Zelenski, întâlnire online cu o delegație bipartizană din ambele camere ale Congresului SUA: avertisment privind Starlink
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei
Guvernul italian va trimite încă 500 de militari la Milano pentru a consolida securitatea, după două zile de tulburări în care manifestanții s-au confruntat cu poliția, au jefuit magazine și au vandalizat proprietăți. Anunțul a fost făcut luni de vicepremierul Matteo Salvini, liderul partidului de dreapta Liga, membru al coaliției de guvernare, relatează The Guardian. În paralel, premierul Giorgia Meloni ia în calcul extinderea perioadei de reținere preventivă a minorilor, intensificarea acțiunilor împotriva bandelor de tineri și devansarea aplicării unor prevederi dintr-un proiect de lege privind securitatea, aflat în examinarea Parlamentului.
Costinel-Bogdan Dumitru, propus ministru pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, a întârziat aproximativ 30 de minute la audierea în comisiile parlamentare reunite. Acesta a explicat că i-a fost extrem de dificil să intre în clădirea Parlamentului și că a fost îndrumat să aștepte într-o cameră până la încheierea audierii precedente. Mai mult, a avut și probleme cu cravata.
Ilie Bolojan nu pleacă de la Guvern până nu se asigură că oamenii săi sunt puși în funcții cheie. Înainte de a părăsi Palatul Victoria, premierul demis și-a trimis un consilier în Consiliul de Administrație al unui distribuitor de energie la care statul român este acționar minoritar. Totodată, potrivit surselor Realitatea PLUS, Ilie Bolojan l-a demis pe secretarul de stat Ionel Scrioșteanu din Ministerul Transporturilor, apropiat de gruparea din PNL condusă de Hubert Thuma, care i s-a opus vehement premierului de-a lungul mandatului său.
Votul anticipat pentru alegerile americane de la mijlocul mandatului a început luni, 19 octombrie, în Texas, unde democrații speră să obțină victorii istorice într-un stat tradițional republican. Alegătorii vor putea vota până pe 3 noiembrie, în cadrul unui scrutin în care economia, politica administrației Trump și nemulțumirile legate de imigrație se numără printre temele importante ale campaniei, relatează AFP.
Credincioșii ortodocși îi prăznuiesc marți, 20 octombrie 2026, pe Sfântul Mare Mucenic Artemie și pe Sfântul Cuvios Gherasim din Kefalonia. Ziua este dedicată rugăciunii, credinței și amintirii celor care au rămas statornici în fața încercărilor. Tot astăzi, persoanele care poartă numele Gherasim sau Artemie își pot sărbători onomastica.
Premierul desemnat Luca Niculescu (Profimedia)
Polițiști din Verona / Sursa foto - Presa străină
Poliția a intervenit după un incident armat în apropierea unei moschei din Columbus, Ohio. O persoană a murit, iar autoritățile spun că lăcașul de cult nu a fost vizat.
Un conflict izbucnit într-o sală de jocuri de noroc din municipiul Brașov s-a transformat într-un episod violent, după ce agenții de securitate au intervenit pentru a calma spiritele. Doi angajați ai firmei de pază, în vârstă de 31 și 33 de ani, ar fi fost agresați de patru persoane. Suspecții, trei bărbați și o femeie din județul Covasna, au fost reținuți pentru 24 de ore.
Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, susține că nava „Wine Trader”, atacată săptămâna trecută în Marea Neagră, în apropiere de Sulina, ar fi fost lovită de o dronă rusească de tip Geran. În urma exploziei și a incendiului care a izbucnit, doar cinci marinari au fost salvați, iar șapte sunt căutați în continuare pe mare. Mihălcioiu a mai explicat că marinarii care au reușit să se salveze erau cei care aveau cabinele la etajele superioare.
Kelemen Hunor a explicat condițiile în care va susține Guvernul
Puțini români își mai amintesc astăzi de „miroase de cârnați”, un ingredient cu nume neobișnuit care apărea în rețetele și normele alimentare din perioada comunistă. Folosit la mititei, cârnați și alte preparate din carne, condimentul a fost nelipsit din industria alimentară a Epocii de Aur. Pe grupurile online dedicate mezelurilor și industriei alimentare de altădată, mulți pasionați susțin că rețeta exactă a acestui amestec s-ar fi pierdut în timp.
Diplomația americană le-a transmis luni cetățenilor Statelor Unite să evite zonele în care au loc manifestații în Franța și să fie precauți dacă se află în apropierea unor adunări publice de amploare.
Paulownia este un arbore ornamental care se remarcă prin ritmul accelerat de creștere și aspectul spectaculos.
Elevul cuțitaș / Sursa foto - Captură video
Valul de violență care afectează tot mai multe state europene, de la proteste de stradă la atacuri șocante în școli, așa cum a fost și cel de la Bistrița, are o cauză comună: radicalizarea alimentată de rețelele sociale și de discursul agresiv promovat inclusiv de politicieni, avertizează Anca Alexandrescu. În editorialul său de la începutul emisiunii „Culisele Statului Paralel” de luni, 19 octombrie, realizatoarea a oferit exemple despre modul în care agresivitatea tot mai prezentă în mediul online se transformă treptat în violență reală, cu consecințe grave asupra societății.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avut luni, 19 octombrie, o întrevedere la Teheran cu omologul său iranian, Abbas Araghchi, în contextul tensiunilor militare dintre Iran și Statele Unite.
Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din municipiul Săcele, județul Brașov, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de tentativă de omor. Acesta ar fi atacat un tânăr de 25 de ani cu o furcă, lovindu-l în zona pieptului, după ce cei doi consumaseră împreună băuturi alcoolice. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Când se deschide Târgul de Crăciun din Craiova
Accident zona Obor (sursa: FB/Esti din Sectorul 2)
Atac rusesc asupra unui parc din Ucraina. Foto: Kyiv Independent
O vacanță în Statele Unite s-a transformat într-o intervenție medicală contracronometru pentru Elena Sumanariu, o doctoriță originară din Botoșani, care profesează în Marea Britanie. Ajunsă pe aeroportul din Miami, aceasta a observat un bărbat care s-a prăbușit la pământ și a intervenit imediat, după ce și-a dat seama că omul nu mai avea puls. Reacția sa rapidă a contribuit la salvarea vieții acestuia, iar gestul medicului român a fost apreciat inclusiv de compania American Airlines.
Franța traversează o criză politică și socială care amenință să se transforme într-un risc economic pentru întreaga Uniune Europeană. Protestele, instabilitatea guvernamentală și creșterea costurilor de împrumut pun presiune pe Paris, iar efectele se resimt deja pe piețele financiare. Ce înseamnă această criză pentru Europa și pentru securitatea României, ne explică Ana Maria Păcuraru, corespondent Realitatea Plus la Casa Albă.