Gândul
•
12 Septembrie 2026
•
17:37
Peter Magyar schimbă legea adopțiilor LGBTQ+ din Ungaria
Premierul ungar Peter Magyar a anunțat că guvernul său va modifica sistemul prin care sunt aprobate adopțiile, astfel încât deciziile să nu mai fie luate de un ministru, ci de specialiști. În prezent, legislația introdusă în 2020, în timpul guvernării lui Viktor Orban, împiedică practic cuplurile de același sex să adopte copii.
Bursa
•
12 Septembrie 2026
•
17:27
Euronews: Anthropic cere companiilor de inteligenţă artificială să încetinească dezvoltarea modelelor
Directorul executiv al companiei Anthropic, Dario Amodei, a făcut apel la companiile din domeniul inteligenţei artificiale să încetinească ritmul dezvoltării modelelor avansate, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari privind riscurile asociate apariţiei superinteligenţei artificiale, relatează Euronews.
„Vom schimba asta”. Peter Magyar anunță că legislația privind adopția de către cuplurile de același sex va fi modificată
În Ungaria, adopția de către cuplurile de același sex a fost posibilă până la sfârșitul anului 2020, cu condiția ca unul dintre parteneri să depună cererea în calitate de persoană singură. Cu toate acestea, guvernul condus, la acea vreme, de Viktor Orban, a modificat legea, iar cuplurile de același sex nu au mai putut adopta un copil.
Gândul
•
12 Septembrie 2026
•
15:24
Alegeri în Suedia: Stânga conduce, dar cursa s-a strâns
Suedezii votează duminică , 13 septembrie, pentru un nou Parlament. Social-democrații, conduși de Magdalena Andersson, sunt în continuare pe primul loc în sondaje, dar diferența față de blocul de dreapta s-a redus în ultimele săptămâni. Actualul premier, Ulf Kristersson, încearcă să obțină un nou mandat, iar o eventuală victorie a dreptei ar putea aduce pentru prima dată Democrații Suedezi în guvern.
G4Media
•
12 Septembrie 2026
•
15:21
Ministrul Alexandru Nazare s-a căsătorit / Nașul de cununie, Kyriakos Pierrakakis - ministrul grec al Finanțelor și președinte Eurogrupul / Cine este mireasa
Nuntă mare astăzi în Capitală, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, punându-și oficial pirostriile. În vârstă de 46 de ani, Nazare s-a căsătorit cu aleasa sa, interpreta de muzică populară Maria Mihali (din Baia Mare), în vârstă de 30 de ani. Potrivit presei tabloide, cei doi sunt într-o relație de circa doi ani. Nașul de cununie e nimeni altul decât Kyriakos Pierrakakis, ministrul de Finanțe al Greciei, un personaj important al scenei politice europene dat fiind că este și președintele Eurogrupul (organismul în cadrul căruia miniștrii din statele UE se întrunesc pentru responsabilități comune, pe zona euro). De altfel, Kyriakos Pierrakakis (foto jos) a avut o întâlnire oficială, vineri, și cu președinele României, Nicușor Dan. Trebuie reamintit că numele lui Nazare a fost vehiculat printre potențialii nominalizați la funcția de premier.
Gândul
•
12 Septembrie 2026
•
13:31
Bolojan aprobă majorări de 23 de milioane de lei în firmele locale
Guvernul demis condus de prim-ministrul Ilie Bolojan a adoptat vineri, 11 septembrie, un memorandum prin care aprobă alocarea a 22,9 milioane de lei pentru creșterea cheltuielilor de natură salarială și ocuparea posturilor vacante în 22 de companii aflate în subordinea administrațiilor locale din 18 județe ale României. Este vorba de firme care asigură servicii precum transportul public local, alimentarea cu apă, salubrizarea și canalizarea, administrarea domeniului public, furnizarea energiei termice sau administrarea parcurilor publice.
Bursa
•
12 Septembrie 2026
•
13:20
Bogdan Ivan: Preţul carburanţilor a ajuns la un nivel „istoric”, Guvernul trebuie să intervină
Fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan (PSD), atrage atenţia asupra creşterii preţului carburanţilor şi vorbeşte despre un „preţ istoric” de 10,43 lei la pompă, potrivit unui mesaj publicat pe pagina sa oficială de Facebook.
HotNews
•
12 Septembrie 2026
•
12:52
Una dintre cele trei țări care încă vânează balene vrea să interzică această practică - HotNews.ro
Guvernul Islandei va prezenta în februarie un proiect de lege privind vânătoarea de balene care ar putea interzice această practică, o măsură care ar face ca Norvegia și Japonia să rămână singurele două țări din lume care continuă vânătoarea comercială de balene, transmite Reuters.
Fanatik
•
12 Septembrie 2026
•
12:39
Premier League, etapa 4, pe VOYO! Weekend de foc cu Manchester United - Manchester City cap de afiș
Spectacolul din Premier League se vede în acest an în direct și în EXCLUSIVITATE pe VOYO și VOYO Sport 1! Cel mai tare campionat din lume se întoarce cu etapa a 4-a cu meciuri spectaculoase. Desigur, cap de afiș Manchester United – Manchester City, un derby pentru care fierbe nordul Angliei.
Gândul
•
12 Septembrie 2026
•
11:51
Rogobete: Avem nevoie de un Guvern stabil în România
Alexandru Rogobete susține nevoia unui Guvern stabil în România și critică măsurile bazate doar pe reducerea cheltuielilor. Într-o postare pe Facebook, spune că reformarea sistemului medical trebuie susținută prin finanțare. El avertizează că reducerea cheltuielilor, fără investiții, nu este suficientă pentru un sistem sustenabil.
Bolojan aprobă bani pentru 22 de companii locale. Sute de angajări și majorări salariale, finanțate de Guvern
Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan a aprobat aproape 23 de milioane de lei pentru 22 de operatori economici locali din 18 județe. Banii vor acoperi atât majorări salariale, cât și ocuparea unor posturi vacante sau înființarea unor funcții noi în companiile care furnizează servicii publice.
Bogdan Ivan acuză Guvernul Bolojan că îi sărăcește pe români: Carburanții s-au scumpit galopant în ultimele luni
Deputatul PSD și fostul ministru al Energiei Bogdan Ivan a criticat, sâmbătă, Guvernul Bolojan pentru creșterea prețurilor la carburanți. El a menționat un „preț istoric” la pompă, de 10,43 lei pe litru, cerând intervenția Guvernului și a instituțiilor statului.
Gândul
•
12 Septembrie 2026
•
08:52
Ion Cristoiu: Nicușor Dan nu desemnează un premier, deoarece e ocupat - Scrie
În Pastila sa editorială de sâmbătă, 12 septembrie, gazetarul Ion Cristoiu afirmă că Nicușor Dan nu desemnează un premier, deoarece este ocupat cu scrisul.