Vineri, 23 Octombrie 2026

10 articole

Un elev din Timișoara s-a fotografiat cu un cuțit în clasă. Mesajul postat pe TikTok și reacția tatălui său

Un elev de clasa a VIII-a de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara a fost fotografiat în timp ce ținea în mână un cuțit într-o sală de clasă, iar imaginea a fost distribuită pe o rețea de socializare. Poliția a deschis o anchetă pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Cazul vine după alte două incidente similare semnalate în această săptămână.

Elev de 13 ani, fotografiat cu un cuțit în sala de clasă, la un liceu din Timișoara. Poliția a deschis o anchetă

Un elev de 13 ani de la Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara a apărut într-o fotografie distribuită pe o rețea socială în timp ce ținea un cuțit într-o sală de clasă . Polițiștii au început verificările, au discutat cu elevul și cu tatăl acestuia, iar la școală au ajuns și reprezentanți ai Protecției Copilului. Psihologul Gabriela Groza atrage atenția că gestul nu indică automat o intenție agresivă, dar trebuie tratat cu seriozitate.

Fotografie cu un elev de 13 ani din Timișoara, care ține în mână un cuțit, distribuită pe o rețea de socializare

Polițiștii din Timișoara anchetează circumstanțele în care o fotografie a unui elev de 13 ani din Timișoara, care ține în mână un cuțit, a fost distribuită pe o rețea de socializare.

Alertă la un liceu din Timișoara! Elev de clasa a VIII-a, fotografiat cu un presupus cuțit în clasă. Imaginea a ajuns pe TikTok

Elev cuțit Timiș/ Sursa foto: Paginadetimis.ro

Elev fotografiat cu un cuțit într-o sală de clasă din Timiș. Imaginile, postate pe internet

IPJ Timiș a transmis că polițiștii au fost sesizați joi de reprezentanții unei școli din Timișoara cu privire la apariția, în mediul online, a unei fotografii în care un elev de 13 ani ar fi fost surprins într-o sală de clasă, având în mână un cuțit.

Procurorul general cere măsuri urgente după atacurile din școli: „Semnalele de alarmă nu trebuie ignorate până se produc tragedii”

Procurorul general al României, Cristina Chiriac, a cerut un răspuns „ferm, coordonat și imediat” după atacurile violente din școlile din Bistrița și Pitești și a avertizat că autoritățile nu trebuie să ignore amenințările online, manifestările de extremism sau alte semne care ar putea indica pregătirea unor acte de violență.

Elevii intră în vacanța de toamnă. Câte zile libere au și când se întorc la școală. Calendarul vacanțelor din 2026-2027

Elevii din România intră de sâmbătă, 24 octombrie, în prima vacanță a anului școlar 2026-2027. După aproape șapte săptămâni de cursuri, copiii vor avea nouă zile consecutive de pauză, iar întoarcerea în bănci este programată pentru luni, 2 noiembrie.

Paradoxul elevilor de nota 10: de ce rezultatele excelente nu înseamnă întotdeauna încredere în sine. Ce abilități le lipsesc copiilor

Elevii cu rezultate școlare excelente nu au întotdeauna și încredere în propriile forțe. Unii întâmpină dificultăți atunci când trebuie să vorbească în fața colegilor, să își susțină opiniile sau să accepte posibilitatea că ar putea greși. Profesorii atrag atenția că, într-o lume în care inteligența artificială și tehnologia schimbă modul în care învață copiii, comunicarea, gândirea independentă și autonomia devin la fel de importante ca performanța academică.

Luca Niculescu anunță un plan integrat pentru siguranța în școli, după incidentele din Bistrița și Pitești: „Niciun copil nu trebuie să plece de acasă către școală cu frică” | AUDIO

Ședință de lucru – de la această oră, la Palatul Victoria – pe tema siguranței în școli, după incidentele din Bistrița și Pitești. Reuniunea a fost convocată de premierul Luca Niculescu. „Școala trebuie să fie un loc sigur”, a declarat șeful Guvernului.

Părinții care sar să-și apere copiii chiar și atunci când aceștia greșesc. Cum ajunge protecția să se transforme în agresivitate

Un conflict între părinții unui elev și un profesor, petrecut într-o școală din Timișoara, a stârnit reacții în mediul online și a readus în discuție relația tot mai tensionată dintre familie și profesori. Pentru unii părinți, o observație făcută copilului poate fi percepută ca un atac personal, iar dorința de a-l proteja se poate transforma într-o confruntare cu cadrele didactice. De ce ajung unii adulți să își apere copiii chiar și atunci când aceștia greșesc, ce consecințe are acest comportament asupra dezvoltării lor și unde ar trebui trasată limita dintre protecție și responsabilizare?

Joi, 22 Octombrie 2026

14 articole

Consiliere cu elevii și părinții la liceul din Pitești. Ce variante sunt dacă elevul care a atacat cu o macetă se va întoace la școală

Inspectoratul Școlar Județean Argeș a dispus primele măsuri în cazul agresiunii de la Liceul Tehnologic „Armand Călinescu” din municipiul Pitești. Elevul de clasa a IX-a care și-a atacat cu o macetă colegii, în baia școlii, a fost reținut.

Ciprian Ciucu și cei șase primari de sector, chemați de noul ministru de Interne la discuții despre siguranța copiilor

Ministrul de Interne Marian Neacșu i-a convocat pe primarul general Ciprian Ciucu și pe toți cei șase primari de sector din București pentru a discuta măsuri suplimentare de siguranță, după atacul cu cuțitul de la o școală din Bistrița.

Pumni și îmbrânceli în Parlamentul Albaniei după ce opoziția a acuzat guvernul că a acționat violent împotriva protestatarilor. Se cere demisia premierului Edi Rama

Deputații albanezi s-au luat la bătaie în Parlamentul de la Tirana, după ce opoziția a acuzat guvernul că a acționat violent împotriva protestatarilor. Aceștia cer demisia premierului Edi Rama și un sprijin mai consistent pentru educație, pe fondul protestelor de la sfârșitul săptămânii trecute din capitală.

Elevul, de 15 ani, a fost reținut după ce și-a lovit colegul cu maceta în Pitești. Familia minorului spune că acesta era ținta bullyingului

Un adolescent de 15 ani, elev în clasa a IX-a la Colegiul Național „Armand Călinescu” din Pitești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce și-ar fi atacat un coleg cu o macetă. În timp ce polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat, familia băiatului susține că acesta ar fi fost victima bullyingului încă de la începutul liceului. Reprezentanții școlii îl descriu însă drept un elev liniștit, care nu ar fi creat probleme.

Al doilea caz de violențe între minori în doar câteva zile, în Bistrița

Un alt tânăr, în vârstă de 14 ani, a fost agresat în Bistrița, la doar o zi de la incidentul cu armă albă dintr-o școală. Făptașii ar fi fost tot minori, având vârstele de 15 și 16 ani. Cei doi l-ar fi lovit pe copil în afara localității de unde proveneau, scrie Mediafax .

Un elev a fost tăiat cu un cuțit de către un coleg de 13 ani într-o școală din Chișinău

Un elev de 14 ani a fost rănit la mână, după ce ar fi fost atins cu lama unui cuțit în timpul unui conflict izbucnit între doi minori într-o instituție de învățământ din Chișinău. Cazul a avut loc joi, iar Poliția din Republica Moldova a inițiat o anchetă.

Nicușor Dan, avertisment după atacurile din școli: „Două semnale pe care nu ne mai permitem să le ignorăm”

Președintele Nicușor Dan a reacționat după incidentul petrecut joi, 22 octombrie, într-un liceu din Pitești, unde un elev de 15 ani și-a atacat cu maceta doi colegi, la trei zile după ce o profesoară și un elev au fost răniți cuțitul de un adolescent, într-o școală din municipiul Bistrița. Șeful statului a făcut un apel pentru protejarea copiilor atât în mediul real, cât și în cel online.

„Nu a dat semne că ar avea vreun plan”. Ce spun colegii elevului care a atacat cu maceta la Pitești

Un elev liniștit, mai degrabă timid, care râdea la glumele colegilor și nu avusese conflicte cunoscute la școală. Așa îl descrie consiliera liceului din Pitești pe adolescentul de 15 ani care și-a atacat doi colegi cu o macetă.

Mesajul lui Nicușor Dan după atacurile din școlile din Pitești și Bistrița: „Două semnale pe care nu ne mai permitem să le ignorăm” - HotNews.ro

Președintele Nicușor Dan a reacționat joi, după ce doi elevi au fost atacați cu o macetă de un coleg, într-un liceu din Pitești, la doar câteva zile după un incident similar, în care un elev de 13 ani a înjunghiat o profesoară și un coleg, la o școală din Bistrița.

Al doilea caz de violențe între minori, în Bistrița. Un băiat de 14 ani a fost agresat și a ajuns la spital

Cel de-al doilea incident din Bistrița a avut loc miercuri, la doar o zi după ce un elev de 12 ani a atacat cu un cuțit o profesoară și un alt minor. De această dată, violențele s-au produs pe un teren aflat în afara localității Mărișel.

Cum le vorbim copiilor despre incidentul de la o școală din Bistrița: Adevărul, spus simplu și calm, în doze mici - ghid pentru părinți

După incidentul de la Școala Gimnazială „Ștefan Cel Mare” din Bistrița, părinții din toate școlile din județ au primit prin profesori, învățători și diriginți, ghidul „Cum le vorbim copiilor”.

În ianuarie i-a „educat” Poliția, în octombrie s-au tăiat cu maceta. Liceenii din Pitești și de ce suntem corijenți la siguranța în școli - HotNews.ro

La doar trei zile după atacul de la o școală din Bistrița, un elev de 15 ani din Pitești a atacat cu o macetă doi colegi în baia Colegiului Tehnic „Armand Călinescu”. Unul dintre adolescenți a ajuns la spital. În ianuarie 2026, polițiștii organizaseră în același liceu patru activități de prevenire a violenței și bullyingului, la care au participat 120 de elevi și 16 adulți. Acum, conducerea școlii vorbește despre „niște glume” între adolescenți, iar un elev susține că ar fi existat conflicte mai vechi.

FOTO: Două antreprenoare românce au atras o investiție de la un mare grup educațional german, cu o tradiție de peste 120 de ani: creșă, grădiniță, școală, after school - StartupCafe

Grupul german Klett, cu o tradiție de peste 120 de ani în business-ul educațional, a cumpărat o participație minoritară semnificativă în Equilibrum Educațional, o afacere educațională complexă, fondată la București, de antreprenoarele Maria Ștefania Manea ( foto ) și Mihaela Ștefan.

Ce spune consiliera școlară despre elevul de 15 ani din Pitești, care a atacat cu maceta doi colegi: „Avea un comportament normal”

Consiliera școlară a liceului din Pitești, unde un elev de 15 ani a atacat cu maceta doi colegi , a declarat pentru Digi24 că profesorii au fost șocați de cele întâmplate și că nimic din comportamentul adolescentului nu ar fi indicat că ar putea recurge la un asemenea gest. Potrivit acesteia, colegii îl descriau ca fiind mai timid, dar participa alături de ceilalți și râdea la glumele lor. Între timp, elevul a fost dus la audieri, iar polițiștii încearcă să afle atât motivul atacului, cât și cum a făcut rost de macetă și a reușit să o introducă în școală.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont