Bursa
•
18 August 2026
•
13:19
Asociaţia NIA Neurodiversity Academy şi Western Kentucky University organizează, la noi, un forum pentru crearea oportunităţilor de angajare a persoanelor cu autism
Forumul internaţional „Crearea Oportunităţilor de Angajare pentru Persoanele cu Autism” se desfăşoară, în perioada 24-26 august 2026, la Bucureşti, Sibiu şi Ploieşti, aducând împreună mediul de afaceri, specialişti, autorităţi, organizaţii neguvernamentale şi experţi americani, pentru a transforma incluziunea profesională în oportunităţi concrete de practică, internship şi angajare, potrivit unui comunicat de presă al Asociaţiei NIA Neurodiversity Academy.
Cine este noul șef de la CFR Cluj. „O idee care revoluționează recrutarea în domeniul sportiv”. Elvețianul a activat doar în liga a 4-a
Ioan Varga a aruncat „bomba” și a anunțat că lasă CFR Cluj în mâinile unui om de afaceri elvețian, care și-ar fi și început munca la club și care reprezintă un grup de investitori care va și cumpăra pachetul majoritar de acțiuni de la actualul acționar majoritar.
Final de eră la CFR Cluj? Ioan Varga și-a anunțat retragerea și lasă clubul pe mâna unui elvețian: „De astăzi intră în pâine!”
CFR Cluj se pregătește pentru o schimbare importantă în zona de conducere. Ioan Varga a decis să nu se mai implice direct în administrarea clubului, urmând să lase responsabilitățile executive în mâinile unui om de afaceri din Elveția.
Digi24
•
18 August 2026
•
12:39
Șeful ANPC, după noile scumpiri la carburanți: „Am început monitorizarea adaosului comercial”. Ce amenzi riscă benzinăriile
ANPC a început să monitorizeze adaosurile comerciale practicate de distribuitorii de carburanți, după noile scumpiri apărute la pompă, a declarat marți, la Digi24, președintele instituției, Csaba Lajos Békési. El a precizat că operatorii pot face o singură majorare de preț pe zi, până la ora 12:00, iar încălcarea legislației poate fi sancționată cu amenzi cuprinse între 1% și 2% din cifra de afaceri.
Gândul
•
18 August 2026
•
12:33
Oana Gheorghiu susține că a mai găsit o companie de stat care nu face nimic
Vicepremierul demis Oana Gheorghiu critică situația Societății de Strategie pentru Piața de Gros, companie de stat care, potrivit documentelor citate de aceasta, nu mai desfășoară activități generatoare de valoare adăugată, dar pentru care este în derulare selecția unui nou Consiliu de Administrație.
O mare companie alimentară elimină toți coloranții artificiali și conservanții din cerealele sale
Compania va începe să producă noile variante ale cerealelor în cursul acestui an, iar produsele reformulate urmează să ajungă la distribuitori înainte de sfârșitul lui 2026, notează Financial Food .
Ungurii de la MVM fac un parc fotovoltaic de 20 MW în Covasna. Autorizație de la ANRE așteptată zilele acestea - Economica.net
“Proiect de decizie și referat de aprobare privind acordarea Autorizaţiei de înfiinţare solicitată de societatea MVM FUTURE ENERGY TECHNOLOGY SRL pentru realizarea noii capacităţi energetice Centrala Electrică Fotovoltaică CEF Arcuș”.
Robotul chinezesc „Superman" aleargă mai repede decât Usain Bolt și sare 2 metri
O companie din China a prezentat un nou robot umanoid, numit „Superman”.
Polonia acuză Meta de cenzură după ce a blocat contul unui miliardar
Un ministru din Polonia a acuzat Meta de cenzură după ce contul de Instagram al unui miliardar polonez a fost blocat. Omul de afaceri a criticat public platforma în urma unor deepfake-uri în care era folosită imaginea sa, transmite MEDIAFAX .
În martie, Putin i-a adunat pe oligarhii ruși ca să stoarcă bani de la ei, pentru a petici bugetul. Un ziar de business anunță totalul adunat - HotNews.ro
Oamenii de afaceri ruși „au donat” la buget aproape 400 de miliarde de ruble (adică aproximativ 4 miliarde de euro), dar The Moscow Times scrie că între timp, deficitul bugetului federal al Rusiei pentru perioada ianuarie-iulie a ajuns la 6,455 trilioane de ruble.
Polonia acuză Meta de cenzură după ce a blocat contul unui miliardar. Acesta a semnalat reclame cu IA care îi foloseau imaginea
Contul de Instagram al unui om de afaceri polonez a fost blocat temporar, pe fondul criticilor sale la adresa reclamelor frauduloase generate de inteligența artificială care îi foloseau imaginea, potrivit Anadolu .
Timișoara. Un polițist este suspectat că ar fi oferit informații unei bande specializate în spargeri de locuințe. Prejudiciul ar ajunge la aproape 1 milion de euro | AUDIO
Un polițist din Timișoara este suspectat că ar fi oferit informații unei bande de hoți care a dat mai multe spargeri la locuințele unor medici, profesori și oameni de afaceri din Timițoara și Arad. Anchetatorii vorbesc de un prejudiciu de aproape 1 milion de euro.
Apple va aplica o serie de modificări la o funcție de iPhone și iPad care a dus la reclamații și investigații în mai multe țări, inclusiv în România - HotNews.ro
Apple va modifica regulile care stabilesc modul în care dezvoltatorii de aplicații pot folosi datele personale pentru publicitatea țintită pe iPhone și iPad. Anunțul schimbării a fost făcut de companie, într-un briefing de presă, și vine după ce o autoritate germană a ajuns la o înțelegere cu compania. Modificările vor fi aplicate și în România.
VIDEO Autostrada Unirii A8: Lotul a cărui construcție poate fi urmărită de oricine în timp real. Au fost pornite primele patru camere - Economica.net
Lotul 1D Joseni-Ditrău al A8 este primul lot de autostradă care se construiește în județul Harghita, are o lungime de 14,4 kilometri, iar termenul pentru finalizarea lucrărilor este de doi ani.
Tendințele 2026 în guvernanța corporativă: Competitivitatea firmelor românești va depinde tot mai mult de tehnologie și geopolitică - StartupCafe
Transformările geopolitice și tehnologice vor redefini competitivitatea firmelor în următorul deceniu, iar consiliile de administrație vor avea nevoie de competențe noi pentru a anticipa schimbările și a adapta strategiile de afaceri, susține Asociația Administratorilor Independenți (AAI), membru al Confederației Europene a Asociațiilor Administratorilor (ecoDa), într-un comunicat transmis, marți, StartupCafe.ro.
Bursa
•
18 August 2026
•
08:30
AAI: Competitivitatea companiilor româneşti va depinde de competenţele boardurilor în geopolitică şi tehnologie
Asociaţia Administratorilor Independenţi (AAI), membru al Confederaţiei Europene a Asociaţiilor Administratorilor (ecoDa), atrage atenţia că transformările geopolitice şi tehnologice vor redefini competitivitatea companiilor în următorul deceniu, iar consiliile de administraţie vor avea nevoie de competenţe noi pentru a anticipa schimbările şi a adapta strategiile de afaceri, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
De câte zile de vacanță consecutive au nevoie angajații români pentru a se reface complet
Angajații din România consideră că au nevoie, în medie, de zece zile consecutive de vacanță, inclusiv weekendurile, pentru a-şi reface pe deplin energia, durata fiind mai mică decât media europeană, de 13 zile, relevă studiul internațional HR & Payroll Pulse 2026, realizat de SD Worx, în rândul a 16.500 de angajați din 16 țări europene.
Semnal de alarmă pentru România. Ce spune Leonardo Badea de la BNR despre scăderea investiţiilor străine - Cum poate fi inversatîă tendinţa şi explicaţii despre cauzele acestui fenomen - Economica.net
„Nivelul semnificativ mai redus al ISD din semestrul I 2026 comparativ cu perioada corespunzătoare a anului anterior are trei explicaţii principale: prima este legată de distribuţia dividendelor, iar efectele sale se vor corecta cel puţin parţial în a doua parte a anului, a doua ţine de reducerea profitabilităţii operaţionale (corelată cu încetinirea economiei), iar cea de-a treia este asociată unei conjuncturi specifice. ISD alături de fondurile europene contribuie la finanţarea deficitului de cont curent prin fluxuri negeneratoare de împrumuturi suplimentare, ceea ce este important din perspectiva sustenabilităţii echilibrelor macroeconomice. Ca urmare a evoluţiilor descrise mai sus, pentru moment, componenta care nu generează datorie se restrânge, iar finanţarea se deplasează către instrumente ce vor conduce la o creştere a datoriei externe”, a explicat Badea, într-un articol de opinie citat de Agerpres .
Digi24
•
18 August 2026
•
08:14
Ciucu a contestat prelungirea controlului judiciar. „Dacă nu aș face acest gest, mi-aș recunoaște vinovăția”
Ciprian Ciucu ar putea scăpa azi de controlul judiciar. Primarul Capitalei a contestat prelungirea măsurii, iar astăzi ar putea primi un răspuns din partea instanței. DNA îl acuză pe Ciucu că a fost sprijinit de doi oameni de afaceri în timpul campaniei electorale, în schimbul eliberării unor autorizații și certificate de urbanism.
VIDEO Autostrada Moldovei, 4 ani de la începerea lucrărilor: Cum a fost construit giratoriul suprateran peste A7 de la Adjud - Economica.net
Continuăm seria filmulețelor dedicate împlinirii (pe 19 iulie) a 4 ani de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru Autostrada Moldovei, cu nodul rutier Adjud – un punct strategic pe Autostrada Moldovei
AAI: Competitivitatea companiilor românești va depinde tot mai mult de competențele boardurilor în geopolitică și tehnologie - Financial Intelligence
Asociația Administratorilor Independenți (AAI), membru al Confederației Europene a Asociațiilor Administratorilor (ecoDa), atrage atenția că transformările geopolitice și tehnologice vor redefini competitivitatea companiilor în următorul deceniu, iar consiliile de administrație vor avea nevoie de competențe noi pentru a anticipa schimbările și a adapta strategiile de afaceri. În acest context, cunoștințele aprofundate în domenii precum geopolitica, tehnologia și inteligența artificială devin esențiale pentru dezvoltarea și reziliența companiilor. Această evoluție este evidențiată de European Corporate Governance Barometer 2026 , realizat de ecoDa împreună cu Ethics & Boards, care arată că în consiliile de administrație din Europa s-au făcut progrese importante în ceea ce privește independența și diversitatea, însă continuă să se înregistreze un decalaj față de cele din Statele Unite în competențele legate de geopolitică și tehnologie care vor influența competitivitatea companiilor în următorul deceniu, potrivit unui comunicat.
Olandezii de la Action, cu preţuri mici, deschid al 24-lea magazin din România - Economica.net
Action introduce săptămânal 150 de produse noi. 1.500 de produse Action costă sub 5 Lei.
Bursa
•
18 August 2026
•
07:19
SIPEX a înregistrat un profit net în creştere cu 28%, susţinut de creşterea vânzărilor în trimestrul al doilea
Compania de construcţii SIPEX a încheiat primul semestru al anului 2026 cu o cifră de afaceri de 159,5 milioane lei, un avans de 2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi un profit net de 2,8 milioane lei, în creştere cu peste 28%, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
De la ideea de business la contul de companie, în doar câteva minute. Cum simplifică BT Go primul pas al antreprenorilor - HotNews.ro
Când își găsește timp un antreprenor să meargă la bancă? Poate între două întâlniri, după ce răspunde ultimului client sau seara, când în sfârșit are câteva minute să se ocupe și de lucrurile administrative. Pentru mulți dintre cei care conduc o afacere, programul nu începe la 9 și nu se termină la 17. Iar unele decizii ajung să fie luate seara târziu, în weekend sau într-o dimineață în care agenda lasă, în sfârșit, puțin loc liber. Vestea bună este că antreprenorii își pot deschide acum contul de business 100% online, direct din BT Go, la orice oră, în doar câteva minute. Odată deschis contul, au acces la aplicația folosită de cea mai mare comunitate de antreprenori din România.