Mecanismul secret prin care Kremlinul încearcă să reproducă modelul putinist în Rusia
Un raport suedez analizează modul în care cercul apropiat al lui Vladimir Putin pregătește o nouă elită și modelează opinia publică pentru a asigura supraviețuirea ideologică și financiară a regimului.
Fost ambasador american, despre politica SUA după victoria democraților: „O să se schimbe în favoarea Europei, României, Ucrainei și împotriva Rusiei” - HotNews.ro
Adrian Zuckerman, fost ambasador al Statelor Unite în România, a declarat că în rândul americanilor există „o nesatisfacție” în ceea ce privește pozițiile administrației Trump față de Rusia și Ucraina, dar că politica Washingtonului se va schimba după ce vor prelua democrații controlul în Congres.
Un avion cu politicieni sârbi, întors din drum spre Moscova. Incidentul, provocat de o breșă de securitate
Un zbor al companiei aeriene Air Serbia, care decolase marți seară din Belgrad cu destinația Moscova, a fost întrerupt după aproximativ o oră și jumătate. Potrivit Current Time , la bord se aflau mai mulți politicieni sârbi, printre care Aleksandar Vulin, liderul Mișcării Socialiștilor, și Nenad Popović, liderul Partidului Popular Sârb, două formațiuni cunoscute pentru orientarea lor pro-rusă. Printre pasageri se afla și directorul companiei de stat Srbijagas, care se ocupă de aprovizionarea Serbiei cu gaze naturale.
Mesajul Bruxelles-ului după alegerile din SUA. Ce cere UE de la noul Congres american
Șefa diplomației europene speră ca noua majoritate democrată din Congresul SUA să mențină sprijinul pentru Ucraina și să intensifice presiunea asupra Moscovei, în contextul tensiunilor provocate de acordul Trump-Putin privind motorina rusească.
Gândul
•
4 Noiembrie 2026
•
15:58
Putin afirmă că Rusia nu reprezintă o amenințare pentru nimeni și urmărește cooperarea în ciuda victoriei democraților în alegerile din SUA
Vladimir Putin afirmă că Federația Rusă nu reprezintă o amenințare pentru nimeni și urmărește cooperarea. Liderul de la Kremlin susține că urmărește să coopereze și cu Europa și cu Statele Unite după ce democrații au câștigat alegerile de la mijlocul mandatului de pe 3 noiembrie și au obținut controlul asupra Congresului.
Reacția Rusiei după victoria democraților în SUA. Ce apel face Kremlinul către Trump
Moscova speră că Donald Trump va continua demersurile pentru încheierea războiului din Ucraina, chiar dacă democrații au obținut majorități în ambele camere ale Congresului american. Dmitri Peskov a transmis că Rusia așteaptă o nouă rundă de negocieri.
Bursa
•
4 Noiembrie 2026
•
14:36
Reuters: Un atac ucrainean cu dronă a provocat un incendiu la un centru logistic Ozon din Rusia
Un atac ucrainean cu dronă a provocat miercuri un incendiu la un centru logistic al retailerului online rus Ozon, în oraşul Adîgheisk, din sudul Rusiei, informaţia a fost anunţată de reprezentanţii companiei şi de un oficial regional, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Ungaria va renunța la petrolul și gazele rusești până în 2027. Budapesta anunță că va respecta calendarul Uniunii Europene - Financial Intelligence
Ungaria intenționează să renunțe complet la importurile de petrol și gaze naturale din Rusia și să respecte calendarul stabilit de Uniunea Europeană pentru eliminarea treptată a dependenței energetice de Moscova, a declarat ministrul ungar de Externe, Anita Orbán, într-un interviu acordat publicației Telex, potrivit TVR Info.
”Un amestec între Sneijder și Hagi”. ”Perla” Rusiei i-a fascinat pe turci și este comparat cu legendele lui Galatasaray
Aleksey Batrakov (21 de ani), mijlocașul ofensiv al lui Galatasaray, a ajuns pe RAMS Park în vara acestui an, de la Lokomotiv Moscova. Fotbalistul rus s-a adaptat rapid la fotbalul turc și i-a cucerit pe fanii echipei din Istanbul. Performanțele sale au dat naștere comparațiilor lui Aleksey Batrakov cu mai multe legende din istoria lui Galatasaray.
Kazahstanul cere Rusiei reluarea tranzitului de petrol prin Drujba către Germania. Livrările către rafinăria Schwedt sunt suspendate din mai - Financial Intelligence
Kazahstanul a solicitat oficial Rusiei reluarea tranzitului petrolului kazah prin conducta Drujba către rafinăria Schwedt din Germania, după ce Moscova a întrerupt transporturile la 1 mai 2026, invocând motive tehnice, potrivit publicației ucrainene enkorr.ua, care citează The Bell.
Ion M Ioniță: Rusia nu renunță la planurile sale în Europa, în ciuda rezultatului alegerilor din SUA
Rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului din Statele Unite ar putea avea ecouri și în politica românească. PSD ar putea încerca să se reorienteze, în timp ce AUR rămâne apropiat de mișcarea MAGA, din motive ideologice. Este analiza lui Ion M. Ioniță, redactor-șef Historia, care vorbește și despre posibilele consecințe pentru Rusia, dar și despre vulnerabilitățile României în fața propagandei și a mișcărilor extremiste.
Primele reacții de la Moscova după alegerile din SUA
Prima reacție din Rusia după alegerile din SUA îi aparține lui Serghei Riabkov, adjunctul ministrului de Externe Serghei Lavrov. Acesta a declarat că Moscova are o linie consecventă, iar politica externă a țării nu depinde de evoluțiile din alte state. Kremlinul a transmis, ulterior, că speră ca Donald Trump să-și continue eforturile în favoarea păcii.
Prima reacție a Rusiei după alegerile din SUA. Kremlinul speră că Trump va continua eforturile de încheiere a războiului din Ucraina
Secretarul de presă al lui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia își exprimă sincer speranța că președintele american Donald Trump își va continua eforturile de pacificare pentru a rezolva conflictul ucrainean, după alegerile parlamentare de la jumătatea mandatului.
Digi24
•
4 Noiembrie 2026
•
13:27
„Creierul” procesului de retragere a trupelor americane din Europa ajunge la București. Elbridge Colby va fi primit de Nicușor Dan
Preşedintele Nicuşor Dan îl primeşte miercuri pe Elbridge Colby, subsecretar pentru Politica de Apărare al Statelor Unite ale Americii, despre care s-a scris că se află printre oficialii Pentagonului care au solicitat în ultima perioadă mai multor ţări membre NATO să-şi modereze discursul cu privire la ameninţarea reprezentată de Rusia. Oficialul american s-a întâlnit recent şi cu consilierul prezidenţial Marius Lazurca, aflat într-o vizită în SUA .
Bursa
•
4 Noiembrie 2026
•
13:19
Telex: Ministrul de Externe al Ungariei, Anita Orban, afirmă că UE obligă Ungaria să renunţe la gazele ruseşti până în toamna anului 2027
Ministrul de Externe al Ungariei, Anita Orban, a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei online Telex, că Uniunea Europeană obligă Ungaria să înceteze achiziţionarea de gaze naturale din Rusia până în toamna anului 2027, potrivit sursei citate. „Uniunea Europeană a stabilit un termen clar pentru eliminarea treptată a gazelor naturale ruseşti: toamna anului 2027”, a spus ea, întrebată fiind dacă guvernul ungar spera să păstreze accesul la gazele naturale ruseşti.
Rusia, contestată la Campionatul Mondial de hochei. Skoda și alți sponsori amenință cu retragerea
Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a decis săptămâna trecută să permită Rusiei să participe din nou la competițiile Federației Internaționale de Hochei pe Gheață (IIHF), anulând decizia forului de a exclude echipele rusești în urma invadării Ucrainei în 2022, relatează Reuters .
Digi24
•
4 Noiembrie 2026
•
12:56
Reacții internaționale după tsunamiul albastru din alegerile americane: Un semnal politic puternic privind o schimbare de curs
Guvernele şi politicienii din întreaga lume au reacţionat la victoria democraţilor în alegerile intermediare din SUA, un rezultat care ar putea avea implicaţii majore asupra comerţului mondial, securităţii şi preţurilor la energie. Din Rusia, însă, deocamdată nu a venit niciun comentariu din partea Kremlinului, ci doar din partea lui Serghei Riabkov, adjunct al şefului diplomaţiei, care a rămas foarte prudent în declaraţii, transmite agenția Reuters, preluată de News.ro.
Gândul
•
4 Noiembrie 2026
•
12:53
Rusia reacționează după eșecul republicanilor în alegerile din SUA
Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a venit cu o reacție după victoria democraților în alegerile din SUA , declarând că relația dintre Congres și Trump, după alegeri, este o problemă internă a Statelor Unite. „Kremlinul speră că Statele Unite își vor continua eferturile de pace pentru soluționarea conflictului ruso-ucrainean”, a subliniat Peskov.
Digi24
•
4 Noiembrie 2026
•
12:44
Primele reacții venite din Rusia după înfrângerea republicanilor lui Trump în alegerile din SUA
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia speră ca președintele american Donald Trump să își continue eforturile pentru încheierea războiului din Ucraina și după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora republicanii au pierdut controlul asupra ambelor camere ale Congresului. La rândul său, viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov, a afirmat că politica Moscovei față de Ucraina nu va fi influențată de rezultatul scrutinului.
Reacția presei din Rusia după înfrângerea usturătoare a republicanilor lui Trump la alegerile din SUA. Ce au scris agențiile de la Moscova
Victoria categorică a democraților la alegerile de la jumătatea mandatului din Statele Unite a fost relatată pe larg de presa din Rusia. Mai multe agenții importante de știri de la Moscova au evidențiat înfrângerea republicanilor lui Donald Trump și schimbarea discursului președintelui american după rezultatele scrutinului din 3 noiembrie.
Reacție de la Moscova după victoria democraților în alegerile din SUA - HotNews.ro
„Abordarea conducerii Partidului Democrat în ceea ce privește relațiile cu Rusia este extrem de negativă”, a declarat Sergei Ryabkov, viceministrul rus de Externe, într-o reacție pentru publicația rusă Ria Novosti, citată de Reuters.
Nigel Farage: Vladimir Putin a acționat rațional când a ocupat Crimeea în 2014
Liderul partidului Reform UK (dreapta populistă) Nigel Farage a declarat că președintele Putin a acționat rațional atunci când a pus mâna pe Crimeea și pe teritorii din Donbas, deoarece locuitorii de acolo doreau să se alăture unei „Rusii mai mari”, dezvăluie publicația The Times.
Atac cibernetic asupra frigiderelor supermarketurilor din Europa. De ce se uită experții spre Rusia?
Două atacuri cibernetice majore asupra supermarketurilor din Europa, în doar câteva săptămâni, au scos la iveală vulnerabilitatea infrastructurii critice a UE. Experți în securitate cibernetică avertizează că incidentele ar putea face parte din războiul hibrid dus de Rusia împotriva Europei.
Bursa
•
4 Noiembrie 2026
•
10:40
Canada nu va permite ca Rusia să participe la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă pentru juniori
Canada nu va permite jucătorilor de hochei pe gheaţă din Rusia sau Belarus să participe la Campionatul Mondial pentru juniori, care va începe luna viitoare în provincia Alberta, a declarat marţi premierul Mark Carney, potrivit Reuters.