Joi, 27 August 2026

24 articole

Cititorii Gândul se alătură lui Popovici și cer banii pentru olimpici

La revenirea în țară după câștigarea celor două medalii de aur la Campionatul European de natație din Franța, David Popovici a transmis un mesaj ferm la adresa Guvernului României, în numele tuturor sportivilor care încă nu și-au primit banii de la stat, promiși după performanțele pe care le-au adus țării la Jocurile Olimpice din 2024. Popovici, care a cucerit o medalie de aur și una de bronz în urmă cu doi ani , a spus că sunt mulți sportivi români care, din păcate, au mare nevoie de acești bani și că lipsa de responsabilitate a Guvernului la adresa lor afectează, în primul rând, viitoarele generații de potențiali campioni.

PSD și PNL se acuză reciproc de blocarea legii salarizării. Fostul ministru al Muncii, Florin Manole: De vină este Guvernul Bolojan. PNL a lucrat cu foarte mare încetineală | AUDIO

Proiectul „legii salarizării” a eșuat, iar România pierde 770 de milioane de euro de la Uniunea Europeană, sub formă de grant. Politicienii PNL și PSD se arată cu degetul, fiecare negând că ar fi fost de vină. Fostul ministru al Muncii, din partea PSD, Florin Manole, susține – întrebat de jurnaliști – că, la momentul plecării sale prin demisie de la Palatul Victoria, a lăsat o formă a proiectului, de care să se ocupe apoi premierul.

Euronews: Tensiuni majore între progresişti şi moderaţi în Partidul Democrat

Partidul Democrat din Statele Unite ale Americii se confruntă cu o diviziune profundă între aripa progresistă şi cea moderată cu puţin peste două luni înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, în timp ce ambele tabere încearcă să stabilească direcţia politică a formaţiunii după înfrângerea din 2024, relatează publicaţia Euronews.

Florin Manole, după eșecul Legii Salarizării: „Guvernul Bolojan, vinovat pentru pierderea banilor”. De ce nu a susținut PSD proiectul

Fostul ministru al Muncii, social-democratul Florin Manole, îl acuză pe Ilie Bolojan că a lansat în spațiul public „o serie de declarații false și mincinoase” referitoare la Legea Salarizării. Manole susține că nu PSD a propus creșterea bugetului pentru salarii și a vorbit despre proiectul pe care l-a lăsat în minister înainte să iasă de la guvernare, dar care nu a fost pus niciodată în transparență publică.

Ilie Bolojan: La mulți ani, fraților basarabeni! Ne leagă aceeași limbă, o istorie și un destin comun

Chișinău – Premierul interimar al României, Ilie Bolojan, a venit cu un mesaj de felicitare, cu prilejul Zilei Independenței R.Moldova.”La mulți ani, fraților basarabeni! Am fost și vom rămâne cel mai apropiat partener, pentru că, dincolo de politică, ne leagă aceeași limbă, o istorie și un destin comun”, susține prim-ministrul român. Între timp, președintele României, Nicușor Dan, este așteptat, la Chișinău, în dupa-amiaza zilei de 27 august.

Secretarul general al PSD, atac dur la adresa lui Ilie Bolojan: Domnule Bolojan, ce înseamnă pentru dumneavoastră „țara"?

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, îl critică dur pe premierul interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook. Eurodeputatul îi reproșează șefului Guvernului că, atunci când vorbește despre interesul țării, se referă la „cifre, deficit, jaloane, tăieri, cheltuieli”, în timp ce românii ajung să „suporte consecințele”.

Harry Kane a numit favorita la câștigarea Champions League înaintea tragerii la sorți

Harry Kane (33 de ani), "Gheata de Aur a Europei" în acest an , a oferit o serie de declarații înainte de tragerea la sorți a fazei principale din UEFA Champions League , de joi, 27 august.

Florin Manole îl acuză pe Ilie Bolojan că "minte cu nerușinare" când spune că amendamentele PSD din legea salarizării au crescut impactul bugetar de la 8 la 12 miliarde de lei

Fost ministru al Muncii, Florin Manole, acuză guvernul interimar, Ilie Bolojan, că nu a ajuns la un acord pe Legea salarizării, jalon din PNRR . Într-o conferință de presă, de la Palatul Parlamentului, Manole a învinuit executivul demis pentru pierderea banilor din PNRR, aferenți Legii salarizării. Manole a afirmat că a lăsat un proiect al Legii salarizării la Ministerul Muncii, de care avea cunoștință și Bolojan și îl acuză pe acesta de minciună după declarațiile referitoare la amendamentele PSD care ar fi crescut impactul bugetar de la 8 miliarde de lei la 12 miliarde de lei. Referindu-se la proiectul realizat de actualul ministru interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, Manole a declarat că acesta nu a avut aprobarea Comisiei Europene.

Diana Buzoianu: „8000 de consilieri locali și județeni PSD” ar fi fost vizați de demisii

„Și voi încă râdeți când vă gândiți cum s-a panicat Grindeanu că trebuie să își dea demisia 8000 de consilieri locali și județeni PSD din posturi din administrația publică pentru că tot ei au scris și trecut o lege fără să citească sau să înțeleagă un rând?

Cât au costat cele mai scumpe deplasări ale parlamentarilor în 2026 și cine a cheltuit aproape 2.000 de euro pe zi

Deplasările externe ale aleșilor din Parlamentul României au costat bugetul de stat sume considerabile în prima jumătate a anului 2026. Conform datelor oficiale transmise de Camera Deputaților și Senat, doar cele mai costisitoare șase deplasări au scos din buzunarele contribuabililor români aproximativ 52.000 de euro. La nivelul Camerei Deputaților, prima poziție în clasamentul deconturilor uriașe este ocupată de deputata PNL Alina Gorghiu. Participarea sa la o vizită a Adunării Parlamentare a NATO în SUA, desfășurată în prima jumătate a lunii iunie, a însemnat un cost total de 49.149 de lei pentru instituție. Asta se traduce în echivalentul a aproximativ 9.350 de euro pentru o vizită de șase zile pe teritoriul american, notează un articol publicat de Cotidianul .

Dragoș Pîslaru acuză PSD că a sabotat legea salarizării: „A ațâțat sindicatele pe la spate!”. Ministrul va publica azi versiunea finală a legii

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, acuză PSD că a blocat negocierile pentru noua lege a salarizării și susține că social-democrații au evitat timp de patru ani să își asume elaborarea unui proiect. Pîslaru afirmă că România nu își permite o creștere a masei salariale cu mai mult de 12 miliarde de lei și că solicitările suplimentare pentru domeniile educației și sănătății ar fi depășit posibilitățile bugetare.

„La mulți ani, fraților basarabeni!” Mesajul lui Ilie Bolojan cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova

Premierul interimar, Ilie Bolojan, a transmis, joi, un mesaj cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova . Șeful PNL subliniază că România va rămâne cel mai apropiat partener pentru că „ne leagă aceeași limbă, o istorie și un destin comun”.

Legea Salarizării a eșuat. Pîslaru spune cum s-a ajuns aici: „PSD și-a făcut calcule electorale. Vor să vină să dea ei, nu Bolojan”

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, îi acuză pe social-democrați că au întreținut artificial solicitările sindicatelor, chiar dacă știau că România nu își permite să aloce mai mulți bani prin Legea Salarizării. Mai mult, spune Pîslaru, Sorin Grindeanu ar fi fost de acord, în discuțiile de la Cotroceni, că bugetul maxim poate fi de 12 miliarde de lei. „Acum, scenariul pe care mizează este să vină ei să acorde aceste majorări”, a declarat ministrul la Digi24.

PENTRU CINE GUVERNAȚI? - Manifestul unui om obișnuit într‑o lume în care statele se apără, iar oamenii se pierd (Col.(rz.) dr. Cătălin BALOG) - Financial Intelligence

REZUMAT. Articolul pornește de la o întrebare deliberat simplă, aplicată unei lumi tot mai complexe: pentru cine guvernează statele și liderii lor? Din România până în Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Israel, Gaza, Iran, Statele Unite, China, Venezuela sau Groenlanda și chiar Sudan, analiza mută centrul de greutate de la succesul declarat al statului la consecințele trăite de omul obișnuit. Pornind de la conceptul de securitate umană , de la criza de încredere în instituții, de la vulnerabilitățile produse de interdependență și de la teoriile privind declinul organizațiilor politice complexe, textul propune „testul omului obișnuit” ca instrument de evaluare a guvernării. Acesta urmărește patru dimensiuni esențiale: protecția, capacitatea reală a individului de a-și conduce viața, echitatea distribuirii costurilor și beneficiilor și capacitatea sistemului de a-și corecta greșelile. Manifestul susține că statul, puterea, economia, armata și alianțele nu sunt scopuri în sine, ci instrumente care își justifică existența numai în măsura în care protejează viața, libertatea, demnitatea și viitorul oamenilor. Întrebarea finală devine astfel și criteriul fundamental al legitimității: după toate strategiile, reformele, sacrificiile, războaiele și victoriile proclamate, oamenilor pentru care statul pretinde că există le este, în fapt, mai bine sau mai rău?

„Zi tristă pentru România”. Raluca Turcan acuză PSD că a blocat legea salarizării

Turcan susține că România pierde astfel 4,2 miliarde de lei prevăzute în buget și că inechitățile salariale din sectorul public vor rămâne nerezolvate.

Soluția propusă de un politician pentru datoria publică stârnește rumoare în Franța - HotNews.ro

Clasa politică franceză a fost zguduită în ultimii ani de încercările de a ține sub control povara tot mai mare a datoriei țării. Jean-Luc Mélenchon, candidatul la președinție al extremei stângi, are o idee simplă, dar extrem de controversată: anularea acesteia, relatează Reuters .

Acuzații reciproce între partide după ce legea salarizării nu a putut fi adoptată. PNL acuză lipsa de responsabilitate a PSD. Social-democrații refuză ca PNRR să stea la baza votării oricărei legi | AUDIO

Reacții politice după ce partidele din fosta guvernare nu au ajuns la un consens asupra legii salarizării. Aseară, președintele Nicuşor Dan a anunţat că PSD, PNL, USR şi UDMR nu au ajuns la o înțelegere. Şi-au asumat împreună pierderea celor 770 de milioane de euro din PNRR şi necesitatea adoptării legii până la sfârşitul anului, spune șeful statului. Au urmat după acest anunț explicațiile partidelor care s-au atacat reciproc pentru eșecul care va duce la pierderea banilor europeni.

Kelemen Hunor, despre legea salarizării: Un proiect de lege necorespunzător nu trebuie adoptat nici măcar în grabă

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, că România nu trebuie să adopte o lege a salarizării care să primească aprobarea Comisiei Europene, pentru că nu se legiferează pentru Comisia Europeană, trebuie adoptată o lege care creează un sistem predictibil, potrivit unei postări de pe pagina sa de Facebook.

PSD și Nicușor Dan, fiecare cu fuga lui de răspundere

În cel mai rău caz, va urma retrogradarea ratingului de țară în categoria “junk”, urmată de o criză economică zdravănă, care va afecta întreaga țară.

Grindeanu: Românii au nevoie de soluţii, nu de explicaţii pentru eşec

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a transmis premierului interimar Ilie Bolojan, care a acuzat PSD de „iresponsabilitate” în ceea ce priveşte legea salarizării, că românii au nevoie de soluţii, nu de explicaţii pentru eşec, potrivit unei postări de pe pagina sa de Facebook.

Miruţă: Legea salarizării trebuia făcută din 2023

Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă (USR), îi critică pe social-democraţi pentru eşecul în cazul legii salarizării şi afirmă că „PSD ar trebui să ţină capul în pământ o vreme”, potrivit unei postări de pe pagina sa de Facebook.

Ecran negru la televiziune, un semnal de alarmă față de partidul AfD

Berlin - Partidul naționalist AfD ar putea prelua puterea în landul Saxonia-Anhalt, propunînd desființarea postului public MDR și eliminarea taxelor radio-TV. Postul MDR a avertizat publicul printr-un „ecran negru” simulat, semnalînd riscul dispariției emisiunilor în cazul venirii la putere a partidului AfD. Ideologii AfD justifică măsura de închidrea postului de radio-TV prin necesitatea unei „schimbări patriotice” în cultură, acuzînd media publică de parțialitate politică.

Pîslaru: PSD sabotează intenţionat legea salarizării unitare

Dragoş Pîslaru, ministrul interimar al Muncii, anunţă eşecul negocierilor pentru legea salarizării unitare şi acuză Partidul Social Democrat de sabotaj, conform postării publicate pe reţeaua de socializare Facebook. Oficialul guvernamental prezintă detaliat cauzele blocajului politic şi instituţional, conform postării publicate pe reţeaua de socializare Facebook.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont