Ilie Bolojan anunță că PNL va vota pentru încheierea crizei politice: „Nu intrăm la guvernare, nu negociem funcții”
Ilie Bolojan, premierul interimar al României (foto: Inquam Photos)
Ilie Bolojan, premierul interimar al României (foto: Inquam Photos)
George Simion a anunțat marți, în cadrul plenului reunit că AUR nu va vota Guvernul propus de Luca Niculescu și a făcut apel către toți parlamentarii „cu coloană vertebrală” să respingă această propunere.
Ilie Bolojan, președintele PNL, a avut marți în Parlament la votul pentru guvernul PSD-Nicușor Dan-Luca Niculescu un discurs virulent la adresa PSD. Bolojan a avut microfonul tăiat înainte să-și termine discursul și a fost aplaudat în picioare de parlamentarii PNL.
Liderul AUR, George Simion, a lansat un atac dur la adresa partidelor care susțin învestirea noului Guvern, anunțând că parlamentarii formațiunii sale nu vor acorda niciun vot Executivului. În timpul discursului din Parlament, Simion a cerut „Libertate pentru Călin Georgescu”.
Parlamentul s-a reunit marți, 20 octombrie, pentru votul de învestitură al Guvernului condus de Luca Niculescu. Premierul desemnat își prezintă programul de guvernare și echipa de miniștri în fața deputaților și senatorilor, înaintea votului decisiv. Cabinetul are nevoie de cel puțin 233 de voturi pentru a prelua puterea, iar acordurile politice încheiate în ultimele zile îi oferă șanse ridicate să obțină majoritatea necesară.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a lansat marți, 20 octombrie, atacuri dure la adresa USR și PNL, în discursul susținut în plenul reunit al Parlamentului. Social-democratul a anunțat că PSD va vota Guvernul condus de premierul desemnat Luca Niculescu, dar a avertizat că partidul său nu va prelua responsabilitatea pentru politicile fostului Executiv condus de Ilie Bolojan.
În discursul susținut în plenul reunit al Parlamentului, Grindeanu a criticat activitatea Guvernului condus de Ilie Bolojan și a declarat că PSD nu își va asuma responsabilitatea pentru eșecurile fostei guvernări.
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, şi-a început discursul în plenul Parlamentului, la votul pentru învestirea Guvernului Niculescu, afirmând: ”Vă dau o veste bună: Guvernul Bolojan pleacă!”. ”Astăzi trebuie să decidem dacă lăsăm ţara blocată în criza şi haosul de dreapta sau ne asumăm să o scoatem de acolo”, a afirmat Grindeanu, având mesaje ironice pentru PNL şi USR.
Premierul desemnat Luca Niculescu a revenit la tribuna Parlamentului, după dezbaterile privind învestirea noului Guvern, și a transmis că nu intenționează să răspundă criticilor politice prin alte acuzații, ci prin acțiuni concrete.
Luca Niculescu și-a început discursul în fața parlamentarilor cu un avertisment privind situația economică și politică a României, susținând că votul de învestitură reprezintă o oportunitate de a pune capăt unei perioade prelungite de incertitudine.
Președintele AUR George Simion a postat marți, înainte de începerea votului pentru Guvernul Niculescu , un mesaj în care se întreabă ce urmează: „Anticipate sau guvern provizoriu? Ce vor alege parlamentarii, poporul român sau trădare?”. Mesajul este însoțit de o transmisiune live a momentului în care Luca Niculescu susține discursul prin care prezintă programul de guvernare.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți că nu are emoții în privința votului din Parlament și că Guvernul Luca Niculescu va trece. Acesta a precizat că, din informațiile pe care le are, câțiva liberali nu vor fi prezenți la vot pentru a evita să voteze împotrivă, însă acest lucru nu va schimba rezultatul final.
Cel mai longeviv prefect din România și-a depus demisia, după aproape șapte ani petrecuți la conducerea instituției. Este vorba despre Nicolae Albu, prefectul județului Alba, care a decis să renunțe la funcție după ce Partidul Național Liberal a hotărât să intre în opoziție. Acesta și-a înaintat demisia luni, 19 octombrie, către Cancelaria Prim-Ministrului, iar marți a confirmat public plecarea. Liberalul consideră că retragerea sa reprezintă un gest firesc, în condițiile în care face parte dintr-o echipă politică.
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose, fost premier al României, a dezvăluit marți, în podcastul „Hai România!” , difuzat de evz.ro, că își dorește ca viitorul Guvern condus de Luca Niculescu să aibă un mandat cât mai lung. „N-am făcut o piramidă ca să dureze mii de ani!”, a subliniat Tudose.
Kelemen Hunor s-a arătat convins că Executivul propus de Luca Niculescu va fi învestit de Parlament, arătând că, în urmă cu trei săptămâni, a avut loc un alt vot pentru învestirea unui Guvern. Președintele UDMR a mai declarat, la Digi24, că o moțiune de cenzură „oricând poate fi depusă și poate fi votată”. „Dacă noi am semna și am vota o moțiune de cenzură, ar trebui să oferim o alternativă. Nu poți să lași țara fără alternativă. Eu cred că șase luni, dacă ei vor respecta angajamentele, atunci vor avea liniștea necesară pentru a pune țara în direcția în care vor ei să pună”.
Ședinţa plenului reunit al Parlamentului pentru votul de învestitură are loc marți, de la ora 14:00. Premierul desemnat, Luca Niculescu, are la dispoziţie 30 de minute pentru prezentarea programului de guvernare şi a listei de miniştri. Luni și marți, toți cei 18 miniștri propuși să facă parte din Cabinetul Niculescu – 12 miniștri PSD și șase tehnocrați – au primit avize favorabile din partea comisiilor parlamentare.
Florin Manole, ministrul desemnat al Muncii, a precizat că va fi eliminată contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS) pentru mame, de la începutul anului viitor. Florin Manole, propunerea PSD pentru Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, care a primit aviz favorabil azi, în urma audierilor, a spus că măsura are un impact bugetar de peste 500 de milioane de lei, care ar urma să fie acoperit din economii.
Dominic Fritz a scris, într-o postare pe Facebook, că nici astăzi parlamentarii AUR nu au venit la audierile miniştrilor PSD, ca nu cumva să-şi incomodeze prietenii cu întrebări grele, potrivit postării. El a arătat că, de azi, majoritatea din umbră va fi PSD-AUR, conform aceleiaşi surse. Fritz i-a îndemnat pe oameni să urmărească semnele şi a subliniat că opoziţia la asaltul PSD vor fi „noi, la vedere", potrivit postării.
„Care sunt cele 22 de spitale construite de PSD?”, l-a întrebat Ungureanu pe politicianul PSD propus ca ministru al sănătății. Acesta a răspuns imediat.
Alianţa pentru Unirea Românilor acuză Guvernul Bolojan că a lăsat în urmă o ţară sufocată de taxe, austeritate şi promisiuni de reformă fără rezultate pentru români, potrivit unui comunicat al formaţiunii. Victor Caţavei, coordonatorul politic al Comisiei pentru Investiţii şi Programe de Finanţare AUR, critică bilanţul fostului premier şi responsabilitatea miniştrilor care au susţinut măsurile contestate, conform aceleiaşi surse. AUR arată că PSD şi PNL schimbă premierul, dar păstrează aceleaşi politici: oameni noi, politici vechi, aceeaşi austeritate, şi anunţă că nu va vota „Guvernul sărăcirii românilor" condus de Luca Niculescu, pe care îl consideră continuarea guvernării Bolojan sub o altă conducere, şi cere întoarcerea la votul românilor prin alegeri anticipate, potrivit documentului.
Audierile miniștrilor propuși de premierul desemnat Luca Niculescu au fost marcate marți, 20 octombrie, de tensiuni și schimburi de replici între parlamentari. La Comisia pentru Afaceri Europene, deputata USR Corina Atanasiu a lansat acuzații la adresa social-democraților, susținând că „PSD este adevăratul sabotor al fondurilor europene”. Discuțiile au avut loc în timpul audierii lui Mihai Ghigiu, propus pentru funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. Tensiunile au continuat și în comisiile de Sănătate și Juridică.
Sportiv român de origine maghiară, Peter Sidi (CSA Steaua București) a cucerit medalia de aur în proba de puşcă standard open 300 m, la Campionatul Mondial de tir sportiv de la Cairo (Egipt). Acesta este căsătorit cu Roxana Tudose Sidi, una dintre cele mai valoroase trăgătoare din țara noastră.
Audierea lui Alexandru Rogobete , propus pentru funcția de ministru al Sănătății, a fost marcată de un schimb dur de replici între deputatul USR Emanuel Ungureanu și Clement Sava, reprezentant al grupului parlamentar PACE. Disputa a pornit de la achiziția vaccinurilor Pfizer din perioada pandemiei și a degenerat în atacuri personale, la care a intervenit și Rogobete.
Stelian Dolha, prefectul județului Bistrița-Năsăud, și-a depus demisia din funcție după ce Partidul Național Liberal a decis să intre în opoziție. Anunțul a fost făcut marți, 20 octombrie, în cadrul ședinței Colegiului prefectural, unde liberalul a explicat că își încheie mandatul și că nu va mai conduce instituția începând de miercuri. Acesta a precizat că decizia este una firească în contextul schimbărilor politice și a anunțat unde își va continua activitatea după plecarea de la Prefectură.