Bursa
•
8 Octombrie 2026
•
17:41
Fico cere retragerea statuii cu Trump gol din Parlamentul European
Premierul slovac Robert Fico a cerut joi retragerea imediată a unei statui care îl înfăţişează pe preşedintele american Donald Trump gol, expusă în sediul Parlamentului European de la Strasbourg, şi a calificat instalarea acesteia drept un semn al declinului Uniunii Europene, relatează EFE şi TASR, citate de Agerpres.
Premierul slovac Fico cere să fie retrasă statuia cu Trump gol expusă în Parlamentul European - Financial Intelligence
Robert Fico, premierul slovac, a descris joi drept un semn al declinului Uniunii Europene expunerea în sediul Parlamentului European din Strasbourg a unei statui care-l înfăţişează pe preşedintele american Donald Trump gol şi a cerut retragerea imediată a acesteia, relatează agenţiile EFE şi TASR, potrivit Agerpres.
Gândul
•
8 Octombrie 2026
•
17:17
Turcia nu va trimite trupe în Yemen în baza Pactului de la Mecca. Acordul ajunge în Parlament
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a anunțat că acordul de apărare semnat de Turcia, Arabia Saudită și Pakistan va fi trimis Parlamentului pentru ratificare. Fidan a subliniat că pactul este unul defensiv și că Turcia nu va trimite trupe pe teritoriul altei țări pentru a lansa atacuri, în contextul conflictului din Yemen.
Gândul
•
8 Octombrie 2026
•
16:51
Bușcu: Se fac eforturi mari ca guvernul Niculescu să treacă
Declarația incendiară de joi a lui George Simion cu privire la existența unui blat între PNL și PSD în favoarea Guvernului Luca Niculescu este o altă fațetă a jocurilor politice de amploare care se fac acum, a afirmat jurnalistul Doru Bușcu în emisiunea Ai Aflat! de joi. Cunoscutul publicist apreciază că premierul desemnat Luca Niculescu este într-adevăr sprijinit în culise pentru a fi validat în Parlament.
Mama fostului deputat PSD Sorin Vrăjitoru, asociată la 79 de ani în firme cu avize de racordare la Transelectrica pentru aproape 650 MW
La 79 de ani, Silvia Vrăjitoru apare în acționariatul a trei firme care au obținut avize tehnice de racordare pentru proiecte energetice însumând aproape 650 MW, în județele Călărași și Constanța. Este mama fostului deputat PSD Sorinel-Marian Vrăjitoru. Fostul deputat și consilier de stat în aparatul Guvernului României nu a răspuns la apelurile și mesajele NewsCenter.ro despre afacerile mamei sale.
Gândul
•
8 Octombrie 2026
•
16:33
Răzvan Dumitrescu susține că Guvernul Luca Niculescu va trece de Parlament. Care sunt argumentele
Jurnalistul Răzvan Dumitrescu a analizat șansele ca Luca Niculescu să treacă de votul Parlamentului și a explicat de ce crede că acesta ar putea deveni premier. Moderatorul emisiunii „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu” a vorbit despre posibilele creșteri ale prețurilor la energie și ale impozitelor pe proprietate, dar și despre rolul pe care l-ar putea avea Bolojan, UDMR și PSD în noul guvern. Răzvan Dumitrescu a analizat măsurile fiscale adoptate în contextul cerințelor OCDE și efectele acestora asupra proprietarilor de locuințe din România. Urmărește aici emisiunea din această seara de la 20:30.
Gândul
•
8 Octombrie 2026
•
15:56
Premierul Ungariei, Peter Magyar, interogat de Biroul Parchetului Central de Investigații. De ce este acuzat
Premierul Ungariei, Peter Magyar, a fost audiat miercuri seară de procurori, după ce Parlamentul i-a ridicat imunitatea la solicitarea Parchetului . Prim-ministrul a relatat într-o postare pe pagina sa de socializare că s-a prezentat la sediul autorităților la o oră prestabilită cu privire la evenimentele din 21 iunie 2024.
Gândul
•
8 Octombrie 2026
•
15:42
UE dă undă verde taxării „superprofiturilor” din energie. Dezbaterea ajunge la masa ECOFIN
Comisia Europeană susține dreptul statelor membre de a taxa profiturile excepționale ale companiilor energetice, spun reprezentanții Executivului european în timp ce președinția irlandeză a Consiliului a anunțat că subiectul va ajunge în această săptămână la ECOFIN. Subiectul a fost readus în discuție la dezbaterea din Parlamentul European (PE) de miercuri, în contextul în care șase state membre cer un cadru comun la nivelul Uniunii pentru un mecanism similar crizei energetice din 2022 .
Reacția Patriarhiei la proiectul privind dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu. „Ia act cu îngrijorare” - HotNews.ro
„Patriarhia Română îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției, Adrian Agachi, care a criticat inițiativa legislativă depusă la Senat.
Gândul
•
8 Octombrie 2026
•
15:40
Luca Niculescu, o desemnare de tip "Tomac"? Declarația care arată cât de nesigur este de învestirea Guvernului
Premierul desemnat, Luca Niculescu , nu exclude depunerea mandatului, el precizând, după discuţiile cu delegaţia UDMR, că deocamdată suntem în această primă fază a discuţiilor, a văzut poziţiile celor trei partide şi va lua această decizie când ne vom apropia de termenul respectiv. Eugen Tomac s-a numărat, la rândul său, printre cei desemnați să formeze un guvern. Nicușor Dan l-a nominalizat pentru funcția de premier la începutul lunii iunie. Europarlamentarul și-a depus mandatul după ce nu a reușit să obțină sprijinul politic necesar pentru a merge în Parlament.
Digi24
•
8 Octombrie 2026
•
15:32
Reacția Patriarhiei după ce un proiect de lege referitor la dezincriminarea consumului de droguri a fost depus la Senat
Patriarhia Română ia act cu îngrijorare de proiectul de lege privind dezincriminarea unor fapte referitoare la deţinerea de droguri pentru consum propriu şi consideră că orice modificare a legislaţiei în acest domeniu trebuie să aibă în vedere, cu prioritate, apărarea darului vieţii, sănătatea persoanei şi binele familiei şi al comunităţii.
Csoma Botond, după ce o pasăre și-a făcut nevoile pe umărul său: Poate fi un semn că actuala încercare de formare a guvernului va avea un deznodământ fericit
Făcând haz de necaz, după ce o pasăre ți-a făcut nevoile pe umărul său, liderul grupului deputaților UDMR, Csoma Botond, sugerează că guvernul lui Luca Niculescu ar putea primi vot favorabil în Parlament. „Tocmai am ieșit din sediul televiziunii B1TV și o pasăre și-a făcut nevoile pe mine. Două explicații îmi vin în minte: fie este răzbunarea păsărilor pentru că sunt iubitor de pisici, fie e semn că actuala încercare de formare a guvernului va avea un deznodământ fericit”, a transmis Csoma pe contul său de facebook, postând și imaginea demonstrativă.
Robert Fico, revoltat de statuia cu Donald Trump expusă în Parlamentul European. Premierul slovac cere îndepărtarea acesteia: „Un semn al declinului UE”
Într-un mesaj publicat pe platforma X, Fico a spus că, deși nu este de acord cu toate politicile președintelui american, consideră că „insultarea partenerilor noștri în spații oficiale demonstrează o profundă neînțelegere a vremurilor în care trăim”, conform Politico .
Patriarhia Română îndeamnă la discernământ și responsabilitate în privința proiectului de lege referitor la dezincriminarea drogurilor
Persoanele care dețin droguri pentru consum propriu ar putea scăpa de închisoare, potrivit unui proiect de lege depus recent la Senat de Victoria Stoiciu, senator neafiliat. Proiectul de lege scoate din sfera penală deținerea de droguri pentru consum propriu și o transformă în contravenție, sancționată cu amendă. Inițiativa este susținută de senatorii Cristian Ghinea (USR) și Daniel Fenechiu (PNL).
Italia schimbă sistemul electoral, după o dezbatere extrem de aprinsă. Ce urmărește Giorgia Meloni înaintea alegerilor
Parlamentul italian a aprobat modificările extrem de controversate ale sistemului electoral, susținute de premierul Giorgia Meloni, înaintea alegerilor programate anul viitor.
Digi24
•
8 Octombrie 2026
•
14:18
Republica Moldova va doborî dronele cu echipamente produse la Chișinău, anunță Maia Sandu. Parlamentul, în ședință cu ușile închise
Republica Moldova analizează mai multe soluții pentru consolidarea capacităților de apărare împotriva dronelor și rachetelor care pătrund neautorizat în spațiul aerian al țării, inclusiv posibilitatea producerii unor astfel de echipamente pe plan intern. Declarația a fost făcută joi de președinta Maia Sandu, în cadrul Moldova Security Forum, transmite TVRMoldova.
Gândul
•
8 Octombrie 2026
•
14:05
Parlamentul Italiei aprobă reforma electorală susținută de Giorgia Meloni: „Oricine este ales trebuie să răspundă în fața alegătorilor”
Parlamentul Italiei a aprobat definitiv, joi, reforma electorală susținută de premierul Giorgia Meloni, care va stabili regulile pentru alegerile legislative de anul viitor. Noua lege introduce un sistem proporțional și prevede un bonus de mandate pentru alianța care obține cel puțin 42% din voturi.
Decizia PNL după întâlnirea cu Luca Niculescu. Bolojan: „Suntem deschiși să acordăm un vot de instalare, dar nu vom participa în Executiv”
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat joi, după întâlnirea cu premierul desemnat Luca Niculescu, că liberalii nu vor participa la viitorul Guvern, dar sunt dispuși să voteze instalarea acestuia în Parlament. Bolojan a precizat că PNL are deja o decizie potrivit căreia nu va mai participa la o guvernare alături de PSD.
Stenogramele care spulberă caracatița din dosarul Bogos. Anca Alexandrescu:”Trebuie să avem niște răspunsuri de la George Simion”
Stenograme incendiare ies la iveală în dosarul omului de afaceri vasluian Fănel Bogos. Realitatea PLUS a prezentat joi o parte din discuțiile interceptate, în care sunt abordate subiecte precum Vanbet, compania lui Fănel Bogos, controalele autorităților, relațiile cu oameni de afaceri și anumite demersuri la Parlament. În aceste conversații apar, printre alții, George Simion și Florin Burculescu, președintele Cooperativei Țara Mea. Anca Alexandrescu, realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel”, a declarat că stenogramele ridică semne de întrebare și a subliniat că George Simion trebuie să dea explicații.
Nicușor Dan, decizia care bagă sportul în alertă. Nu mai vrea ca primăriile să dea bani cluburilor private de fotbal! A blocat legea finanțărilor de un milion de euro pe an
Președintele Nicușor Dan a contestat la CCR un amendament introdus de Camera Deputaților. Prin acest amendament primăriile și consiliile județene pot aloca anual până la 5 milioane de lei (aproximativ 1 milion de euro) către asociații sportive private în care sunt partenere.
Digi24
•
8 Octombrie 2026
•
13:08
Senatorul PNL Varga Glad explică de ce crește cota la ursul brun: „Viețile unor oameni și familii au fost schimbate pentru totdeauna”
Președintele Comisiei pentru mediu din Senatul României, senatorul PNL Varga Glad, a explicat pe pagina sa de Facebook de ce a crescut cota de recoltare a ursului brun. Măsura se aplică de astăzi. Cota crește de la 481 la 969 de exemplare.
Școlile românești din Ucraina, în centrul unei noi dispute legislative. Comunitatea cere intervenția Bucureștiului înaintea votului
Un proiect de lege privind educația minorităților naționale așteaptă să fie dezbătut de Parlamentul Ucrainei, după ce comisiile de specialitate au recomandat adoptarea lui, potrivit evidenței legislative a Radei Supreme. Reprezentanți ai românilor din trei regiuni ucrainene cer Bucureștiului să intervină înaintea votului:, pentru că se tem că, fără garanții mai clare, numărul școlilor cu predare în limba română ar putea scădea în timp.
Gândul
•
8 Octombrie 2026
•
11:56
Premierul Slovaciei, reacție dură după ce o statuie care îl înfățișează pe Donald Trump dezbrăcat a fost expusă la Parlamentul European. „Este un semn al declinului întregii Uniuni Europene“
Premierul Slovaciei, Robert Fico, consideră că statuia care îl înfățișează pe Donald Trump dezbrăcat, expusă, săptămâna aceasta, la Parlamentul European , este „un semn al declinului întregii Europe“.
Anca Alexandrescu, după discuțiile Niculescu-Grindeanu: Acest guvern are șanse foarte, foarte mici să treacă!
Noua formulă de guvern propusă în jurul premierului desemnat Luca Niculescu riscă să se blocheze înainte de votul din Parlament, a afirmat jurnalista Anca Alexandrescu, într-o intervenție la Realitatea Plus. Realizatoarea emisiunii "Culisele statului paralel" a argumentat că negocierile dintre PSD și premierul desemnat nu au produs niciun progres real, iar scenariul retragerii mandatului înaintea votului nu poate fi exclus.