Vineri, 30 Octombrie 2026

24 articole

Sorin Grindeanu: A doua rectificare bugetară va arăta situaţia reală a finanţelor publice,

Sorin Grindeanu a declarat că statul trebuie să îşi onoreze obligaţiile pentru asigurarea serviciilor esenţiale până la sfârşitul anului, acesta fiind sensul primei rectificări bugetare pe care Guvernul Niculescu a adoptat-o vineri în regim de urgenţă, potrivit unei postări . El a precizat că este asigurată finanţarea pentru medicamente şi spitale, este acoperit necesarul pentru plata pensiilor până la sfârşitul anului, sunt alocate fonduri pentru asistenţii sociali, persoanele cu dizabilităţi şi protecţia copilului, şi începe readucerea lichidităţii în economie prin plata datoriilor către firmele româneşti.

Gabriel Toncean, reconfirmat în funcția de director executiv al Federației Internaționale de Culturism și Fitness pentru încă patru ani

România își menține astfel reprezentarea în conducerea Federației Internaționale de Culturism și Fitness. La congresul desfășurat în Spania au participat reprezentanți din 102 țări.

Guvernul a aprobat pachetul Finanţelor pentru iarnă şi investiţii

A.M. Macroeconomie / 30 octombrie, 15:16

Care sunt principalele riscuri pentru ţinta de 6,25% la deficitul bugetar în 2026 - opinie Consiliul Fiscal - Economica.net

„Rectificarea bugetară din acest an are loc cu întârziere, din cauza unei crize politice majore. Această criză a creat multă incertitudine şi a afectat în mod inerent evoluţia economiei, dincolo de impactul contracţionist al corecţiei bugetare. Aversiunea faţă de risc a fost alimentată de criza politică, ce probabil explică parţial şi diminuarea investiţiilor străine directe în economie. Mediul internaţional foarte ostil (războaie îndelungate, o nouă creştere a preţurilor la energie şi materii prime, ce sunt denominate în dolari SUA, o înăsprire a politicilor monetare ale FED şi BCE, care reverberează pe pieţele financiare internaţionale, etc.) a lovit în plus economia autohtonă. Rectificarea era prima urgenţă a noului Guvern şi va elimina din întârzieri la plata unor facturi”, se arată în opinia CF citată de Agerpres .

Fostul prim-ministru Ludovic Orban, atac dur la PSD: Totul este o parodie nenorocită, un discurs pervers, schizoid

Ludovic Orban acuză PSD că controlează Guvernul și susține că premierul Luca Niculescu nu are autoritate reală. Fostul premier avertizează că social-democrații îl vor îndepărta dacă nu le respectă solicitările, scrie Mediafax .

Guvernul a aprobat setul de măsuri propus de Ministerul Finanțelor pentru sprijinirea pregătirii localităților pentru iarnă, finanțarea serviciilor esențiale, continuarea investițiilor și menținerea disciplinei bugetare la final de an - Financial Intelligence

​În ședința de Guvern de a fost aprobat proiectul de Ordonanță de urgență propus de Ministerul Finanțelor, care cuprinde un set de măsuri pentru sprijinirea pregătirii pentru iarnă a localităților, eficientizarea utilizării resurselor bugetare existente, facilitarea plății facturilor restante, asigurarea continuității finanțării serviciilor publice esențiale, a investițiilor și întărirea disciplinei cheltuielilor, pentru a preveni acumularea de noi obligații de plată fără acoperire bugetară, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Finantelor.

Cod QR pe bonul fiscal. Amenzile de până la 4.000 lei pentru firme, amânate din nou. Se elimină taxa Temu, iar bunurile confiscate vor fi vândute mai repede - măsuri adoptate de Guvern - StartupCafe

Guvernul condus de Luca Niculescu a adoptat vineri prelungirea cu un an a perioadei în care nu se aplică amenzi pentru bonurile fiscale care nu conțin anumite date obligatorii sub formă de cod QR.

PSG pregătește 80 de milioane de euro pentru fotbalistul Barcelonei! Chelsea poate intra într-o licitație uriașă

Presa internațională informează că PSG pregătește o ofertă de 80 de milioane de euro pentru Fermin Lopez (23 de ani), fotbalistul Barcelonei care este curtat intens și de Chelsea, din Premier League.

Guvernul a aprobat rectificarea bugetară - Lista ministerelor care primesc și pierd bani

"Pregătim o a doua rectificare bugetară în termenul legal, până la 30 noiembrie și ne propunem să începem discuțiile pe bugetul anului rumător în cel mai scurt timp posibil", a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

Guvernul a adoptat rectificarea bugetară | Alexandru Nazare: Cartonașele galbene s-au dat. Orice deviere de la acest traseu ne poate duce la un cartonaș roșu fără anunț

Guvernul a adoptat, în ședința de vineri, rectificarea bugetară. Potrivit calculelor Ministerului Finanțelor, în urma rectificării, deficitul bugetar crește cu 3,5 miliarde de lei. Deficitul bugetului general consolidat în termeni cash rămâne 6,24% din PIB.

Procurorul general al Slovaciei a decis redeschiderea anchetei privind donaţia de avioane MiG-29 către Ucraina de către precedentul guvern

Procurorul general al Slovaciei, Maros Zilinka, a dispus vineri redeschiderea anchetei privind donarea unor avioane de vânătoare MiG-29 şi sisteme de apărare anitaeriană Ucrainei de către precedentul guvern de la Bratislava, transmite agenția de știri Reuters, citați de Agerpres.

Politico: Wes Streeting afirmă că guvernul britanic nu va recurge la tăieri „arbitrare” ale ajutoarelor sociale

A.M. Internaţional / 30 octombrie, 14:45

Accidentul feroviar din Spania: 51 de străini din 23 de țări, printre victime. Mesajul premierului Pedro Sanchez

Cel puțin 51 de cetățeni străini, din 23 de țări, au fost implicați în accidentul feroviar produs în Spania, potrivit unor surse din cadrul Ministerului Afacerilor Externe spaniol, citate de The Guardian. Guvernul de la Madrid caută soluții „pentru ca o tragedie de această amploare să nu se mai repete niciodată", a transmis premierul Pedro Sanchez.

DOCUMENT Decizie după blocajul Bolojan. Cheltuielile de promovare ale României în Qatar, pentru un loc in conducerea ITU, tăiate la 250.000 de lei. Bolojan blocase anterior cheltuirea a 860.000 de lei

Anterior, premierul interimar Ilie Bolojan a blocat în ultima sa ședință de guvern alocarea a 860.000 de lei pentru aceste cheltuieli.

Fostul premier al Ucrainei avertizează că armistițiul din Oleșki nu va aduce un armistițiu mai amplu cu Rusia

Arseni Iațeniuk a fost întrebat de Euronews dacă armistițiul din Oleșki ar putea deveni un prim pas către un acord mai amplu, însă fostul premier al Ucrainei a exclus acest scenariu.

Premierul Luca Niculescu vrea un nou centru pentru mari arși, la 11 ani de la Colectiv. Apel către ministrul Sănătății

Premierul Luca Niculescu a declarat vineri, la începutul ședinței de Guvern, că statul român are în continuare restanțe majore în privința tratării pacienților cu arsuri grave. La 11 ani de la tragicul incendiu din clubul Colectiv, șeful Executivului i-a solicitat ministrului Sănătății să demareze de urgență proiectul pentru un nou centru destinat adulților cu arsuri severe în Capitală .

Adrian Câciu, atac dur la Ilie Bolojan: Acuzații de minciună și dezinformare privind banii din PNRR

Adrian Câciu lansează acuzații grave la adresa fostului premier Ilie Bolojan, pe care îl acuză că a prezentat românilor estimările privind absorbția fondurilor din PNRR drept rezultate deja obținute. Fostul ministru al Finanțelor susține că raportul oficial al Ministerului Finanțelor arată o situație diferită de cea prezentată public și avertizează că o parte importantă a investițiilor programate nu a fost realizată. Criticile îl vizează și pe Dragoș Pîslaru, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene.

Daniel Zamfir a găsit în minister mulţi "oameni cu renume din USR", beneficiari de indemnizaţii uriaşe în mai multe consilii de administraţie

Numirea în fruntea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului a lui Daniel Zamfir a însemnat şi uşurarea organigramei cu vreo 70 de salarii plătite din bani publici. Zamfir spune că mulţi dintre angajaţi s-au speriat de el şi au părăsit instituţia.

Guvernul prelungește cu încă trei luni plafonarea prețului la motorină. Anunțul premierului Luca Niculescu

Guvernul României va prelungi, în ședința de vineri, cu încă trei luni, perioada de aplicare a măsurilor de limitare a scumpirii motorinei, potrivit anunțului făcut de premierul Luca Niculescu.

Guvernul prelungește cu încă trei luni măsurile pentru limitarea majorărilor la preţul motorinei

Guvernul prelungește cu încă trei luni perioada de aplicare a măsurilor pentru limitarea majorărilor la preţul motorinei, a anunţat prim-ministrul Luca Niculescu vineri, în deschiderea ședinței de guvern.

Guvernul discută prelungirea situaţiei de criză pe piaţa țițeiului

Guvernul discută, în ședința de vineri, 30 octombrie, un proiect de hotărâre prin care propune prelungirea cu trei luni a situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere , respectiv benzină și motorină. Măsura vizează perioada 1 noiembrie 2026 – 31 ianuarie 2027 și permite menținerea intervențiilor prin care autoritățile urmăresc să limiteze creșterea prețurilor la carburanți.

VIDEO Intervenție în benzinării. Guvernul prelungește cu trei luni măsurile de criză pe piața țițeiului

'Pregătirea pentru iarnă, cum am spus, un alt subiect important. Vă rog să puneți accentul pe monitorizarea situației privind necesarul de energie, inclusiv din depozitele de gaze, și funcționarea sistemului.

Măsuri pentru problemele urgente de finanţare din Sănătate, adoptate vineri de Guvernul Luca Niculescu - Economica.net

„Avem spre discuţie şi aprobare un pachet considerabil de măsuri care să răspundă preocupărilor şi cerinţelor românilor. Nu putem face totul deodată, cum am mai spus, dar deciziile de azi sunt un pas important. Sunt câteva teme mari pe care le avem în vedere: rectificarea bugetară, accelerarea finalizării PNRR şi pregătirea pentru iarnă. Vom rezolva în şedinţa de guvern de azi problemele urgente de finanţare din Sănătate. Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate vor primi azi, prin această primă rectificare bugetară realizată, sume prin care asigurăm medicamente, materiale sanitare, servicii medicale pacienţilor, inclusiv celor înscrişi în programe naţionale de sănătate. Şi, prin reaşezarea pe care o vom decide azi în buget, asigurăm resursele pentru plata tuturor pensiilor până la sfârşitul anului, a drepturilor copiilor şi persoanelor cu dizabilităţi”, a spus premierul la începutul şedinţei de guvern.

Guvernul Niculescu prelungește încă trei luni măsurile pentru limitarea creșterii prețului la motorină

Premierul Luca Niculescu a anunțat că Guvernul va prelungi , în ședința de vineri, perioada de aplicare a măsurilor pentru limitarea creșterilor la prețul motorinei cu încă trei luni.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont