Vineri, 23 Octombrie 2026

12 articole

Franța: Un bărbat a tras rafale în suburbia Parisului. Parchetul Antiterorist a deschis o anchetă

Un tânăr în vârstă de 26 de ani a murit iar patru persoane au fost rănite, printre care şi un copil de 12 ani, o fetiţă ce se află în urgenţă absolută. Este bilanţul unui atac produs în regiunea pariziană, vineri în jurul orei 10h00, pe teritoriul a două localităţi. Atacatorul a trans în rafale, dintr-un autoturism, cu o armă automată, asupra oamenilor de pe stradă. Se pare că a încercat să ţintească imigranţi. Parchetul Naţional Antiterorist s-a sesizat.

România în NATO: concurență pentru capabilități și pentru garanții de apărare?

Bruxelles – Un nou atac cu dronă survenit în Marea Neagra în 23 octombrie ridică iar problema securității în acest flanc al NATO; România a cerut în principal aliaților capabilități de supraveghere. Bulgaria a cerut însă și mijloace de apărare. Cererea lor din 20 octombrie se spune că ar fi fost aprobată la Bruxelles, capabilitățile vor sosi, dar ce se poate spera în materie de securitate? Si cât se face auzită România?

Luca Niculescu, despre incidentul din Marea Neagră: Am fost în contact permanent cu autorităţile noastre responsabile

Premierul Luca Niculescu transmite, vineri, că a fost în contact permanent cu autorităţile noastre responsabile, în urma incidentului din Marea Neagră, în afara apelor teritoriale ale României, el afirmând că eforturile se concentrează pe salvarea de vieţi omeneşti şi siguranţa marinarilor. El mai anunţă că România va continua demersurile cu aliaţii şi coordonarea cu Bulgaria şi Turcia pentru a asigura libertatea de navigaţie şi securitatea maritimă.

"Prevenția violenței în școli necesită o schimbare adaptivă, nu doar măsuri administrative" (Marian Staș, expert în Educație)

Siguranța în școli a ajuns pe masa Guvernului. Premierul Luca Niculescu a convocat în această dimineață o ședință de lucru cu miniștrii de resort, după cele două atacuri cu arme albe de la Bistrița și Pitești din această săptămână. Executivul promite un plan integrat, cu responsabilități clare și sancțiuni ferme. Chiar în timpul ședinței de guvern, pe rețelele de socializare a apărut fotografia unui băiat de 13 ani care ținea un cuțit în mână, într-o sală de clasă din Timișoara. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz. Ministrul Educației propune angajarea a o mie de paznici în plus în școli. Rezolvă această măsură violența din școli? L-am întrebat pe Marian Staș, expert în Educație.

Budapesta 1956: 70 de ani de la revoluția anticomunistă înăbușită de tancurile rusești

Ungaria marchează vineri 70 de ani de la Revoluția din 1956 împotriva dominației sovietice, revoltă populară națională care a început cu proteste studențești și s-a încheiat cu înăbușirea brutală a acesteia de către Armata Roșie, cu mii de morți și aproximativ 200.000 de exilați.

Ministrul de Externe, după atacul asupra unei nave în Marea Neagră: Reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi a libertăţii de navigaţie

Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a transmis vineri că atacul mortal asupra unei nave comerciale, la doar 13 mile marine de Constanţa – în urma căruia un marinar şi-a pierdut viaţa, iar alţii au fost răniţi – reprezintă o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi a libertăţii de navigaţie. Ministrul spune că războiul ilegal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei escaladează, iar acest lucru afectează direct navigaţia comercială în Marea Neagră

FOCUS MOLDOVA - Campanie electorală în Găgăuzia, protest în Transnistria și „Legea Yandex” pentru operatorii de taxi la Chișinău

În autonomia găgăuză din sudul Republicii Moldova urmează în trei săptămâni alegeri locale – importante inclusiv pentru că Rusia încearcă, din nou, să-și impună controlul asupra decidenților din autonomie pentru a face presiuni asupra Chișinăului și a împiedica integrarea europeană a Republicii Moldova. Aruncăm o privire asupra felului în care decurge campania electorală. Liliana Barbăroșie a mers la Comrat, capitala autonomiei, pentru a vedea cum decurge campania electorală pentru alegerile din 15 noiembrie. Un reportaj realizat în comun cu colegii noștri de la Deutsche Welle.

Csoma Botond (UDMR) la RFI: Guvernul Luca Niculescu va rezista cel puțin șase luni

UDMR nu va fi de acord cu eventuale majorări de impozite și taxe, spune la RFI liderul deputaților formațiunii, Csoma Botond. El declară pe de altă parte că UDMR nu va participa la o moțiune de cenzură inițiată de AUR. ”Nu vom face Opoziție de dragul Opoziției și nu vom avea un limbaj contondent împotriva Guvernului”, mai precizează deputatul.

Alex Moldovan, scriitor pentru copii: „Mi se pare că poporul ăsta a ajuns să-și urască copiii”

Scriitorul de literatură pentru copii Alex Moldovan crede că suntem un popor care a ajuns să-și urască copiii. Prezent la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT), autorul seriilor Olguța și Dani Gi a umplut până la refuz Casa FILIT de elevi dornici să afle mai multe despre eroii lor preferați.

Sfârşitul unei lumi

„Sfârşitul unei lumi” (La fin d’un monde) este titlul unei cărţi scrisă de jurnalistul şi editorialistul francez Pierre Haski, o culegere de eseuri geopolitice apărută anul acesta la Editura Stock. Pierre Haski este un nume foarte cunoscut în spaţiul mediatic francez, precum şi o remarcabilă voce analitică la radio, mai precis pe cel mai ascultat post de radio francez, France Inter. Matei Vişniec ne vorbeşte la Lumea pe gânduri despre „Sfârşitul unei lumi”.

Alegeri prezidențiale în Bulgaria

Duminică în Bulgaria are loc primul tur al alegerilor prezidențiale. Principalii candidați sunt Ilyana Yotova, actuala președintă a țării, susținută de premierul considerat pro-rus Rumen Radev, și Andrei Ghiurov, candidatul opoziției reformiste. Care sunt mizele acestui prim tur și cum a decurs campania?

Economia reală - România și Polonia, braț la braț la creșterea datoriei publice și nivelul deficitului bugetar

Eurostat a publicat tradiționalul tablou de bord european care arată evoluția câtorva indicatori economici și bugetari în perioada 2022-2025. Este vorba despre datele privind deficitul bugetar, veniturile și cheltuielile bugetare ca pondere în PIB, datoria publică și PIB nominal. Tot acest set de date este publicat pentru fiecare stat membru.

Joi, 22 Octombrie 2026

12 articole

Arthur Dénouveaux (Life for Paris): Legea și statul de drept sunt modificate în mod regulat pentru a deveni din ce în ce mai liberticide

Paris – Violenţele, jafurile şi actele de vandalism comise la manifestaţiile de sâmbăta trecută în multe oraşe franceze, dar mai ales la Paris, a împins puterea politică să ia o serie de măsuri severe. S-au impus restricţii de circulaţie nocturnă în anumite cartiere, se interzic manifestaţiile sâmbăta aceasta într-o serie de oraşe, au fost interpelaţi mii de minori, dar foarte puţini au fost ulterior deferiţi justiţiei, şamd. Până şi Emmanuel Macron a intervenit în dezbatere. Preşedintele Franţei a declarat public că «interzice orice manifestaţie care nu este organizată de sindicate». Arthur Dénouveaux, preşedintele asociaţiei Life for Paris, se declară «surprins de această decizie» care ne duce pe «o pantă periculoasă pentru libertăţile publice».

Tensiunile sociale închid Art Basel 2026 din Paris

An de an, unii aşteaptă marele târg de artă modernă şi contemporană din Paris, Art Basel, precum aşteaptă seara de 24 decembrie, comentează revista franceză Connaissance des Arts. Artişti de 5 stele, colecţionari cunoscuţi pentru generozitatea lor, influenceri glamour şi mastodonţi de lux pe post de sponsori: în cinci ani, formula târgului Art Basel Paris nu prea a prea variat. O bulă de opulenţă ce primeşte, însă, în 2026, o lovitură neaşteptată: manifestaţiile din Paris au determinat mai mulţi colecţionari să-şi anuleze prezenţa la Art Basel. Iar pentru galeriile care au venit deja, ei bine acestea se văd nevoite să plece mai devreme decât fusese planificat, deoarece noi proteste sunt planificate să aibă loc sâmbătă 24 octombrie. Cristina Teacă a vizitat Art Basel miercuri seară, când târgul încă nu era deschis publicului şi a stat de vorbă cu Catinca Tăbăcaru de la Catinca Tăbăcaru Gallery.

SUA oferă R.Moldova 1,2 mln dolari pentru crearea Centrului Operațional de Securitate Cibernetică

Chișinău – Statele Unite ale Americii oferă R.Moldova un grant de 1,2 mln de dolari pentru crearea Centrului Operațional de Securitate Cibernetică. Un acord în acest sens ce prevede consolidarea capacităților naționale de prevenire, monitorizare și combatere a amenințărilor cibernetice, a fost semnat, joi, la Chișinău. Astfel, Republica Moldova beneficiază de un sprijin direct, oferit de Guvernul Statelor Unite ale Americii, în cadrul unui pachet mai amplu de investiții americane în valoare de 3,7 milioane de dolari.

Franţa: Preşedintele Emmanuel Macron interzice toate manifestaţiile care nu sunt organizate de sindicate

Paris – Numai manifestaţiile organizate de sindicate vor fi autorizate sâmbătă în Franţa. Decizia a fost anunţată de preşedintele Emmanuel Macron în urma unei reuniuni la Palatul Elysée cu responsabilii serviciilor de informaţii. Anunţul prezidenţial vine în contextul violenţelor care au marcat precedenta zi de manifestaţii de sâmbăta trecută, 17 octombrie, când în marginea marşurilor calme ale studenţilor şi sindicatelor, s-au înregistrat ciocniri violente cu poliţia şi numeroase pagube materiale.

Anularea contractelor semnate deja pe SAFE ar pune România într-o situație cel puțin la fel de gravă ca cea în care a fost până acum, cu criza guvernamentală (Interviu)

Curtea Constitutionala a constatat un conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvern, pe ordonanta SAFE, de inzestrare a Armatei. Sesizarea depusă de presedintele Camerei Deputatilor, Sorin Grindeanu, apreciaza că Guvernul Bolojan si-a depășit limitele constituționale după ce a fost demis prin moțiune de cenzură, pentru ca un cabinet interimar nu poate emite ordonanțe și nici nu poate iniția proiecte de lege. Mai exact, susține el, proiectul ordonanței de urgență SAFE, adoptate pe 4 mai, a fost modificat în ziua moțiunii, 5 mai, și forma finală a fost trimisă spre publicare în Monitorul Oficial, pe 8 mai, la trei zile de la demiterea executivului. Liderul PSD a argumentat că Executivul devenit interimar nu avea dreptul să exercite atribuții de legiferare, ci doar să administreze problemele curente. România are o alocare de 16,7 miliarde de euro în cadrul instrumentului de apărare SAFE. Au fost deja semnate contracte în valoare de peste 9 miliarde de euro, care ar putea fi puse în pericol de decizia CCR. Politologul Cristian Pîrvulescu apreciază că CCR a tranșat un conflict de natură constituțională iar contractele n-ar trebui să fie puse sub semnul întrebării.

Mii de site-uri din lumea întreagă rămân inactive după ce inteligența artificială a detectat o vulnerabilitate de securitate

Mii de site-uri oficiale au fost scoase din funcțiune, dezactivate temporar, preventiv, în diverse părți ale lumii. A fost descoperită o vulnerabilitate informatică în limbajul de programare PHP, pe care se bazează 70% din site-urile web din lume. Şi este tocmai inteligența artificială cea care a dezvăluit această vulnerabilitate uriașă de securitate. Milioane de date personale riscă să fie expuse, motiv pentru care mai multe ministere franceze au oprit toate site-urile ce funcţionau sub umbrela lor.

Premiul Sakharov, atribuit de Parlamentul european Curţii penale internaţionale

Parlamentul european a decernat prestigiosul premiu Sakharov Curţii penale internaţionale. Premiul onorează lupta pentru democraţie şi libertatea de gândire. Atribuirea CPI a acestei recompense survine în contextul în care preşedintele american Donald Trump nu a încetat să critice jurisdicţia cu sediul la Haga, în Olanda.

Bucureștiul pregătește o listă de proiecte de conectivitate și investiții în R.Moldova

Premierul României Luca Niculescu merge marți, pe 27 octombrie, în prima sa vizită externă – în Republica Moldova. Vizita a fost confirmată de Guvernul moldovean.

SUA: De unde vin și cum sunt cheltuite miliardele de dolari pentru ”midterms”

Pentru a câștiga sau a-și păstra locurile în Congres, candidații și partidele cheltuie sume enorme pentru reclamele la televiziune, pe platformele de streaming și pe rețelele sociale. Iar recordurile sunt doborâte unul după altul, reiese dintr-o analiză RFI.

Plățile salariale câștigate în instanță de magistrați pot fi reeșalonate, a decis CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că salariile restante câștigate de magistrați în instanță pot fi plătite eșalonat de statul român. CEDO a decis că eșalonarea și amânarea plății unor restanțe salariale câștigate în instanță de judecători și procurori nu au încălcat Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În contextul dificultăților economice și bugetare excepționale, măsurile luate de autorități pentru plata treptată a sumelor au urmărit un echilibru între interesele publice și cele private. Decizia CEDO a fost luată într-un complet de șapte judecători și este definitivă.

FOCUS MOLDOVA - Premierul Niculescu merge la Chișinău, premierul Tofan vizitează Kievul, NATO amplifică prezența în Marea Neagră

Premierul României Luca Niculescu face prima vizită externă la Chișinău săptămâna viitoare, pe 27 octombrie. Premierul moldovean Vasile Tofan merge săptămâna aceasta la Kiev, unde discută inclusiv despre aprovizionarea cu gaze a Republicii Moldova. NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma atacurilor cu drone împotriva navelor comerciale. Una din navele atacate recent avea ca destinație portul Giurgiulești din Republica Moldova.

Constantin Toma la RFI: PSD va ieși extrem de șifonat din noua guvernare

Premierul Luca Niculescu nu are nici o șansă să-și impună autoritatea în fața PSD, în noul Guvern. Iată ce spune la RFI primarul Buzăului, Constantin Toma, membru al Partidului Social Democrat, dar o voce critică la adresa actualei conduceri a formațiunii. El crede că PSD va ieși ”extrem de șifonat” din această guvernare. ”Cruciada bunului simț începută de Ilie Bolojan trebuie să continue”, declară primarul.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont