Manda, atac dur la USR: România nu trebuie să plătească pentru funcția niciunui om
Declarațiile social-democratului vin pe fondul adoptării reformei ANI, în urma căreia liderul USR, Dominic Fritz, își pierde postul de primar al Timișoarei, pe fondul verdictului dat de Înalta Curte de Casație și Justiție, care a stabilit că actualul primar al orașului de pe Bega se află în conflict de interese cu funcția.
Gândul
•
3 Septembrie 2026
•
15:15
Apa Nova contestă amenda Gărzii de Mediu pentru stația Glina
Disputa cu privire la mirosul neplăcut resimțit în sudul Bucureștiului în nopțile de 17 și 18 august se mută în instanță. Apa Nova contestă procesul-verbal făcut în urma controlului Gărzii Naționale de Mediu. Compania respinge concluzia potrivit căreia stația de epurare Glina ar fi contribuit la apariția mirosurilor reclamate de locuitorii din zonă.
Digi24
•
3 Septembrie 2026
•
15:08
Horațiu Potra scapă de arestul la domiciliu. Mercenarul este sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile
Horațiu Potra scapă de arestul la domiciliu, după ce magistrații de la Înalta Curte au admis contestația făcută la decizia Curții de Apel București. Totuși, liderul mercenarilor se află sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile.
Mercenarul Horațiu Potra scapă de arestul la domiciliu. Instanța a decis înlocuirea măsurii cu controlul judiciar
Horațiu Potra scapă de arestul la domiciliu și va fi judecat sub control judiciar. Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 3 septembrie, contestația formulată de mercenar împotriva măsurii preventive. Decizia este definitivă și a fost luată în dosarul în care Potra este judecat alături de Călin Georgescu și alte 20 de persoane.
Horațiu Potra scapă de arestul la domiciliu dar rămâne sub control judiciar. Decizie ÎCCJ: ce obligații are aliatul lui Georgescu
Curtea Supremă de Justiție a decis astăzi ca Horațiu Potra, aliatul lui Călin Georgescu, să rămână sub control judiciar timp de 60 zile.
Membri ai clanului Corduneanu, trimiși în judecată în dosarul grupării care controla sălile de jocuri. Ce acuzații li se aduc
Dosarul uneia dintre cele mai ample grupări de criminalitate organizată destructurate în ultimii ani a ajuns în instanță. Printre cei trimiși în judecată de DIICOT se numără și mai mulți membri ai clanului Corduneanu din Iași, precum și o avocată din Baroul Iași, acuzată că ar fi încercat să îngreuneze o anchetă penală.
Gândul
•
3 Septembrie 2026
•
14:25
OFF The Record. Invitat: Călin Nistor, fost procuror șef DNA
Atacurile politicului la adresa sistemului judiciar au ca scop slăbirea Justiției în ochii cetățeanului, arată CSM. Numai că, spre deosebire de alți ani, acum atacurile au venit din partea dreaptă a eșicherului politic, nu din partea stângă.
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
13:57
BREAKING: Guvernul a cerut Comisiei Europene să urgenteze verificările pe „amendamentul Fritz”
Guvernul României a cerut Comisiei Europene să urgenteze verificările pe „amendamentul Fritz” din Legea integrității, pentru ca în cazul unor observații să poată fi modificat actul normativ înainte de a trimite solicitarea de plată pentru acest jalon din PNRR. Premierul Ilie Bolojan și ministra Oana Țoiu au avut o discuție în acest sens cu comisarul european pentru Justiție, Michael McGrath.
Mirosul greu de suportat din București declanșează un conflict între Apa Nova și Garda de Mediu. Disputa ajunge în instanță
Compania susține că acuzațiile privind Glina nu sunt demonstrate prin date tehnice și anunță că va contesta în instanță sancțiunea primită.
Digi24
•
3 Septembrie 2026
•
13:29
Reacția Apa Nova după raportul Gărzii de Mediu privind mirosul insuportabil resimțit în București în luna august
Apa Nova București respinge concluziile Gărzii Naționale de Mediu privind posibila legătură dintre Stația de Epurare a Apelor Uzate Glina și episodul de miros puternic resimțit în Capitală și Ilfov în 17 și 18 august. Compania susține că afirmațiile inspectorilor nu sunt susținute de măsurători care să demonstreze o legătură de cauzalitate și anunță că va contesta în instanță procesul-verbal de contravenție.
Gândul
•
3 Septembrie 2026
•
13:08
Judecătorul CCR Bogdan Licu mărturisește public că a făcut și el parte din trupele de Securitate. Unde se afla la Revoluție
Bogdan Licu, judecător al Curții Constituționale a României (CCR), a mărturisit public că și el a făcut parte din trupele de Securitate, dar nu din aceeași unitate militară cu directorul SPP, Lucian Pahonțu . Bogdan Licu a declarat pentru „Independent news” că în decembrie 1989 era militar în termen.
Curtea UE: Regimul autocratic al lui Putin nu este suficient pentru a îngheța activele companiilor legate de Rusia
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit joi că regimul autocratic al Rusiei nu este, în sine, un motiv suficient pentru înghețarea activelor unei companii care are legături indirecte cu o persoană sancționată de UE.
Gândul
•
3 Septembrie 2026
•
12:07
Clotilde Armand, plângere la ANI împotriva Liei Savonea
Fostul primar al Sectorului 1 din București, Clotilde Armand, condamnată la un an de închisoare de Judecătoria Sectorului 1, printr-o sentință care nu este definitivă, a postat joi, 3 septembrie, pe pagina personală de Facebook , un mesaj intitulat „Cum se fabrică o „penală”. Scurt ghid”. Membra USR spune că „nu a luat niciun ban din proiectele primăriei de sector”, că „toate titlurile care spun că a fost condamnată penal sunt fake news” și că urmează să depună, la Agenția Națională de Integritate (ANI) o plângere împotriva președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Lia Savonea.
Gândul
•
3 Septembrie 2026
•
12:02
Alexandru Rogobete acuză USR că folosește banii României în războiul politic: „Este trădare de țară”
Fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete lansează un atac dur la adresa USR, după un demers despre care susține că ar fi vizat adoptarea, în Comisia pentru Libertăți Civile, Justiție și Afaceri Interne LIBE a Parlamentului European, a unei rezoluții privind situația statului de drept din România.
G4Media
•
3 Septembrie 2026
•
11:20
Bogdan Licu, judecător CCR, a făcut parte din Trupele de Securitate ca soldat în termen în timpul Revoluției din decembrie 1989
Bogdan Licu, judecător al Curții Constituționale, a confirmat pentru Independent News că în timpul Revoluției din decembrie 1989 era militar în termen în cadrul fostelor Trupe de Securitate, actualmente Jandarmeria Română, din care a făcut parte și actualul director al SPP, Lucian Pahonțu.
Digi24
•
3 Septembrie 2026
•
11:00
Ai primit o amendă pe care o consideri nedreaptă? Avocatul explică în cât timp o poți contesta și ce probe pot conta în instanță
O amendă contravențională poate fi contestată atunci când persoana sancționată susține că nu a săvârșit fapta, că împrejurările au fost consemnate eronat ori că procesul-verbal nu îndeplinește cerințele legale. Plângerea se înaintează instanței în termenul prevăzut de legislație, iar soluționarea cauzei depinde de argumentele și probele prezentate. Avocatul Bogdan Pițigoi a explicat pentru Digi24.ro ce aspecte trebuie avute în vedere, care sunt neregulile ce pot cântări în fața judecătorului și prin ce dovezi își poate susține poziția cel care consideră că a fost amendat pe nedrept.
Digi24
•
3 Septembrie 2026
•
10:55
Nicuşor Dan a participat la şedinţa CSM. Plenul discută desemnarea unor procurori şi concursurile de admitere în magistratură
Președintele Nicușor Dan a participat joi la ședința plenului Consiliului Superior al Magistraturii și a declarat că va lua parte la discutarea primului punct de pe ordinea de zi, privind desemnarea unor procurori care vor efectua urmărirea penală în cauzele prevăzute de Legea nr. 49/2022, dar nu va participa la deliberare și vot, pentru a nu influența decizia.
Digi24
•
3 Septembrie 2026
•
10:48
Raport al Consiliului Europei: Închisorile din România sunt supraaglomerate, iar condițiile din aresturi, „deplorabile”
Autoritățile române au făcut progrese semnificative în prevenirea relelor tratamente aplicate persoanelor private de libertate, însă condițiile din centrele de detenție ale Poliției au rămas foarte precare, iar supraaglomerarea penitenciarelor a continuat să reprezinte o problemă gravă, potrivit unui raport publicat joi de Comitetul pentru Prevenirea Torturii (CPT) al Consiliului Europei. Închisorile funcționau la 119,5% din capacitate, iar unii deținuți dispuneau de numai doi-trei metri pătrați în celule.
Fiica lui Gigi Becali, învinsă în instanță! După șase amânări, judecătorii au dat verdictul
Teodora (31 de ani), fiica lui Gigi Becali (68 de ani), a fost învinsă în instanță în dosarul în care a contestat amenda aplicată de Garda de Mediu. După două amânări ale cauzei și alte șase amânări a pronunțării, magistrații de la Judecătoria Constanța au decis respingerea cererii formulate de aceasta.
Digi24
•
3 Septembrie 2026
•
09:30
Nicolas Maduro și soția sa încearcă să obțină achitarea de acuzațiile de trafic de droguri pe motiv de imunitate
Fostul președinte venezuelean Nicolas Maduro și soția sa, Cilia Flores, au solicitat miercuri unui judecător respingerea actului de acuzare privind traficul de droguri care le este adus, invocând faptul că beneficiază de imunitate în calitate de șef de stat și primă doamnă ai unei țări străine, relatează Euronews .
ÎCCJ, așteptată să se pronunțe astăzi în procesul dintre magistrați și Guvern privind plata drepturilor salariale restante | AUDIO
Verdict așteptat astăzi în procesul dintre magistrați și Guvern, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Este vorba despre plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.
Fiica cea mare a lui Gigi Becali a primit lovitura de la instanță
Teodora Becali (31 de ani), fiica cea mare a lui Gigi Becali (68 de ani), a primit lovitura de la Judecătoria Constanța.
Digi24
•
3 Septembrie 2026
•
06:00
Verdict așteptat în procesul cu miză de 1 miliard de euro între magistrați și Guvern, la Înalta Curte de Casație și Justiție
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) este așteptată să se pronunțe joi, 3 septembrie, în procesul deschis împotriva Guvernului și a Ministerului de Finanțe pentru plata drepturilor salariale restante ale magistraților. În primă instanță, Curtea de Apel București a obligat Executivul să achite sumele, inclusiv prin rectificare bugetară, iar miza procesului este de aproximativ un miliard de euro.
Digi24
•
3 Septembrie 2026
•
06:00
Judecătoarea Liliana Alexe ar putea fi suspendată din funcție. O decizie este așteptată astăzi la CSM
Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) judecă astăzi o cerere a Inspecției Judiciare pentru suspendarea din funcție a Lilianei Alexe, judecătoarea de la Curtea de Apel București care a suspendat în primă instanță activitatea ROMATSA.