Accident cumplit pe DN7! Două femei au murit, iar un tânăr a ajuns la spital. Planul Roșu, activat
Accident Valea Oltului/ Sursa foto: Sibiu100.ro
Accident Valea Oltului/ Sursa foto: Sibiu100.ro
Vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit pentru această perioadă în prima săptămână din noiembrie, în toate regiunile ţării. De asemenea, sunt aşteptate precipitaţii peste media normală în sudul şi estul României, dar şi local în vest şi centru. În următoarele trei săptămâni, temperaturile vor reveni la valori apropiate de cele normale pentru această perioadă, potrivit estimărilor meteorologice publicate vineri de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pentru intervalul 2-30 noiembrie 2026.
Adrian Câciu lansează noi acuzații la adresa lui Ilie Bolojan și susține că fostul premier a lăsat în urmă datorii de aproape 30 de miliarde de lei, venituri nerealizate și probleme financiare pe care actualul Guvern încearcă acum să le rezolve. Fostul ministru al Finanțelor spune că Bolojan s-a lăudat cu reducerea deficitului, deși statul ar fi amânat plata unor obligații importante.
Jaf record în lumea crypto: : 6,3 miliarde de dolari, furați de hackeri. Cine sunt principalii suspecți
Fabricile de armament din România știau încă de la începutul anului 2026 că ar putea deveni ținte ale unor operațiuni de sabotaj coordonate din Rusia. Dezvăluirea a fost făcută de Răzvan Pîrcălăbescu, directorul general al companiei naționale ROMARM, după ce autoritățile au anunțat descoperirea unei rețele suspectate că a provocat incendiul de pe platforma industrială CARFIL din Brașov, conform Realitatea PLUS.
Un convoi umanitar a pornit în timpul nopţii de joi spre vineri, 29 spre 30 octombrie, spre oraşul Oleşki, din sudul Ucrainei, aflat sub controlul forţelor ruse, transportând în special alimente şi provizii medicale. Informaţia a fost relatată vineri de publicaţia rusă „Izvestia”, citată de agenţia Reuters.
Guvernul intră astăzi în ședință de urgență pentru a salva de la blocaj spitalele și instituțiile-cheie ale statului. Executivul pregătește o rectificare de aproximativ 5 miliarde de lei, bani necesari pentru medicamente, servicii medicale și cheltuieli esențiale. Se cer suplimentări de 60 de miliarde de lei, însă ministrul Finanțelor avertizează că statul nu își permite să acopere întreaga sumă.
Ilie Bolojan încearcă să pună lipsa banilor din spitale pe seama ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, deși chiar el conducea Guvernul în perioada în care a fost pregătit și aprobat bugetul pentru 2026. Fostul premier susține că unele unități de primiri urgențe au primit intenționat mai puțini bani decât aveau nevoie și îl indică pe Rogobete drept responsabil pentru această situație, conform Realitatea PLUS.
România a fost condamnată din nou la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru felul în care a fost anchetată Revoluția din decembrie 1989. La aproape 37 de ani de la căderea regimului comunist, familiile celor uciși și oamenii răniți în timpul evenimentelor încă așteaptă să afle cine a fost responsabil pentru tragediile prin care au trecut, conform Realitatea PLUS.
Dacia pierde teren pe piața auto, după ce livrările mărcii au coborât cu 12,8% în al treilea trimestru din 2026. Rezultatul vine într-un context tot mai competitiv, în care constructorii chinezi își consolidează poziția, iar gama restrânsă de modele electrice reprezintă o provocare pentru producătorul român. La nivel de grup, Renault a depășit însă estimările privind veniturile, impulsionat de cererea pentru mașini electrice.
Poveste cutremurătoare în Marea Britanie, unde o adolescentă a suferit un accident vascular cerebral (AVC) la vârsta de numai 13 ani, după ce primele simptome au fost puse pe seama unei sinuzite. Matilda Stacey a trecut prin două episoade de AVC, a petrecut două luni în spital și a avut nevoie de recuperare îndelungată pentru a învăța din nou să meargă, să vorbească și să mănânce. Astăzi, tânăra le transmite un mesaj important celor care cred că această afecțiune apare doar la persoanele în vârstă.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia susține inițiativele de restabilire a relațiilor cu țările europene, dar a avertizat că un eventual război între Rusia și Europa nu ar avea câștigători. Declarațiile au fost făcute la conferința de presă de la finalul summitului Rusia-Africa și au fost relatate de TASS.
Ministrul de Externe, Dan Neculăescu, se așteaptă la intensificarea atacurilor Rusiei asupra Ucrainei în timpul iernii și se declară îngrijorat de pierderile de vieți omenești din țara vecină. Oficialul român consideră, totodată, că pacea din Ucraina trebuie să fie „justă și durabilă” și susține că Europa ar trebui să aibă un rol la masa negocierilor.
Momente de alertă, joi seară, în localitatea Porumbacu de Sus, din județul Sibiu, după ce o ursoaică însoțită de trei pui a fost semnalată în zonă. Autoritățile au transmis un mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației, iar un echipaj SMURD a fost trimis la fața locului.
Noul ministru al Apărării, Radu Oprea, de la PSD, își trimite Corpul de Control la Direcția de Achiziții Armament a MApn, după scandalul licitațiilor din programul SAFE, în urma cărora gigantul german Rheinmetall este aproape unic câștigător.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a transmis un mesaj pensionarilor în contextul discuțiilor despre rectificarea bugetară și dificultățile financiare. Oficialul susține că fondurile necesare pentru plata pensiilor și pentru ajutoarele financiare acordate o singură dată, în luna decembrie, sunt asigurate, iar toate plățile vor fi efectuate integral și la timp.
Ministerul Finanțelor a publicat joi seara, 29 octombrie, în transparență decizională proiectul de Ordonanță de urgență privind prima rectificare a bugetului de stat pe anul 2026, informează un comunicat de presă transmis de instituția condusă de Alexandru Nazare. Potrivit sursei citate, proiectul asigură fondurile necesare pentru serviciile medicale și medicamente, pentru drepturile salariale și pentru cheltuielile sociale, "prin redistribuirea resurselor în funcție de execuția bugetară pe primele nouă luni și de necesarul estimat până la sfârșitul anului". Astfel, se alocă bani pentru ministerele Muncii, Agriculturii, Sănătății, Afacerilor Interne și pentru Fondul de Asigurări Sociale de Sănătate, iar autoritățile locale primesc peste 2,7 miliarde de lei suplimentar din sumele defalcate de TVA. La polul opus, se taie bani din bugetele mai multor ministere, dar și de la Curtea de Conturi. Potrivit unui comunicat remis tot joi seara, de Guvern, premieurl Luca Niculescu va participa vineri, 30 octombrie, de la ora 12.00, la o ședință a Executivului. La începutul ședinței de Guvern, Niculescu va avea o intervenție, care va fi transmisă live.
Fostul judecător CSM Toni Neacșu susține că datele transmise de Guvernul României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), privind plata restanțelor salariale ale bugetarilor, ar fi eronate și ar fi influențat motivarea unei decizii de respingere a unor cereri depuse de magistrați. Într-o declarație făcută la Realitatea Plus, acesta a cerut autorităților să transmită din proprie inițiativă informațiile pe care le consideră corecte în dosarul încă aflat pe rolul Curții de la Strasbourg și să explice discrepanțele semnalate.
Militari Români la Baza Aeriană Kogălniceanu. Foto/Profimedia
Tânără ucisă de iubit / Sursa foto - Presa străină
Patrick Stewart, actorul britanic cunoscut pentru rolurile căpitanului Jean-Luc Picard din „Star Trek” și al profesorului Charles Xavier din „X-Men”, a murit la vârsta de 86 de ani. Actorul s-a stins din viață miercuri, 28 octombrie, la locuința sa din Los Angeles, după o perioadă scurtă și dificilă în care s-a confruntat cu boala Alzheimer și demența cu corpi Lewy, a anunțat Kelly Bush Novak, agentul său de presă.
Elicopter prăbușită/ Captură X/ CTV News
Realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel”, Anca Alexandrescu, a lansat un apel public pentru sprijinirea persoanelor vârstnice aflate în situații dificile și a criticat dur autoritățile și clasa politică, pe care le acuză că au abandonat problemele reale ale cetățenilor.
Târg de Crăciun București, Piața Constituției din București / Sursa foto - Facebook