Răsturnare de situație! Fotbalistul a semnat în SuperLiga, la 10 zile după ce fusese prezentat în Italia
Un fotbalist a fost prezentat oficial la o echipă din Superligă, la 10 zile distanță după de fusese anunțat ca transferat în Italia.
Un fotbalist a fost prezentat oficial la o echipă din Superligă, la 10 zile distanță după de fusese anunțat ca transferat în Italia.
Edi Iordănescu (48 de ani) a fost principala variantă a Bulgariei pentru postul de selecționer, rămas vacant după demiterea lui Aleksandar Dimitrov (50 de ani).
Adrian Mutu a reușit să scape de kilogramele în plus după ce a decis să își schimbe radical obiceiurile alimentare. Fostul internațional român a dezvăluit că a ajuns la 93 de kilograme, moment în care a hotărât să ia măsuri pentru a reveni la o greutate apropiată de cea pe care o avea în perioada în care juca fotbal. După aproximativ zece luni, acesta cântărește 80 de kilograme.
Antrenorii din SuperLiga României au avut la dispoziție trei săptămâni să-și pună fotbaliștii la punct înainte de reluarea competiției. Laurențiu Reghecampf (51 de ani), antrenorul celor de la FCSB, a avut destui absenți din cauza convocărilor la echipele naționale, iar doi dintre fotbaliștii plecați să-și reprezinte țara au fost Ricardo Pădurariu (19 ani) și Alexandru Stoian (18 ani), chemați de Costin Curelea la România U21. „Reghe” nu a fost mulțumit de minutele pe care cei doi fotbaliști le-au primit și a explicat că va avea o discuție cu selecționerul, iar FRF, prin vocea lui Marius Niculae, directorul sportiv al naționalei de tineret, a venit rapid cu un răspuns.
Rodrygo Goes (25 de ani) este indisponibil pentru Real Madrid încă din luna martie, după ce a suferit o accidentare gravă într-un meci cu Getafe, scor 0-1 , din cadrul etapei a 26-a din La Liga.
Alex Mitriță (31 de ani) a înscris cel de-al 11-lea gol în campionatul Chinei, dar a fost și protagonistul unui moment mai puțin plăcut. Arbitrii l-au scos din sărite în timpul meciului.
Hansi Flick (62 de ani), a vorbit la conferința de presă despre situația lui Raphinha (29 de ani) care nu va juca în meciurile cu Getafe și Galatasaray după ce s-a accidentat la naționala Braziliei .
Sectorul construcțiilor riscă să intre într-o perioadă de încetinire în 2027–2029, pe fondul restrângerii surselor de finanțare pentru infrastructura publică. Apropierea de final a PNRR, fondurile de coeziune în mare parte deja angajate și presiunea reducerii deficitului limitează spațiul pentru lansarea unor investiții noi.
Dani Olmo (28 de ani), mijlocașul Barcelonei, este dorit de Bayern Munchen.
Wrestlerul mexican El Hijo de Fishman (36 de ani) a fost arestat după moartea arbitrului Gerardo Germán Pineda (75 de ani). Oficialul, cunoscut sub porecla „El Búho”, și-a pierdut viața după ce a fost victima unei manevre extrem de periculoase.
Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF). a reacționat, în exclusivitate, pentru ProSport , după atacul lansat de acționarul Rapidului, Victor Angelescu.
Shai Gilgeous-Alexander (28 de ani), dublu câștigător al trofeului MVP în NBA, s-a în trendul jucătorilor de baschet de peste ocean care au devenit investitori în cluburile de fotbal din Europa.
Laurențiu Reghecampf (51 de ani) a riscat să nu poată sta pe banca FCSB-ului la meciul cu Oțelul Galați , programat sâmbătă, de la ora 21:30, în direct la Digi Sport 1, dar situația s-a rezolvat.
Alex Mitriță (31 de ani) traversează o perioadă excelentă în China !
Pauza datorată echipelor naționale nu l-au scos din formă pe Alex Mitriță. Fostul jucător al Universității Craiova a reușit un nou gol în China, dar formația sa a părăsit terenul învinsă. Atacantul român a avut două discuții aprinse cu arbitrii partidei și s-a ales cu un cartonaș galben. Ce notă a primit Mitriță și ce a declarat la finalul jocului.
Kylian Mbappe (27 de ani) și-ar dori să plece de la Real Madrid la finalul sezonului, susține presa internațională.
Denis Drăguș (27 de ani) s-a accidentat în primul meci în care a fost titular la FCSB , cel cu Universitatea Craiova , scor 0-5 .
Al-Hilal a luat o decizie mai rar întâlnită în fotbal. Salariul lui Crysencio Summerville (24 de ani) a fost tăiat la jumătate pe o perioadă nedeterminată pentru că s-a luat la bătaie cu un fotbalist advers la partida din Cupa Campionilor Asiei, scor 2-1, cu Al-Gharafa.
Edi Iordănescu este la mare căutare după despărțirea de Legia Varșovia. Tehnicianul român este în prezent liber de contract, însă nu duce lipsă de oferte. Fostul selecționer se află pe lista oficialilor Federației Bulgare de Fotbal, însă antrenorul a recunoscut că a primit și două oferte importante din zona Golfului.
Cristi Chivu (45 de ani), antrenorul lui Inter , a clarificat ultimele zvonuri apărute în Turcia în perioada destinată echipelor naționale din această toamnă.
Gică Hagi (61 de ani) a acordat un interviu presei din Grecia , la scurt timp după încheierea primei acțiuni a echipei naționale de la revenirea sa pe banca tehnică a României .
UTA Arad strânge rândurile pentru deplasarea de la Botoșani! Meciul care îi dă mari bătăi de cap lui Adrian Mihalcea este programat sâmbătă, de la ora 17:15, în cadrul etapei cu numărul 11 din Superliga, iar tehnicianul arădenilor trece printr-un coșmar în vestiar.
La numai trei zile după ce a cucerit al 102-lea trofeu al carierei, tenismenul sârb a părăsit turneul Masters 1000 de la Shanghai încă de la primul său meci.
CFR Cluj a fost învinsă pe teren propriu de U Cluj , scor 1-3 , într-o restanță din etapa a patra a SuperLigii.