Joi, 03 Septembrie 2026

24 articole

ÎCCJ prelungește cu 30 de zile arestarea preventivă pentru procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță și fostul consilier PSD Daniel Learciu

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, joi, 3 septembrie 2026, prelungirea cu încă 30 de zile a măsurii arestării preventive în cazul procurorilor Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, precum și în cazul lui Dumitru Daniel Learciu, fost consilier județean PSD și fost șef al Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Constanța. Cei trei sunt cercetați într-un dosar instrumentat de Parchetul General, care vizează presupuse fapte de trafic și cumpărare de influență, șantaj, abuz în serviciu și alte infracțiuni.

Formațiunea extremistă AUR solicită CCR să publice deciziile privind noile consilii de administrație ale TVR şi Radioului public

Partidul extremist AUR cere Curţii Constituţionale să urgenteze redactarea şi să transmită spre publicare în Monitorul Oficial deciziile privind desemnarea membrilor Consiliilor de administraţie ale Societăţii Române de Televiziune (SRTV) şi Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), precizând că au trecut 127 de zile de la constatarea neconstituţionalităţii.

AUR solicită CCR să publice de urgenţă deciziile prin care sunt desemnați membrii săi în conducerile TVR şi Radioului Public

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) solicită joi Curţii Constituţionale a României (CCR) urgentarea redactării şi transmiterii spre publicare în Monitorul Oficial a deciziilor pronunţate la 29 aprilie 2026 privind desemnarea membrilor Consiliilor de administraţie ale Societăţii Române de Televiziune şi Societăţii Române de Radiodifuziune. AUR arată că, deşi CCR a admis sesizările AUR şi a constatat neconstituţionalitatea hotărârilor Parlamentului, au trecut 127 de zile fără ca deciziile să fie redactate şi publicate, iar persoane a căror desemnare a fost constatată ca fiind neconstituţională îşi continuă mandatele.

Contre la nivel înalt înainte de decernarea Balonului de Aur! Luis Enrique l-a pus la punct pe Jose Mourinho

Luis Enrique nu a stat pe gânduri și i-a dat replica lui Jose Mourinho după ce portughezul preciza că nu e necesar ca un jucător de la PSG sau naționala Spaniei să fie desemnat noul „Balon de Aur”.

Dublul standard al USR: De la apărare la anchetă SPP

USR declară că este necesară înființarea unei comisii parlamentare pentru verfiicarea activității directorului SPP. În 2018, PSD și ALDE au propus Parlamentului aceeași măsură, însă, atunci, USR s-a opus și anunța că verificarea activității șefului SPP nu este de competența unei comisii speciale și că inițiativa celor de la PSD și ALDE ar fi o încercare de discreditare a statului șiu a președintelui Iohannis.

AUR solicită CCR să publice de urgență deciziile privind conducerile TVR și Radioului Public. Au trecut 127 de zile de la constatarea neconstituționalității

Alianța pentru Unirea Românilor solicită Curții Constituționale a României urgentarea redactării și transmiterii spre publicare în Monitorul Oficial a deciziilor pronunțate la 29 aprilie 2026 privind desemnarea membrilor Consiliilor de administrație ale Societății Române de Televiziune și Societății Române de Radiodifuziune. Deși CCR a admis sesizările AUR și a constatat neconstituționalitatea hotărârilor Parlamentului, au trecut 127 de zile fără ca deciziile să fie redactate și publicate, iar persoane a căror desemnare a fost constatată ca fiind neconstituțională își continuă mandatele.

AUR solicită CCR să publice de urgență deciziile privind conducerile TVR și Radioului Public. Au trecut 127 de zile de la constatarea neconstituționalității

Grupurile parlamentare AUR din Camera Deputaților și Senat au transmis solicitarea președintelui Curții Constituționale, Elena-Simina Tănăsescu, cerând finalizarea de îndată a redactării, certificării și transmiterii spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziilor pronunțate în dosarele CCR nr. 5126L2/2025 și nr. 5127L2/2025.

Adrian Axinia (europarlamentar AUR/ECR): „PNL și USR au dus cazul Fritz la Bruxelles și au pus în pericol 770 de milioane de euro care aparțin României”

Europarlamentarul AUR/ECR Adrian Axinia acuză PNL și USR că au transformat apărarea mandatului lui Dominic Fritz într-un demers care riscă să coste România 770 de milioane de euro din fonduri europene. Adrian Axinia susține că cele două partide au exportat la Bruxelles o dispută politică internă și au oferit Comisiei Europene pretextul pentru a cere explicații României, punând interesul unui singur politician înaintea interesului țării.

Europarlamentarul Dan Barna (USR): România nu e PSD. Să faci majoritate cu AUR nu e în interesul României

Europarlamentarul Dan Barna afirmă joi că alianța dintre PSD și AUR a introdus amendamentul „Fritz” în legea integrității, care încalcă Constituția, iar acum există riscul ca România să piardă 770 de milioane de euro din PNRR pentru neîndeplinirea unuia dintre jaloane.

Claudiu Manda: România nu trebuie să plătească pentru funcţia niciunui om din USR

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat joi că România nu este „scutul” USR şi nu trebuie să plătească pentru funcţia niciunui om din USR.

Un lider PSD îl compară pe Ilie Bolojan cu Nicolae Ceaușescu

Un lider PSD îl compară pe Ilie Bolojan cu Nicolae Ceaușescu. Ionuț Pucheanu, prim-vicepreședinte PSD și primar al municipiului Galați, spune că cei doi au luat decizii economice bazate pe aceeași logică: atingerea unui obiectiv „cu orice preț”.

Manda, atac dur la USR: România nu trebuie să plătească pentru funcția niciunui om

Declarațiile social-democratului vin pe fondul adoptării reformei ANI, în urma căreia liderul USR, Dominic Fritz, își pierde postul de primar al Timișoarei, pe fondul verdictului dat de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit că actualul primar al orașului de pe Bega se află în conflict de interese cu funcția.

Banii partidelor și agenda presei. Cum site-urile de știri care au primit cei mai mulți bani pentru publicitate politică n-au băgat în seamă subiectul Pahonțu

PressOne a urmărit cum a fost relatată investigația Recorder despre Lucian Pahonțu pe câteva dintre site-urile care apar ca principalii beneficiari ai contractelor de publicitate politică. Cazul oferă o imagine asupra felului în care un subiect important ajunge – sau nu – pe agenda unor publicații care au, în același timp, relații financiare consistente cu partidele politice.

OUTSIDER POLITIC #7. Dragoș Pîslaru: „Sindicatele sunt într-un sindrom Stockholm cu PSD”

România a pierdut 770 de milioane de euro cu indolența unui oligarh care nu se apleacă după 70 de bani. Deși românii sunt puși să strângă cureaua pentru a acoperi deficitul bugetar lăsat moștenire de cuplul tragic Nicu și Marcel, politicienii au refuzat să injecteze în economia noastră – una și așa anemică – sutele de milioane de euro oferite de Bruxelles cu o condiție: să adoptăm o nouă lege a salarizării. O lege care ar fi majorat lefuri, dar care ar fi diminuat masiv pomana politică din preajma alegerilor. „Și atunci noi ce mai promitem în campanie?”, s-au întrebat întrebat liderii și strategii PSD, înspăimântați că rămân fără muniție electorală. În final, social-democrații au refuzat legea, sub privirile blajine ale președintelui Nicușor Dan, care i-a mângâiat părintește pe creștet.

Dragoș Benea atac dur la USR: „Ospiciu de piromani”

Vicepreședintele PSD Dragoș Benea , lider al organizației din Bacău a partidului și europarlamentar, a făcut o postare pe Facebook prin care acuză USR că a „forțat” la Bruxelles blocarea fondurilor PNRR pentru România.

„Un ghem de minciuni”. Reacția USR după acuzația PSD că Renew a cerut sancționarea României la nivelul Comisiei Europene

După ce Sorin Grindeanu a acuzat că grupul european din care USR face parte, Renew, a cerut ca oficialii Comisiei Europene să pună sub semnul întrebării statul de drept din România din cauza „amendamentului Fritz” din Legea integrității, USR a denunțat PSD că minte. Purtătorul de cuvânt al USR, Christian Seidler, a declarat, pentru Digi24, că de fapt grupul Verzilor este cel care a făcut solicitarea respectivă.

Rețeaua „Eurocities”, pe tema destituirii lui Dominic Fritz: Legea încalcă principii fundamentale ale statului de drept

„Eurocities” este cea mai mare și influentă rețea de orașe mari europene care iese în apărarea primarului Timișoarei, Dominic Fritz (USR), după adoptarea noii legi a integrității care face ca acesta să-și piardă mandatul. Structura europeană consideră că npua lege încalcă principii fundamentale ale statului de drept.

Ce speră să obțină Nicușor Dan cu toate amânările

Tactica tergiversării îmbrățișată de președinte în plină criză politică riscă să se întoarcă împotriva sa, a afirmat jurnalistul Doru Bușcu în emisiunea Ai Aflat! de joi. Invitatul lui Ionuț Cristache a explicat de ce Nicușor Dan capitalizează negativ percepția publică asupra amânărilor sale repetate. Urmăriți emisiunea integrală pe Youtube.

PSD acuză USR de trădare pentru „a-l salva” pe Fritz/ Replici dure venite din PNL - HotNews.ro

PSD susține că USR încearcă să dezinformeze Parlamentul European și Comisia Europeană în ce privește Legea ANI, încercare ce s-ar putea solda cu sancțiuni împotriva României. Social-democrații acuză partidul condus de Dominic Fritz de comiterea unui „act iresponsabil de trădare”. Din PNL au venit două replici la afirmațiile PSD, în care se spune că la Bruxelles se cunoaște istoricul PSD în ce privește statul de drept, iar acesta „nu este deloc strălucit”.

Stelian Ion (USR): Vizita lui Nicușor Dan la CSM, o nouă dezamăgire. Niciun cuvânt despre justiția capturată

Fostul ministru USR al Justiției, Stelian Ion, a precizat, joi, într-o postare pe Facebook, că vizita lui Nicușor Dan la CSM reprezintă „o nouă dezamăgire” și remarcă faptul că președintele nu a spus niciun cuvânt despre „justiția capturată”. În schimb, președintele „acceptă, resemnat, ideea că magistrații, fiind speciali, trebuie să fie anchetați de un mecanism special, SIIJ 2.0”.

IRI Travel anunță tendințele sezonului turistic viitor și consolidarea parteneriatului cu lanțul hotelier Prestige. Eurovision 2027 transformă Burgas într-o nouă atracție pentru turiștii români - Financial Intelligence

IRI Travel , touroperatori din România și lider pe segmentul vacanțelor în Bulgaria, a anunțat, în cadrul unei conferințe organizate la complexul Prestige Hotels din Nisipurile de Aur, lansarea programelor turistice dedicate concursului Eurovision 2027 de la Burgas și tendințele turistice ale anului viitor.

Un lider PSD îl laudă pe George Simion: „A înțeles mai bine decât au reușit alții cum stă treaba cu politica în România”

Prim-vicepreședintele PSD, Ionuț Pucheanu, îl laudă pe George Simion pentru strategia politică a AUR. Social-democratul spune că liderul formațiunii „a înțeles mai bine decât au reușit alții cum stă treaba cu politica în România” și susține că AUR nu intenționează să intre la guvernare până în 2028.

Mihai Fifor îl acuză pe Dominic Fritz de „trădare de ţară” pentru demersurile de la Bruxelles

Mihai Fifor afirmă pe Facebook că Dominic Fritz, primarul Timişoarei, a comis un act de trădare de ţară după ce grupul Renew, din care face parte USR, a încercat să împingă în Comisia LIBE a Parlamentului European o rezoluţie care să pună sub semnul întrebării respectarea statului de drept în România, pentru a face scut în jurul său, potrivit postării sale.

Alexandru Muraru: Vizita preşedintelui Nicuşor Dan la CSM, o ocazie ratată; justiţia a fost folosită împotriva PNL

Deputatul PNL Alexandru Muraru afirmă pe Facebook că vizita preşedintelui Nicuşor Dan la CSM a fost o ocazie ratată, considerând că niciun preşedinte al României nu a fost mai nepăsător faţă de soarta justiţiei decât acesta, iar în discursul său lipseşte orice cuvânt despre ceea ce a făcut sistemul judiciar în ultimele luni împotriva PNL, conform postării sale.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont