SUA și China se apropie de paritate în domeniul inteligenței artificiale. Beijingul ar putea domina mai multe tehnologii strategice până în 2030
China ar putea deveni un lider mondial în dezvoltarea modelelor lingvistice de mari dimensiuni și în alte domenii tehnologice strategice până la sfârșitul deceniului, potrivit unei analize Bloomberg Intelligence. Statele Unite ar putea păstra un avantaj modest în dezvoltarea celor mai avansate modele de inteligență artificială, în timp ce China ar putea avea un avantaj în implementarea tehnologiei la costuri mai mici.
Finlanda deschide o anchetă penală privind presupuse daune aduse mediului pe șantierul unui centru de date Google
Proiectul face parte dintr-un plan anunțat luna trecută de Alphabet, de a investi 15 miliarde de dolari în infrastructura de inteligență artificială din Finlanda, pe care compania americană a descris-o drept cea mai mare investiție a sa în Europa, scrie Reuters .
PayPoint vine în sprijinul comercianților parteneri și lansează agentul bazat pe inteligență artificială EMA
Integrat în Call Center, EMA lucrează alături de echipa de agenți, iar comercianții pot solicita transferul apelului către un reprezentant.
Un model AI chinezesc a executat atacuri cibernetice complexe și a ignorat regulile de siguranță
Un model de inteligență artificială dezvoltat în China a reușit să execute atacuri cibernetice complexe, fără intervenție umană directă, în cadrul unor teste controlate. Rezultatele arată cât de mult au avansat aceste tehnologii și ridică noi semne de întrebare despre riscurile utilizării lor de către hackeri.
VIDEO Ce date să NU introduceți în AI. Parole diferite pentru fiecare cont, fără date de naștere sau alte informații personale - avertisment DNSC la Maratonul digitalizării
Diana Alisa Pașavel, expert în cadrul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), recomandă la Maratonul digitalizării. România conectată, organizat de Profit.ro și având ca partener exclusiv compania Metaminds. evitarea furnizării de date sensibile, utilizarea unor parole diferite pentru fiecare cont și verificarea atentă a mesajelor care solicită acțiuni urgente.
Fanatik
•
29 Octombrie 2026
•
10:30
"Fiul lui Călin Georgescu a câştigat Balonul de Aur". Cum au reacţionat românii la postarea virală făcută cu AI-ul pe social media
În timp ce microbişti din întreaga lume îl celebrau pe noul „Balon de Aur”, premiat la Londra, susţinătorii lui Călin Georgescu luau cu asalt Curtea de Apel din Bucureşti, în speranţa că fostul candidat la prezidenţiale va fi eliberat din arestul central. Un internaut a avut inspiraţia să lege cele două evenimente şi să creeze un videoclip care a devenit viral.
VIDEO Statul să elimine birocrația prin digitalizare, nu să o mute pe calculator. Valentin Stănescu, director regional Dell Technologies: Sistemele administrației nu comunică între ele. Acum vor AI, pentru că au început și alții - Maratonul digitalizării
Acesta atrage atenția și asupra riscurilor implementării inteligenței artificiale în instituții care folosesc baze de date incorecte și sisteme informatice care nu comunică între ele.
UiPath Foundation a obținut aprobare de la Ministerul Educației pentru un opțional de literație în inteligență artificială - StartupCafe
La inițiativa UiPath Foundation , Ministerul Educației și Cercetării a aprobat programa școlară pentru prima disciplină opțională din oferta națională dedicată literației în inteligență artificială, potrivit unui comunicat transmis, joi, StartupCafe.ro.
Samsung Electronics raportează profit record - de șase ori mai mare în trimestrul al treilea, datorită AI - Economica.net
Din iulie până în septembrie anul curent, cel mai mare producător de cipuri de memorie din lume a înregistrat un profit net de 75.130 miliarde woni (50,5 miliarde de euro), o creştere de 514,6% faţă de anul precedent. De asemenea, profitul operaţional a ajuns la 107.400 miliarde woni (72,3 miliarde de euro), de aproape nouă ori peste cifra atinsă în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Digi24
•
29 Octombrie 2026
•
07:02
Avertismentul Anthropic: Daunele provocate de AI ar putea fi mai mari decât pot plăti companiile de asigurări
Compania americană Anthropic avertizează, în documentele depuse pentru listarea la bursă, că eventualele daune provocate de sistemele sale de inteligenţă artificială ar putea fi atât de mari încât nici întreaga industrie mondială a asigurărilor să nu dispună de resursele necesare pentru a le acoperi, relatează CNBC, citată de News.ro.
Bursa
•
29 Octombrie 2026
•
05:55
CNBC: Daunele provocate de AI ar putea depăşi capacitatea asigurătorilor, avertizează Anthropic
Compania americană Anthropic avertizează în documentele depuse pentru listarea la bursă că daunele provocate de un incident major asociat inteligenţei artificiale ar putea fi atât de mari încât nici întreaga industrie mondială a asigurărilor să nu aibă capacitatea de a le acoperi, relatează CNBC.
Samsung avertizează că deficitul de cipuri AI se va agrava. Producția pentru 2027 este deja contractată
Gigantul tehnologic a înregistrat un profit operațional de 107.400 de miliarde de woni în trimestrul iulie-septembrie 2026, față de 12.200 de miliarde de woni în aceeași perioadă din 2025, transmite Reuters . Divizia de semiconductori a generat aproape întregul profit al grupului, respectiv 106.500 de miliarde de woni, datorită cererii explozive pentru componente utilizate în centrele de date AI.
G4Media
•
29 Octombrie 2026
•
05:50
Google lansează Gemini 4 Carbon, un AI capabil să descopere și să exploateze vulnerabilități
Google DeepMind a prezentat Gemini 4 Carbon, un nou model de inteligență artificială capabil să identifice vulnerabilități informatice, să testeze exploatarea acestora și să genereze soluții de securitate, transmite Mediafax. Deși compania anunță performanțe record, accesul este limitat inițial.
Bursa
•
29 Octombrie 2026
•
05:29
CNBC: Anthropic testează structura de „public benefit corporation” printr-un IPO de 1.500 de miliarde de dolari
Structura de „public benefit corporation” (PBC) a Anthropic ridică întrebări pentru investitori înaintea listării bursiere de 1.500 de miliarde de dolari, potrivit CNBC . Compania vrea să devină primul laborator major de AI care testează apetitul pieţelor publice, iar statutul de PBC o obligă să echilibreze mandatul pentru beneficiul public cu responsabilităţile fiduciare faţă de acţionari.
Google lansează Gemini 4 Carbon, un AI capabil să descopere și să exploateze vulnerabilități informatice. De ce accesul este restricționat
Anunțat miercuri, 28 octombrie, Gemini 4 Carbon este prezentat de Google drept cel mai performant model AI al companiei. Acesta a fost dezvoltat pentru programare avansată, analiza sistemelor informatice și rezolvarea unor probleme tehnice complexe. Spre deosebire de chatboturile obișnuite, Carbon poate executa sarcini succesive timp de mai multe zile, inclusiv identificarea cauzelor unor erori și modificarea codului necesar remedierii lor.
Sărbătoarea zilei, joi, 29 octombrie 2026. Vezi cine își aniversează onomastica: multe femei îi poartă numele
sărbătoare 29 octombrie, Sf. Anastasia/ foto AI
„Cash is king” în cursa AI. Google consumă 9 miliarde de dolari, în timp ce Microsoft generează 18,6 miliarde
Schimbarea de atitudine vine după o perioadă în care piețele au recompensat investițiile agresive în centre de date, procesoare și infrastructură AI, inclusiv pe cele finanțate prin împrumuturi, transmite Reuters . Acum, investitorii urmăresc tot mai atent fluxul de numerar disponibil, indicatorul care arată câți bani rămân unei companii după cheltuielile operaționale și investiții.