Guvernul deblochează angajările la Transgaz, Transelectrica și Hidroelectrica: Peste 400 de posturi scoase la concurs - HotNews.ro
Guvernul a discutat în ședința de joi trei memorandumuri destinate deblocării procedurilor de recrutare și ocupării a 402 posturi în cadrul celor trei mari companii energetice de stat: Transgaz, Transelectrica și Hidroelectrica. Măsura este justificată de Guverb prin necesitatea asigurării funcționării în condiții de siguranță a Sistemului Energetic Național și a infrastructurilor critice de transport al energiei electrice și al gazelor naturale. Multe dintre posturi sunt tehnice, de electricieni sau ingineri.
Legea biodiversității, adoptată. ONG: ”S-ar putea să avem probleme în curând”
România riscă să fie sancționată de Comisia Europeană, din cauza legii privind biodiversitatea. Iată ce spune la RFI directorul executiv al Platformei pentru Adaptare Climatică, Ciprian Gălușcă, după ce documentul a fost adoptat de Senat, care a dat votul final asupra acestui proiect jalon în PNRR.
Ghid de criză de la Ministerul Energiei: Sfaturi oficiale pentru reducerea voluntară a consumului
Ministerul Energiei a lansat joi, 6 august, un apel către populație, companii, instituții publice și prosumatori, solicitând reducerea voluntară a consumului de energie electrică în intervalul 19:00-23:00, până la finalul lunii august, pe fondul situației critice generate de scăderea istorică a debitului Dunării. Tot joi, Guvernul discută planul de criză pentru energie.
Criza energetică provocată de secetă: Condițiile în care marilor consumatori industriali de energie li se poate limita sau chiar tăia consumul. Guvernul are pe masă cadrul legal
Draftul Planului a fost elaborat încă din 2022, iar cel mai recent a fost pus în dezbatere publică în ianuarie anul acesta .
Digi24
•
6 August 2026
•
10:43
Guvernul discută joi hotărârea prin care marile companii ar putea fi anunțate cu 24 de ore înainte de limitarea temporară a consumul
Guvernul discută joi proiectul prin care marile companii consumatoare ar putea fi notificate cu 24 de ore înainte dacă va fi necesară limitarea temporară a consumului de energie. Mecanismul ar urma să fie folosit doar în situația în care reducerea voluntară nu va mai fi suficientă pentru acoperirea necesarului în orele de vârf.
Guvernul vrea să permită peste 400 de angajări la Transgaz, Transelectrica și Hidroelectrica, pe fondul crizei energetice. Care sunt motivele și ce specialiști se caută
Niciuna dintre aceste societăți nu a înregistrat pierderi și nu avea plăți restante la finele anului trecut și nici nu estimează astfel de pierderi sau plăți restante în acest an.
Patriarhul primei țări creștine din lume va fi judecat într-un proces fără precedent - HotNews.ro
Conducătorul Bisericii Apostolice din Armenia, țară considerată pe scară largă drept primul stat creștin din lume, și alți șase înalți clerici vor fi judecați într-un proces fără precedent ce începe vineri, în cea mai recentă escaladare a unui conflict acerb cu guvernul prim-ministrului Nikol Pașinian, relatează Reuters .
SURSE Cum a ajuns Victor Ponta să facă jocurile lui Nicușor Dan. Se coace un nou partid
Fostul premier Victor Ponta ia în calcul formarea unui nou partid politic, care să adune voturi atât din rândul electoratului PSD, cât mai ales din zona suveranistă. Astfel, Victor Ponta ar putea fi din nou decisiv pentru Nicușor Dan în perspectiva anului 2028.
Bursa
•
6 August 2026
•
10:05
DPA: Italia instituie cod roşu de caniculă în toate cele 27 de oraşe mari din ţară
Guvernul italian a emis joi cel mai înalt nivel de alertă de caniculă - codul roşu - pentru toate cele 27 de oraşe mari ale ţării monitorizate de Ministerul Sănătăţii din Italia, în contextul în care temperaturile de peste 35 de grade Celsius persistă, transmite agenţia de presă DPA.
Bursa
•
6 August 2026
•
09:59
Guvernul pregăteşte limitarea consumului de energie în contextul scăderii debitului Dunării
Guvernul are pe ordinea de zi a şedinţei de joi un proiect de Hotărâre de Guvern privind aprobarea Planului de Pregătire pentru Riscuri în domeniul energiei electrice, prin care ar urma să fie stabilit mecanismul ce poate fi aplicat în cazul unor dezechilibre majore în sistemul energetic, potrivit HotNews.
Gândul
•
6 August 2026
•
09:58
Guvernul a realizat Planul de Pregătire pentru Riscuri în domeniul energiei electrice. Ce facem în caz de pandemie, cutremur şi chiar conflict armat
Guvernul României a elaborat un Plan de Pregătire pentru Riscuri în Domeniul Energiei Electrice aflat pe masa miniştrilor, în şedinţa din 6 august.
Digi24
•
6 August 2026
•
09:57
Ilie Bolojan, despre angajările în creșele nou construite prin PNRR: „Vom aproba memorandumul în maximum două săptămâni”
Guvernul va aproba, în cel mult două săptămâni, un memorandum care va permite angajarea personalului necesar în creșele ce urmează să fie inaugurate, astfel încât acestea să poată deveni operaționale din toamna acestui an, a anunțat joi premierul interimar Ilie Bolojan. Declarația a fost făcută la inaugurarea unei noi creșe în Sectorul 6 al Capitalei, cea de-a 96-a deschisă prin programul guvernamental.
„Mint, prezintă denaturat lucrurile”. Câciu acuză Guvernul că ascunde recesiunea
„A 11-a lună consecutivă de scădere abruptă a consumului!!! Și îi mai aud pe unii care neagă recesiunea, o «pansează» ca stagnare, extrag din context elemente din comunicatul Fitch, se referă la deficit, dar uită să vadă contracția de 0,6% prognozată de agenția de rating”, a transmis Câciu, pe Facebook .
Gândul
•
6 August 2026
•
09:50
Rheinmetall își scade estimările de vânzări pe 2026
Compania germană de apărare Rheinmetall și-a revizuit în scădere estimările privind vânzările pentru 2026, după ce Guvernul Germaniei a anulat un program de construcție a unor fregate pe care compania era considerată favorită să îl câștige. Deși divizia navală va înregistra pierderi, grupul susține că își menține perspectivele de creștere pe termen lung.
Ingerințele rusești se multiplică înaintea alegerilor din Franța
Cu opt luni înainte de alegerile prezidențiale, ingerințele rusești îndreptate împotriva candidaților se intensifică în Franța, chiar dacă rămân puțin vizibile. Guvernul reamintește că a prezentat recent un proiect de lege, dar o parte a stângii solicită, de asemenea, să se ia măsuri împotriva platformelor precum TikTok sau X.
Guvernul pregătește limitarea consumului de energie electrică printr-un act normativ - HotNews.ro
Guvernul are pe ordinea de zi a ședinței de joi un proiect de Hotărâre de Guvern pentru „aprobarea Planului de Pregătire pentru Riscuri în domeniul energiei electrice”. Este un proiect anunțat de premierul Ilie Bolojan în urmă cu câteva zile, la Palatul Victoria, invocând criza energetică cauzată de reducerea debitului Dunării. „Este o hotărâre prevăzută de legislație, prin care avem un mecanism pe care îl putem pune în practică, prin Dispecerul Energetic Național de la Transelectrica, pentru limitarea consumului.”
Legea biodiversității a trecut de Parlament. Fosta ordonanță de guvern ajunge pe masa președintelui
PNL și PSD au susținut legea biodiversității în integralitate, iar dintre senatorii USR, cinci s-au abținut. Opoziția a votat împotrivă, iar de la tribuna plenului, liderul senatorilor AUR a criticat Guvernul pentru trimiterea legii în Parlament.
Ce urmează pentru economia României? Nazare prezintă estimările pentru 2026 și 2027: „Premise solide pentru o revenire economică mai consistentă”
Nazare a prezentat, într-o postare pe Facebook , principalele estimări privind evoluția economiei și a finanțelor publice pentru perioada 2026-2027. Ministrul interimar susține că Guvernul își menține prognoza de creștere economică și ținta de reducere a deficitului bugetar.
Spitalul Mangalia a cerut 32 de posturi de la Guvern, dar a primit doar 6. Secția de Pediatrie rămâne suspendată
Spitalul Municipal Mangalia, o unitate medicală cu o poziționare strategică pe litoralul românesc, se confruntă cu un deficit sever de cadre medicale în plin sezon estival. Deși conducerea spitalului a înaintat un memorandum către Guvern prin care a solicitat deblocarea a 32 de posturi urgente, Executivul a aprobat doar 6 dintre acestea, relatează News.ro.
Criza energiei. Guvernul decide astăzi când și cum vor stinge lumina marile fabrici. Notificare cu 24 de ore înainte - Economica.net
Primul punct de pe ordinea de zi este proiectul de Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Planului de Pregătire pentru Riscuri în domeniul energiei electrice.
Gest sfidător la adresa Chișinăului al unui reprezentant al regiunii separatiste Osetia: a apărut din senin la Tiraspol
Guvernul de la Chișinău este surprins de o situație pe care nu știe deocamdată cum să o explice. Un cetățean străin pe care l-a declarat indezirabil pe teritoriul Republicii Moldova a apărut ca prin minune la Tiraspol. Cine este cetățeanul și care sunt explicațiile autorităților de peste Prut, ne spune Vitalie Cojocari în „Cronica lui Vitalie”.
Planul de pregătire pentru riscuri în domeniul energiei electrice, pe ordinea de zi a Şedinței de Guvern de joi
Planul de pregătire pentru riscuri în domeniul energiei electrice, programul de sprijin pentru românii din diaspora care doresc să îşi deschidă afaceri în România „Diaspora Investeşte Acasă” şi bugetele de venituri şi cheltuieli pe anul 2026 pentru mai multe instituţii, printre care Poşta Română şi Societatea CUPRUMIN Abrud, sunt printre proiectele care urmează să fie aprobate joi în şedinţa de guvern, transmite Agerpres.
Gândul
•
6 August 2026
•
08:43
Americanii de la NuScale vin la București
Proiectul reactoarelor modulare mici de la Doicești , cu tehnologie americană, este unul extrem de controversat, premierul Bolojan solicitând oprirea acestuia. Ș efii companiei NuScale Power vor veni la București în cursul lunii august pentru a discuta cu viitorul Executiv despre continuarea proiectului cu reactoare modulare de la Doicești.
BREAKING | Guvernul cere populației și companiilor să reducă consumul de energie electrică între orele 19:00 și 23:00
Ministerul Energiei a lansat un apel către consumatorii casnici, companii și instituții publice să își diminueze consumul de energie electrică în intervalul 19:00-23:00, până la 31 august 2026. Măsura este una preventivă și urmărește reducerea presiunii asupra Sistemului Energetic Național (SEN), astfel încât să fie evitate restricțiile de consum și întreruperile în alimentarea cu energie, a comunicat ministerul.