Marți, 13 Octombrie 2026

24 articole

Șumudică a auzit în direct ce i-a transmis Neluțu Varga prin intermediul Fanatik. Reacția antrenorului de la CFR Cluj. Exclusiv

Marius Șumudică a preluat CFR Cluj în urmă cu două luni, într-un moment extrem de greu când clubul a intrat în insolvență. Cu toate problemele, tehnicianul a reușit să urce echipa pe locul 8 în SuperLiga, iar Neluțu Varga a avut numai cuvinte de laudă pentru el.

Jurnalista a venit îmbrăcată așa, iar antrenorul nu s-a uitat deloc spre ea: „Soția nu e de acord, mă așteaptă acasă”

Antrenorul clubului de fotbal ceh Usti nad Labem, David Olehla, a atras atenție publică după un interviu acordat după un meci în care echipa sa a pierdut.

Alexander Zverev s-a calificat în sferturi la ATP Shanghai, după un meci de 3 seturi cu Bublik

Alexander Zverev (29 de ani, 2 ATP) a suferit mult pentru a obține calificarea în sferturile de finală de la Shanghai .

Se anunță infern la Galatasaray - Barcelona, cel mai scump meci de fotbal din istoria Turciei

Atmosferă incendiară, stadion arhiplin și prețuri amețitoare pentru unul dintre cele mai așteptate dueluri din Liga Campionilor. Galatasaray – Barcelona a devenit cel mai scump meci din istoria fotbalului turc, cu bilete care au ajuns la aproximativ 1.360 de euro.

La 20 de ani a debutat în Bundesliga, iar acum românul de 10.000.000€ se pregătește de Champions League

Dennis Seimen (20 de ani), portarul cu dublă cetățenie româno-germană , a debutat în Bundesliga pentru VfB Stuttgart pe 10 octombrie, în victoria cu Paderborn , scor 2-0.

FCSB încearcă lovitura iernii în mercato! Prețul: 500.000 de euro

Andrei Cordea (27 de ani) a fost unul dintre cei mai în formă jucători din România în ultimul an, din momentul transferului la CFR Cluj.

Paul Pogba, gata să revină! Unde este așteptat să semneze

Paul Pogba (33 de ani) este aproape de a reveni pe teren, după aproape două luni de când a rămas liber de contract.

Plus! 22.700.000€ pentru Inter Milano

Inter Milano , echipa lui Cristi Chivu (45 de ani), a înregistrat un profit net de 22,7 de milioane de euro în anul fiscal 2025-2026.

3 luni de suspendare?! Ce riscă Cristiano Ronaldo, după ce a făcut scandal la naționala Portugaliei

Starul Cristiano Ronaldo riscă o suspendare de una până la trei luni pentru că a părăsit cantonamentul echipei naţionale de fotbal a Portugaliei în urma unui conflict cu selecţionerul Jorge Jesus, o decizie care a stârnit un val de controverse în ţara sa natală.

Accident cumplit pentru Assad Al-Hamlawi! Spaniolii, înainte de Craiova - Getafe: ”Și-a recăpătat capacitatea de a merge”

Universitatea Craiova va primi vizita lui Getafe , pe stadionul Ion Oblemenco, în prima etapă din faza ligii Conference League.

Daniel Niculae și Cristi Săpunaru au reacționat, după declarațiile lui Justin Ștefan: "Nu ai cum sa spui așa ceva"

Daniel Niculae (44 de ani) și Cristi Săpunaru (42 de ani) au comentat declarația lui Justin Ștefan care a spus că Rapid ”n-are valențe de club național” și că e un club cu ”potențial regional sau local” .

Daniel Pancu, antrenorul etapei a 11-a din SuperLiga. Cum arată echipa ideală - HotNews.ro

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a anunțat marți, la finalul celei mai recente runde din SuperLigă, antrenorul și echipa ideală a etapei.

Compagno, soluție pentru granzii din Superliga! Rămâne liber de contract după cea mai gravă accidentare a carierei

Andrea Compagno poate deveni una dintre variantele interesante pentru cluburile din Superliga în mercato-ul de iarnă.

Reghecampf riscă excluderea din fotbal. Antrenorul, în atenția comisiilor FRF: de ce plata datoriei către Craiova nu închide cazul

Laurențiu Reghecampf are în continuare de clarificat situația sa în fața comisiilor Federației Române de Fotbal, chiar dacă FCSB a achitat datoria antrenorului către Universitatea Craiova. În centrul dosarului se află întârzierea executării unei hotărâri definitive și prevederile unui articol din Regulamentul Disciplinar care permite, în anumite condiții, inclusiv excluderea din activitatea fotbalistică.

“Eu i-am dat Steaua lui Gigi Becali!” Dumitru Dragomir, dezvăluire șoc în scandalul Mircea Bravo - CSA de pe social media

Scandalul dintre CSA Steaua și Mircea Bravo, după ce comediantul a publicat o fotografie alături de Gigi Becali și a glumit că „bunica” sa va ajunge la Steaua, a stârnit reacții și în lumea fotbalului. Dumitru Dragomir a comentat subiectul la „Profețiile lui Mitică” , unde a criticat reacția celor care i-au reproșat comediantului asocierea dintre Steaua și FCSB. Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal a făcut apoi o serie de afirmații tranșante despre istoria clubului și rolul pe care susține că l-a avut în trecerea echipei la Gigi Becali.

Noul stadion Dinamo: ce se mai întâmplă în Ștefan cel Mare

Lucrările la noul stadion Dinamo din Ștefan cel Mare au intrat în faza a doua, după luni de așteptare și proceduri birocratice, constructorii începând la data 13 octombrie 2026 aducerea utilajelor și a echipamentelor grele pe șantier.

Trendyol a câștigat procesul cu Rapid. Firme străine și românești fac bani pe platformă din simbolurile Rapid, Dinamo, Steaua și Universitatea Craiova - StartupCafe

Trendyol a câștigat definitiv procesul cu Rapid București, după ce clubul de fotbal reclamase comercializarea pe platformă a unor produse care îi foloseau sigla fără autorizație. Rapid obținuse inițial o hotărâre favorabilă la Tribunalul București, însă Curtea de Apel a schimbat integral soluția, stabilind că un marketplace nu poate fi considerat automat responsabil pentru produsele vândute de comercianți independenți. Cazul aduce în discuție o piață în care numele, culorile și însemnele cluburilor de fotbal au devenit active comerciale. Pe Trendyol sunt oferite inclusiv tricouri, hanorace și huse de telefon cu simboluri asociate unor echipe precum Dinamo, Steaua, FCSB și Universitatea Craiova, unele comercializate de mici firme românești.

Au dat gol cu două mingi! Moment neverosimil în China. Video

Un moment din meciul Shaanxi Union și Foshan Nanshi a adus un moment șocant pentru cei aflați pe stadion. Două mingi au intrat simultan în poarta oaspeților. Reușita a fost anulată, dar momentul s-a viralizat pe rețelele de socializare, unde internauții nu au ratat ocazia de a râde de faza controversată.

Transfer la CFR Cluj? Marius Șumudică: ”Matador. Am vorbit cu el”

CFR Cluj a câștigat, scor 1-0, la Mioveni , cu FC Argeș , în etapa a 11-a din SuperLigă.

Adrian Mutu, gata să revină la naționala U21! Ce soluție salvatoare propune pentru fotbalul românesc. Exclusiv

La echipa națională, indiferent de nivelul ei, că este cea de seniori sau cea de tineret U21, rezultatele au lipsit în ultima perioadă. „Tricolorii” lui Gică Hagi (61 de ani) și Costin Curelea (42 de ani) au luat niște bătăi umilitoare în Liga Națiunilor și în preliminariile pentru EURO U21. Adrian Mutu a anunțat la FANATIK SUPERLIGA că e gata să preia U21 de la Costin Curelea și propune o soluție salvatoare pentru ca fotbalul românesc să progreseze și, în timp, să aibă din nou rezultate și jucători de valoare.

Cristi Balaj a dat verdictul tranșant despre cea mai încinsă fază din U Cluj - Rapid 3-4

Cristi Balaj (55 de ani), fost arbitru FIFA, președinte ANAD și președinte de club în Superliga, a văzut și el cel mai spectaculos meci din etapa 11, U Cluj – Rapid 3-4, și a dat un verdict.

Patronul din Superliga nu l-ar vrea pe Dennis Politic de la FCSB: „Caut altceva”

Dennis Politic (26 de ani) trăiește un adevărat coșmar la FCSB, iar finanțatorul fostei campioane a Superligii, Gigi Becali (68), încearcă să scape de el.

Oțelul, șase propuneri în Parlamentul României

Clubul de fotbal Oțelul Galați a prezentat șase propuneri pentru modificarea legislației privind sponsorizarea sportului românesc, în cadrul dezbaterilor organizate de Comisia pentru Tineret și Sport din Camera Deputaților.

Daniel Niculae cere încă două titluri în palmaresul Rapidului: ”Nu cred că ar deranja pe nimeni”

Rapid , club înființat în anul 1923, are un istoric zbuciumat.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont