Fanatik
•
17 Septembrie 2026
•
22:37
Mihai Stoica, despre Dinamo și Rapid: „Arată mult mai bine” după mutările de pe bancă
Mihai Stoica (61 de ani) a vorbit despre lupta pentru titlu din acest sezon de SuperLiga și a apreciat că, pe lângă FCSB și Universitatea Craiova, și Dinamo și Rapid ar urma să se implice cu șanse mari în această cursă. În mod special, președintele Consiliului de Administrație de la clubul roș-albastru a subliniat că rivalele din București au mutat foarte bine în această vară la nivel de bancă tehnică, prin aducerile lui Nuno Campos, respectiv Daniel Pancu.
GRAFIC Ricoșeu de 1% la bursă, după deprecierile agresive din această săptămână
După majorarea de dobândă de către Rezerva Federală Americană în seara precedentă, bursa românească a arătat slăbiciune, deși cotațiile internaționale au avut o revenire peste noapte față de șocul de vânzare de la conferința de presă a șefului băncii centrale a SUA.
Situația de la care pornește noul premier: Deficit în scădere și inflație în frânare, dar industrie în cădere, șomaj în creștere, energie în criză, dobânzi de „junk” și un necesar de finanțare acoperit abia 65%
Viitorul premier/guvern va prelua administrarea României într-un moment în care ajustarea fiscală începută vara trecută produce rezultate: deficitul bugetar este cu 37% mai mic decât în 2025, inflația a coborât rapid de la peste 10% la 6,2%, iar economia dă primele semne de ieșire din recesiune.
Puterea de cumpărare a pensiilor, în scădere anuală cu 9,2% pe T2 2026 - Financial Intelligence
Pensia medie pentru limită de vârstă a fost în al doilea trimestru al anului curent de 3.278 lei în cazul asigurărilor sociale de stat, potrivit datelor comunicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Suma a fost cu doar 0,5% mai mare față de același trimestru al anului trecut iar puterea de cumpărare a fost mai mică cu 9,2% , în contextul unui indice anual de inflație calculat ca medie pe T2 2026 la 10,66%.
Ministrul Finanțelor anunță peste 2 miliarde de lei pentru sănătate: „Evităm un blocaj imediat al finanțării pentru servicii esențiale de îngrijire a românilor”
„Peste 2 mld. lei pentru plăți urgente în sănătate. Evităm un blocaj imediat al finanțării pentru servicii esențiale de îngrijire a românilor. Am aprobat la Finanțe retrimestrializarea a 2,058 miliarde de lei pentru sănătate, prin mutarea şi disponibilizarea acestei sume din trimestrul IV în trimestrul III. Nu creștem cheltuiala totală aprobată pentru 2026, ci aducem mai devreme resurse care erau deja prevăzute în buget pentru ultimele luni ale anului, astfel încât obligațiile ajunse mai repede la plată în sănătate să poată fi achitate”, a transmis Alexandru Nazare, într-o postare pe Facebook.
HotNews
•
17 Septembrie 2026
•
14:18
Soluție temporară pentru criza de bani din Sănătate. Decizie a ministrului de Finanțe - HotNews.ro
Ministrul interimar al Finanţelor, Alexandru Nazare, anunţă că a aprobat transferul a 2,058 miliarde de lei pentru sănătate de pe trimestrul IV pe trimestrul III prin care se evită un blocaj imediat al finanţării pentru servicii esenţiale de îngrijire a românilor.
Digi24
•
17 Septembrie 2026
•
14:18
Nazare, după consultările de la Cotroceni: Peste 2 miliarde de lei, aduse mai devreme pentru sănătate. „Evităm un blocaj al finanțării”
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare , anunță că a aprobat retrimestrializarea a 2,058 miliarde de lei pentru sănătate, prin mutarea sumei din trimestrul IV în trimestrul III. Potrivit ministrului, măsura permite plata unor servicii medicale, dispozitive și medicamente deja acordate sau eliberate pacienților și reduce riscul unui blocaj de finanțare la începutul lunii octombrie.
Digi24
•
17 Septembrie 2026
•
13:54
România, din nou pe primul loc în UE la inflație. Ce arată noile date Eurostat
România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în topul ţărilor care au înregistrat, în luna august, cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei, cu un nivel de 6,3%, faţă de o medie de 3,2% în statele membre, potrivit datelor Eurostat. La polul opus se remarcă Suedia şi Estonia, care au avut cele mai mici valori ale ratei inflaţiei.
Acțiunile Raiffeisen Bank cad puternic după ce un short-seller a atras atenția asupra legăturilor cu Rusia
Subsidiara Raiffeisen din Rusia este cea mai mare bancă din această țară care nu cade sub incidența sancțiunilor care i-au izolat pe competitorii locali și capătă astfel un rol esențial pentru plățile comerciale, printre care se numără exporturile de gaze către Europa, notează sursa citată.
VIDEO Poți să pici în capcana unor fraudatori chiar dacă ești foarte priceput în zona financiară. Radu Ciobanu, prodecan FABBV: Educația financiară nu e o chestiune de care să te apuci la facultate sau mai încolo - Maratonul Profit.ro de Educație Financiară ediția a 9-a
Facultatea își extinde programele către fintech, inteligență artificială, machine learning, crypto assets și finanțe sustenabile și dezvoltă proiecte de educație financiară dedicate inclusiv liceenilor și publicului tânăr.
HotNews
•
17 Septembrie 2026
•
11:22
România, pe locul 24 în lume la capitolul „inflație”. În Uniunea Europeană suntem primii - HotNews.ro
România ocupă locul 24 în lume ca nivel al inflației și primul loc în UE, arată o analiză a BestBrokers publicată joi. „Interesant este că guvernul României a luat recent măsuri de austeritate pentru a combate deficitul bugetar și inflația, iar cifrele din august ar putea fi cel puțin parțial un rezultat al acestora – inflația a scăzut brusc de la 8,2% în iulie la 6,2% în august. Totuși, aceasta este cea mai mare rată a inflației din Uniunea Europeană”, notează autorii analizei. România a avut în august o inflație anualizată de 6,2% .
Gândul
•
17 Septembrie 2026
•
08:33
Florin Cîțu avertizează: Prognoza de inflație s-a dublat. Care sunt motivele
Fostul premier Florin Cîțu avertizează ca rata inflației se va dubla în câteva luni. Într-o postare pe rețelele de socializare, acesta precizează că o bancă centrală cu adevărat independentă ar trebui să majoreze dobânzile pentru a limita inflația și să pună presiune pe politicieni să reducă cheltuielile.