Primele impresii ale lui Daniel Bîrligea după transferul la Frosinone și vestea primită de vârful naționalei României
Daniel Bîrligea are ambiții mari după transferul în Serie A, la cei de la Frosinone, iar nașul său este gata să-l vadă într-un meci tare din Italia.
Rusoaica Isinbayeva își strigă nedreptatea! Marea campioană acuză: „Am fost sacrificată pentru jocuri politice! Am plâns de furie!”
Yelena Isinbayeva (44 de ani), rusoaica dublă campioană olimpică la săritura cu prăjina, în 2004 și 2008, a vorbit despre cel mai dificil moment din cariera ei.
Șapte parteneriate încheiate până acum între cluburi din SuperLigă și Liga 2
În ședința din 29 iulie 2026, Comitetul Executiv al FRF a aprobat ”Regulamentul privind Sistemul de Cooperare al Cluburilor din Liga 1 cu cele din Liga 2”, o nouă regulă prin care un club din liga secundă poate primi cel mult cinci jucători U21 de la unul din prima ligă cu care încheie un parteneriat, iar respectivii jucători pot evolua, în anumite condiții, pentru ambele echipe. Așadar, vor avea o dublă legitimare.
S-a enervat când a văzut că în patul fostului a ajuns altă femeie și s-a pozat cât se poate de provocator!
Maya Jama (32 de ani), cunoscuta prezentatoare de la „Insula Iubirii”, s-a enervat când a văzut că în patul fostului său iubit, fotbalistul Ruben Dias (29 de ani), a ajuns o altă femeie. Iar modul în care s-a răzbunat, pozând foarte provocator, a venit la scurt timp după ce femeia, un model german, s-a dat de gol cu relația pe care o are cu internaționalul portughez.
Caz șocant la Galați! Un fotbalist de 15 ani, care a fost la o selecție pentru lotul național, a înjunghiat de 7 ori un tânăr de 23 de ani: „A zis că nu scapă până nu-l omoară”
Un caz de o agresivitate extremă i-a șocat pe locuitorii din Galați, cu atât mai mult protagonistul a fost un fotbalist de doar 15 ani, care are și selecții în lotul național. Acesta a înjunghiat de șapte ori un bărbat de 23 de ani.
Planurile firmei românești BraveX: producție la Romaero de până la 350 de drone pe an
Compania românească BraveX, specializată în producția de drone cu aripă fixă de tip dual-use (civil-militar), vizează atingerea unei capacități de producție de 300-350 de aeronave fără pilot pe an până la sfârșitul lui 2028, prin intermediul parteneriatului strategic încheiat cu compania de stat Romaero, aflată în restructurare. Într-un interviu acordat emisiunii „ Frontier Defense ” (Ep. 17), Răzvan Costea-Bărluțiu, CEO-ul BraveX, a detaliat strategia de scalare a companiei, derularea unei runde de finanțare de tip seed de 3-4 milioane de euro, provocările legislative și birocratice din România, precum și soluțiile pentru acoperirea deficitului de forță de muncă specializată.
Dezvăluiri despre drama lui Ștefan Baiaram: „Nimeni nu știe cât suferă când ajunge acasă”
Mario Felgueiras (39 de ani), în calitate de director sportiv la Universitatea Craiova, a făcut dezvăluiri despre drama lui Ștefan Baiaram (23), care a ratat un transfer la Anderlecht în această vară.
Oprița a rupt tăcerea după ce Steaua nu i-a acceptat demisia: „N-am vrut să ajungem la lucruri urâte!”
Întors din drum de conducerea Stelei, deși intenționa să demisioneze, Daniel Oprița (45 de ani) a oferit prima reacție. S-a aflat motivul pentru care nu a reușit să ajungă la o înțelegere în privința rezilierii contractului.
Conference League, seara calificărilor: cinci retururi în care primul gol poate schimba totul
Conference League ajunge joi, 27 august, la momentul decisiv al play-off-ului, cele cinci confruntări selectate propun scenarii foarte diferite. Brann și PAOK, respectiv Copenhaga și Inter Turku, pornesc practic de la zero, Ajax și Borac Banja Luka au câte două goluri avantaj, în timp ce Atalanta trebuie să găsească acasă soluțiile ofensive care au lipsit în prima manșă cu Hapoel Tel Aviv.
Reacția lui Răzvan Burleanu despre transferul lui Daniel Bîrligea de la FCSB: „Mă bucur”
Răzvan Burleanu, președintele FRF, a oferit o primă reacție despre transferul lui Daniel Bîrligea (26 de ani) de la FCSB, o mutare care reprezintă o revenire a atacantului în fotbalul italian.
După Doicaru, pleacă și Cojocaru! Farul transferă un alt fotbalist produs de Gică Hagi
Ionuț Cojocaru, 23 de ani, a plecat în Malta alături de impresarul său, Mihai Stan, iar cei doi au fost surprinși de ProSport la Aeroportul Internațional Henri Coandă.
Mihai Stoica, despre transferurile care l-ar lăsa „în pielea goală” pe Marius Șumudică: „Va fi bătaie pe ei”
Mihai Stoica (61 de ani), președintele Consiliului de Administrație al FCSB, a anunțat că există un interes uriaș pentru vedetele lui CFR Cluj. De altfel, realizarea transferurilor l-ar putea lăsa pe Marius Șumudică (55 de ani) „în pielea golaă”, în contextul în care echipa deja trece prin cea mai complicată perioadă din istoria clubului.
Adrian Mutu a intervenit în forță după ce Radu Drăgușin a fost făcut praf în Gazzetta dello Sport: „Mă duc să vorbesc cu acel jurnalist! Habar nu are!”
Adrian Mutu (47 de ani) a cedat nervos atunci când a văzut criticile primite de Radu Drăgușin (24) după AS Roma – Fiorentina 4-0 și l-a pus la zid pe un jurnalist de la Gazzetta dello Sport.
Cât de prost l-a vândut Gigi Becali pe Daniel Bîrligea! Frosinone plătește 11.000.000 de euro pentru un atacant slovac de la o echipă din liga a doua poloneză!
Gigi Becali (68 de ani) s-a bucurat după plecarea lui Daniel Bîrligea (26 de ani) în Italia, dar suma obținută este infimă în comparație cu lovitura dată de o echipă din eșalonul secund al Poloniei. Aceasta și-a vândut atacantul cu 11 milioane de euro.
Ioan Vermeșan, la un pas de transferul carierei! Atalanta a reluat negocierile cu Verona: U Cluj e varianta de rezervă. EXCLUSIV
Ioan Vermeșan (19 ani), atacant central legitimat la Verona, cu un gol și 6 apariții bifate în naționala U21 a României, poate prinde transferul carierei în această vară.
Primul patron din Superliga care anunță foarte clar că nu-l va vota pe Gino Iorgulescu la șefia LPF. „Nu mai are pic de dinamică și niciun fel de calitate pentru funcția asta”. EXCLUSIV
Valeriu Iftime, patronul lui FC Botoșani, a spus pentru ProSport că echipa sa nu-l va vota pentru un nou mandat pe Gino Iorgulescu la șefia LPF.
A venit cea mai așteptată reacție despre transferul lui Bîrligea în Serie A. Adrian Mutu a dat verdictul!
Vestea că Daniel Bîrligea (26 de ani) va îmbrăca tricoul celor de la Frosinone a stârnit o amplă discuție în spațiul public. Adrian Mutu (47 de ani) s-a pronunțat la rândul său, dezvăluind marele atu al atacantului.
Cadiz forțează transferul lui Anzor de la Craiova! Oferta pentru Mihai Rotaru şi ce salariu ar lua georgianul
Universitatea Craiova l-ar putea pierde pe Anzor Mekvabishvili (25 de ani) în ultimele săptămâni ale perioadei de mercato. Noua ofertă a celor de la Cadiz se apropie de un prag important: trei milioane de euro.
Antrenorul lui Ararat Armenia, anunț despre Universitatea Craiova înaintea returului play-off-ului Europa League: „Unul dintre cele mai mari avantaje”
Returul play-off-ului din Europa League, între campioanele Armeniei şi României, Ararat Armenia şi Universitatea Craiova, se joacă azi, de la ora 19.00, pe arena „Vazghen Sargsian” din Erevan şi va fi condus de o brigadă din Lituania, la centru cu Donatas Rumsas. În prima manşă, pe arena „Ion Oblemenco”, scorul a fost 1-1.
Soția lui Radu Drăgușin, mesaj puternic: „Cum îți iei rămas-bun de la un loc care a devenit acasă?”
Ioana Drăgușin (24 de ani), soția internaționalului român Radu Drăgușin (24), a postat un mesaj emoționant pe platformele de socializare și a stârnit mii de reacții din partea internauților.
De câte cuvinte a avut nevoie Mourinho pentru a-l descrie pe Mbappe, după ce starul „galacticilor” a marcat de trei ori cu Real Sociedad
Miercuri seară, 26 august 2026, în runda cu numărul 2 din La Liga, starul Kylian Mbappe (27 de ani) a marcat pentru prima oară într-un joc oficial sub comanda lui Jose Mourinho (63).
Care a fost cel mai bun meci al lui Daniel Bîrligea la FCSB? „Pur și simplu i-a spulberat”
În contextul în care transferul Daniel Bîrligea (26 de ani) va merge în Italia, la Frosinone, Mihai Stoica (61 de ani) a trecut în revistă parcursul său în tricoul roș-albastru, dezvăluind care a fost cel mai bun meci: returul cu Aberdeen din play-off-ul Europa League.
Bătaie generală la meciul din Liga Campionilor. De unde a pornit totul
Olympique Lyon – Fenerbahce s-a încheiat cu scorul de 1-2, 2-3 la general în play-off-ul Ligii Campionilor, dar partida a avut și un episod tensionat.
FCSB se întoarce pe Arena Naţională! Mihai Stoica face marele anunț: „Jucăm luni”
Mihai Stoica (61 de ani), în calitate de manager general al celor de la FCSB, a anunțat când vor reveni roș-albaștrii pe Arena Națională din București, cel mai mare stadion al țării.