Accident grav în Suceava: trei copii, de 2, 5 și 7 ani, printre cele cinci persoane duse la spital
Un accident rutier grav s-a produs sâmbătă seara în localitatea Costâna, județul Suceava. Două mașini s-au ciocnit, iar cinci dintre cele șase persoane implicate, printre care trei copii, au avut nevoie de transport la spital.
Stare de urgență în New York și New Jersey. Furtuna Nor’easter aduce inundații, pene de curent și haos în transporturi
Zeci de milioane de oameni din nord-estul Statelor Unite se află în calea unei furtuni puternice care lovește regiunea în acest weekend. Fenomenul, cunoscut drept Nor’easter, a provocat deja inundații pe coastă, pene de curent, probleme majore în transporturi și anularea unor evenimente importante din New York și Boston.
Lavrov acuză Europa că sabotează pacea în Ucraina: „Face tot ce îi stă în putință pentru a zădărnici negocierile”
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a lansat sâmbătă, de la tribuna Adunării Generale a ONU, un nou atac la adresa Europei. Șeful diplomației de la Moscova susține că statele europene încearcă să împiedice negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina și că abordarea lor este diferită de cea a administrației conduse de Donald Trump.
Magyar anunță taxă pe averile de peste un miliard de forinți. Premierul, atacat cu un ou în timpul discursului: „Nu e nicio problemă!”
Peter Magyar, premierul Ungariei, atacat cu ouă
Scenariul lansat de Dumitru Dragomir: „Se va încerca eliminarea lui Nicușor Dan”. PNL și USR, partidele indicate de fostul șef al LPF
Fostul șef al LPF, Dumitru Dragomir, despre actuala situație politică a țării.
Plan Roșu activat în Sibiu după o posibilă toxiinfecție alimentară. 11 persoane au acuzat simptome la o sală de evenimente
Planul Roșu de Intervenție a fost activat, sâmbătă seară, în județul Sibiu, după ce mai multe persoane aflate la o sală de evenimente din Avrig au început să acuze simptome specifice unei toxiinfecții alimentare. Până în acest moment, 11 persoane sunt evaluate de echipajele medicale.
Sorin Roșca Stănescu, după huiduielile la adresa lui Bolojan: „Nu putem merge mai departe, sub nicio formă, cu acest guvern”
Sorin Roșca Stănescu comentează situația politică din România
TAROM, spre privatizare. Programul lui Siegfried Mureșan prevede și listarea la bursă a unor pachete din Aeroportul Otopeni și Portul Constanța
Potrivit Realitatea PLUS, programul de guvernare propus de Siegfried Mureșan prevede schimbări majore pentru unele dintre cele mai importante companii și active strategice ale statului. TAROM ar urma să intre într-un proces de privatizare, în timp ce pentru Aeroportul Otopeni și Portul Constanța este prevăzută listarea la bursă a unor pachete de acțiuni.
Haos pe calea ferată în Germania. Aproximativ 300 de trenuri, afectate după ce hoții au tăiat și furat cabluri
Traficul feroviar a fost grav perturbat sâmbătă dimineață în zona orașului Gelsenkirchen, din vestul Germaniei, după ce persoane necunoscute au tăiat și au furat cabluri de-a lungul unei linii de cale ferată. Aproximativ 300 de trenuri au fost afectate, iar pentru o perioadă circulația a fost complet blocată în întreaga zonă metropolitană.
Tragedie în centrul Atenei: șase morți după prăbușirea unui imobil în urma unei explozii. Printre victime, patru turiști americani - VIDEO
Șase persoane au fost găsite moarte, sâmbătă, sub dărâmăturile unui imobil care s-a prăbușit în centrul istoric al Atenei. Victimele sunt patru turiști americani, un britanic și o femeie din Grecia.
Traian Băsescu, presiuni să treacă Siegfried Mureșan de Parlament: „Vom avea o justiție independentă”
Traian Băsescu, fostul președinte al României
Focarul de Ebola se extinde în Congo. Aproape 3.800 de oameni au murit, iar virusul a ajuns în 63 de zone sanitare
Focarul de Ebola provocat de tulpina Bundibugyo continuă să se extindă în Republica Democratică Congo. Organizația Mondială a Sănătății anunță că virusul a ajuns în alte două zone sanitare, iar bilanțul a urcat la 7.890 de cazuri confirmate și 3.799 de decese până la 23 septembrie.
Studenții cer burse mai mari și revenirea reducerii de 90% la tren. ANOSR critică programul de guvernare
Studenții din România critică programul de guvernare
Principalul suspect în crima din Vâlcea, de negăsit de 6 zile. Ce i-ar fi spus tatălui fetei în noaptea crimei: „Am aflat ceva”
Apar noi detalii în cazul Valentinei Ioana Tănăsie, tânăra de 28 de ani găsită moartă într-o valiză aruncată în râul Olt. Principalul suspect, iubitul acesteia, este în continuare căutat, iar anchetatorii încearcă să îi refacă traseul și verifică imaginile surprinse de camerele de supraveghere, conform Realitatea PLUS.
Un nou șoc la pompă: motorina ar putea urca la 12,20 lei pe litru dacă SUA închid robinetul exporturilor
Prețul motorinei ar putea urca până la 12,20 lei pe litru în România dacă Statele Unite vor decide să interzică exporturile acestui combustibil. Asociația Energia Inteligentă a calculat două scenarii, iar în cel mai dur dintre ele pragul ar putea fi atins în trei până la șase săptămâni de la introducerea restricției.
Tragedie într-o zonă greu accesibilă din Mureș. O persoană a murit, iar alte două au ajuns la spital după ce au aflat vestea tragică
O persoană grav rănită într-o zonă cu teren greu accesibil din apropierea localității Eremitu, județul Mureș, a murit sâmbătă după-amiază, în ciuda intervenției salvatorilor. Salvamontiștii, echipajele medicale și un elicopter SMURD au fost mobilizate pentru salvarea victimei.
Dian Popescu, avertisment pentru șoferi: „Litrul de carburant ar putea ajunge la 15 lei”
Dian Popescu, despre scumpirea carburanților
Românii se pregătesc pentru noi scumpiri. Alimentele de bază și facturile ar putea lovi și mai tare bugetele familiilor
Prețurile unor alimente ar putea crește din nou în lunile următoare, pe fondul vremii extreme, al secetei și al costurilor ridicate cu energia, transportul și îngrășămintele. Potrivit informațiilor prezentate de Realitatea PLUS, mai mulți producători au anunțat deja comercianții că pregătesc modificări de preț, iar carnea, laptele, fructele și legumele s-ar putea număra printre primele produse afectate.
El Niño „Godzilla” doboară recorduri. Fenomenul ar putea contribui la peste 450.000 de decese până în 2027
El Niño supranumit „Godzilla” continuă să se intensifice, iar temperaturile de la suprafața Oceanului Pacific ecuatorial au depășit deja nivelurile înregistrate în timpul episoadelor precedente. Specialiștii avertizează că actualul fenomen ar putea deveni unul dintre cele mai puternice observate vreodată, cu efecte asupra temperaturilor, precipitațiilor și agriculturii în numeroase regiuni ale lumii.
Primăria Sectorului 1 a amenajat un nou parc pe Calea Griviței, pe o suprafață de peste 5.500 de metri pătrați
O zonă de aproximativ 5.500 de metri pătrați, aflată în fața blocurilor de pe Calea Griviței, a fost reamenajată și transformată într-un spațiu verde accesibil locuitorilor. Au fost plantați peste 120 de arbori și alte peste 8.600 de plante, iar proiectul include un loc de joacă reabilitat, zone de relaxare și un spațiu destinat câinilor.