Marți, 29 Septembrie 2026

24 articole

Turcan, aviz negativ: Era previzibil. Deputata PNL acuză că PSD și AUR s-au opus

„ Aviz negativ: era previzibil. În momentul de față există o alianță PSD-AUR în o poziție care se opune unui guvern cu oameni care vor să ducă România înainte, să o modernizeze și în materie de muncă, programul cu care am venit la aceste audieri era axat pe creșterea ocupării și este axat în continuare pe creșterea ocupării pentru că avem nevoie de mai mulți oameni care muncesc” , a declarat Raluca Turcan, la ieșirea de la audiere.

Petrișor Peiu: „Energia este călcâiul lui Ahile al competitivității economiei românești”. Cele trei crize semnalate de AUR

Petrișor Peiu a atras atenția asupra vulnerabilităților majore din sistemul energetic românesc, în cadrul unui eveniment dedicat securității energetice, investițiilor și dezvoltării sectorului. Acesta susține că prețul ridicat al energiei afectează direct competitivitatea companiilor din România și vorbește despre trei crize care se suprapun în acest moment: producția nucleară, situația Complexului Energetic Oltenia și întârzierile investițiilor în centralele pe gaz.

Mircea Abrudean: „Dacă Guvernul Mureșan nu va trece, sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi declanşate alegeri anticipate”

Mircea Abrudean, președintele Senatului, a declarat marți, 29 septembrie, că, în cazul în care Guvernul Mureșan nu va obține votul Parlamentului, președintele României ar trebui să țină cont de „realități și posibile majorități”. Liberalul a subliniat că, din perspectiva PNL, alegerile anticipate reprezintă o opțiune constituțională care nu trebuie exclusă.

Pîslaru: Pariul că Grindeanu va fi următorul nominalizat este o cacealma

Ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat marţi că în PSD există oameni care înţeleg că interesul partidului nu poate fi mai presus de interesul naţional, iar pariul că preşedintele social-democraţilor, Sorin Grindeanu, va fi următorul nominalizat pentru funcţia de premier este o „cacealma", relatează Agerpres.

Curs valutar marți, 29 septembrie 2026. Dolarul a bifat recordul de anul acesta. Moneda americană se apropie de 4,7 lei. Cum se simte leul în raport cu euro

Banca Națională a României (BNR) a publicat marți, 29 septembrie 2026, noile cotații pentru principalele monede. Leul a pierdut aproape doi bani în raport cu dolarul american, moneda SUA ajungând la cel mai ridicat nivel înregistrat în acest an. Euro a scăzut ușor, în timp ce gramul de aur s-a scumpit.

Ironii între miniștrii propuși de Mureșan. Abrudean l-a luat peste picior pe Miruță, care a mers cu trei generali la audieri. PSD cere explicații

Președintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, propus la Ministerul Afacerilor Interne, l-a ironizat pe Radu Miruță, propus la Ministerul Apărării, care la audierile de luni a venit însoțit de generali.

Aurul Venezuelei adus în SUA de administrația Trump rămâne nevândut. De ce refuză rafinăriile să îl prelucreze

Administrația Trump a intermediat acorduri pentru exploatarea aurului venezuelean, prezentate drept o modalitate de a combate corupția și de a aduce resursele țării sub control occidental. Însă sute de milioane de dolari în aur au ajuns în depozite din SUA, deoarece rafinăriile se tem că metalul ar putea fi legat de grupări criminale, corupție și încălcări ale drepturilor omului, scrie The New York Times.

Zegrean, despre planul PNL de a sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate: „Poate că ei citesc o altă Constituție”

Fostul președinte al Curții Constituționale a României (CCR), Augustin Zegrean, a afirmat marți, 29 septembrie, că planul PNL privind alegerile anticipate nu are fundament constituțional și că președintele Nicușor Dan are libertatea de a decide între declanșarea alegerilor anticipate și desemnarea unui premier.

FT: Când a avut loc cina la care ambasadoarea SUA din Grecia ar fi vorbit despre dărâmarea Guvernului Bolojan

Ambasadoarea lui Donald Trump în Grecia a provocat un val de reacții politice în România, după ce a sugerat că SUA pot dărâma guverne, în cadrul unei discuții care părea să facă referire la căderea Guvernului Bolojan, scrie Financial Times , care a obținut noi informații despre evenimentul la care s-au făcut declarațiile. Kimberly Guilfoyle ar fi făcut presiuni ca România să cumpere cantități semnificative de gaz natural lichefiat (GNL) din SUA, potrivit surselor FT.

Radu Mihaiu mizează pe o surpriză la votul pentru Guvernul Mureșan: ”Vor fi parlamentari, inclusiv de la PSD, care vor vota”

Vicepreședintele USR, Radu Mihaiu, susține că există posibilitatea ca unii parlamentari PSD să voteze pentru învestirea Guvernului condus de Siegfried Mureșan, chiar dacă social-democrații au decis oficial să nu susțină noul Executiv.

Oana Țoiu, invitată la „Interviurile Adevărul - Agenda Internațională”, de la ora 18.00. Cum își construiește România poziția într-un context internațional tensionat

Oana Țoiu, ministrul Afacerilor Externe, este invitata unei noi ediții a podcastului „Agenda Internațională cu Răzvan Munteanu” , de la ora 18.00, într-un dialog dedicat principalelor provocări de politică externă ale României și modului în care Bucureștiul își construiește poziția într-un context internațional marcat de tensiuni și schimbări rapide.

Mircea Abrudean a primit aviz favorabil pentru funcția de ministru. Liberalul s-a declarat „surprins”

Mircea Abrudean, președinte al Senatului și propus pentru funcția de ministru al Afacerilor Interne, a primit aviz favorabil în urma audierilor de marți din comisiile parlamentare de specialitate. Abrudean s-a declarat chiar și el surprins de această decizie. Președintele Senatului este al doilea liberal care primește aviz favorabil, după Alexandru Nazare, propus la Ministerul Finanțelor. Alți liberali, precum Raluca Turcan și Sebastian Burduja, au primit avize negative, la fel ca toți miniștrii propuși de USR.

Abrudean: Dacă Guvernul Mureşan nu va trece, preşedintele să ţină cont de realităţi

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, propus vicepremier şi ministru al Afacerilor Interne, a afirmat, marţi, că în cazul în care Guvernul Mureşan nu va trece în Parlament, „preşedintele trebuie să ţină cont de realităţi şi de posibile majorităţi” şi a menţionat că din punctul de vedere al PNL alegerile anticipate nu trebuie excluse, transmite Agerpres.

Mureșan on Grindeanu: He won’t hesitate to issue another pro-theft ordinance

“PSD President Sorin Grindeanu says that ‘the hashtag bubble has deflated,’ referring to the hundreds of thousands of Romanians who took to the streets in 2017 and 2018 to protest Emergency Ordinance 13 and to defend the judiciary and the rule of law,” reads the message posted on Facebook by the prime minister-designate.

Constantin Toma (PSD): „Siegfried Mureşan este un tip valabil. PSD ar trebui să voteze”

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma (PSD) a declarat marţi că premierul desemnat Siegfried Mureşan „este un tip valabil”, iar parlamentarii PSD ar trebui să voteze miercuri guvernul propus de el , pentru a pune capăt crizei politice.

Dragoș Pîslaru explică „în limbaj de poker” ce urmărește PSD prin votul împotriva Guvernului Mureșan

Dragoș Pîslaru susține că PSD se află într-o situație delicată în contextul votului pentru Guvernul Mureșan și consideră că social-democrații mizează pe scenariul în care Sorin Grindeanu va ajunge premier. PSD a decis în unanimitate să nu susțină Cabinetul Mureșan.

Surse Financial Times confirmă afirmațiile ambasadoarei americane în Grecia cu privire la România. Publicația menționează că nu există dovezi clare referitoare la ingerințe americane în demiterea guvernului Bolojan

Financial Times scrie că ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle s-a deplasat la București după cina de la Atena și s-a întâlnit cu membri ai Partidului Social-Democrat (PSD) la sfârșitul lunii martie, printre care președintele Sorin Grindeanu și ministrul Energiei de atunci, Bogdan Ivan. Deși potrivit surselor Financial Times, Guilfoyle ar fi declarat despre România la evenimentul din Atena, „ Putem face asta oricărei țări dorim. Putem face asta și aici „, aceeași publicație menționează „ că nu este clar” dacă au existat ingerințe ale SUA în demiterea Guvernului Bolojan, în timpul întâlnirii de la 31 martie cu demnitarii români.

Celebra publicație Financial Times scrie că nu există dovezi privind posibile ingerințe ale Statelor Unite în demiterea lui Bolojan. Despre ce ar fi discutat Grindeanu cu ambasadoarea SUA în Grecia

Financial Times scrie că ambasadoare SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle s-a deplasat la București după cina de la Atena și s-a întâlnit cu membri ai Partidului Social-Democrat (PSD) la sfârșitul lunii martie, printre care președintele Sorin Grindeanu și ministrul Energiei de atunci, Bogdan Ivan. Celebra publicație nu menționează nimic despre posibile ingerințe ale oficialilor SUA în demiterea Guvernului Bolojan. De asemenea, potrivit Financial Times nu există dovezi clare că ambasadoarea SUA ar fi intervenit în decizia Partidului Social Democrat de a trece în opoziție.

România în Direct. La ce bun votul de miercuri?

În Parlament are loc audierea miniștrilor din cabinetul Mureșan. Cu excepția celor UDMR, ceilalți miniștri au primit aviz negativ. PSD spune că nu va vota acest guvern, iar AUR anunță negocieri pentru un nou guvern.

România, locul 1 la Balcaniada de Informatică pentru Juniori. Trei medalii de AUR, iar un elev de clasa a VIII-a a obținut cel mai mare punctaj

Performanță excepțională pentru elevii români la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori (JBOI) 2026. România a ocupat primul loc în clasamentul pe națiuni, după ce cei patru elevi din lot au cucerit trei medalii de aur și una de bronz. Mai mult, Andrei Nemțișor, elev în clasa a VIII-a, a obținut aurul absolut, cu cel mai mare punctaj dintre toți participanții.

Dragoș Pîslaru: Decizia privind sesizarea CCR trebuie luată în Biroul Permanent Național al PNL

„Cred că e important însă să fie o decizie în Biroul Permanent Național pentru așa ceva. (…) Părerea mea este irelevantă în acest context, în condițiile în care decizia aparține partidului și conducerii partidului”, a declarat Dragoș Pîslaru.

Abrudean spune că PSD și AUR trebuie să-și demonstreze majoritatea la vot: „Vom vedea, nu doar din declarații”

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat, la finalul audierilor din comisii, că nu vrea să tragă concluzii cu privire la o eventuală majoritate formată din PSD și AUR doar pe baza declarațiilor politice. Liberalul susține că experiența sa de până acum arată că majoritățile anunțate public nu coincid întotdeauna cu cele care se formează efectiv în momentul votului.

Simion îi dă replica lui Georgescu după declarațiile din interceptări

Într-o intervenție la Digi24 , liderul AUR, George Simion, a comentat mesajul de mulțumire pe care Călin Georgescu i l-a adresat la ieșirea de la termenul de luni de la Curtea de Apel București. Simion a criticat dezvăluirea afirmațiilor lui Călin Georgescu din cadrul interceptărilor, arătând că se creează un fals subiect și distrăgându-se atenția de la adevărata miză, declarațiile sale despre anularea alegerilor din 2024 .

Un primar PNL demisionează din toate funcțiile politice deținute în partid. Care este motivul din spatele acestei decizii

Primarul comunei Socond, Nicolae Cornea Mare, a decis să demisioneze din toate funcțiile politice pe care le deținea în PNL, după ce a fost plasat sub control judiciar într-un dosar care vizează modul în care ar fi fost folosiți banii alocați Programului Național ”Masă Sănătoasă”.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont