Stelian Ion (USR) la RFI, despre legea ANI: Poziția PSD este ipocrită, e absolut disperat
Atacurile PSD la adresa lui Dominic Fritz și Ilie Bolojan arată disperarea social-democraților. Iată ce spune la RFI deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiției, în condițiile în care Curtea Constituțională (CCR) urmează să se pronunțe luni asupra legii ANI, jalon important în PNRR. PSD propune ca documentul să se aplice retroactiv, lucru care l-ar viza direct pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz, președintele USR.
Eugen Tomac, despre Legea salarizării: Nicușor Dan nu va promulga o lege prin care să fie diminuate veniturile din Educație și Sănătate
„Legea salarizării unitare este necesară. Noi avem nevoie de un cadru predictibil pentru cheltuielile salariale și președintele s-a implicat în aceste negocieri. Chiar s-a creat un acord politic pe care l-a gestionat domnul Radu Burnete și, acest jalon fiind unul dintre jaloanele critice, evident că, din nefericire, a creat și foarte multe discuții în cadrul partidelor politice cu privire la consecințele pe care le poate produce această lege”, a declarat Eugen Tomac la Digi24.
Eugen Tomac: Președintele va face o nouă desemnare pentru funcția de premier. „Va trece în mod sigur prin Parlament”
Consilierul prezidențial Eugen Tomac susține că președintele Nicușor Dan este în contact permanent cu liderii politici pentru rezolvarea crizei politice din țară.
Gândul
•
17 August 2026
•
07:40
Ion Cristoiu: Simina Tănăsescu, președinta CCR, trebuie să demisioneze, pentru sfidarea țățistă a opiniei publice
„Vineri, 14 august 2026, pe surse a apărut știrea potrivit căreia președinta CCR, Elena Simina Tănăsescu, s-a întâlnit în secret cu premierul mai mult decât demis, Ilie Bolojan, în biroul președintelui Senatului, Mircea Abrudean, lider PNL, persoană din camarila premierului”, își începe publicistul Ion Cristoiu jurnalul video zilnic.
Transferul lui Rodri la FC Barcelona, în top 10 mutări din această vară. Cine e fotbalistul care n-a fost la Mondiale, dar i-a luat fața fostului Balon de Aur
Manchester City și FC Barcelona au ajuns la un consens în privința transferului lui Rodri la echipa catalană. Barcelona va plăti suma fixă de 60 de milioane de euro, iar transferul ar putea ajunge la 76,5 milioane de euro datorită bonusurilor.
Val de atacuri din PSD și AUR după întâlnirea secretă dintre Ilie Bolojan și șefa CCR: „Ipocrizie și stat eșuat” / ”Cât de disperat e Ilie Bolojan să nu-l piardă pe Fritz de la șefia USR”
Întâlnirea dintre premierul demis Ilie Bolojan și președinta Curții Constituționale, Elena-Simina Tănăsescu, a declanșat un val de atacuri din partea PSD și AUR. Reprezentanți ai celor două partide au lansat acuzații grave de ipocrizie, imixtiune în justiție și troc politic.
David Popovici a dezvăluit factorul-cheie pentru performanță: „Asta face diferența între medalia de aur și locul 6!”
David Popovici (21 de ani) a dezvăluit ce i-a spus lui Leon Marchand după ce francezul a fost mai rapid decât el în ștafeta de 4×200 metri. De asemenea, campionul român a abordat subiectul recordului mondial, un obiectiv important pe care îl are în vizor, dar a vorbit și despre stilul său de înot.
Gândul
•
17 August 2026
•
06:59
Radu Miruță, avocatul lui Nicușor Dan. Cum comentează ministrul Apărării absența președintelui de la evenimentele de Ziua Marinei
Ministrul Apărării, Radu Miruță, spune că dialogul dintre instituțiile militare și Administrația Prezidențială funcționează permanent. Cu alte cuvinte, politicianul USR transmite că absența șefului statului de la festivitățile organizate sâmbătă, 15 august, cu ocazia Zilei Marinei, nu are vreo importanță.
De la 40 la 18 zile / China lansează prima cursă maritimă regulată spre Europa prin Arctica / Se deschide prima rută comercială regulată prin apele Rusiei
China a stabilit prima cursă regulată pe ruta maritimă nordică, însă persistă întrebări privind riscurile ecologice și politice, relatează Mediafax.
Legea ANI, din nou pe masa CCR, după ce a fost atacată de USR, PNL și Nicușor Dan - HotNews.ro
Curtea Constituțională este așteptată astăzi să dezbată sesizările formulate față de noua lege ANI. Actul normativ a fost atacat la CRR printr-o sesizare comună a 27 de senatori de la USR şi PNL, dar şi printr-o acţiune separată a preşedintelui Nicuşor Dan.
România are viitor: Cine e Aniela Tudor, singura medaliată cu aur a noastră la Europenele de gimnastică la juniori
Aniela Tudor a câștigat medalia de aur la Campionatele Europene de gimnastică de la Zagreb destinate junioarelor. Sportiva din România s-a impus în finala de la sărituri și a obținut cel mai important rezultat din cariera sa.
CCR se pronunță luni asupra Legii integrității, contestată de USR, PNL și președintele Nicușor Dan
Ședința CCR este programată să înceapă la ora 11:00. Sesizările au fost discutate de Curtea Constituțională și săptămâna trecută, dar deciziile au fost amânate pentru 17 august.
Digi24
•
17 August 2026
•
05:00
CCR discută astăzi noua Lege a integrității. Mandatele aleșilor și declarațiile de avere ale partenerilor, în centrul contestațiilor
Curtea Constituțională a României discută, luni, sesizările de neconstituționalitate privind noua Lege a integrității. Actul normativ a fost contestat printr-o sesizare comună depusă de 27 de senatori USR și PNL, dar și printr-o acțiune separată a președintelui Nicușor Dan.
Digi24
•
17 August 2026
•
05:00
CCR dezbate astăzi sesizarea AUR privind împrumutul României de la BIRD. Banii vor finanța deficitul și datoria publică
Curtea Constituțională dezbate, luni, obiecția de neconstituționalitate formulată de parlamentari AUR și SOS România împotriva legii privind ratificarea acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD). Împrumutul este destinat finanțării deficitului bugetar și refinanțării datoriei publice.
Digi24
•
17 August 2026
•
05:00
Planul controversat al Rusiei: 114.000 de cetățeni ar urma să fie relocați în Ucraina ocupată. „Am mai văzut asta în istorie”
Rusia intenționează să relocheze , în următorii 20 de ani, aproape 114.000 de cetățeni în teritoriile ucrainene ocupate. O investigație jurnalistică realizată de cooperativa independentă „Bereg”, tradusă de Meduza , arată cum schimbă această politică orașe precum Melitopol și cum trăiesc localnicii sub ocupația rusă. Mărturiile descriu confiscarea unor proprietăți, presiuni pentru obținerea pașapoartelor rusești, dispariții și detenții, dar și sosirea unor cetățeni ruși atrași de salarii sau beneficii mai mari.
Digi24
•
17 August 2026
•
05:00
CCR discută astăzi sesizarea AUR privind Legea biodiversității. În joc sunt aproape 1 miliard de euro din PNRR
Curtea Constituțională a României discută, luni, sesizarea depusă de AUR împotriva Legii biodiversității. Actul normativ aprobă Strategia națională și Planul de acțiune pentru conservarea biodiversității pentru perioada 2026-2030 și reprezintă un jalon din PNRR, cu o miză financiară de aproximativ 972 de milioane de euro.
CCR discută luni sesizările privind legea ANI, contestată de PNL, USR și președintele Nicușor Dan
Curtea Constituţională a României discută, luni, sesizările privind legea din domeniul integrității, inclusiv prevederile cunoscute drept „Amendamentul Fritz” și „Amendamentul Grădinaru” , după ce aceasta a fost contestată, atât de președintele Nicușor Dan, cât și printr-o sesizare comună depusă de 27 de senatori USR și PNL.