Joi, 06 August 2026

15 articole

Ilie Bolojan, care este și ministrul Energiei, a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor despre situația din energie. România traversează în acest moment cea mai gravă criză energetică de după Revoluție

Prezent astăzi la inaugurarea unei creșe din Sectorul 6 al Capitalei , Ilie Bolojan, premier demis și ministru interimar al Energiei, a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor cu privire la criza energetică prin care România trece. Bolojan a precizat că evenimentul de astăzi nu are legătură cu situația dificilă din sectorul energetic. Din actele publice identificate, declararea din 31 iulie 2026 este prima stare de alertă la nivelul întregii Românii instituită explicit din cauza scăderii producției de energie electrică.

SUA și Iranul afirmă că sunt aproape de un acord

Statele Unite și Iranul susțin că negocierile pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz au ajuns într-un stadiu avansat, însă mai există divergențe importante privind condițiile în care ar urma să fie reluat traficul prin una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul mondial de petrol, relatează Associated Press .

Una dintre cele mai mari rafinării din Rusia este în flăcări. A fost atacată de drone ucrainene pentru a doua noapte consecutiv

Dronele ucrainene au vizat pentru a doua noapte consecutiv o rafinărie de petrol din regiunea rusă Iaroslavl, una din cele mai mari din Rusia, conform imaginilor publicate pe rețelele sociale, relatează Kyiv Independent .

Bolojan cere să oprim electrocasnicele seara, dar cifrele contrazic planul autorităților: Câtă energie consumă un român

Guvernul a cerut reducerea consumului de energie electrică în orele de vârf, între 19:00 și 23:00, pe fondul scăderii producției interne și al creșterii importurilor, însă datele Eurostat arată că gospodăriile din România au, în medie, unul dintre cele mai mici consumuri finale de energie pe cap de locuitor din Uniunea Europeană.

Ucraina atacă una dintre cele mai mari rafinării din Rusia

Drone ucrainene au vizat, pentru a doua noapte consecutiv, rafinăria Slavneft-Yanos din regiunea rusă Iaroslavl, unul dintre cele mai importante obiective ale industriei petroliere din Rusia, aflat la peste 700 de kilometri de granița cu Ucraina, scrie The Kyiv Independent .

Principalul aeroport al României își face parc fotovoltaic cu stocare de energie - contract semnat

Investiția vizează realizarea unei centrale fotovoltaice cu o putere instalată de 12,6 MWp și a unui sistem de stocare a energiei de 17,88 MWh, racordate la uzina electrică de 20 kV a aeroportului.

Apelul lui Bolojan, ignorat: Consum record de energie

În ciuda apelului lansat de premierul demis Ilie Bolojan pentru reducerea voluntară a consumului de energie, pe fondul crizei din sistemul energetic, cererea de electricitate a crescut miercuri seară până aproape de cel mai ridicat nivel înregistrat în această vară.

ANALIZĂ AEI: România şi-a închis cărbunele pe hârtie şi şi-a construit centralele pe gaze din vorbe

România a reuşit o performanţă greu de egalat chiar şi într-o administraţie obişnuită cu ratarea proiectelor, şi-a asumat închiderea centralelor pe cărbune, a obţinut bani europeni pentru capacităţile care trebuiau să le înlocuiască, a înfiinţat companii, consilii de administraţie şi directorate, dar nu a construit centralele, se arată într-o analiză semnată de Dumitru Chisăliţă, preşedinte AEI.

Dumitru Chisăliţă (AEI): PNRR a impus închiderea cărbunelui, dar nu a finanţat direct centralele pe gaze de la Turceni şi Işalniţa

1. Ce capacităţi pe cărbune trebuiau retrase prin PNRR

Războiul care aduce miliarde: Opt companii petroliere fac profituri record din criza cu Iranul

Opt dintre cele mai mari companii petroliere din lume au obținut profituri de peste 90 de miliarde de dolari în doar trei luni, după ce conflictul cu Iranul a dus la creșterea accentuată a prețurilor la energie.

Roxana Gureanu, CEO Parapet: Provocarea României nu mai este producția de energie regenerabilă, ci capacitatea de a o stoca și integra în sistem - Financial Intelligence

România se află într-un moment de tranziție în dezvoltarea pieței energiei regenerabile, în care ritmul investițiilor trebuie însoțit de modernizarea rețelelor și de dezvoltarea capacităților de stocare, afirmă Roxana Gureanu, CEO Parapet, într-un interviu acordat Financial Intelligence. Potrivit acesteia, lipsa flexibilității sistemului energetic, evidențiată și de situația din această vară, arată că următoarea etapă de dezvoltare nu va mai fi definită de numărul de megawați instalați, ci de capacitatea de a integra eficient energia regenerabilă, prin investiții în baterii, infrastructură și digitalizare.

Dan Dungaciu susține că România a ajuns să importe energie din Ucraina din cauza eșecului clasei politice: Este bilanțul politic al ultimilor ani

Dan Dungaciu susține că România importă energie din Ucraina din cauza eșecului clasei politice. Sociologul afirmă că este bilanțul deciziilor din ultimii ani. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

AFP: Un petrolier a semnalat explozii în Strâmtoarea Ormuz

Un petrolier a semnalat că a auzit explozii în timp ce traversa strâmtoarea Ormuz, în apropiere de Oman, a anunţat joi o agenţie maritimă britanică, în contextul în care Teheranul şi Muscatul poartă discuţii pentru a gestiona în comun această rută maritimă strategică, scrie AFP.

Cum afectează canicula bateria mașinilor electrice. Ce se poate întâmpla dacă automobilul rămâne ore întregi în soare

Canicula poate influența performanța mașinilor electrice, chiar dacă acestea sunt proiectate să funcționeze în siguranță și la temperaturi ridicate. În zilele toride, sistemele care protejează acumulatorul consumă energie suplimentară pentru a preveni supraîncălzirea, ceea ce poate reduce autonomia și prelungi timpul necesar încărcării. Specialiștii explică în ce condiții aceste efecte sunt normale și când expunerea prelungită la căldură extremă poate accelera uzura bateriei.

Jucător gigant din energie intră în România - HotNews.ro

Enlight Renewable Energy, companie israeliană specializată în dezoltarea și operarea de proiecte de energie regenerabilă, cu proiecte de generare și stocare de peste 21 GW/74 GWh în diferite stadii de dezvoltare în SUA, Europa și regiunea MENA, a intrat în România.

Miercuri, 05 August 2026

9 articole

FOTO Bucureștiul, în semi-întuneric

Primăria Municipiului București a anunțat anterior că se alătură efortului național comun de a reduce consumul de energie, pe toată perioada de criză.

S-au încheiat cele 40 de zile în care Zelenski a spus că va influența Rusia să ceară pace. Ce rezultate a adus operațiunea Kievului

Campania de 40 de zile cu bombardamente cu drone a dat greș. Zelenski spera că prin bombardamentele intensificate cu drone asupra infrastructurii petroliere ruse, va putea constrânge Rusia să sisteze invadarea Ucrainei și să reia negocierile de pace.

„N-am mai văzut niciodată un așa miracol”. Cum a ajuns Bulgaria să aibă exporturi de energie electrică fără precedent din cauza funcționării reduse a centralelor nucleare pe Dunăre - HotNews.ro

„N-am mai văzut niciodată un asemenea miracol, ajungem la 32.000-33.000 de megawați-oră de export pe zi”, a comentat miercuri, la radioul public, Dimităr Zarcev, directorul Dispeceratului Central de la Operatorul Sistemului Electro-Energetic din Bulgaria.

Jucător gigant în România: Producătorul israelian de energie Enlight Renewable a intrat pe piața de stocare a energiei. Portofoliu botezat “clusterul Karpen” CONFIRMARE

Mutarea a fost anunțată ca fiind pregătită de Profit.ro.

Maia Sandu avertizează populația că risipa de apă și energie poate provoca o tragedie la Chișinău

Preşedinta Maia Sandu a declarat miercuri, într-un podcast, că, deşi vara a fost până acum relativ blândă în Republica Moldova, seceta şi temperaturile extreme din regiune au provocat deja o criză energetică şi o criză a apei, iar în aceste condiţii nu există „soluţii magice”, întrucât Moldova trebuie să-şi asigure necesarul energetic din importuri.

Guvernul cere reducerea consumului de energie. Realitatea: gospodăriile din România consumă oricum deja mult sub Europa GRAFIC

Premierul interimar Ilie Bolojan a cerut marilor consumatori industriali să-și reducă voluntar consumul, în special între orele 19:00 și 23:00. Apelul a fost extins și către populație, căreia i s-a recomandat să limiteze folosirea aparatelor mari în intervalele cu cerere ridicată.

România a înregistrat miercuri seară unul dintre cele mai ridicate niveluri ale consumului de energie electrică din această vară

Apelul autorităților către populație, companii și instituții pentru reducerea voluntară a consumului de energie în orele de seară nu pare să fi produs, cel puțin miercuri, o scădere semnificativă a cererii. Consumul României a urcat în intervalul critic la aproape 7.700 MW. România a înregistrat miercuri seară unul dintre cele mai ridicate niveluri ale consumului de energie electrică din această vară, în contextul temperaturilor extreme și al problemelor care afectează producția internă, transmite MEDIAFAX .

Dan Dungaciu avertizează asupra crizei energetice: „Când ai un vulcan deasupra, nu stai să găsești soluții cu leucoplast”

Dan Dungaciu a criticat măsurile luate în Republica Moldova pentru reducerea consumului de energie. El susține că acestea sunt precum un „leucoplast” aplicat peste un „vulcan care clocotește”. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Două petroliere, lovite de milițiile Houthi. Exporturile de petrol din Arabia Saudită sunt periclitate - HotNews.ro

Milițiile Houthi din Yemen, susținute de iran, au anunțat miercuri că au atacat două petroliere saudite în Marea Roșie și în Golful Aden, în cadrul blocadei pe care au instituit-o asupra navelor din Arabia Saudită, informează AFP.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont