Sâmbătă, 08 August 2026

24 articole

Edi Iordănescu i-a spus clar lui Marius Baciu greșeala uriașă făcută cu Tănase: „Nu-l ții în vitrină”

Edi Iordănescu (48 de ani), fostul selecționer al „tricolorilor”, i-a spus clar lui Marius Baciu (51 ani) unde a greșit în privința lui Florin Tănase (31 de ani).

Cum a insistat regretatul Silviu Stănescu pentru debutul lui Gică Popescu ca titular la Universitatea Craiova într-un meci din cupele europene. EXCLUSIV

Joi a fost înmormântat, la Suceava, acolo unde se stabilise de mulţi ani, fostul jucător şi antrenor al Universităţii Craiova, Silviu Stănescu, decedat la 81 de ani. A fost cel care l-a redat practic Băniei pe legendarul Ion Oblemenco, al cărui nume îl poartă arena Craiovei, şi cel care l-a descoperit la Pieleşti pe Gheorghiţă Geolgău.

Rapid a stabilit echipa unde va trimite „mânjii” din lotul lui Daniel Pancu în urma deciziei FRF! Ce mai cuprinde colaborarea

Rapid, echipa finanțată de Dan Șucu , se află în tratative pentru a semna un nou protocol de colaborare cu nou-promovata în eșalonul secund CSL Ștefăneștii de Jos.

Criza din Gruia se adâncește: Nelu Varga e nevoit să scoată la vânzare 3 jucători de bază de la CFR Cluj ca să facă rost de bani

CFR Cluj trece printr-un moment extrem de dificil, iar problemele din Gruia nu se opresc la schimbarea antrenorului sau la rezilierile din ultimele zile.

Dan Petrescu a reacționat după ce fosta campioană CFR Cluj a ajuns pe marginea prăpastiei

CFR Cluj trece prin una dintre cele mai dificile perioade din istoria clubului, iar Dan Petrescu (58 de ani), antrenorul cu patru mandate în Gruia, a reacționat după ce fosta campioană a ajuns pe marginea prăpastiei.

Pe cine a descoperit Anamaria Prodan la Mănăstirea Nechit din județul Neamț: „Unele locuri îți schimbă sufletul”

Anamaria Prodan (53 de ani) a avut parte de o întâlnire surpriză în timpul unui drum făcut prin mănăstirile din Moldova.

David Popovici, marele dușman al Rusiei! Amenințări directe de la Moscova

David Popovici (21 de ani) a devenit marele dușman al Rusiei, iar înainte de Campionatul European de Natație de la Paris a primit amenințări directe de la Moscova.

Cristi Balaj a dat verdictul despre cea mai controversată fază din UTA - Rapid

Cristi Balaj (54 de ani), fost arbitru FIFA, a dat verdictul despre cea mai controversată fază din meciul UTA Arad – Rapid, încheiat la egalitate, 0-0, din etapa 4 a Superligii.

Marius Șumudică a dezvăluit lista de transferuri pentru CFR Cluj! I-a cerut 4 achiziții lui Nelu Varga

Marius Șumudică (55 de ani) a pregătit deja o listă de transferuri pentru CFR Cluj, în eventualitatea în care va bate palma cu Nelu Varga și va deveni noul antrenor al echipei.

Ce dramă! A murit tatăl lui Lionel Messi, Jorge Messi

Doliu uriaș în familia lui Lionel Messi (39 de ani). Jorge Messi, tatăl starului argentinian, a murit la vârsta de 68 de ani, după ce s-a confruntat cu o boală grea.

Cine e noul Elton din fotbalul mondial! Brazilianul adus de MM Stoica în România a fost cel mai scund jucător din lume

Brazilianul Elton, care a jucat la Steaua (actuala FCSB) în 2007 (8 meciuri/un gol) a fost mult timp cel mai scund fotbalist profesionist din lume.

Prima reacție a lui Dan Petrescu după ce Gigi Becali a anunțat că îl vrea la FCSB: „Asta e important”

Sâmbătă, 8 august 2026, înaintea meciului Concordia Chiajna – FC Bihor, pentru care s-a deplasat la stadion, Dan Petrescu (58 de ani) a vorbit despre oferta lui Gigi Becali (68), care îl vrea pe postul de director tehnic la FCSB.

Rezerva lui Vozinha a semnat cu UTA, dar prestația lui Tordai cu Rapid l-a băgat în ceață pe Adrian Mihalcea

În seara în care Bătrâna Doamnă a fotbalului românesc a bifat primul meci fără gol încasat în noua stagiune a Superligii, după 0-0 cu Rapid, în tribuna oficială a arenei „Francisc Neuman” a luat loc noul portar al arădenilor.

Ce transfer a făcut Rapid! Pancu l-a anunțat după egalul cu UTA: „E peste nivelul Superligii!”

După remiza cu UTA Arad, scor 0-0, Victor Angelescu a confirmat că giuleștenii l-au adus pe Chec Bebel Doumbia (19 ani), mijlocașul care vine de la Genoa, cealaltă echipă patronată de Dan Șucu.

Gică Craioveanu i-a propus două transferuri lui Gigi Becali, în direct, la TV: „Îl lasă fără bani pe Meme!”

Gică Craioveanu (58 de ani), fost internațional român, s-a alăturat și el trendului din Superliga și i-a propus două transferuri lui Gigi Becali (68) la FCSB.

Jucătoarea de tenis Andreea Prisacariu, în doliu

Andreea Prisacariu (25 de ani) trece prin momente cumplite. Jucătoarea de tenis a anunțat, printr-un mesaj emoționant publicat pe rețelele sociale, moartea tatălui său.

Giovanni Becali a dat ordin ca fotbalistului FCSB să i se găsească ofertă pentru a pleca: „Să se ducă la Gigi Becali cu ea!"

Giovanni Becali (74 de ani) își dorește ca Ștefan Târnovanu (26), fotbalistul FCSB intrat pe lista neagră a lui Gigi Becali (68), să prindă un transfer cât mai rapid posibil.

Transferul zilei pentru Universitatea Craiova! E oficial

Universitatea Craiova, campioana României, a realizat transferul zilei și l-a vândut pe fundașul central Juraj Badelj (22 de ani) celor de la Aris Limassol.

A apărut melodia lui Gigi Becali: „TikTok, TikTok, draci, draci”

Declarațiile lui Gigi Becali (68 de ani) despre TikTok au ajuns, inevitabil, chiar pe TikTok.

Nuno Campos a dezvăluit ce se întâmplă cu fotbalistul Imran Fetai, transferat de Dinamo, dar care nu poate juca nici cu Voluntari

Nuno Campos (51 de ani) a vorbit despre situația fotbalistului Imran Fetai (24), transferat de Dinamo București de la Shkendija, din Macedonia de Nord.

Discursul lui Pancu despre Nelu Varga i-a lăsat muți pe jurnaliști: „Din punctul ăsta de vedere, e numărul 1!”

CFR Cluj a pierdut două meciuri într-o săptămână, 1-3 cu Rapid, în Superliga și 0-5 cu Tromso, în prima manșă a turului 3 preliminar din Conference League și Neluțu Varga s-a supărat pe toată lumea în Gruia.

Arbitrul de fotbal a fost bătut cu bastoanele telescopice și a ajuns la spital!

Un arbitru de fotbal din Croația a ajuns la spital după ce a fost atacat violent pe stradă, în Osijek. Tihomir Pejin, arbitru VAR și fost arbitru FIFA, a fost bătut de doi bărbați mascați în timp ce alerga dimineața.

Au refuzat PE LOC oferta de 45 de milioane de euro făcută de Barcelona!

Manchester City a refuzat prima ofertă făcută de FC Barcelona pentru Rodri (30 de ani), în valoare de aproximativ 45 de milioane de euro.

Gigi Becali a recunoscut cine sunt marii lui dușmani: „Războiul e cu…”

Într-un exces de sinceritate, Gigi Becali (68 de ani) a dezvăluit cine sunt marii lui dușmani din fotbalul românesc și singurii cu care mai poartă războaie din cauza orgoliului.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont