Miercuri, 04 Noiembrie 2026

24 articole

Un proiect depus în Senat i-ar putea pune la mai multă muncă pe parlamentari. Săptămâna de lucru a aleșilor s-ar putea dubla, de la două la patru zile pe săptămână

AUR propune modificarea Regulamentului Senatului, astfel încât senatorii să aibă două ședințe de plen pe săptămână, în zilele de luni și joi. Proiectul urmărește extinderea programului de lucru al aleșilor și introducerea unei noi zile de plen. Potrivit inițiativei legislative, programul săptămânal al Senatului ar urma să includă în mod obligatoriu două ședințe de plen, organizate în zilele de luni și joi.

Deputatul Ionuț Stroe a chiulit de la Parlament ca să meargă la manichiură

4 noiembrie 2026. Zi de plen în Camera Deputaților. Mai simplu spus, zi de muncă pentru aleșii neamului. Totuși, pentru unii, munca pare să fie opțională. Gândul l-a surprins pe deputatul PNL Ionuț Stroe , fostul purtător de cuvânt al partidului, într-un moment de răsfăț, la salonul de cosmetică, chiar la ora la care ar fi trebuit să fie în Parlament. Îmbrăcat la patru ace, cu frizura proaspăt aranjată și cu un zâmbet larg pe față, liberalul s-a lăsat, la propriu, pe mâna unei cosmeticiene care îi punea la punct manichiura. De altfel, în salonul frecventat de liderul PNL, aflat pe Calea Moșilor din București, costul unui astfel de serviciu se ridică la aproximativ 300 de lei, fără să includem și clasicul bacșiș.

George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”

George Simion a fost într-o vizită fulger în Statele Unite, chiar în ziua alegerilor care influențează parcursul politic al lui Donald Trump. Președintele AUR a publicat mai multe imagini de la întâlnirile sale pe rețelele sociale.

Piața Victoriei. Se încearcă ruperea PNL și înlăturarea lui Ilie Bolojan? Invitată este Raluca Turcan, deputat PNL

Se încearcă ruperea PNL și înlăturarea lui Ilie Bolojan?

Alin Tișe, noul rival declarat al lui Bolojan la șefia PNL-ului, atacat din interiorul formațiunii de unul dintre apropiații fostului premier

Anunțul lui Alin Tișe , actualul președinte al Consiliului Județean Cluj, că vrea să îl înlocuiască pe Ilie Bolojan la șefia Partidului Național Liberal, a atras imediat o reacție negativă din partea lui Gheorghe Falcă, europarlamentar liberal și susținător al premierului demis.

Un primar PSD a fost filmat când bate doi oameni. Apoi, când încearcă să șteargă urmele. Ce s-a întâmplat în acest caz - HotNews.ro

Edilul PSD Liviu Tomulea din comuna Iecea Mare, Timiș, a fost implicat într-o bătaie și apoi a fost filmat când punea un angajat al Primăriei să șteargă imaginile de pe cameră. Dosarul său a fost deschis în 2022 și trimis în judecată abia în februarie 2026, la aproape trei ani și jumătate de la petrecerea faptelor, scrie site-ul de investigații Snoop .

Sorin Grindeanu îi cere liderei AfD să își ceară scuze românilor din Germania: „Nu subminați Europa prin xenofobie”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, îi solicită public liderului partidului german Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, să își retragă afirmațiile despre românii din Germania și să prezinte scuze comunității românești. Reacția vine după ce politiciana a susținut că tot mai mulți migranți din România „jefuiesc” sistemul social german.

Rezultatul alegerilor din Israel a fost validat, acuzațiile de fraudă nu se justifică. Încep cosultările pentru formarea unui guvern

Premierul Benjamin Netanyahu și aliații săi au contestat rezultatul alegerilor legislative fără a prezenta dovezi concrete, acuzații menite să submineze legitimitatea succesului partidelor arabe. Deși partidele arabe au obținut un număr istoric de mandate, creșterea lor electorală este explicată prin dinamici politice interne și nu prin intervenții externe.

Cristian Preda : PSD nu mai are altă variantă de salvare decât apropierea de AUR și se va „auri” tot mai mult

PSD se apropie tot mai mult de AUR, pe fondul pierderii electoratului și al izolării politice, iar o colaborare parlamentară sau chiar electorală între cele două formațiuni devine un scenariu posibil. Invitat în emisiunea „Harta de impact” din 4 noiembrie, Cristian Preda, profesor de științe politice la Universitatea București, susține că social-democrații nu mai au alternative politice viabile și avertizează că partidul ar putea adopta tot mai mult discursul naționalist al AUR. Urmăriți emisiunea integrală pe YouTube.

Mihai Fifor condamnă declaraţiile liderului AfD la adresa românilor din Germania: „Demnitatea compatrioţilor noştri nu se negociază”

Deputatul PSD Mihai Fifor a criticat declaraţiile liderului partidului german AfD, Alice Weidel, la adresa românilor care trăiesc şi muncesc în Germania, pe care le-a calificat drept ofensatoare şi inacceptabile, de asemenea, Fifor a afirmat că acuzaţiile potrivit cărora românii ar „jefui” Germania ignoră contribuţia acestora la economia şi sistemul de asigurări sociale ale ţării, potrivit unui mesaj publicat pe pagina sa oficială de Facebook.

Europarlamentarul Virgil Popescu îi răspunde liderei AfD, care i-a acuzat pe români că „jefuiesc” sistemul social german

Europarlamentarul PNL Virgil Popescu i-a răspuns copreședintei partidului german de extremă dreapta Alternativa pentru Germania, Alice Weidel, după ce aceasta i-a acuzat pe imigranții români că „jefuiesc” sistemul social german. Liberalul afirmă că 519.200 de români lucrează legal și plătesc contribuții în Germania, iar 4.668 dintre ei sunt medici.

Grindeanu o acuză de „xenofobie” pe lidera AfD și îi cere să își retragă afirmațiile despre românii din Germania - HotNews.ro

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat la afirmațiile făcute de lidera partidului Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, pe care a acuzat-o de „xenofobie”.

Alin Tişe: Îmi asum candidatura la funcţia de preşedinte al PNL, la viitorul Congres - Financial Intelligence

“Asumarea candidaturii la preşedinţia PNL. PNL se îndreaptă într-o direcţie greşită. Şi este momentul să oprim acest lucru. PNL nu este proprietatea nimănui. Este partidul sutelor de mii de suflete care l-au construit, al primarilor care au câştigat alegeri, al preşedinţilor de consilii judeţene, al parlamentarilor şi al organizaţiilor care ţin partidul în viaţă”, a scris Tişe pe Facebook, potrivit Agerpres.

Alexandru Dimitriu: Adrian Țuțuianu de la Autoritatea Electorală Permanentă scrie o lege a partidelor, de care instituția lui n-are voie să se atingă, cu scopul final de a împiedica o alianță USR-PNL la viitoarele alegeri

Deputatul USR Alexandru Dimitriu îl acuză pe Adrian Țuțuianu, pus de PSD președinte la Autoritatea Electorală Permanentă, scrie o lege a partidelor, de care instituția lui n-are voie să se atingă, cu scopul final de a împiedica o alianță USR-PNL la viitoarele alegeri.

Ștefan Popescu: Trump poate căuta să recupereze în exterior

Invitat în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache de miercuri, analistul de politică externă Ștefan Popescu a comentat cele mai importante efecte susceptibile să se producă în politica de peste Ocean după eșecul de proporții suferit de republicani la alegerile intermediare . În viziunea cunoscutului politolog, Donald Trump se va regrupa rapid și va încerca să recupereze terenul mizând în special pe politica externă.

Mircea Abrudean, după ce Tișe a anunțat că va candida la șefia PNL: Momentan nu știu să fie anunțat vreun Congres

Șeful Senatului, Mircea Abrudean, se poziționează de partea lui Ilie Bolojan, după ce președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe a anunțat că va candida oficial la șefia PNL, din partea „Platformei Liberale”. „Momentan nu știu sa fie anunțat vreun Congres, doar ce am avut ultimul la începutul verii, când nu a fost înghesuiala pentru candidaturi”, a transmis Abrudean pentru G4Media.

Camera Deputaților a respins proiectul AUR privind schimbarea denumirii stațiunii Bálványos în Bălvăniș. Ungureanu: „Pe voi vă deranjează ungurii” | AUDIO

Vot final în Parlament: Camera Deputaților a respins proiectul inițiat de AUR care prevedea schimbarea denumirii stațiunii balneoclimaterice Bálványos din județul Covasna în Bălvăniș.

Ion M Ioniță: Rusia nu renunță la planurile sale în Europa, în ciuda rezultatului alegerilor din SUA

Rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului din Statele Unite ar putea avea ecouri și în politica românească. PSD ar putea încerca să se reorienteze, în timp ce AUR rămâne apropiat de mișcarea MAGA, din motive ideologice. Este analiza lui Ion M. Ioniță, redactor-șef Historia, care vorbește și despre posibilele consecințe pentru Rusia, dar și despre vulnerabilitățile României în fața propagandei și a mișcărilor extremiste.

PSD susține rolul bisericii și al școlii în păstrarea identității românești în Balcani

Evenimentul a fost organizat de Comisia pentru românii de pretutindeni din cadrul Senatului și a reunit reprezentanți ai comunităților românești din Balcani, parlamentari și reprezentanți ai unor instituții culturale și religioase.

Virgil Popescu, replică pentru lidera AfD: 519.200 de români lucrează cu contract în Germania şi plătesc contribuţii

Europarlamentarul PNL Virgil Popescu a criticat declaraţiile liderului partidului german AfD, Alice Weidel, privind românii din Germania, pe care aceasta i-ar fi acuzat că beneficiază în mod nejustificat de ajutoare sociale, astfel Popescu a prezentat o serie de date oficiale germane despre contribuţia românilor la economia şi sistemul de sănătate din această ţară, potrivit unui mesaj publicat pe pagina sa oficială de Facebook.

Scandal la vârful FIFA! Infantino ar fi apelat la Trump pentru a-și ajuta menajera

Statele Unite al Americii au intensificat controalele ICE, la începutul acestui an. De asemenea, politica lui Donald Trump (80 de ani), președintele țării nord-americane, promovează o politică strictă anti-migrație. Mai mult, la mijlocul anului 2025, primul om al SUA a decis să rupă acordurile bilaterale cu patru țări din America Centrală.

România nu are încă un calendar pentru adoptarea unei noi Legi a Salarizării. Ministrul Proiectelor Europene: „Nu există o decizie politică în acest sens”

Mihai Ghigiu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat că în discuțiile Guvernului nu se află și Legea Salarizării.

INTERVIU Liderul AUR Dan Dungaciu, după alegerile din SUA: Nicușor Dan nu va fi primit la Casa Albă - HotNews.ro

Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, susține că înfrângerea republicanilor în alegerile din SUA nu schimbă relația României cu administrația Trump.

Moțiunea simplă depusă de AUR împotrivia ministrului Finanțelor va fi dezbătută și votată pe 11 noiembrie | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / Gyozo Baghiu

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont