Piața M&A pentru IMM-urile est europene crește. Companiile din industrie și sănătate obțin cele mai bune prețuri - Studiu
Volumul tranzacțiilor în primul semestru al anului 2026 a crescut comparativ cu ultima jumătate a anului trecut, 41% dintre consultanți raportând o creștere, față de 24% care au raportat o scădere, potrivit celui mai recent M&A Monitor pentru Europa Centrală și de Est realizat de Dealsuite.
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Legea salarizării: Bolojan vrea ca instanțele să verifice cu ÎCCJ orice decizie privind stabilirea sau plata drepturilor salariale
Anterior, Guvernul a sesizat Curtea Constituțională a României (CCR) cu un posibil conflict juridic de natură constituțională ivit între Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Guvernul României, pe de altă parte, cu privire la o bligarea Executivului de către instanța judecătorească la pllata drepturilor salariale restante ale magistraților, prevăzute în titluri executorii, scadente în anul 2026 .
FOTO Japonezii care au dat bani României să își construiască metrou spre Aeroportul Otopeni au venit în inspecție
O astfel de inspecție a mai fost efectuată în urmă cu doi ani.
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Sporuri și măriri de salarii pentru bugetari. Sporuri de 20%, 40% și salarii duble pentru unele Agenții
Legea, care va intra în vigoare la 1 decembrie 2026, și plafonează sporurile la 20%, dar nu pentru cei care lucrează cu fonduri europene și la ANAF.
Chimcomplex - pierdere de peste 10 milioane euro la jumătatea anului. Compania reclamă concurența acerbă din piața europeană a produselor din China și Coreea de Sud, precum și cererea intrrnă anemică
Chimcomplex Borzești (CRC) a realizat în primul semestru venituri totale de 552,31 milioane lei, în scădere cu 22,54%, față de cele de 713,02 milioane lei din perioada similară a anului trecut.
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Noi salarii pentru guvernanți. Premierul va fi plătit ca șefii Parlamentului, dar toți pornesc cu bani mai puțini LISTA
Coeficientul de salarizare reprezintă numărul stabilit prin lege pentru fiecare funcție, care exprimă poziția acesteia în ierarhia funcțiilor și care, înmulțit cu valoarea de referință, determină salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare și indemnizația lunară.
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Noi salarii pentru conducerea țării. Președintele rămâne cel mai bine plătit, dar pornește cu o creștere în trepte, până în 2031, ca șefii Parlamentului și primarul Capitalei LISTA
Coeficientul de salarizare reprezintă numărul stabilit prin lege pentru fiecare funcție, care exprimă poziția acesteia în ierarhia funcțiilor și care, înmulțit cu valoarea de referință, determină salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare și indemnizația lunară.
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Noi salarii în administrația publică, de la director general la consilier, bucătar, șofer LISTA
Coeficientul de salarizare reprezintă numărul stabilit prin lege pentru fiecare funcție, care exprimă poziția acesteia în ierarhia funcțiilor și care, înmulțit cu valoarea de referință, determină salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare și indemnizația lunară.
VIDEO Momentul în care avionul F-16 românesc distruge drona rusească
Filmarea pare a fi făcută de cineva de pe platforma petrolieră, dar a fost distribuită de Armata Română.
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Noi salarii în sănătate. Un medic primar va avea un salariu brut de 16.400 de lei, iar un asistent principal, de 7.680 lei
Diferența rezultă din diminuarea valorii de referință pe baza căreia sunt calculate salariile, respectiv 4.000 lei în forma de acum în loc de 4.325 lei, cum prevedeea draftrul redactat anterior.
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Noi salarii în justiție. Judecător cu grad de ICCJ cu salariu de bază de 22.050 lei
Noua lege intră în vigoare la data de 1 decembrie 2026.
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Noul proiect al legii salarizării: Scade valoarea de referință cu încă 100 de lei, cu efect în toate salariile din sectorul public, restricții la procese în instanță pe salarii. Prevedere explicită în avantajul pensiilor speciale
"Cuantumul valorii de referință pentru luna decembrie 2026 și pentru anul 2027 este de 4.000 lei, iar cuantumul valorii de referință în valută pentru luna decembrie 2026 și pentru anul 2027 se determină prin aplicarea cursului de schimb mediu lei/euro sau lei/dolar american pentru anul 2026 și, respectiv 2027, indicate în Prognoza de toamnă 2025, elaborată de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, la valoarea de referință", prevede proiectul în cea mai recentă formă, prezentată astăzi de Ministerul Muncii liderilor politici și obținută de Profit.ro.
Transelectrica așteaptă racordarea a încă 1.000 MW de stocare de energie electrică până la finalul anului. Până acum, în 2026 au fost conectate instalații de profil de 663 MW
″Borna de 2.500 MW a fost depășită odată cu conectarea la rețea a unei noi instalații de stocare – IS Părău – cu o capacitate de 76,76 MW/150,288 MWh″, se arată în comunicatul companiei.
EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Noile salarii în învățământ. Un rector va câștiga până la 24.000 lei, un profesor universitar cu 25 de ani vechime și grad didactic I va putea ajunge la 16.000 de lei
Noua lege intră în vigoare la data de 1 decembrie 2026.
Dâmbovița va fi transformată radical: maluri reamenajate, mai multă vegetație, trasee pentru pietoni și bicicliști, grădini urbane și noi zone verzi
Prin acest parteneriat, cele două instituții vor colabora pentru regenerarea râului Dâmbovița și a zonelor din jurul acestuia, cu obiectivul de a transforma cursul de apă într-un element important al infrastructurii verzi a Capitalei.
Bolojan sare în ajutorul producătorilor de cartofi. Sprijin de 300 euro per hectar
Bugetul alocat programului este de 26,625 milioane de lei, iar sprijinul acordat beneficiarilor este de maxim 300 euro/ha, proporțional cu suprafața efectiv cultivată.
„Ucigașul de joburi” își face simțită prezența. Tinerii și angajații din call-centere, printre cei mai expuși în fața AI-ului
Cele mai vizibile efecte apar în call-centere, software, consultanță de management și publicitate, unde ocuparea forței de muncă a coborât semnificativ sub tendințele istorice, transmite CNBC.
VIDEO Accident grav de autobuz, a intrat în 12 mașini
Șase persoane din cele 22 implicate în accident au fost evaluate medical, fiind conștiente.
VIDEO Cozi lungi la benzinării și limite la achizițiile de benzină. Cozi de până la 1 kilometru la Moscova, șoferii reclamă situația
Șoferi nemulțumiți din Moscova au stat ore în șir la cozi lungi la benzinării săptămâna aceasta pentru a-și alimenta mașinile cu cantități limitate de combustibil, într-un al doilea val al crizei cauzate de cererea sezonieră ridicată și de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor de petrol din Rusia, relatează joi Reuters.
Case cumpărate de stat de pe piața liberă. CGMB a aprobat cumpărarea de locuințe de pe piața liberă pentru locuințe sociale în Sectorul 2
Proiectul a fost inițiat în urma solicitării Consiliului Local Sector 2 și vizează achiziționarea unor imobile în acest sector, care să fie introduse în fondul de locuințe sociale al Capitalei.
FOTO Anunț pe autostradă: "Din păcate, am pierdut aproape un an!". Centura de nord a Focșaniului va fi deschisă
Sunt doar câțiva kilometri de drum, dar cu un impact uriaș pentru Focșani și pentru Vrancea, transmit autoritățile.
Parc din București, denumit „Nadia Comăneci”. 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii la Olimpiadă. Propunere a lui Ciucu
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, le-a propus, joi, consilierilor generali să analizeze oportunitatea modificării numelui Parcului Izvor în Parcul „Nadia Comăneci”.
Directorul ARR prins cu mita în cutii de pantofi, trimis în judecată de DNA
Directorul general al Autorității Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, suspectat că a constituit o grupare organizată, împreună cu administratorul unei firme, cu scopul fraudării examenelor pentru obținerea atestatelor de pregătire profesională, a fost trimis în judecată de către DNA, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită, folosirea unor informații nedestinate publicității pentru obținerea de foloase necuvenite și constituire a unui grup infracțional organizat. Potrivit DNA, administratorul firmei respective a fost trimis în judecată pentru dare de mită, trafic de influență, complicitate la folosirea informații nepublice și constituire de grup infracțional organizat.
Probleme în fotbalul românesc. CFR Cluj intră în insolvență
CFR Cluj precizează că demersul a fost solicitat de către club din dorința de a asigura cadrul legal necesar pentru redresarea financiară a societății.