Vineri, 30 Octombrie 2026

18 articole

Fosta directoare liberală a Palatului Copiilor din București, vizată de acuzații de delapidare

O fostă candidată PNL pentru Camera Deputaților a ajuns ținta unui scandal uriaș. Maria Luciana Marin, fosta directoare a Palatului Național al Copiilor din București, și-ar fi însușit peste 48 de mii de lei din sponsorizările instituției destinate micuților cu talente. Maria Luciana Marin nu a putut fi contactată pentru un punct de vedere, însă jurnaliștii Realitatea PLUS au solicitat un punct de vedere filialei PNL Sector 4, unde aceasta este membră.

Noi pedepse pentru trucare de meciuri! A fost depusă „Legea Antiblat 2”

Sportul românesc s-ar putea îndrepta spre o reglementare mult mai dură a integrității pe teren. Deputatul USR Brian Cristian a depus la Parlament o nouă inițiativă legislativă, supranumită „Legea Antiblat 2”. Aceasta vizează introducerea unor pedepse aspre, până la opt ani de închisoare, pentru cei care aranjează meciuri sau manipulează rezultatele competițiilor sportive.

LEGE Instituțiile publice vor avea termen de grație de la executarea silită, inclusiv la poprire, și pentru conturile deschise la băncile comerciale

Proiectul, inițiat de parlamentari de la partidele din fosta coalție de guvernare și prezentat anterior de Profit.ro , fusese adoptat în luna mai de către Senat , iar în luna octombrie a fost adoptat și de către Camera Deputaților.

Centrale de apartament - Deși nu a avut succes la CCR, Nicușor Dan insistă ca Parlamentul să anuleze prelungirea cu 2 ani a subvențiilor locale pentru centralele de apartament

Profit.ro a relatat că autoritățile centrale și cele locale vor putea acorda stimulente financiare pentru instalarea de cazane autonome alimentate cu combustibili fosili, respectiv pentru centralele de apartament, în cazul imobilelor racordate la puncte termice și care deservesc mai puțin de 50 de utilizatori finali, pentru o perioadă de maximum doi ani, conform unui proiect de lege adoptat prin vot final de Parlament.

Realitatea Plus, alături de oamenii care protestează la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu. Ninel Peia face apel de unitate între suveraniști

Echipa REALITATEA PLUS a fost alături de oamenii care protestează la Arestul Central, acolo unde Călin Georgescu este închis. Acolo au fost și senatorul Ninel Peia, fostul deputat Antonio Andrusceac, europarlamentarul Luis Lazarus și deputatul Daniel Ghiță. În timp ce Ninel Peia a lansat un apel de unitate pentru suveraniști, Andrușceac și Luis Lazarus le cer parlamentarilor să îl viziteze în fiecare zi pe fostul candidat la prezidențiale, pentru a se asigura care este starea lui de sănătate în spatele gratiilor.

Noul Guvern a emis Hotărârea prin care îi schimbă din funcții pe toți prefecții și subprefecții numiți de PNL și USR / Vezi cine îi înlocuiește / Prefecții UDMR sunt păstrați

A fost emisă, vineri, Hotărârea prin care prefecții și subprefecții care au reprezentat Guvernul Bolojan în teritoriu sunt eliberați din funcții. Astfel, noul guvern Niculescu i-a validat pe noii prefecți propuși de PSD, în cea mai mare parte, cu câteva excepții în județele din Ardeal, unde sunt menținuți reprezentanți ai UDMR. G4Media a semnalat și cazul unor politicieni PMP care au trecut în tabăra PSD, un exemplu concludent fiind al Cătălinei Bozianu, președinta interimară a PMP, numită prefect de Prahova. De asemenea, mai sunt propuneri de subprefecți care n-au fost validate, cel mai probabil pentru că pozițiile sunt negociate politic. De exemplu, organizația PSD Cluj l-a propus pentru funcția de prefect pe Alexandru Cordoș, iar pentru cea de subprefect pe Florentin Burz. Prefectul Cordoș a fost validat în funcție, prin Hotărârea de Guvern, însă nu și Burz, existând interes din partea PSD să ofere la schimb această funcție altor formațiuni politice, pentru a-și asigura un sprijin mai larg în Parlament.

Statul pierde 750 de milioane de lei din taxele pe jocurile de noroc, iar Parlamentul pregătește noi „restricții pe genunchi”. Cine plătește blocajul din industrie

Guvernul Luca Niculescu a aprobat vineri mult-așteptatul proiect de rectificare bugetară, prin care Executivul a reușit să aloce mai multe miliarde de lei către sectoarele din administrație care riscau să rămână fără bani. Este vorba în principal de Sănătate, unde Guvernul a alocat peste 3,2 miliarde de lei în plus la bugetul Casei de Asigurări, acolo unde se înregistra cel mai mare deficit. Chiar și în aceste condiții, Guvernul și-a păstrat ținta de deficit pentru finalul acestui an ca procent din PIB (6,2%), însă termeni nominalii deficitul este așteptat să crească cu 3,5 miliarde lei. Această situație a fost determinată de scăderea încasărilor în unele domenii, în special accize la carburanți, însă o sumă uriașă a fost pierdută și de pe urma modificărilor legislative din domeniul jocurilor de noroc.

Legea privind subvențiile pentru centralele de apartament, retrimisă în Parlament de Nicușor Dan. Ce riscuri invocă președintele

Președintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului, spre reexaminare, legea care permite acordarea de stimulente financiare pentru instalarea centralelor individuale pe combustibili fosili în anumite imobile racordate la sisteme centralizate de încălzire. Potrivit șefului statului, prevederile adoptate de Parlament pot intra în contradicție cu obligațiile asumate de România prin legislația europeană. Președintele avertizează și asupra riscului unor noi proceduri de infringement, dar și asupra efectelor pe termen lung asupra mediului.

Scădere la vânzări de case RA-APPS, cu majorare salarială pentru o treime dintre angajați

Regia administrează, conservă și întreține baza materială de reprezentare și protocol pusă la dispoziția instituțiilor publice centrale ale statului, respectiv pentru Guvernul României, Senatul, Camera Deputatilor, Administrația Prezidențială și Curtea Constituțională. Bugetul acestei activități pentru anul 2026 este prognozat la suma de 61.983 milioane lei, conform contractului încheiat cu Secretariatul General al Guvernului.

Bulgaria intră în scutul NATO anti-drone și rachete. Pasul făcut pentru consolidarea apărării aeriene

Bulgaria se alătură unei inițiative NATO menite să consolideze apărarea împotriva amenințărilor aeriene moderne, precum dronele, rachetele de croazieră și bombele ghidate. Documentul de aderare, semnat de ministrul Apărării de la Sofia, urmează să fie aprobat de Parlamentul bulgar.

“Ale cui interese?" Raportul democraților care atinge România - Analiză de Ana Maria Păcuraru

Cu patru zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, democrații din comisia de politică externă a Senatului american și-au pus pe masă lista de anchete. Raportul lor acuză administrația Trump că a amestecat politica externă cu afacerile familiei prezidențiale și ale apropiaților ei. Casa Albă respinge acuzațiile și spune că nu există niciun conflict de interese. Dar, dacă democrații câștigă Senatul, acest document poate deveni agenda audierilor de anul viitor, arată corespondentul Realitatea PLUS la Casa Albă, jurnalista Ana Maria Păcuraru, realizatoarea emisiunii "Miza Zilei".

Bende Sándor: Tarifele de distribuție a energiei nu sunt stabilite politic, ci în funcție de costurile fiecărui operator - Financial Intelligence

Tarifele de distribuție a energiei electrice nu sunt stabilite pe criterii politice, ci în funcție de costurile fiecărui operator, de numărul consumatorilor deserviți și de cantitatea de energie distribuită, a declarat Bende Sándor, deputat UDMR și președinte al Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, în cadrul Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, organizat de Distribuție Energie Electrică România (DEER), la Cluj-Napoca.

AUR: Proiect de lege pentru judecarea de urgenţă a contestaţiilor depuse de consilierii excluşi din partide

Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament un proiect de lege care introduce termene stricte şi proceduri de judecată rapidă pentru contestaţiile consilierilor locali şi judeţeni excluşi din partide, pentru a elimina situaţiile în care aleşii îşi păstrează mandatele pe durata unor procese întinse pe mai mulţi ani, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial al formaţiunii.

Ilie Bolojan nu exclude votul PNL alături de AUR. Ce spune despre demiterea Guvernului Niculescu

Ilie Bolojan admite posibilitatea ca PNL și AUR să voteze aceleași proiecte în Parlament, inclusiv o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Luca Niculescu. Fostul premier nu exclude nici ca liberalii să susțină inițiative ale partidului condus de George Simion, dacă acestea sunt considerate bune. Declarațiile vin după o perioadă în care liderul liberal a respins categoric ideea unei colaborări politice cu AUR.

Mădălin Borș: Investițiile în securitatea cibernetică a infrastructurii energetice vor putea fi recunoscute în tarifele de distribuție - Financial Intelligence

Investițiile în securitatea cibernetică a infrastructurii energetice vor putea fi recunoscute în viitoarele tarife de distribuție, potrivit unei inițiative legislative adoptate recent de Camera Deputaților, a declarat deputatul Mădălin Borș, vicepreședintele Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor, în cadrul Forumului de Securitate Cibernetică în Energie, organizat de Distribuție Energie Electrică România (DEER), la Cluj-Napoca.

Ministerul Apărării mută decisiv la Steaua! El e omul de care depinde promovarea în SuperLiga

În ultimele zile de mandat ca ministru al Apărării, Radu Miruță a luat o decizie de care poate depinde viitorul Stelei . Acesta a semnat un document prin care clubul Steaua încetează să mai fie în subordinea Departamentului pentru Relația cu Parlamentul și Calitatea Vieții Personalului.

Radu Miruţă: Dacă ministrul Apărării verifică programul SAFE la MApN, să observe cât de profesionişti sunt oamenii de la DGArm şi să îi felicite

Deputatul USR Radu Miruţă a declarat că ministrul Apărării a trimis Corpul de Control la Direcţia Generală de Armament (DGArm) pentru a verifica desfăşurarea programului SAFE la MApN, deşi ar fi putut consulta secţiunea specială de pe site-ul ministerului sau ar fi putut întreba colegii din Parlament care au primit toate detaliile înainte de vot, potrivit unei postări . El a apreciat că este „moda PSD de a căuta scuze” când nu le vine să creadă că miniştrii USR au reuşit în câteva luni ceea ce social-democraţii nu au putut în zeci de ani.

Ion Cristoiu: PSD și-a umflat mușchii ca să-și dea seama că nu-i are

În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu” , publicistul Ion Cristoiu a adus în discuție solicitarea liderului PSD, Sorin Grindeanu, ca situația financiară la zi să fie prezentată în Parlament înainte de rectificarea bugetară .

Joi, 29 Octombrie 2026

6 articole

Nicolae Păun Gigi Becali rasism

Derapajele lui Gici Becali (68 de ani) cu privire la scandările rasiste din timpul derby-ului FCSB – Rapid nu au rămas fără ecou. Nicolae Păun, fondatorul Partidei Romilor Pro-Europa și șeful Comisiei pentru Drepturile Omului din Parlament, i-a transmis un mesaj dur.

Ministrul USR din Republica Moldova, Claudiu Năsui, omagiază social-democrații: „În ultimii zece ani, mai toate inițiativele politice au fost împreuna cu PSD

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării în guvernul de la Chișinău, fostul deputat USR, Claudiu Năsui, a vorbit joi despre colaborarea cu PSD, precizând că majoritatea inițiativelor legislative pe care le-a promovat în Parlamentul României au fost realizate împreună cu social-democrații. Oficialul s-a declarat optimist și în privința colaborării cu noul Guvern de la București.

Tragedia din Spania: Șeful operatorului privat Iryo a avertizat în urmă cu trei săptămâni asupra problemelor sistemului de semnalizare

Directorul general al companiei feroviare Iryo, Fabrizio Favara, a avertizat în Senat, în urmă cu trei săptămâni, asupra problemelor provocate de deconectările sistemului de semnalizare LZB de pe linia de mare viteză Madrid-Sevilla.

SURPRIZĂ Un magistrat ÎCCJ, subordonat Liei Savonea și soț al unei deputate PSD, ajunge secretar general al Guvernului Luca Niculescu

Magistratul este soțul deputatei PSD Gabriela-Corina Ene , aleasă în Parlamentul României în 2024.

SONDAJ. Aproape jumătate dintre români nu mai au încredere în partidele din Parlament. Marius Lulea: „Este nevoie de o schimbare la nivelul clasei politice”

Aproape jumătate dintre români nu mai au încredere în niciunul dintre partidele parlamentare, iar circa 90% consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită. Datele unui barometru, prezentate de Marius Lulea, președintele Institutului pentru Politici Economice și Publice, indică o nemulțumire profundă față de clasa politică, alimentată de problemele economice și de lipsa unei alternative în care alegătorii să creadă.

Parlamentul Republicii Moldova organizează audieri după compromiterea datelor a 750.000 de cetăţeni

Z.B. Internaţional / 29 octombrie, 20:25

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont