Reactoarele Centralei de la Cernavodă rămân oprite cel puțin până pe 15 octombrie
Autoritățile susțin că nu se impun restricții de consum, dar spun că facturile pot crește din cauza importurilor de energie, transmite Radio România.
Autoritățile susțin că nu se impun restricții de consum, dar spun că facturile pot crește din cauza importurilor de energie, transmite Radio România.
Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, este invitat joi la ora 12.00 la Interviurile „Adevărul”, unde va discuta despre criza energetică, prețurile la energie și eventualele măsuri pe care autoritățile le pot lua în calcul în perioada următoare, în contextul avertismentelor privind scumpirea energiei.
Autorităţile americane au anunţat miercuri interceptarea a 90 de transporturi de combustibil destinate Cubei, cu o valoare de aproximativ trei milioane de dolari, în cadrul blocadei petroliere impuse de Washington insulei, relatează AFP, citată de Agerpres.
Securitatea energetică, sustenabilitatea prețurilor și accelerarea investițiilor trebuie să devină priorități reale pentru România, consideră Corina Popescu, vicepreședinte Strategie și Dezvoltare Afaceri la ENEVO Group și președinte al Consiliului de Administrație al Moldelectrica, care avertizează că evoluțiile regionale în domeniul energiei sunt îngrijorătoare și solicită o analiză urgentă a modului în care România va traversa sezonul rece. Totodată, aceasta atrage atenția asupra contractelor pe termen lung, care pot fi puse sub semnul întrebării prin invocarea forței majore, precum și asupra întârzierilor administrative care afectează investițiile energetice.
Lucrările la interconectorul de gaze naturale dintre Serbia și Macedonia de Nord urmează să înceapă în octombrie, proiectul fiind parte a extinderii Coridorului Vertical către Balcanii de Vest. Anunțul a fost făcut în urma reuniunii cvadripartite desfășurate la Belgrad, la 6 octombrie 2026, cu participarea miniștrilor Energiei din Serbia, Grecia, Bulgaria și Macedonia de Nord. România, care face parte din traseul principal al Coridorului Vertical, ar putea fi invitată la viitoarele reuniuni regionale, potrivit declarațiilor ministrului sârb al Energiei.
Un petrolier care naviga în largul Qatarului a semnalat că a fost lovit de „multiple proiectile” şi a anunţat un număr nespecificat de victime, potrivit agenţiei maritime britanice de securitate UKMTO, relatează AFP, citat de News.ro.
Cum ne-am descurca dacă am rămâne zile întregi fără electricitate? Un student din Oradea a transformat acest scenariu într-un scurtmetraj despre supraviețuirea în timpul unui blackout prelungit. Producția sa a fost înscrisă într-o competiție NATO, unde a obținut locul al treilea și premiul de popularitate.
Toți furnizorii de energie au crescut deja prețurile pentru consumatorii casnici, în această toamnă, și doar două companii mai au oferte sub 1,5 lei pe kWh, arată datele comparatorului de prețuri de pe site-ul ANRE, analizate de HotNews. Aceasta, după ce prețul angro al energiei aproape s-a dublat pe bursă în ultimele două luni.
Un petrolier care naviga în largul Qatarului a raportat că a fost lovit “de mai multe proiectile” şi a semnalat un număr nedeterminat de victime, a transmis miercuri seară agenţia britanică de siguranţă maritimă UKMTO, citată de AFP.
România intră în sezonul rece după una dintre cele mai dificile perioade traversate în ultimii ani de sistemul energetic. Seceta prelungită a redus producția hidro, debitele foarte mici ale Dunării au afectat funcționarea centralei de la Cernavodă, iar indisponibilitatea unor capacități nucleare a redus producția internă într-un moment în care sistemul se pregătește pentru creșterea consumului din sezonul rece.
Un petrolier care naviga în largul Qatarului a raportat că a fost lovit „de mai multe proiectile” şi a semnalat un număr nedeterminat de victime, a transmis miercuri seară agenţia britanică de siguranţă maritimă UKMTO.
Secretarul de stat în Ministerul Energiei Cristian Buşoi a declarat miercuri seară, la Digi24, că nu știe când va putea fi repornită Centrala Nucleară de la Cernavodă, precizând că prognozele indică în continuare un debit scăzut al Dunării. El a mai spus că centrala trebuie pusă în siguranţă și decizia de repornire „va fi a specialiştilor”.
Administrația prezidențială din Coreea de Sud a respins miercuri acuzațiile Kievului conform cărora Rusia a importat produse petroliere din porturi sud-coreene, potrivit Reuters.
Românii ar putea plăti facturi la electricitate cu aproximativ 20-22% mai mari în această iarnă și în primăvara anului viitor, chiar dacă își păstrează același consum. Estimarea a fost prezentată miercuri seară de Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, care spune însă că nu există riscul ca facturile să se dubleze, așa cum s-a vehiculat.
La serviciu, ai energie și reușești să termini o sarcină care te-a solicitat în ultimele zile. Un coleg îți poate aprecia implicarea și îți poate oferi sprijin. În plan personal, te bucuri de o atmosferă plăcută alături de cei dragi. În dragoste, partenerul îți face o surpriză. Pe plan financiar, apare o veste bună. Ai nevoie de odihnă. Astrele îți recomandă să faci mai mult sport.
Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a declarat că simulările experților preconizează o scumpire cu circa 20%-22% a facturilor la energie electrică în această iarnă și în primăvara anului viitor, în condițiile în care ar fi redeschisă Centrala Nucleară de la Cernavodă.
Statele membre ale Agenției Internaționale pentru Energie (IEA) vor accelera scoaterea a aproximativ 100 de milioane de barili din rezervele strategice de petrol, relatează Reuters .
Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, afirmă că în iarna și primăvara care urmează, facturile la energie s-ar putea majora cu 20-22%, în condițiile aceluiași consum. Pe de altă parte, oficialul din minister a dat asigurări că valoarea facturilor „nu se va dubla”. La începutul lunii septembrie, după ce Hidroelectrica a anunțat majorarea tarifelor pentru noile contracte, începând de la 1 octombrie, Bușoi estima că efectul în piață, „în perioada următoare”, va fi o majorare de cel mult 10%.
Secretarul de stat american Marco Rubio a cerut miercuri, la Atena, statelor europene să își asume o parte mai mare din responsabilitatea pentru apărarea continentului și a dat Grecia drept exemplu pentru creșterea cheltuielilor militare. În timpul vizitei sale, Rubio a discutat cu oficialii eleni despre cooperarea militară, energie, securitatea regională și situația din Mediterana de Est.
“Avem în legea energiei obligația să încheiem contracte pe termen lung. De ce le încheiem dacă pot fi aruncate în aer atât de simplu? Cu un certificat de forță majoră. Eu aici cred că ar trebui să se facă o analiză foarte serioasă. Știu că și prognoza era binecunoscută, dar Nuclearelectrica a încheiat contracte pe termen lung. Și acesta este un nou trigger pentru a crește din nou prețurile la consumatorii finali. Prețuri despre care toți cei care suntem aici spun că sunt printre cele mai mari din Europa”.
Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei, a spus la Digi24 că facturile la încălzire ale românilor care au centrale pe gaz sau sunt racordați la sistemele centralizate de încălzire nu vor crește în această iarnă. În schimb, la curentul electric sunt așteptate scumpiri de circa 20%.
Săptămâna viitoare va avea loc reuniunea Consiliului de guvernare al Agenţiei Internaţionale pentru Energie pentru a revizui situaţia de pe piaţa combustibililor, se arată în comunicat.
Țările membre ale Agenției Internaționale a Energiei sunt pregătite să scoată noi cantități de petrol și motorină din rezervele strategice, în condițiile în care războiul din Orientul Mijlociu și blocarea Strâmtorii Ormuz mențin prețurile carburanților la niveluri ridicate.
UE va efectua noi eliberări din rezervele de petrol și motorină numai după ce Agenția Internațională pentru Energie va clarifica faptul că o astfel de măsură nu ar afecta securitatea energetică a blocului, au declarat pentru Politico trei oficiali europeni.