Luni, 12 Octombrie 2026

2 articole

Începe săptămâna de foc pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat vrea să depună joi programul de guvernare și lista de miniștri la Parlament. Ce condiții pun partidele

Luca Niculescu, prim-ministrul desemnat de președintele Nicușor Dan pentru a forma următorul Guvern cu puteri depline, a intrat pe ultima sută de metri a negocierilor cu liderii partidelor parlamentare pentru obținerea celor minimum 233 de voturi necesare care îi vor permite să șe așeze în fruntea noului Executiv. Fostul ambasador al României la Paris a declarat că intenționează să depună joi, 15 octombrie, la Parlament, programul de guvernare și lista de miniștri. Cu alte cuvinte, în ultima zi din cele 10 pe care, conform Constituției, le are la dispoziție pentru a cere oficial votul de încredere. Până în acest moment, lucrurile sunt clare doar în privința AUR, partidul condus de George Simion, care a contestat numirea lui Luca Niculescu și pe care premierul desemnat l-a exclus complet de la masa de negociere .

Cele mai bune clasări ale românilor în istoria Balonului de Aur. Gheorghe Hagi, cel mai aproape de trofeu

Apogeul fotbalului românesc în ancheta Balonului de Aur a fost atins de Gheorghe Hagi în 1994. „Regele” a ocupat locul 4, la egalitate cu suedezul Tomas Brolin (Parma), ambii cu câte 68 de puncte. Trofeul a fost câștigat de bulgarul Hristo Stoichkov, de la FC Barcelona, cu 210 puncte, urmat de italienii Roberto Baggio (Juventus), cu 136 de puncte, și Paolo Maldini (Milan), cu 109 puncte.

Duminică, 11 Octombrie 2026

22 articole

Anatomia unei catastrofe politice care a schimbat definitiv istoria Europei

Europa de astăzi este rezultatul unor crize politice majore care i-au schimbat granițele, echilibrul de putere și destinul a sute de milioane de oameni. Trei momente de cotitură au remodelat continentul, cu efecte care se resimt până în prezent.

NATO schimbă planul: România, în prima linie privind apărarea Flancului Estic

George Marinescu Ziarul BURSA #Politică / 12 octombrie

Ziariştii îşi dau palme la scenă deschisă. Dedesubt, politicienii

Gheorghe Iorgoveanu Ziarul BURSA #Politică / 12 octombrie

Crin Antonescu: Ultima șansă a scenei politice de a da un guvern pro-occidental sau pro-european

„(…) Avem nevoie de un guvern. În constituirea unei majorități, atâta vreme cât luăm act și de poziția PSD-ului, și de poziția liderului PNL, domnul Bolojan, decisive rămân așezările în UDMR și în Partidul Național Liberal, care, spuneam eu, e un fel de «nod gordian» al acestei situații” , a declarat Crin Antonescu.

Rareş Bogdan, despre ce se va întâmpla dacă pică și guvernul Luca Niculescu: „Va fi forțat” - HotNews.ro

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan consideră că, în momentul în care ar cădea guvernul Luca Niculescu, preşedintele Nicușor Dan „va fi forțat” să convoace alegeri anticipate.

Rareș Bogdan dezvăluie câți liberali sunt gata să voteze Guvernul: „S-au trezit. E posibil să ajungem la 28”

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a declarat că numărul parlamentarilor liberali dispuși să susțină noul Executiv este în creștere, precizând că se poate ajunge la un grup de până la 28 de aleși care să voteze în favoarea noului cabinet.

Rareș Bogdan, gata să lase Bruxelles-ul pentru un post în Guvernul Luca Niculescu. „Nu m-aș gândi niciodată la confortul personal”

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan afirmă că ar fi dispus să renunțe la mandatul din Parlamentul European pentru a face parte dintr-un Guvern condus de Luca Niculescu. Liberalul susține că România are nevoie de o guvernare de dreapta autentică, bazată pe valori conservatoare, care să sprijine mediul de afaceri, creșterea economică și reducerea deficitului bugetar.

Rareș Bogdan: Noi suntem 25 de liberali gata să votăm Guvernul Luca Niculescu și e posibil să ajungem la 27-28

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat, duminică, despre aripa din PNL care va vota Guvernul, că sunt 25 şi mai sunt 3-4 oameni care încearcă, s-au trezit şi e posibil să ajungă la 27-28. Rareş Bogdan a precizat că e dispus să intre într-un Cabinet Luca Niculescu și că speră ca PNL-ul să fie parte a acestui viitor guvern.

Gheorghe Piperea cere intervenția DIICOT după scandalul de la IAR Brașov. Acuzații grave privind miliardele din programul SAFE

Europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea a lansat acuzații dure la adresa Guvernului, după ce sindicaliștii IAR Brașov au reclamat că statul român preferă să cumpere elicoptere militare de la Airbus, în loc să susțină industria națională de apărare. Într-o intervenție la Realitatea PLUS, Piperea a susținut că situația ar trebui să intre inclusiv în atenția DIICOT și a comisiilor de apărare din Parlament. Acesta a ridicat semne de întrebare și cu privire la împrumuturile de miliarde de euro contractate prin programul SAFE, în condițiile în care alte state europene refuză aceste finanțări.

Miruță a serbat 10 ani de USR la Pitești. Ce "manifest" a lansat

Ministrul demis al Apărării, Radu Miruță , a participat la Pitești, în județul Argeș, la aniversarea a 10 ani de la înființarea USR. Cu această ocazie, Miruță a lansat un manifest politic adresat colegilor de partid, în care le transmite că încrederea alegătorilor poate fi câștigată doar prin rezultate concrete.

„Punem pumnul în fața furtunii, că altfel pierim”. George Simion, mesaj pentru susținătorii AUR. Ce spune despre Călin Georgescu

Liderul AUR, George Simion, a transmis un nou mesaj de susținere pentru fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, aflat în arest preventiv. El a anunțat că a început din nou să meargă prin țară pentru a se întâlni cu susținătorii săi.

Mayra, fiica lui Ilie Dumitrescu: ”Cred că tata e de vină”

În acest an, Mayra , fiica lui Ilie Dumitrescu , a absolvit Facultatea de Științe Politice din București.

Petrișor Peiu desființează planurile noului premier desemnat: „Pare că nu are nicio idee proprie”. Avertisment despre criza economică

Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, Petrișor Peiu, lansează un avertisment dur în privința viitorului Guvern Luca Niculescu. Într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS, acesta a susținut că un Executiv lipsit de o majoritate parlamentară stabilă nu va putea lua măsurile necesare pentru scoaterea României din criză. Liderul AUR a criticat și lipsa unor soluții economice concrete din partea premierului desemnat, în condițiile în care prețurile la energie, taxele și inflația continuă să afecteze economia.

Elena Udrea, scenariul care dă toate calculele politice peste cap: Cristela, candidat la Președinție în locul lui Călin Georgescu

Fostul deputat Elena Udrea a pus în lumină un scenariu care răstoarnă complet calculele politice pentru următoarele alegeri prezidențiale, care vor avea loc în anul 2030. Invitată în emisiunea online realizată de publicistul Ion Cristoiu, fosta ministră a Turismului în Guvernul Boc a explicat că, din punctul său de vedere, Cristela Georgescu , soția fostului prezidențiabil Călin Georgescu – în prezent arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile în dosarul DIICOT în care este acuzat de înșelăciune – are șanse să fie următorul președinte al României, în contextul în care ar candida la alegeri. Udrea a lăudat demnitatea de care Cristela Georgescu dă dovadă în perioada în care soțul ei se află în spatele gratiilor și consideră că este „o mamă devotată și o femeie elegantă”, care „vorbește bine și știe ce spune”.

Siegfried Mureşan: Nemulţumirea cetăţenilor este o creaţie a PSD, generată de creşterea deficitului şi de risipă

Nemulţumirea cetăţenilor din România este o creaţie directă a Partidului Social Democrat (PSD), fiind cauzată de creşterea deficitului bugetar, guvernarea populistă şi lipsa de reforme structurale, a afirmat duminică Siegfried Mureşan, europarlamentar, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, ca replică la declaraţiile recente făcute de Sorin Grindeanu.

Procurorul Recorder spulberă proiectul de dezincriminare a consumului de droguri, depus de senatoarea Stoiciu

Procurorul apărut în documentarul Recorder „Justiție capturată”, Cornel Sandu, se opune proiectului de dezincriminare a consumului de droguri pentru uz personal și a traficului de substanțe ilegale, propus de senatoarea Victoria Stoiciu și susținut de Cristian Ghinea (USR) și Daniel Fenechiu (PNL). România nu deține resursele necesare pentru a gestiona implementarea unei astfel de legi, având în vedere că ar contribui la creșterea nivelului de corupție în rândul autorităților responsabile, și lipsa centrelor de dezintoxicare pentru consumatori.

Siegfried Mureșan: Sorin Grindeanu a spus că nemulțumirea oamenilor nu este o invenție a PSD. Nu, este o creație a PSD, produsă prin numeroase măsuri luate împotriva oamenilor

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a reacționat, duminică, la afirmația liderului PSD, Sorin Grindeanu, care a spus că nemulțumirea oamenilor nu este o invenție a PSD.

Victor Ponta, dezlănțuit la adresa lui Dominic Fritz, după scandalul pe Facebook despre "salvarea" Șantierului Naval Mangalia

Fostul prim-ministru Victor Ponta a postat duminică, 11 octombrie, pe pagina personală de Facebook , un nou mesaj la adresa liderului USR, Dominic Fritz, pe care îl acuză de tupeu, aroganță, minciună și sfidare. Ponta spune că „neamțul” Fritz „a depășit orice român” când vine vorba de astfel de comportamente. Reacția sa vine la o zi după ce fostul primar al Timișoarei a publicat, tot pe Facebook, un text intitulat „Șantierul Naval Mangalia-2 Mai a fost salvat”, în care îi lăuda pe colegii săi de partid , miniștrii interimari Radu Miruță și Irineu Darău, că „au reușit ceea ce PSD-iștii spuneau că e imposibil”. Unul dintre comentariile care au apărut la postarea lui Fritz a fost scris chiar de Victor Ponta, care îl acuza pe liderul USR că promovează, drept succes politic, o operațiune care, în realitate, înseamnă pierderea controlului statului român asupra șantierului naval.

De ce nu pleacă Ilie Bolojan de la Palatul Victoria? Iulian Ionescu: „E vorba doar de bani?”

Editorialistul Iulian Ionescu analizează motivele pentru care Ilie Bolojan nu pleacă de la Palatul Victoria, deși premierul a fost demis de peste cinci luni de zile, respectiv din 5 mai 2026. Într-un editorial publicat duminică pe site-ul Ecopolitic News, jurnalistul trece în revistă mai multe posibile explicații, de la o presupusă "empatie" față de români și stabilitatea politică și până la interesul financiar asociat gestionării bugetului de stat. În analiza sa, Iulian Ionescu pune sub semnul întrebării argumentele potrivit cărora Ilie Bolojan ar continua să rămână în funcție din grijă pentru populație sau din dorința de a asigura stabilitatea politică. Editorialistul susține că măsurile adoptate în timpul guvernării sale și evoluțiile economice ulterioare nu susțin aceste explicații.

Claudiu Târziu și Marius Lulea lămuresc, în exclusivitate pentru Gândul, apropierea de partidul lui Dan Voiculescu

În exclusivitate pentru Gândul , Claudiu Târziu – liderul Partidului Acțiunea Conservatoare (ACT) – și Marius Lulea, exclus zilele trecute din AUR, partidul condus de George Simion, lămuresc apropierea de partidul lui Dan Voiculescu, Partidul Umanist Conservator Liberal (PUCL). Europarlamentarul Claudiu Târziu a participat, în data de 9 octombrie, la întâlnirea reprezentanților la nivel național ai partidului lui Dan Voiculescu. Prezența sa a declanșat o avalanșă de ipoteze și întrebări .

Șefa ANM răspunde acuzațiilor lui Buzoianu și reclamă o campanie pentru schimbarea sa din funcție: Este nedreaptă și incorectă

Directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, respinge acuzațiile privind implicarea sa în achizițiile controversate făcute de instituție și susține că toate neregulile descoperite au fost trimise spre verificare autorităților competente. Ea oferă explicații pentru contractele de milioane de lei reclamate de ministra Mediului, Diana Buzoianu, și afirmă că împotriva sa se desfășoară o campanie care urmărește înlocuirea sa din funcție din motive politice.

Șefa ANM acuză o „campanie orchestrată” împotriva ei după acuzațiile ministrei Mediului - HotNews.ro

Elena Mateescu spune că nu are „nicio implicare directă în aspectele aruncate în spaţiul public” la adresa ei şi a colegilor de la Meteorologie, după neregulile anunțate de Diana Buzoianu, ministra USR a Mediului, potrivit cărora la ANM s-au cumpărat, din bani publici, lenjerie intimă de lux, parfumuri sau „ghetuțele cu franjuri”.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont