consideră că măsura trebuie tratată ca o prioritate și susține că impactul politicilor din sistemul de sănătate nu ar trebui evaluat exclusiv prin prisma economiilor realizate la buget.

Micul dejun care poate ajuta la reducerea grăsimii abdominale. Se prepară în câteva minute cu 5 ingrediente

Grăsimea viscerală, acumulată în jurul organelor interne, este asociată cu un risc mai mare de probleme de sănătate. Dieteticienii recomandă un mic dejun simplu, care poate contribui la controlul greutății și la menținerea senzației de sațietate pentru mai mult timp.

Alexandru Rogobete îi cere lui Horațiu Moldovan să plece din fruntea CNAS „încă de când era ministru”: O cauză pentru haosul din sistemul de sănătate i se datorează și lui

Într-o intervenție realizată sâmbătă seara la Antena 3 CNN, Alexandru Rogobete despre criza din sistemul de sănătate.

Un medicament administrat după naștere, asociat cu un risc mai mic de cancer de sân. Ce au descoperit cercetătorii

Un medicament utilizat pentru oprirea lactaţiei ar putea contribui la prevenirea cancerului de sân după naştere, potrivit unui studiu internaţional. Cercetătorii au identificat o asociere între administrarea cabergolinei şi un risc mai mic de apariţie a bolii, susţinută şi de rezultate obţinute în experimente pe animale. Descoperirea deschide posibilitatea dezvoltării unei noi strategii de prevenţie, în special pentru femeile cu predispoziţie genetică la cancer de sân.

Clipe de groază în Premier League. Emiliano Martinez, transportat la spital după o ciocnire violentă în Everton – Chelsea

Emiliano Martinez a trecut prin momente dramatice în partida dintre Everton și Chelsea, disputată sâmbătă pe stadionul Hill Dickinson.

Europa fierbe. Peste 100.000 de oameni sunt în stradă în capitala Italiei. La Milano sunt confruntări cu poliția

Peste 100.000 de oameni au ieșit sâmbătă în stradă la Roma, în timp ce la Milano un protest față de scumpiri s-a transformat în confruntări cu poliția. Manifestanții cer salarii și pensii mai mari, taxe mai mici și investiții în sănătate și educație.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont