Luni, 02 Noiembrie 2026

24 articole

Sorin Grindeanu, despre botez: Regret percepţia creată în rândul oamenilor care au resimţit puternic măsurile de austeritate - Financial Intelligence

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că regretă modul în care evenimentul desfășurat în weekend la Timișoara, cu participarea unor lideri social-democrați, a fost perceput de oamenii „care au resimțit puternic măsurile de austeritate din ultimul an”.

Siegfried Mureşan critică „parada luxului” a liderilor PSD şi spune că politica trebuie să fie despre responsabilitate, nu despre privilegii

Europarlamentarul Siegfried Mureşan a declarat că PSD este partidul care merge la petreceri de lux, cu artişti internaţionali şi haine de mii de euro, iar pesediştii merg cu avioane private la Mykonos sau zboară la Nisa pe banii celor de la Nordis, potrivit unei postări . El a adăugat că, atunci când merg la petreceri sau în vacanţe de lux, pesediştii nu se gândesc nici la pensia minimă, nici la salariul minim, nici la inflaţie sau deficit.

Sorin Grindeanu, despre majorarea salariului minim: „susținem de principiu această creștere, dar discuția detaliată o vom face la buget” | AUDIO

Deși mediul de afaceri insistă să nu fie majorat salariul minim, pentru a nu crește povara fiscală pentru companii, PSD anunță că susține această creștere. Așa a precizat astăzi, liderul PSD, Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă.

AUR, nici o reacție față de luxul sfidător al PSD

Partidul extremist și pro-rus AUR nu a avut până acum nicio reacție față de luxul sfidător afișat de liderii social-democrați la botezul copilului lui Alfred Simonis.

Grindeanu, despre criticile privind botezul familiei Simonis: „Nu le voi accepta pe cele ale unora care făceau băi de șampanie”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, după reacțiile la botezul fiului lui Alfred Simonis , unde au participat mai mulți lideri de partid și partenerele lor, că acceptă „criticile românilor și ale presei”. „Dar nu voi accepta criticile unor ipocriți care au cheltuit zeci de mii de euro să își viziteze familia la Bruxelles, care și-au triplat indemnizațiile în ultima zi de mandat sau, mai ales, din partea unora care făceau băi de șampanie pe yachturi și stau într-o clădire de 45 de camere în Washington DC”, a mai spus șeful Camerei Deputaților.

Reacția lui Grindeanu după petrecerea liderilor PSD: „Important e ce faci pentru români”. Ce spune despre ceasul de la mână

Președintele PSD a fost întrebat luni, în cadrul unei conferințe de presă, despre petrecerea care a avut loc la Timișoara.

Moștenirea comună care ne scoate în stradă: de ce românii și polonezii se mobilizează pentru o idee politică, nu pentru un trai mai bun

Analistul politic Vlad Bujdei-Tebeica, profesor la Școala Națională de Științe Politice și Administrative (SNSPA), a explicat pentru Adevărul comparația dintre modul în care se protestează în Polonia și România, față de restul Europei.

Ce cred bulgarii despre femeia ajunsă președinte. Dezbateri aprinse pe internet: „O marionetă a lui Putin, la fel ca actualul prim-ministru”

Alegerea primei femei în funcția de președinte al Bulgariei a provocat reacții puternice pe rețelele sociale. Într-o postare publicată pe forumul Reddit, utilizatorii au fost chestionați pe această temă. Răspunsurile legate de câștigarea alegerilor de către Iliana Iotova au scos la iveală o combinație de dezamăgire, teamă, cinism și furie față de direcția politică a țării.

Sorin Grindeanu, la finalul ședinței PSD: „Anul viitor trebuie să crească pensiile”. Ce a spus despre salariul minim pe economie

Sorin Grindeanu a subliniat, la finalul ședinței conducerii PSD de luni, că este „obligatoriu” ca anul viitor să crească pensiile și a adăugat că „susține de principiu” și creșterea salariului minim pe economie, însă a punctat că aceste teme vor fi dezbătute odată cu momentul în care va fi aprobat bugetul pe anul 2027. Liderul PSD a prezentat și prioritățile miniștrilor social-democrați pe termen scurt.

Grindeanu anunță comasări de instituții în două săptămâni: „Avem nevoie de această reformă reală”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat luni că partidul va centraliza, în următoarele două săptămâni, toate propunerile privind comasarea unor instituții, agenții și companii de stat. Liderul social-democrat susține că reforma ar putea genera economii importante la buget, care să fie folosite pentru finanțarea măsurilor economice și sociale de anul viitor. Grindeanu a comentat și criticile apărute după petrecerea din weekend la care au participat mai mulți lideri social-democrați.

Sorin Grindeanu: În două săptămâni va fi gata centralizarea tuturor propunerilor de comasări de instituţii, agenţii şi companii ale statului

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că în conducerea PSD s-a decis ca în două săptămâni să fie gata centralizarea tuturor propunerilor de comasări de instituţii, agenţii şi companii ale statului.

Trump, inclus pe o listă a prădătorilor presei de către organizația Reporteri fără Frontiere pentru atacurile şi restricţiile impuse profesioniştilor din mass-media

Preşedintele american Donald Trump a intrat pe lista prădătorilor libertăţii presei, întocmită de Reporteri fără Frontiere (RSF), din cauza atacurilor sale menite să reducă jurnalismul la comunicare politică şi a restricţiilor impuse profesioniştilor din domeniul informaţiei, relatează luni agenția de știri EFE, citată de Agerpres.

România a obținut două medalii de aur la Europenele de judo U23, după 13 ani de așteptare. Roxana Visa a câștigat titlul la categoria +78 kg

Roxana Visa a câștigat medalia de aur la categoria +78 kg, la Campionatele Europene de judo U23 de la Napoli, după patru victorii în competiție. Românca a învins-o în finală pe belgianca Gabrielle Bouvier, într-o confruntare decisă în Golden Score.

Grindeanu îi acuză pe USR-iști că și-au triplat indemnizațiile în Consiliile de Administrație chiar în ultima zi de mandat: „Este inadmisibil!”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, cere plafonarea indemnizațiilor pentru membrii Consiliilor de Administrație din companiile de stat și propune ca acestea să nu depășească salariul mediu pe economie. Liderul social-democrat a criticat deciziile luate de reprezentanții USR, despre care susține că și-au triplat indemnizațiile în ultima zi de mandat.

Sorin Grindeanu vrea o nouă lege a salarizării, dar salariile demnitarilor nu sunt o prioritate. Ce spune despre salariul minim pe economie

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă, că România are nevoie de o nouă lege a salarizării unitare, care să corecteze diferențele și nedreptățile din sistem.

Cine e Eduard Popică, numit de PSD pentru a treia oară prefect de Vaslui: Ginerele unui rege local al asfaltului, Emil Savin zis Farmazon, denunțătorul lui Dumitru Buzatu / Popică, în lacrimi după ce socrul său l-a denunțat la DNA pe baronul care l-a promovat în politică

Guvernul PSD-Nicușor Dan condus de Luca Niculescu l-a numit pe Eduard Popică prefect al județului Vaslui, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. Popică (42 de ani) este pentru a treia oară prefect.

Cum se va impune în USR tabăra Radu Miruță, după câștigarea majorității în Biroul Politic Național. De la întărirea forțelor proprii la varianta înlocuirii lui Fritz | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / Cornel Putan

Reforma administrației centrale, varianta Guvernului Niculescu. Sorin Grindeanu anunță măsurile

Sorin Grindeanu, președintele PSD, anunță luni că Guvernul Niculescu lucrează la reforma administrației centrale. Comasările de instituții din subordinea ministerelor sunt pe lista urgentă a social-democraților.

Sorin Grindeanu, după criticile de la botezul fiului lui Alfred Simonis: „Trebuie să fim mult mai atenți” - HotNews.ro

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că înțelege criticile apărute în jurul petrecerii organizate cu ocazia botezului copilului șefului Consiliului Județean Timiș și spune că „toți cei care avem responsabilități publice trebuie să fim mult mai atenți la mesajul pe care îl transmitem”.

Criză politică în Belgia, cu o miză bugetară de 10 miliarde: Premierul și-a dat demisia, dar regele mai încearcă ceva - HotNews.ro

Prim-ministrul belgian Bart De Wever și-s prezentat demisia luni, în urma discuțiilor de coaliție care s-au prelungit până târziu în noapte și în cadrul cărora nu s-a ajuns la un compromis privind reducerile bugetare, scriu ziarele belgiene și Reuters.

Grindeanu, explicații după petrecerea PSD de la Timișoara: „Înțeleg criticile în contextul social dificil al țării” / „Nici pe mine nu m-a făcut bucuros ce am văzut”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat luni, după criticile apărute în spațiul public în urma petrecerii de botez organizate la Timișoara de Afred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș. Liderul social-democrat susține că regretă percepția publică și a explicat că înțelege reacția oamenilor.

Grindeanu, despre petrecerea PSD din weekend: Regret percepția creată în rândul oamenilor care au resimțit puternic măsurile de austeritate din ultimul an. Dar nu voi accepta niciodată criticile unor ipocriți

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni, că înțelege criticile celor care au considerat că unele dintre imaginile de la petrecerea din weekend „transmit un mesaj nepotrivit, în contrast cu problemele pe care le are România”.

Victor Ponta își face un nou partid

Fostul premier Victor Ponta anunță lansarea unei noi platforme politice alături de oameni din mediul de afaceri și universitar. Motivația fondării unui nou partid este faptul că, în viziunea sa, partidele tradiționale au eșuat. Politicianul a prezentat și prioritățile pe care noua formațiune politică va încerca să le rezolve pentru a stopa criza politică.

Oana Gheorghiu după parada luxului PSD: ”Când au promis bogăție se refereau la ei, nu la noi”

Fostul vicepremier Oana Gheorghiu (PNL) a ironizat luni parada vestimanțiilor de lux afișate de familiile liderilor PSD la botezul organizat de Alfred Simonis, președintele PSD al Consiliului Județean Timiș.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont