Steaua a reacționat față de FRF, dar e atacată de propriii suporteri
Fără cluburi de drept public în play-off-ul Ligii 2, dar începând cu sezonul 2028-2029, a hotărât Federația Română de Fotbal în ședința din 26 august 2026 a Comitetului Executiv. Însă și cu condiția să se păstreze actualul cadru legislativ, care nu permite promovarea în prima ligă unor astfel de cluburi.
Steaua a reacționat după ce-a aflat că a primit ”interzis” de a participa în play-off-ul Ligii 2
Conducerea celor de la Steaua a reacționat, printr-un comunicat pe social media, după cea mai recentă decizie a FRF , adoptată de către Comitetul Executiv , legată de criteriul de participare al echipelor în play-off-ul Ligii 2 , din sezonul 2028-2029 .
Sorin Ioniță, după pierderea a 770 de milioane de euro din PNRR: Banii au fost pierduți pentru că nimeni n-a vrut să plătească prețul politic
România pierde definitiv 770 de milioane de euro din PNRR, după ce reforma salarizării bugetarilor nu a fost adoptată. O reformă amânată de mai bine de patru ani, despre care autoritățile știau că trebuie făcută, dar pe care niciun guvern nu și-a asumat-o până la capăt.
Chișinăul cedează „în mod deschis țara și economia” Bucureștiului. Zaharova critică dur numirea unui politician român în guvernul moldovean - HotNews.ro
„Chișinăul predă practic întregul sector economic al țării în mâinile oficialilor de la București”, a comentat reprezentanta diplomației ruse numirea politicianului român Claudiu Năsui în guvernul de la Chișinău.
Bursa
•
27 August 2026
•
14:27
AUR: 114 zile de guvernare interimară, fără Legea salarizării şi cu pierderea a 770 de milioane de euro
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) afirmă, pe pagina sa de Facebook, că timp de 114 zile li s-a repetat aceeaşi justificare - că trebuie făcută Legea salarizării pentru a salva jalonul din PNRR şi a primi cele 770 de milioane de euro - iar după acest răgaz se trage linia: nu există Guvern cu puteri depline, nu există Legea salarizării şi pierdem cele 770 de milioane de euro, conform postării.
Gândul
•
27 August 2026
•
14:14
OFF The Record. Invitat: Victor Ponta, fost premier al României
De peste 110 zile, România nu are Guvern cu puteri depline iar președintele României nici nu se grăbește cu desemnarea unui nou premier.
Legătură rapidă de 10 kilometri între Bulevardul Timișoara, Centură și A0: Unde s-a ajuns cu proiectul DR1 Vest Expres
Drumul Radial (DR) 1 Vest Expres avansează după ce joi, 27 august, s-au aprobat indicatorii tehnico-economici în Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice. Următorul pas procedural îl constituie promovarea Hotărârii de Guvern pentru aprobarea finanțării și declanșarea exproprierilor necesare construcției.
Gândul
•
27 August 2026
•
13:57
Cum împarte Guvernul banii din SAFE: MApN ia 9,7 miliarde €
În cursul zilei de joi, 27 august, Guvernul României a aprobat repartizarea fondurilor din Instrumentul „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE) , fiind vorba despre 16,6 miliarde de euro. Peste jumătate din sumă va fi alocată Ministerului Apărării Naționale. Ieri, țara noastră a primit prima tranșă de 2,5 miliarde de euro. Suma reprezintă 15% din total.
Gândul
•
27 August 2026
•
13:53
Ponta amintește că Guvernul său a alocat banii pentru teatrul din Republica Moldova vizitat astăzi de Nicușor Dan
Fostul premier Victor Ponta semnalează un moment din vizita lui Nicușor Dan care a trecut neobservat și anume prezența președintelui pe șantierul teatrului Bogdan Petriceicu Hașdeu, pentru care s-au alocat bani în timpul mandatului său și unde nu s-a realizat nimic de 12 ani. „Pot să pun pariu că nimeni nu l-a informat pe președintele Nicușor Dan că obiectivul cultural vizitat astăzi, finanțat din banii statului român, reprezintă un exemplu relevant pentru dezastrul ultimilor ani din Moldova și din România”, a precizat Ponta. El i-a acuzat pe liderii din România și Republica Moldova că fac propagandă pentru a ascunde realitățile.
Cum vor fi împărțiți banii din SAFE. Guvernul a aprobat repartizarea fondurilor | AUDIO
Guvernul a stabilit azi cum se împart banii din programul european SAFE. Cele mai mari sume vor merge către Ministerele Apărării, de Interne și al Transporturilor, care primesc sume de ordinul miliardelor de euro pentru achiziția de echipamente militare, ordine publică și investiții în infrastructura de transport. Prima tranșă de finanțare a fost primită ieri de țara noastră: 15% din alocarea totală de 16,6 miliarde de euro.
Guvernul SUA amenință cu demolarea Centrului Kennedy
Administrația Donald Trump susține că Centrul Kennedy din Washington ar putea ajunge să fie demolat dacă instanța blochează planurile de renovare ale instituției, relatează BBC .
Șapte parteneriate încheiate până acum între cluburi din SuperLigă și Liga 2
În ședința din 29 iulie 2026, Comitetul Executiv al FRF a aprobat ”Regulamentul privind Sistemul de Cooperare al Cluburilor din Liga 1 cu cele din Liga 2”, o nouă regulă prin care un club din liga secundă poate primi cel mult cinci jucători U21 de la unul din prima ligă cu care încheie un parteneriat, iar respectivii jucători pot evolua, în anumite condiții, pentru ambele echipe. Așadar, vor avea o dublă legitimare.
Digi24
•
27 August 2026
•
12:58
Cum încearcă autoritățile să asigure răcirea centralei de la Cernavodă, după scăderea record a debitului Dunării
Autoritățile pregătesc mai multe intervenții pentru a direcționa un volum mai mare de apă către priza de răcire a centralei nucleare de la Cernavodă, în condițiile în care debitul Dunării a ajuns la cel mai scăzut nivel din istoria măsurătorilor. Soluțiile includ dragarea unor canale, folosirea barjelor, construirea unui dig de piatră și, dacă va fi necesar, instalarea unui baraj mobil și a unor pompe. Guvernul a avertizat însă că lucrările pot crea condițiile necesare, fără să garanteze că debitul va crește suficient.
Cum comentează Moscova numirea lui Claudiu Năsui în guvernul moldovean
Autorităţile de la Chişinău predau deja în mod deschis ţara pe mâna Bucureştiului prin numirea fostului ministru al Economiei din România, Claudiu Năsui, a comentat joi purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, Maria Zaharova.
Reacție furibundă la Moscova după numirea lui Claudiu Năsui în Guvernul moldovean: „Predau țara Bucureștiului”
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a lansat joi acuzații la adresa autorităților de la Chișinău, după numirea fostului ministru român al Economiei Claudiu Năsui în funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării din Republica Moldova, în guvernul condus de premierul Vasile Tofan.
Guvernul se pregătește pentru un scenariu extrem la Cernavodă. Soluții de rezervă pentru răcirea reactoarelor nucleare
Comitetul Interministerial Bala-Cernavodă a analizat noi măsuri pentru asigurarea debitului necesar în zona prizei de răcire a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă , pe fondul nivelurilor extrem de scăzute ale Dunării. Potrivit Guvernului, soluțiile vor fi aplicate și evaluate etapizat în următoarele săptămâni.
Digi24
•
27 August 2026
•
12:38
Guvernul anunță cum se împart cei 16,6 miliarde de euro primiți prin programul de apărare SAFE
Guvernul a aprobat, joi, repartizarea fondurilor acordate României în cadrul SAFE , peste 16,6 miliarde euro, către instituţiile care urmează să implementeze proiectele cuprinse în Planul de investiţii pentru industria europeană de apărare. Astfel, MApN va primi circa 9,7 miliarde euro, MAI – peste 2,1 miliarde euro, Ministerul Transporturilor– 4,2 miliarde euro, SRI– circa 501 milioane euro, STS– peste 38,5 milioane euro, SPP – peste 68,1 milioane euro, SIE – circa 32,3 milioane euro, iar Administraţia Naţională a Penitenciarelor – 33,2 milioane euro.
Mai multă apă pentru Cernavodă. Autoritățile testează mai multe soluții pentru a asigura apa necesară răcirii centralei nucleare când nivelul Dunării e foarte mic: dragare, diguri, pompe și resurse alternative
Specialiștii Comitetului Interministerial Bala – Cernavodă analizează în teren mai multe soluții pentru a stabiliza cota Dunării la priza de răcire a Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă, anunță guvernul într-un comunicat.
Omul României la funcţia de judecător CJUE - Guvernul a aprobat procedura pentru desemnarea candidatului - Economica.net
Propunerea României pentru postul de judecător la CJUE urmează să fie transmisă Secretariatului General al Consiliului UE până la sfârşitul lunii noiembrie, în conformitate cu calendarul european pentru reînnoirea mandatelor, informează un comunicat al Executivului, scrie Agerpres .
Guvernul vine cu un nou plan de intervenție la Cernavodă: barje, dragare, dig și pompe pentru asigurarea apei de răcire
Guvernul a stabilit un plan de intervenție în mai multe etape pentru menținerea nivelului și debitului de apă necesare sistemelor de răcire ale centralei nucleare de la Cernavodă, în condițiile în care Dunărea a ajuns la un nivel extrem de scăzut.
Digi24
•
27 August 2026
•
12:03
Guvernul a stabilit zonele din Marea Neagră care vor putea găzdui viitoarele parcuri eoliene. La cât se ridică impactul economic
Guvernul a aprobat joi lista perimetrelor din sectorul românesc al Mării Negre care vor putea fi concesionate pentru dezvoltarea centralelor eoliene offshore. Zonele selectate ar putea găzdui capacități de producție de aproximativ 3,1 GW, iar contribuția proiectelor la economie este estimată între 16 și 27 de miliarde de euro.
GRAFICE Guvernul ia noi măsuri pentru a asigura cota Dunării necesară răcirii centralei de la Cernavodă. Vor fi dragate mai multe canale, va fi construit un dig și va fi pompată apă din canalul Dunăre-Marea Neagră
Comitetul Interministerial Bala – Cernavodă, care reunește Cancelaria Prim-Ministrului, Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Mediului, Apele Române, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor, Administrația Fluviala a Dunării de Jos Galați, Administrația Canalelor Navigabile, SN Nuclearelectrica și mediul universitar (Universitatea Tehnică de Construcții București), cu sprijinul MAI, DSU și al specialiștilor din MapN, a analizat în teren mai multe soluții pentru a apăra cota Dunării la priza de răcire a centralei nuclearelectrice de la Cernavodă.
Consulul general al României la Montreal, rechemat la cerere de Guvern
Guvernul a decis rechemarea, la cerere, a consulului general al României la Montreal, Canada, Tullia-Imola Balla, transmite Agerpres.
Gândul
•
27 August 2026
•
11:57
11 instituţii au decis să construiască un dig scurt de piatră care să menţină cota Dunării pentru răcirea centralei de la Cernavodă
„La Cernavodă, în aval de pod, urmează să fie construit un dig scurt de piatră, numit epiu, care pornește de la malul stâng spre mijlocul fluviului, pe o lungime de circa 150 de metri și va fi vizibil deasupra apei”, informează joi Guvernul României.