Luni, 12 Octombrie 2026

24 articole

Lovitură pentru consumatori: alimentele de bază s-ar putea scumpi din nou după introducerea TollRo. Ce produse vor costa mai mult

Românii s-ar putea confrunta cu un nou val de scumpiri la alimente după introducerea sistemului TollRo, care înlocuiește rovinieta pentru vehiculele de transport marfă de peste 3,5 tone, începând cu 1 octombrie 2026. Faptul că transportatorii plătesc acum o taxă calculată în funcție de numărul de kilometri parcurși ar urma să ducă la majorarea costurile logistice pentru numeroase produse alimentare, în special cele cu livrare zilnică, arată Realitatea Plus.

Cetățenia română obținută cu documente false: 16 cetățeni ruși, trimiși în judecată

Parchetul General anunță luni că a trimis în judecată 16 cetățeni ruși pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, complicitate la fals informatic și complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, într-un dosar în care sunt acuzați că au folosit în mod constant certificate de cetățenie falsificate pentru a obține acte de identitate românești.

Sărăcia lovește tot mai puternic! 1,2 miliarde de oameni trăiesc în lipsuri, iar peste jumătate sunt copii. Alertă ONU

Numărul oamenilor care trăiesc în sărăcie a crescut pentru prima dată în ultimii 16 ani. Un raport publicat luni, 12 octombrie, de Organizația Națiunilor Unite arată că 1,2 miliarde de persoane se confruntă cu lipsuri grave, de la hrană și apă potabilă până la electricitate și acces la educație. Față de anul trecut, numărul celor afectați a crescut cu 51,5 milioane, iar mai mult de jumătate dintre persoanele care trăiesc în aceste condiții sunt copii.

TNF 2026: București și Ilfov generează peste jumătate din cifra de afaceri a companiilor de top din România

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR)

Ce este sindromul Kessler, fenomenul care poate lăsa omenirea fără GPS, prognoze meteo prin aplicații și chiar posibilitatea plăților bancare

Satelit in spatiu (imagine recreată artificial, Profimedia)

Un proiect pentru generațiile viitoare: Maria Niculae aduce femeile împreună pentru o cauză esențială

Maria Niculae a lansat o campanie prin care invită doamnele din România să sprijine construirea unui spital de psihiatrie pediatrică în curtea Spitalului Obregia din București, în cadrul inițiativei „Spitale publice din bani privați”. Ea a făcut primul gest, donând trei genți de lux, și îi îndeamnă pe ceilalți să se alăture „cu orice fel de gest”.

Luca Niculescu avertizează că România riscă să intre în blocaj! Spitalele și primăriile, în pericol. Pactul propus partidelor

Premierul desemnat Luca Niculescu trage un semnal de alarmă și avertizează că România riscă să se confrunte cu blocaje în spitale, primării și alte instituții dacă nu va avea rapid un guvern cu puteri depline. Acesta susține că țara nu își mai permite să prelungească actuala criză politică și le propune partidelor un acord de susținere pe șase luni, pentru adoptarea măsurilor urgente. Niculescu a anunțat că programul de guvernare este aproape finalizat și că are deja pregătită o listă de miniștri pentru varianta unui cabinet tehnocrat.

Ana Maria Păcuraru: Trump cere Ucrainei să nu mai bombardeze rafinăriile rusești

Președintele american Donald Trump îi cere lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor rusești și lansează un mesaj controversat privind viitorul conducerii de la Kiev. Liderul de la Casa Albă sugerează că Ucraina ar avea nevoie de un președinte dispus să ajungă la un acord de pace cu Moscova. Declarațiile vin într-un moment crucial pentru negocierile privind încheierea războiului. Ana Maria Păcuraru, realizatoarea emisiunii „Miza Zilei”, a analizat implicațiile acestor declarații și posibilele efecte asupra viitorului negocierilor de pace.

UE și Ucraina, chemate să pregătească o strategie proprie de pace. Andrius Kubilius: "A venit momentul"

Comisarul european pentru Apărare și Spațiu, Andrius Kubilius, cere Uniunii Europene și Ucrainei să elaboreze o strategie independentă pentru obținerea păcii, în contextul noilor critici lansate de președintele american Donald Trump la adresa omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski. Oficialul european consideră că UE și Kievul trebuie să își asume un rol mai important în conturarea unei soluții pentru încheierea războiului, relatează AFP.

Armistițiu energetic între Rusia și Ucraina. Kaja Kallas salută acordul, dar cere garanții din partea Moscovei

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a salutat luni anunțul privind încheierea unui armistițiu energetic între Rusia și Ucraina, subliniind însă că ar prefera un acord care să prevadă încetarea uciderii oamenilor, relatează Reuters.

Salmonella în carnea proaspătă de pasăre, la Buzău: 21 de alerte în opt luni. Ce trebuie să știe consumatorii: explicațiile DSVSA

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Buzău a înregistrat 21 de alerte alimentare privind prezența bacteriei Salmonella în carnea proaspătă de pasăre, în perioada ianuarie-august 2026. Numărul notificărilor este în creștere față de anul trecut, când au fost raportate opt astfel de cazuri. Într-un caz identificat în județ, carnea contaminată cu o tulpină care nu impunea restricții a fost declarată aptă pentru consum, după verificări, relatează Agerpres.

Vremea se schimbă radical în România! Cod galben de ploi puternice, frig și ninsori la munte. ANM anunță rafale de 90 km/h - HARTA

Meteorologii au emis o nouă avertizare cod galben de ploi puternice, valabilă de luni, 12 octombrie, până marți dimineață. Mai multe zone din Oltenia și Muntenia vor fi afectate de precipitații abundente, iar cantitățile de apă pot ajunge, izolat, la 40 de litri pe metrul pătrat. Nici restul țării nu scapă de vremea rea. ANM anunță o răcire a temperaturilor, ploi în sud-est, lapoviță și ninsoare la munte, dar și vânt puternic, cu rafale care pot atinge 90 km/h la altitudini mari.

Trei persoane, printre care un minor, rănite grav într-un accident pe DN13, la Rotbav. Traficul a fost blocat

Un accident grav a avut loc pe DN13, în zona localității Rotbav din județul Brașov, unde un camion și un autoturism s-au ciocnit frontal. Trei persoane aflate în mașină, doi adulți și un copil, au suferit răni grave și au avut nevoie de îngrijiri medicale. În urma impactului, circulația a fost blocată pe ambele sensuri, iar șoferii au fost nevoiți să aștepte până la finalizarea intervenției.

Paradoxul energetic al României. Expert: producătorii de energie ieftină urmăresc prețul cel mai mare, nu ieftinirea pieței

Românii plăteșc printre cele mai scumpe facturi de energie

Microbuz răsturnat pe DN 14, în județul Sibiu. Două persoane au fost transportate la spital

Un accident rutier grav a avut loc luni pe DN 14, la ieșirea din Ruși spre Slimnic. Doi cetățeni străini, în vârstă de 33 și 38 de ani, au fost transportați la spital după ce microbuzul în care se aflau s-a răsturnat în afara carosabilului.

Incendiu puternic la Paris. Piața istorică Marché des Enfants Rouges, devastată de flăcări VIDEO

Piața Copiilor Roșii (Marché des Enfants Rouges), cea mai veche piață acoperită din Paris, a fost devastată de un incendiu puternic izbucnit în noaptea de duminică spre luni. Monumentul istoric se află în arondismentul al III-lea al capitalei Franței, iar autoritățile au cerut populației să evite zona străzii Bretagne, unde este amplasată piața, relatează publicația franceză Le Figaro. Pentru moment nu se cunosc cauzele producerii incendiului.

Ce semnifică o umflătură apărută în zona inghinală

O umflătură apărută în zona inghinală poate fi mai vizibilă la tuse, ridicarea unei greutăți sau stat în picioare și poate dispărea în repaus. Chiar dacă nu doare, indică un defect al peretelui abdominal.

Prețurile carburanților, luni, 12 octombrie. Benzina și motorina rămân peste 10 lei pe litru. Unde sunt cele mai mici prețuri

Prețurile carburanților continuă să pună presiune pe buzunarele șoferilor din România. Luni, 12 octombrie, benzina se menține peste pragul de 10 lei pe litru, iar motorina se apropie de 11 lei în marile orașe. Față de luna trecută, un plin de benzină costă cu 14 lei mai mult, în timp ce șoferii care alimentează cu motorină plătesc în plus 28,5 lei pentru 50 de litri, potrivit datelor Peco Online.

Șeful militar al NATO în Europa, avertisment pentru Moscova. Strategia Alianței în cazul unui atac rusesc

Comandantul suprem al forțelor NATO în Europa, generalul american Alexus Grynkewich, va transmite luni un mesaj ferm Moscovei, subliniind capacitatea Alianței de a respinge orice atac, pe fondul intensificării preocupărilor privind amenințarea rusă, relatează AFP.

Panama, după cutremurul de 7,7: peste 200 de replici și sute de locuințe avariate. A fost declarată stare de urgență

Panama a înregistrat peste 200 de replici după cutremurul cu magnitudinea de 7,7 produs vineri, care a avariat sute de locuințe și infrastructura din provinciile centrale ale țării. Guvernul a declarat stare de urgență națională în weekend, pentru a putea mobiliza fonduri destinate intervențiilor și sprijinirii comunităților afectate, relatează Reuters.

Călin Georgescu, din nou în fața instanței. Judecătorii decid astăzi dacă poate scăpa de arestul preventiv

Călin Georgescu/ Sursa foto: Inquam photos ( George Călin)

Haită de șase lupi, surprinsă în gospodăriile oamenilor din Buzău. Un câine a fost ucis, iar localnicii cer ajutor

Spaimă într-un sat din județul Buzău, unde o haită de șase lupi a ajuns până în curțile oamenilor. Animalele sălbatice au intrat noaptea într-o gospodărie și au ucis câinele unei femei în vârstă. Întreaga scenă a fost surprinsă de o cameră de supraveghere, iar imaginile au stârnit îngrijorare în rândul localnicilor. Oamenii spun că lupii mai dădeau târcoale satului, însă acum au început să intre în gospodării, tot mai aproape de locuințe, conform Realitatea PLUS.

Premierul desemnat Luca Niculescu: „E momentul să accelerăm”. Statul se poate bloca fără rectificare bugetară

Premierul desemnat Luca Niculescu avertizează că România se apropie de un punct critic și solicită accelerarea negocierilor pentru formarea rapidă a unui Guvern cu puteri depline. Înaintea unei noi runde de discuții programate luni, acesta a declarat la Radio România Actualități că săptămâna care începe este „hotărâtoare pentru soarta guvernului” și că prelungirea crizei politice ar putea avea consecințe directe asupra funcționării statului.

Vremea se schimbă radical. Cod galben de ploi abundente în Muntenia, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură -HARTĂ ANM

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni o atenționare Cod galben de ploi abundente, valabilă de la ora 10:00, până marți, la ora 10:00, în cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și zona Carpaților de Curbură.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont