Europa nu este suficient pregătită pentru atacurile cu drone atribuite Rusiei. Studiu IISS: 144 de incidente analizate
Ţările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone lansate de Rusia şi nu pot atribui în mod clar în prezent aceste atacuri, conform unui studiu realizat de Institutul Internaţional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, publicat duminică, relatează dpa, transmite Agerpres.
Siria și Rusia au ajuns la un acord privind bazele militare de la Tartus și Hmeimim, folosite de Moscova pentru sprijinirea regimului Bashar al-Assad în războiul civil
Siria a anunţat duminică că a ajuns la un acord, după 18 luni de negocieri, privind viitorul bazelor ruseşti de la Tartus şi Hmeimim, pe care Moscova le-a folosit pentru a-l sprijini pe preşedintele Bashar al-Assad în timpul războiului civil, relatează AFP şi Reuters, transmite Agerpres.
ULTIMA ORĂ Siria a ajuns la un acord istoric cu Moscova pentru baze rusești fix pe coasta Mediteranei
Instalațiile militare de pe aeroportul Hmeimim și din portul Tartus, de pe coasta Mediteranei, vor fi transformate "în centre comune de antrenament, ca parte a unor noi acorduri care păstrează interesele reciproce", a declarat Ministerul sirian de Externe, citat de agenția oficială de știri Sana.
O „distrugere generațională”. Războiul din Iran lasă SUA fără rachete și deschide o fereastră de vulnerabilitate pentru Rusia și China - HotNews.ro
Consumul rapid de arme al SUA în Orientul Mijlociu a deturnat aprovizionările destinate Europei și Asiei și a declanșat o criză logistică pe care marii săi rivali geopolitici o monitorizează deja prin sateliții lor de spionaj, potrivit unei analize The New York Times .
Un nou curent politic se răspândește în Ucraina: „Nimeni nu ne va spune ce să facem!”
Pe măsură ce Ucraina suportă al cincilea an de război cu Rusia, se conturează un nou curent politic. Suveranismul ar putea rezona cu emoțiile specifice perioadei de război, însă riscă să favorizeze populismul în detrimentul reformelor de care statul ucrainean are nevoie.
Zelenski: Până la 50.000 de militari din Coreea de Nord, stat cu regim dictatorial, ar ajunge în Rusia / Ucraina cere Coreii de Sud ajutor pentru apărarea antiaeriană
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că până la 50.000 de militari nord-coreeni vor fi dislocaţi în Rusia pentru a lupta pentru aliatul Phenianului, liderul de la Kiev cerând în acelaşi timp Coreii de Sud să ofere sprijin pentru apărarea aeriană ucraineană, relatează duminică Reuters, transmite Agerpres.
Digi24
•
9 August 2026
•
15:15
Zelenski anunță o desfășurare masivă de militari nord-coreeni în Rusia. Noua estimare o depășește pe cea din iulie
Volodimir Zelenski susține că Rusia se pregătește să primească un nou contingent masiv de militari nord-coreeni, estimarea avansată acum de liderul de la Kiev fiind semnificativ mai mare decât cea făcută în urmă cu doar o lună. Președintele ucrainean avertizează și asupra cooperării militare tot mai strânse dintre Moscova și Phenian și cere Coreii de Sud să sprijine apărarea aeriană a Ucrainei.
Zelenski afirmă că până la 50.000 de militari nord-coreeni vor fi dislocaţi în Rusia - Economica.net
Zelenski a declarat sâmbătă pe X că „s-a luat o decizie ca 30.000 până la 50.000 de nord-coreeni să fie desfăşuraţi pe teritoriul Rusiei”, o cifră mai mare decât estimarea sa de 30.000 din iulie. El nu a oferit detalii despre cum a obţinut informaţiile.
Bursa
•
9 August 2026
•
14:35
Reuters: Volodimir Zelenski anunţă că 50.000 de militari nord-coreeni vor fi dislocaţi în Rusia
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că până la 50.000 de militari nord-coreeni vor fi dislocaţi în Rusia pentru a lupta alături de armata moscovită, în timp ce solicită Coreii de Sud furnizarea de sisteme de apărare aeriană, transmite Reuters.
Zelenski avertizează că Rusia ar putea primi până la 50.000 de soldați nord-coreeni
Zelenski a afirmat sâmbătă, într-o postare pe X, că „a fost luată o decizie pentru desfășurarea a 30.000 până la 50.000 de nord-coreeni pe teritoriul Rusiei ”. În luna iulie, liderul ucrainean estima că numărul acestora va fi de aproximativ 30.000. El nu a oferit detalii despre modul în care a obținut informația, scrie Reuters .
Bursa
•
9 August 2026
•
14:15
Reuters: Siria şi Rusia au semnat un acord privind viitorul bazelor ruseşti de la Tartous şi Hmeimim
Siria şi Rusia au ajuns la un memorandum de înţelegere privind viitorul bazelor ruseşti de la Tartous şi Hmeimim, după optsprezece luni de negocieri intensive, iar statul sirian preia administrarea facilităţilor civile, transmite Reuters.
Gândul
•
9 August 2026
•
13:42
Rusia pregătește un atac major la Kiev în august
Rusia ar putea începe încă din august o nouă campanie de atacuri asupra infrastructurii energetice din Ucraina , cu ținte importante în Kiev, potrivit unei evaluări a Institutului pentru Studiul Războiului (ISW). Moscova ar putea folosi inclusiv rachete balistice păstrate în rezerva strategică, într-un moment în care Ucraina se confruntă cu un deficit de interceptori.
Papa îndeamnă Ucraina şi Rusia să înceteze atacurile asupra ţintelor civile - Financial Intelligence
“Continuă să sosească veşti dureroase despre oameni nevinovaţi ucişi şi răniţi în incidente tragice în Ucraina şi Rusia. Victimele civile – inclusiv copii – continuă să apară şi chiar se înmulţesc”, a deplâns papa, după rugăciunea de duminică din Piaţa Sfântul Petru, potrivit Agerpres.
Președinta Bulgariei propune o reuniune a statelor de la Marea Neagră după explozia unei drone pe teritoriul țării sale. Fără Rusia la masa discuțiilor
Președinta Bulgariei, Iliana Iotova, propune organizarea unei reuniuni a statelor din regiunea Mării Negre, fără participarea Rusiei, pentru protejarea rutelor maritime.
Cinci morţi şi zeci de răniţi în Ucraina şi Rusia, în urma atacurilor reciproce de peste noapte
Atacurile ruseşti au provocat doi morţi şi zeci de răniţi în mai multe regiuni ale Ucrainei în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce un atac cu drone ucrainene a ucis trei persoane în regiunea rusă Belgorod.
Bursa
•
9 August 2026
•
12:08
DPA: Rusia ia în calcul testarea NATO printr-un atac militar limitat
Preşedintele rus Vladimir Putin ia în calcul testarea Alianţei Nord-Atlantică printr-un atac limitat asupra unui stat membru în următorii câţiva ani, conform rapoartelor serviciilor americane de informaţii citate de presa internaţională, transmite dpa.
Institutul pentru Studiul Războiului: Rusia pregătește un atac de amploare în Ucraina înainte de 24 august
Rusia ar pregăti o campanie de atacuri de amploare asupra infrastructurii energetice din Kiev în următoarele săptămâni, cu obiectivul de a provoca pagube maxime înainte de Ziua Independenței Ucrainei, pe 24 august, arată cea mai recentă evaluare a Institutului pentru Studiul Războiului (ISW). Moscova ar putea utiliza inclusiv rachete balistice din rezerva strategică, într-un moment în care Ucraina se confruntă cu un deficit sever de interceptori, transmite Mediafax .
Rusia pregătește un atac de amploare în Ucraina înainte de 24 august. Moscova ar putea scoate rachete balistice din rezerva strategică - Economica.net
ISW citează Centrul ucrainean pentru Comunicații Strategice, care a relatat, pe baza unor informații ale serviciilor americane, că Rusia se pregătește pentru o campanie majoră împotriva infrastructurii energetice a capitalei ucrainene, potrivit Mediafax.ro .
Gândul
•
9 August 2026
•
10:14
Musk refuză utilizarea Starlink pentru atacuri în Rusia
Elon Musk refuză, deocamdată, cererea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a folosi rețeaua de sateliți Starlink pentru atacuri asupra unor ținte militare aflate pe teritoriul Rusiei, relatează The Atlantic .
ISW: Rusia pregătește un atac de amploare în Ucraina înainte de 24 august. Moscova ar putea scoate rachete balistice din rezerva strategică
ISW citează Centrul ucrainean pentru Comunicații Strategice, care a relatat, pe baza unor informații ale serviciilor americane, că Rusia se pregătește pentru o campanie majoră împotriva infrastructurii energetice a capitalei ucrainene. Potrivit evaluării, Kremlinul ar putea apela la rezerva sa strategică de rachete balistice pentru a produce pagube cât mai mari până la 24 august.
Gândul
•
9 August 2026
•
08:00
Pactul militar China-Iran-Rusia se extinde. Ce oferă Moscova și Beijingul
La sfârșitul lunii iulie au apărut informații potrivit cărora China va furniza Iranului până la 400 de sisteme portabile de apărare aeriană QW-12 și FN-16. Primele unități sunt așteptate să sosească în următoarele săptămâni. De la începutul noului război, în februarie, China și Rusia au rămas singurii parteneri ai Teheranului.
Imagini dramatice în Odesa: Clădiri devastate și mașini cuprinse de flăcări după un atac masiv cu rachete - HotNews.ro
Bombardamentele nocturne lansate de Rusia în Odesa au rănit cel puțin șase oameni și au provocat distrugeri în mai multe cartiere, potrivit autorităților ucrainene, citate de Kyiv Independent și News.ro.
Ziua 1.628 Atac cu rachete la Odesa. Incendii și răniți la Belgorod. Ucraina cumpără rachete ATACMS. Turcia cere oprirea atacurilor asupra navelor din Marea Neagră
În ziua 1628 de război, Rusia a atacat cu rachete Odesa în noaptea de sâmbătă spre duminică, provocând incendii și avariind clădiri de locuințe din mai multe cartiere. Cel puțin șase oameni au fost răniți, însă autoritățile avertizează că bilanțul este provizoriu.
Cum a câștigat regimul dictatorului Kim Jong Un zeci de miliarde de euro din războiul dus de Rusia în Ucraina: 2.000 de dolari pe lună pentru fiecare militar nord-coreean trimis pe front și cantități uriașe de muniție în sprijinul Moscovei
Coreea de Nord ar fi obținut venituri externe de până la 22 de miliarde de dolari între 2022 și 2025, în mare parte datorită alianței militare cu Rusia și războiului din Ucraina. Regimul lui Kim Jong Un a transformat stocurile uriașe de muniție, producția militară și chiar trimiterea de soldați pe front într-una dintre cele mai importante surse de valută ale Phenianului, potrivit unei analize Bloomberg, citate de Mediafax .